ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Prima instanță

a)Cererea de chemare în

judecată

Prin cererea înregistrată

la data de 24 iulie 2009 și precizată în ședința publică din data de 24 februarie

2010, reclamantul V.P.C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.,

anularea Ordinului M.A.I. emis la data de 15 martie 2009, act administrativ prin

care a fost eliberat din funcția de director general al D.G.M.R.U. și pus la dispoziția

conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a învederat instanței că la data emiterii ordinului contestat

raporturile sale de serviciu cu M.A.I. încetaseră deja, aspect constatat prin emiterea

Decretului Președintelui României nr. 430 din 13 martie 2009, că ordinul nu respectă

cerințele de legalitate și că nu a existat o procedură de comunicare a ordinului

către reclamant, aspect care afectează la rândul lui valabilitatea acestuia, fiind

pus în imposibilitatea de a se proteja împotriva efectelor unui act administrativ

al cărui conținut nu îl cunoaște, fiind totodată emis cu încălcarea art. 22

alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și ale art. 99

alin. (3), alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor

Publici.

Învederează instanței

că publicarea în M. Of. este o condiție pentru valabilitatea decretului, însă odată

publicat, acesta își produce efectele de la momentul emiterii lui.

De asemenea, arată reclamantul,

ordinul defăimat nu respectă criteriile de legalitate, nefiind emis în baza și pentru

executarea legii, deoarece este invocată drept temei legal „reorganizarea",

însă nu au fost respectate prevederile legale referitoare la această situație, nu

a fost emis pe baza tuturor actelor organelor de stat care sunt superioare organului

administrativ emitent, nu a fost emis conform scopului legii precum și al celorlalte

acte normative ale organelor superioare organului administrativ emitent, nu a fost

oportun, având în vedere existența la momentul emiterii sale, a unui decret al Președintelui

care constatase încetate raporturile de serviciu începând cu data de 12 martie 2009,

nu a existat o procedură de comunicare a ordinului către reclamant, fiind de asemenea

emis cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind

statutul polițistului și ale art. 99 alin. (3), (5) și (6) din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată

la dosarul cauzei în data de 4 decembrie 2009, pârâtul M.A.I. a solicitat instanței

respingerea acțiunii ca nefondată.

În susținerea poziției

sale procesuale, pârâtul a învederat că, în raport de prevederile art. 100

alin. (1) din Constituția României, decretul prezidențial a intrat în vigoare doar

de la momentul publicării lui în M. Of., adică 17 martie 2009, nicidecum la momentul

emiterii lui.

A arătat că reclamantul

nu aduce nici un fel de argumente practice în sprijinul presupusei nelegalități,

aspectul necomunicării ordinului nefiind relevant în opinia sa întrucât dispozițiile

legale în vigoare nu instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice

de a proceda la comunicarea actelor administrative individuale într-o anume modalitate.

c) Sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 1241

din 10 martie 2010 a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul V.P.C., în contradictoriu

cu pârâtul M.A.I. și, în consecință a dispus anularea ordinului din 15 martie 2009

emis de M.A.I. și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4.998 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat la 12 martie 2009

avansarea în grad profesional de chestor principal de poliție și dispunerea măsurilor

necesare încetării raporturilor sale de serviciu cu noul grad începând cu data de

12 martie 2009 și, pe cale de consecință, acordarea drepturilor corespunzătoare

conform prevederilor Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi

de asigurări sociale ale polițiștilor.

Cererea a fost aprobată

în aceeași zi de M.A.I..

Competența de a dispune

încetarea raporturilor de serviciu aparține, potrivit dispozițiilor art. 69

alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, persoanelor care,

potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale.

În cazul reclamantului,

fiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 15 alin. (1) lit. a), competența aparține

Președintelui României.

În considerarea prevederilor

art. 15 alin. (1) lit. a) și art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind

statutul polițistului, Președintele României a emis Decretul nr. 429 din 13

martie 2009, prin care s-a acordat chestorului de poliție V.C.P.C. gradul profesional

de chestor principal de politie și i-au încetat raporturile de serviciu cu M.A.I.

Decretul prezidențial

a fost publicat în M. Of. nr. 166/17.03.2009.

Ulterior aprobării cererii

reclamantului de către M.A.I., în intervalul de timp de la adoptarea decretului

și până la publicarea acestuia în M. Of., M.A.I. a emis ordinul din 15 martie 2009

prin care reclamantul, începând cu această dată, a fost eliberat din funcția de

director general al D.G.M.R.U. și pus la dispoziția conducerii ministerului pe o

perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării.

A arătat prima instanță

că din interpretarea prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituția României, rezultă

că decretul prezidențial produce efecte condiționat de publicare, dar că, odată

publicat, data cu care operează încetarea raporturilor de serviciu este cea a aprobării.,

adică a emiterii decretului prezidențial.

În raport și de prevederile

art. 125 alin. (1) din ordinul nr. 300/2004, instanța a apreciat, în condițiile

în care raportul de serviciu al reclamantului încetase deja de la data de 13 martie

2009, că emiterea ordinului contestat, de eliberare a reclamantului din funcția

pe care o deținuse anterior și punerea acestuia la dispoziția ministrului, este

nelegală.

S-a mai considerat de

Curtea de Apel că ordinul contestat prezintă și alte cauze, intrinseci, de nelegalitate.

Astfel, invocată reorganizare

a ministerului care a fundamentat adoptarea ordinului contestat a avut la bază modificarea

H.G. nr. 416/2007, prin H.G. nr. 266/2007.

