ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Prima instanță a)Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2009 și precizată în ședința publică din data de 24 februarie 2010, reclamantul V.P.C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., anularea Ordinului M.A.I. emis la data de 15 martie 2009, act administrativ prin care a fost eliberat din funcția de director general al D.G.M.R.U. și pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței că la data emiterii ordinului contestat raporturile sale de serviciu cu M.A.I.

încetaseră deja, aspect constatat prin emiterea Decretului Președintelui României nr. 430 din 13 martie 2009, că ordinul nu respectă cerințele de legalitate și că nu a existat o procedură de comunicare a ordinului către reclamant, aspect care afectează la rândul lui valabilitatea acestuia, fiind pus în imposibilitatea de a se proteja împotriva efectelor unui act administrativ al cărui conținut nu îl cunoaște, fiind totodată emis cu încălcarea art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și ale art. 99 alin. (3), alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Învederează instanței că publicarea în M. Of. este o condiție pentru valabilitatea decretului, însă odată publicat, acesta își produce efectele de la momentul emiterii lui.

De asemenea, arată reclamantul, ordinul defăimat nu respectă criteriile de legalitate, nefiind emis în baza și pentru executarea legii, deoarece este invocată drept temei legal „reorganizarea", însă nu au fost respectate prevederile legale referitoare la această situație, nu a fost emis pe baza tuturor actelor organelor de stat care sunt superioare organului administrativ emitent, nu a fost emis conform scopului legii precum și al celorlalte acte normative ale organelor superioare organului administrativ emitent, nu a fost oportun, având în vedere existența la momentul emiterii sale, a unui decret al Președintelui care constatase încetate raporturile de serviciu începând cu data de 12 martie 2009, nu a existat o procedură de comunicare a ordinului către reclamant, fiind de asemenea emis cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și ale art. 99 alin. (3), (5) și (6) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 4 decembrie 2009, pârâtul M.A.I. a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată. În susținerea poziției sale procesuale, pârâtul a învederat că, în raport de prevederile art. 100 alin. (1) din Constituția României, decretul prezidențial a intrat în vigoare doar de la momentul publicării lui în M. Of., adică 17 martie 2009, nicidecum la momentul emiterii lui. A arătat că reclamantul nu aduce nici un fel de argumente practice în sprijinul presupusei nelegalități, aspectul necomunicării ordinului nefiind relevant în opinia sa întrucât dispozițiile legale în vigoare nu instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a proceda la comunicarea actelor administrative individuale într-o anume modalitate.

c) Sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 1241 din 10 martie 2010 a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul V.P.C., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. și, în consecință a dispus anularea ordinului din 15 martie 2009 emis de M.A.I. și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4.998 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat la 12 martie 2009 avansarea în grad profesional de chestor principal de poliție și dispunerea măsurilor necesare încetării raporturilor sale de serviciu cu noul grad începând cu data de 12 martie 2009 și, pe cale de consecință, acordarea drepturilor corespunzătoare conform prevederilor Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.

Cererea a fost aprobată în aceeași zi de M.A.I.. Competența de a dispune încetarea raporturilor de serviciu aparține, potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, persoanelor care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale. În cazul reclamantului, fiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 15 alin. (1) lit. a), competența aparține Președintelui României. În considerarea prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) și art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, Președintele României a emis Decretul nr. 429 din 13 martie 2009, prin care s-a acordat chestorului de poliție V.C.P.C. gradul profesional de chestor principal de politie și i-au încetat raporturile de serviciu cu M.A.I.

Decretul prezidențial a fost publicat în M. Of. nr. 166/17.03.2009. Ulterior aprobării cererii reclamantului de către M.A.I., în intervalul de timp de la adoptarea decretului și până la publicarea acestuia în M. Of., M.A.I. a emis ordinul din 15 martie 2009 prin care reclamantul, începând cu această dată, a fost eliberat din funcția de director general al D.G.M.R.U. și pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării. A arătat prima instanță că din interpretarea prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituția României, rezultă că decretul prezidențial produce efecte condiționat de publicare, dar că, odată publicat, data cu care operează încetarea raporturilor de serviciu este cea a aprobării., adică a emiterii decretului prezidențial.

În raport și de prevederile art. 125 alin. (1) din ordinul nr. 300/2004, instanța a apreciat, în condițiile în care raportul de serviciu al reclamantului încetase deja de la data de 13 martie 2009, că emiterea ordinului contestat, de eliberare a reclamantului din funcția pe care o deținuse anterior și punerea acestuia la dispoziția ministrului, este nelegală. S-a mai considerat de Curtea de Apel că ordinul contestat prezintă și alte cauze, intrinseci, de nelegalitate. Astfel, invocată reorganizare a ministerului care a fundamentat adoptarea ordinului contestat a avut la bază modificarea H.G. nr. 416/2007, prin H.G. nr. 266/2007.

