ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1056/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 aprilie 2007

reclamantul G.T. a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, anularea

Ordinului nr. 80 din 7 martie 2007 al M.A.P.D.R. ca fiind netemeinic și nelegal

și obligarea pârâtului să îl numească în funcția publică de conducere de

director general la D.G.I.T.C.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 al M.A.P.D.R., i

s-a acordat un preaviz de 30 de zile, în perioada 07 martie 2007 - 05 aprilie

2007, iar după expirarea perioadei de preaviz, s-a dispus eliberarea din

funcția publică de conducere de D.G.C.C. al M.A.P.D.R.

În opinia reclamantului, măsura

eliberării din funcția publică de conducere, dispusă prin Ordinul nr. 80 din 7

martie 2007, este nelegală și netemeinică, întrucât, urmare restructurării și

aprobării noii structuri organizatorice și a Statului de funcții ale

M.A.P.D.R., noul compartiment înființat - D.G.I.T.C. - are aceleași atribuții

ca fosta D.G.I., aflată în subordinea Corpului de Control al M.A.P.D.R.

Noul compartiment, D.G.I.T.C.,

cumulează parte din atribuțiile Corpului de Control și toate atribuțiile

D.G.I., astfel încât urmare H.G. nr. 164 din 14 februarie 2007 pentru

modificarea anexei 1 la H.G. nr. 155/2005, nu a avut loc o restructurare a

activității acestui compartiment.

Aceasta, arată reclamantul, în

condițiile în care, nu a avut loc o reducere a personalului, ci, dimpotrivă,

numărul de posturi conform noii structuri organizatorice, a crescut.

Ca atare, măsura eliberării sale

din funcția publică de conducere, s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art.

84

3

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cu care în caz de reorganizare a autorității și

instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții

publice sau, după caz, în noile compartimente, în situația în care potrivit

lit. c) a alin. (1),este schimbată denumirea fără modificare în proporție de peste

50% a atribuțiilor aferente funcției publice.

A mai arătat reclamantul că

ordinul atacat încalcă aceste prevederi legale, întrucât, în mod abuziv, s-a

dispus eliberarea sa din funcție după expirarea perioadei de preaviz, în

condițiile în care trebuia să fie numit, direct, la noul compartiment

D.G.I.T.C. în noua funcție de conducere care este o funcție identică și

similară atribuțiilor îndeplinite ca director general al Corpului de Control al

ministrului.

Astfel, arată

reclamantul, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al M.A.P.D.R.,

Corpul de Control al ministrului verifică sesizările cu privire la încălcarea

normelor legale, aflate în unitățile din subordine, în coordonarea și sub

autoritatea ministrului, prevăzute de H.G. nr. 155/2005 (anexele 2, 3 și 4) și

face propuneri pentru sancționarea disciplinară a celor vinovați (art. 21 lit.

f) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al M.A.P.D.R.). Rezultă, deci,

că atribuțiile noii funcții de conducere a D.G.I.T.C. sunt similare cu cele

exercitate în funcția publică de conducere de director general al Corpului de

Control al Ministrului, întrucât putea verifica chiar și activitatea Direcției

de Inspecție.

Totodată, având în vedere că

potrivit funcției publice de conducere din care a fost eliberat prin Ordinul

nr. 80 din 7 martie 2007, a desfășurat activități similare cu cele impuse de

noua funcție publică de conducere a noului compartiment D.G.I.T.C., măsura

dispusă încalcă și dispozițiile art. 84

3

alin. (2) lit. d) din Legea

nr. 188/1999, susține reclamantul.

Potrivit și acestor dispoziții

legale, urmare reorganizării, în mod nelegal și abuziv a fost eliberat din

funcția publică de conducere, în condițiile în care autoritatea publică era

obligată să îl numească direct în noua funcție publică de conducere a D.G.I.T.C.,

funcție vacantă, întrucât în vechea funcție, ocupată prin concurs, a desfășurat

activități similare noii funcții publice, deoarece prin reorganizare în noul

compartiment s-a schimbat denumirea fără modificarea în proporție de peste 50%

a atribuțiilor aferente funcției publice.

Pârâtul M.A.D.R. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă

pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1821 din

26 iunie 2007, a admis excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu de

instanță și a respins acțiunea pe acest motiv.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat Instanța de Fond a reținut, în esență, că Ordinul nr. 80 din 7 martie

2007 prin care s-a acordat preaviz reclamantului este un act premergător, iar

din dispozițiile Legii nr. 188/1999 rezultă că actul administrativ care poate

face obiectul acțiunii în justiție pe calea contenciosului administrativ este

actul prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu,

iar nu actul prin care s-a acordat dreptul de preaviz.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul G.T., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se susține că, în mod greșit, Instanța de Fond a considerat că Ordinul

nr. 80 din 7 martie 2007 al M.A.P.D.R. este un act premergător și nu un act

administrativ împotriva căruia să se poată formula acțiune în contencios

administrativ, în condițiile și termenele prevăzute de Legea 554/2004.