Anterior adoptării acestei

hotărâri de guvern și la momentul încetării raportului de serviciu al reclamantului,

acesta ocupase funcția de director al D.G.M.R.U., direcție a cărei unică modificare

prin noua structură a ministerului a fost de denumire, devenind D.G.R.U., respectiv

de subordonare a acesteia direct ministrului, iar nu secretarului general, cum fusese

anterior, după cum reiese din analiza comparativă a anexei 1 a H.G. nr. 416/2007

în cele două variante, înainte și după adoptarea H.G. nr. 266/2009.

Or, cât timp direcția

nu a fost desființată sau reorganizată în sensul art. 100 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, eliberarea din funcție

a reclamantului, cu consecința punerii acestuia la dispoziția ministrului, este

vădit nelegală.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul M.A.I.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs,

s-a susținut că eliberarea din funcție a reclamantului a produs efecte numai de

la data publicării în M. Of. a Decretului Președintelui României, fără ca acesta

să producă efecte retroactiv, în lipsa unei mențiuni exprese în cuprinsul lui.

S-a arătat că H.G.

nr. 266/2009 produce efectele juridice prevăzute în cuprinsul său, întrucât nu a

fost declarată nelegală potrivit legislației incidente.

În ceea ce privește cheltuielile

de judecată, recurentul a precizat că, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

instanța trebuie să dispună reducerea acestora, întrucât nu se poate reține existența

unei culpe procesuale.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Prin întâmpinare, intimatul

a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că decretul de eliberare din funcție

produce efecte retroactiv, fiind un act administrativ cu caracter constatator, ținând

seama și de prevederile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, întrucât

cererea de încetare a activității era aprobată anterior emiterii decretului.

c) Analiza motivelor de

recurs

Situația de fapt

La data de 12 martie 2009,

reclamantul V.P.C. a solicitat M.A.I. să fie avansat în gradul profesional de chestor

principal de poliție și să ia măsurile necesare de încetare a raporturilor sale

de serviciu începând cu 12 martie 2009.

Această cerere a fost

aprobată de M.A.I., la aceeași dată de 12 martie 2009.

În baza propunerii formulate

de M.A.I., ca urmare a cererii depuse de reclamant, la data de 13 martie 2009 Președintele

României a emis Decretul nr. 429 privind acordarea gradului profesional de chestor

principal de poliție și încetarea raporturilor de serviciu cu M.A.I.

Prin ordinul M.A.I. din

15 martie 2009, reclamantul a fost eliberat din funcția de director general al D.G.M.R.U.

și a fost pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca

urmare a reorganizării.

În cauza de față urmează

a fi lămurit în ce măsură, după aprobarea cererii de pensionare, în care se solicită

încetarea raporturilor de serviciu, dosarul fiind înaintat Președintelui României,

se mai poate opera modificarea raportului de funcție, precum și caracterul efectelor

decretului prezidențial de eliberare din funcție.

Potrivit art. 69

alin. (1) din Legea nr. 360/2002 încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului

se dispune în mod corespunzător de persoanele care au competența de acordare a gradelor

profesionale și poate avea loc, la cererea polițistului.

Așadar cererea polițistului

este cea care determină încetarea raportului, fiind astfel un act unilateral de

voință, pentru că legiuitorul nu a condiționat încetarea raportului de serviciu

de alte elemente sau condiții.

Fiind un act unilateral

de voință, acesta este rezultatul unei singure voințe, producând efecte de la data

manifestării voinței.

Prin Decretul Președintelui

se constată încetarea raportului de serviciu, și ca urmare are caracter declarativ,

în sensul că prin aceasta se consolidează, se delimitează un drept preexistent.

Actele administrative

declarative denumite și recognitive constată, recunosc existența unor drepturi care

au luat naștere prin fapte juridice anterioare emiterii lor și de aceea ele produc

efecte juridice din momentul în care s-au produs respectivele fapte juridice.

Sancțiunea inexistenței

până la publicarea în M. Of. s-ar aplica Decretului Președintelui României, în baza

art. 100 din Constituția României, dacă decretul respectiv ar avea caracter constitutiv

de drepturi și obligații, ori în cazul decretului de încetare a raportului de serviciu,

prin decret se constată că a intervenit una dintre situațiile reglementate în Legea

nr. 360/2002.

Prin manifestarea de voință

exprimată în limitele și sensul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002

a luat naștere un raport juridic între funcționar și autoritatea angajatoare, în

sensul încetării raportului de funcție la o anumită dată, elementul volițional al

angajatului fiind determinant.

În aceste condiții, după

data înregistrării cererii de încetare a raportului de funcție, autoritatea recurentă

nu mai avea abilitarea legală de a opera modificări ale funcției reclamantului.

Orice modificare ulterioară

este nelegală, așa cum corect a apreciat judecătorul fondului.

În ceea ce privește H.G.

nr. 266/2009 instanța de fond nu a reținut expres nelegalitatea acesteia, ci s-a

pronunțat asupra inaplicabilității acestei hotărâri în cazul reclamantului, arătând

că nu a existat o modificare a competențelor serviciului în care funcționa reclamantul.

Referitor la cuantumul

cheltuielilor de judecată, critica este nefondată, prevederile art. 274 alin.

(3), privind dreptul judecătorilor de a micșora onorariile avocațiale, au caracter

dispozitiv, iar în speță, în raport de complexitatea cauzei nu se impunea reducerea

onorariului avocațial.

d) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința

primei instanțe, fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.I. împotriva sentinței nr. 1241 din 10 martie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011