Anterior adoptării acestei hotărâri de guvern și la momentul încetării raportului de serviciu al reclamantului, acesta ocupase funcția de director al D.G.M.R.U., direcție a cărei unică modificare prin noua structură a ministerului a fost de denumire, devenind D.G.R.U., respectiv de subordonare a acesteia direct ministrului, iar nu secretarului general, cum fusese anterior, după cum reiese din analiza comparativă a anexei 1 a H.G. nr. 416/2007 în cele două variante, înainte și după adoptarea H.G. nr. 266/2009. Or, cât timp direcția nu a fost desființată sau reorganizată în sensul art. 100 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, eliberarea din funcție a reclamantului, cu consecința punerii acestuia la dispoziția ministrului, este vădit nelegală.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.I. a) Motivele de recurs În motivele de recurs, s-a susținut că eliberarea din funcție a reclamantului a produs efecte numai de la data publicării în M. Of. a Decretului Președintelui României, fără ca acesta să producă efecte retroactiv, în lipsa unei mențiuni exprese în cuprinsul lui. S-a arătat că H.G. nr. 266/2009 produce efectele juridice prevăzute în cuprinsul său, întrucât nu a fost declarată nelegală potrivit legislației incidente. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurentul a precizat că, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța trebuie să dispună reducerea acestora, întrucât nu se poate reține existența unei culpe procesuale.

b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că decretul de eliberare din funcție produce efecte retroactiv, fiind un act administrativ cu caracter constatator, ținând seama și de prevederile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, întrucât cererea de încetare a activității era aprobată anterior emiterii decretului. c) Analiza motivelor de recurs Situația de fapt La data de 12 martie 2009, reclamantul V.P.C. a solicitat M.A.I.

să fie avansat în gradul profesional de chestor principal de poliție și să ia măsurile necesare de încetare a raporturilor sale de serviciu începând cu 12 martie 2009. Această cerere a fost aprobată de M.A.I., la aceeași dată de 12 martie 2009. În baza propunerii formulate de M.A.I., ca urmare a cererii depuse de reclamant, la data de 13 martie 2009 Președintele României a emis Decretul nr. 429 privind acordarea gradului profesional de chestor principal de poliție și încetarea raporturilor de serviciu cu M.A.I. Prin ordinul M.A.I. din 15 martie 2009, reclamantul a fost eliberat din funcția de director general al D.G.M.R.U. și a fost pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării.

În cauza de față urmează a fi lămurit în ce măsură, după aprobarea cererii de pensionare, în care se solicită încetarea raporturilor de serviciu, dosarul fiind înaintat Președintelui României, se mai poate opera modificarea raportului de funcție, precum și caracterul efectelor decretului prezidențial de eliberare din funcție. Potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de persoanele care au competența de acordare a gradelor profesionale și poate avea loc, la cererea polițistului. Așadar cererea polițistului este cea care determină încetarea raportului, fiind astfel un act unilateral de voință, pentru că legiuitorul nu a condiționat încetarea raportului de serviciu de alte elemente sau condiții.

Fiind un act unilateral de voință, acesta este rezultatul unei singure voințe, producând efecte de la data manifestării voinței. Prin Decretul Președintelui se constată încetarea raportului de serviciu, și ca urmare are caracter declarativ, în sensul că prin aceasta se consolidează, se delimitează un drept preexistent. Actele administrative declarative denumite și recognitive constată, recunosc existența unor drepturi care au luat naștere prin fapte juridice anterioare emiterii lor și de aceea ele produc efecte juridice din momentul în care s-au produs respectivele fapte juridice. Sancțiunea inexistenței până la publicarea în M. Of. s-ar aplica Decretului Președintelui României, în baza art. 100 din Constituția României, dacă decretul respectiv ar avea caracter constitutiv de drepturi și obligații, ori în cazul decretului de încetare a raportului de serviciu, prin decret se constată că a intervenit una dintre situațiile reglementate în Legea nr. 360/2002.

Prin manifestarea de voință exprimată în limitele și sensul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 a luat naștere un raport juridic între funcționar și autoritatea angajatoare, în sensul încetării raportului de funcție la o anumită dată, elementul volițional al angajatului fiind determinant. În aceste condiții, după data înregistrării cererii de încetare a raportului de funcție, autoritatea recurentă nu mai avea abilitarea legală de a opera modificări ale funcției reclamantului. Orice modificare ulterioară este nelegală, așa cum corect a apreciat judecătorul fondului. În ceea ce privește H.G. nr. 266/2009 instanța de fond nu a reținut expres nelegalitatea acesteia, ci s-a pronunțat asupra inaplicabilității acestei hotărâri în cazul reclamantului, arătând că nu a existat o modificare a competențelor serviciului în care funcționa reclamantul.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, critica este nefondată, prevederile art. 274 alin. (3), privind dreptul judecătorilor de a micșora onorariile avocațiale, au caracter dispozitiv, iar în speță, în raport de complexitatea cauzei nu se impunea reducerea onorariului avocațial. d) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința primei instanțe, fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinței nr. 1241 din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011