ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Z.O.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, anularea Ordinului nr. S/II/4406 emis de pârât la data de 19 decembrie 2008, restabilirea situației anterioare emiterii acestui ordin, până la data de 27 ianuarie 2009 si recalcularea tuturor drepturilor bănești, inclusiv a pensiei de serviciu și acordarea de daune morale în valoare de 50.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 19 decembrie 2008 a fost eliberat din funcția de director al Direcției Buget Contabilitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române pe o perioada de 6 luni, iar la data de 27 ianuarie 2009 i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a pensionarii, în prezent fiind colonel în rezervă. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 2217 din 11 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat ordinul nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 emis de pârât, a dispus restabilirea situației anterioare emiterii Ordinului nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 până la 27 ianuarie 2009, în sensul recalculării drepturilor bănești cuvenite, respingând capătul de cerere privind acordarea daunelor morale solicitate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că din coroborarea dispozițiilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600 din 15 aprilie 2005 (potrivit căruia directorii și directorii adjuncți din aparatul central al Inspectoratului General al Poliției Române sunt eliberați din funcție de către Inspectorul General al Poliției Române) normele de competență stabilite de aceste acte normative sunt imperative, de strictă interpretare, iar în aplicarea acestora nu poate fi reținută incidența principiului qui potest plus, potest minus.
Astfel, în condițiile în care eliberarea din funcție a reclamantului, care deținea funcția de director al Direcției Buget Contabilitate din cadrul inspectoratului, putea fi dispusă doar de către Inspectorul General al Poliției Române, iar măsura a fost luată prin ordinul emis de Ministrul Administrației și Internelor, prima instanță a apreciat că ordinul contestat este în ceea ce-l privește pe reclamant nul absolut, fiind emis de o persoană care nu avea competență în acest sens. În considerarea cauzei de nulitate absolută reținută, judecătorul fondul a considerat că nu se impune examinarea legalității sau a temeiniciei ordinului contestat și sub celelalte aspecte menționate în cuprinsul cererii introductive.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, prima instanță a reținut, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut în vreun fel dovada prejudiciului moral suferit, iar pe de altă parte, că prin anularea ordinului vătămător pentru reclamant, s-a realizat o acoperire a prejudiciului pe care acesta l-ar fi putut suferi. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a ignorat elementele de fapt și de drept expuse de autoritatea emitentă și nu a avut în vedere împrejurarea că în exercitarea controlului ierarhic, ministrul administrației și internelor are prerogativa de a revoca orice act administrativ emis de unitățile aflate în subordine.
A mai arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005, emis în aplicarea art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, ignorând un aspect esențial în soluționarea cauzei, acela că actul administrativ normativ care reglementează gestiunea resurselor umane în Ministerul Administrației și Internelor a fost emis de însuși conducătorul acestei instituții, în vederea delegării atribuțiilor aflate în competența sa celorlalte structuri și unități inferioare din punct de vedere ierarhic, astfel că instanța nu poate cenzura aplicarea lui.
A arătat, de asemenea, că din cuprinsul prevederilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, singura persoană care are competența de a lua măsura destituirii din poliție a ofițerilor de poliție (alții decât chestorii) este ministrul administrației și internelor, astfel că este de la sine înțeles că și măsura temporară și moderată a eliberării din funcție a polițiștilor poate fi dispusă de aceeași persoană.
În fine, a arătat că măsura dispusă în privința intimatului - reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002, ca urmare a deficiențelor constatate cu ocazia controlului tematic efectuat de comisia de control constituită la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române în perioada 29 octombrie - 12 decembrie 2008, cu privire la necesitatea, oportunitatea și legalitatea achiziției, de către Inspectoratul General al Poliției Române, a 2923 de autospeciale, prin leasing financiar pe o perioadă de 36 de luni. 3. Apărările intimatului - reclamant Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a apreciat corect că ordinul a fost emis de o persoană necompetentă material.
În sprijinul apărărilor sale, a invocat prevederile art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600/2005, capitolul IV din anexă, și a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, menționând, în acest sens, deciziile nr. 5265 din 25 noiembrie 2010 (Dosarul nr. 7058/2/2009) și nr. 5645 din 15 decembrie 2010 (Dosar nr. 5537/2/2009). În altă ordine de idei, a arătat că măsura eliberării din funcție a fost dispusă în considerarea unor dispoziții legale abrogate, punerea la dispoziție a fost dispusă în baza unor dispoziții legale inaplicabile ca urmare a modificării lor în tot, ordinul este nemotivat și nu există un act administrativ individual de încetare a raporturilor de serviciu.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului instanței de contencios administrativ este Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția de director al Direcției Buget - Contabilitate și pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române, în baza art. 22 alin (7) și (8) din Legea nr. 360/2002. Potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data respectivă, „polițiștii sunt numiți și eliberați în/din funcții potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii”.
Normele de competență la care se referă textul legal menționat au fost adoptate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților ministerului administrației și internelor. Conform art. 10 lit. c) din anexa acestui ordin, directorii și directorii adjuncți din aparatul central al Inspectoratului General al Poliției Române sunt numiți, definitivați, împuterniciți, eliberați ori suspendați din funcție și puși la dispoziție de inspectorul general al Poliției Române.
Competența autorității emitente este o condiție de validitate a actului administrativ, caracterizată, printre alte trăsături esențiale, prin aceea de a fi autonomă, astfel că susținerile recurentului-pârât, în sensul că ordinul a fost emis de ministrul de resort ca efect al dreptului conducătorului instituției de a numi și elibera din funcție orice polițist, în virtutea principiului „cine poate mai mult, poate și mai puțin”, nu au fundament juridic. Caracterul autonom al competenței presupune, după cum subliniază doctrina de specialitate, dreptul titularului de a-și exercita atribuțiile și, implicit, obligația celorlalte persoane de a asigura independența operativă necesară realizării acesteia și de a nu se substitui titularului competenței, chiar dacă acesta este subordonat ierarhic.
Prin urmare, sentința pronunțată de curtea de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 și ale Ordinului nr. 600/2005 al Ministrului Administrației și Internelor. Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de contencios administrativ și-a exercitat în mod corect și în limitele legii atribuțiile de control al legalității actului administrativ conferite prin prevederile Legii nr. 554/2004, verificând validitatea ordinului contestat prin prisma unor norme clare de competență administrativă, de a căror respectare, autoritatea care le-a edictat nu este exonerată. Având în vedere motivele prezentate mai sus, care afectează validitatea actului administrativ, Înalta Curte constată că analiza argumentelor privind faptele reținute în sarcina intimatului - reclamant și temeinicia măsurii dispuse a devenit de prisos.
2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Toate considerentele expuse impun soluția respingerii recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 2217 din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.