Recurentul susține că prin

Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007, M.A.P.D.R. a dispus nu numai acordarea

preavizului de 30 de zile reclamantului, dar și eliberarea sa din funcția

publică de conducere, de director general al Corpului de Control al

ministrului, conform art. 1 alin. (2) din ordin.

Ca atare, prin Ordinul nr. 80

din 7 martie 2007, întemeiat pe dispozițiile art. 84

2

alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 188/1999, s-a stins raportul juridic dintre recurentul - reclamant

și autoritatea publică, care l-a eliberat pe reclamant din funcția publică de

conducere, urmare reducerii postului ocupat, ca o consecință a reorganizării

activității.

Mai susține recurentul că

Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 a produs efecte juridice în sensul eliberării

sale din funcția publică de conducere, așa cum se prevede în art. 1 alin. (2)

al ordinului și cum rezultă chiar din titulatura acestuia.

În opinia recurentului, faptul

că Ordinul a produs efecte juridice rezultă nu numai din prevederile art. 1

alin. (2) ale acestuia, unde se stipulează foarte clar că „domnul T.G. se

eliberează din funcția publică de conducere" la data expirării perioadei

de preaviz, dar și din prevederile art. 2 ale Ordinului, unde se menționează

cine va lua măsurile de punere în aplicare a prevederilor art. 84

2

alin. (5) și (6) din Legea 188/1999, ca o consecință a producerii efectelor

juridice ale eliberării din funcție a reclamantului. Conform acestor prevederi

legale, în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității publice există

funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la

dispoziția funcționarilor publici, iar în caz contrar, are obligația de a

solicita A.N.F.P., în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante.

Așadar, arată recurentul, rezultă

clar că Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 a produs efecte juridice sub condiție

potestativă, în sensul prevăzut de art. 84

2

din Legea 188/1999, la

data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice de la data

comunicării ordinului.

Faptul că, ulterior, prin

Ordinul nr. 150 din 26 martie 2007, începând cu data acestui ordin, reclamantul

a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director general al

Corpului de Control al ministrului, și a fost numit în funcția publică de

conducere, de director general adjunct la D.G.M.F.F.F.C., nu înseamnă că

Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 nu a produs efecte juridice.

Ca atare, arată recurentul, în

mod greșit Instanța de Fond a considerat că ordinul contestat este un act

premergător și nu un act administrativ, interpretându-l greșit și schimbând

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în condițiile în

care acesta a produs efecte juridice, stingând raportul juridic dintre

recurentul - reclamant si autoritatea publică.

Instanța de Fond a aplicat

greșit dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât Ordinul

80/2007 este un act administrativ în înțelesul acestor prevederi legale,

respectiv un act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate în

vederea executării legii, ce stinge raporturi juridice, în sensul eliberării

sale din funcție conform art. 84

2

și art. 84

3

din Legea

188/1999, arată recurentul.

În opinia recurentului, Ordinul

nr. 80/2007, fiind un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 lit. c)

din Legea nr. 554/2004, împotriva acestuia se poate formula acțiune în

contencios administrativ.

Intimatul M.A.D.R. a formulat

doar note scrise.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu toate probele administrate

și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte reține, pe

de o parte, că prin acțiune a fost atacat doar Ordinul nr. 80 din 7 martie

2007, astfel cum reclamantul a precizat atât prin răspunsul la întâmpinare, cât

și prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor consemnate în

practicaua sentinței din 26 iunie 2007.

Mai mult, Înalta Curte constată

că tocmai recurentul - reclamant în mod explicit și stăruitor a subliniat că

Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 emis în baza art. 84

2

alin. (1)

lit. b) și alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999 nu este un act administrativ

în sensul prevăzut de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că Instanța de Fond a analizat corect situația de fapt și a

realizat o încadrare juridică adecvată, actul atacat neîntrunind exigențele

prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind actul administrativ,

dispoziții coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999.

De altfel, Înalta

Curte constată, fără putere de tăgadă, că recurentul - reclamant a fost

eliberat din funcție prin Ordinul nr. 150 din 26 martie 2007, act neatacat în

cauză.

Prin urmare, constatând că

sentința atacată este temeinică și legală, iar criticile aduse acesteia

nefondate, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și

28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

G.T. împotriva sentinței civile nr. 1821 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 martie 2008.