ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Z.O.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, anularea Ordinului nr. S/II/4406 emis de pârât la data de 19

decembrie 2008, restabilirea situației anterioare emiterii acestui ordin, până

la data de 27 ianuarie 2009 si recalcularea tuturor drepturilor bănești, inclusiv

a pensiei de serviciu și acordarea de daune morale în valoare de 50.000 lei.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 19 decembrie 2008 a fost eliberat din

funcția de director al Direcției Buget Contabilitate din cadrul Inspectoratului

General al Poliției Române și pus la dispoziția Inspectoratului General al

Poliției Române pe o perioada de 6 luni, iar la data de 27 ianuarie 2009 i-au

încetat raporturile de serviciu ca urmare a pensionarii, în prezent fiind

colonel în rezervă.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că actul administrativ atacat a

fost emis în temeiul art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

de apel

Prin sentința nr. 2217

din 11 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat ordinul nr. S/II/4406

din 19 decembrie 2008 emis de pârât, a dispus restabilirea situației anterioare

emiterii Ordinului nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 până la 27 ianuarie 2009,

în sensul recalculării drepturilor bănești cuvenite, respingând capătul de

cerere privind acordarea daunelor morale solicitate.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că

din coroborarea dispozițiilor art. 22 alin.

(7) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600 din 15

aprilie 2005 (potrivit căruia directorii și directorii adjuncți din aparatul

central al Inspectoratului General al Poliției Române sunt eliberați din

funcție de către Inspectorul General al Poliției Române) normele de competență

stabilite de aceste acte normative sunt imperative, de strictă interpretare,

iar în aplicarea acestora nu poate fi reținută incidența principiului qui

potest plus, potest minus.

Astfel,

în condițiile în care eliberarea din funcție a reclamantului, care deținea

funcția de director al Direcției Buget Contabilitate din cadrul inspectoratului,

putea fi dispusă doar de către Inspectorul General al Poliției Române, iar

măsura a fost luată prin ordinul emis de Ministrul Administrației și

Internelor, prima instanță a apreciat că ordinul contestat este în ceea ce-l

privește pe reclamant nul absolut, fiind emis de o persoană care nu avea

competență în acest sens.

În

considerarea cauzei de nulitate absolută reținută, judecătorul fondul a

considerat că nu se impune examinarea legalității sau a temeiniciei ordinului

contestat și sub celelalte aspecte menționate în cuprinsul cererii

introductive.

În ceea ce privește

acordarea daunelor morale, prima instanță a reținut, pe de o parte, că

reclamantul nu a făcut în vreun fel dovada prejudiciului moral suferit, iar pe

de altă parte, că prin anularea ordinului vătămător pentru reclamant, s-a

realizat o acoperire a prejudiciului pe care acesta l-ar fi putut suferi.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor, solicitând

modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru motive pe

care le-a încadrat în prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a ignorat elementele de

fapt și de drept expuse de autoritatea emitentă și nu a avut în vedere

împrejurarea că în exercitarea controlului ierarhic, ministrul administrației

și internelor are prerogativa de a revoca orice act administrativ emis de

unitățile aflate în subordine.

A mai arătat că

instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Ordinului Ministerului

Administrației și Internelor nr. 600/2005, emis în aplicarea art. 22 alin. (7)

din Legea nr. 360/2002, ignorând un aspect esențial în soluționarea cauzei,

acela că actul administrativ normativ care reglementează gestiunea resurselor umane

în Ministerul Administrației și Internelor a fost emis de însuși conducătorul

acestei instituții, în vederea delegării atribuțiilor aflate în competența sa

celorlalte structuri și unități inferioare din punct de vedere ierarhic, astfel

că instanța nu poate cenzura aplicarea lui.

A arătat, de

asemenea, că din cuprinsul prevederilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, singura persoană care are competența de a lua

măsura destituirii din poliție a ofițerilor de poliție (alții decât chestorii)

este ministrul administrației și internelor, astfel că este de la sine înțeles

că și măsura temporară și moderată a eliberării din funcție a polițiștilor

poate fi dispusă de aceeași persoană.

În fine, a arătat că

măsura dispusă în privința intimatului - reclamant s-a întemeiat pe prevederile

art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002, ca urmare a deficiențelor constatate

cu ocazia controlului tematic efectuat de comisia de control constituită la

nivelul Inspectoratului General al Poliției Române în perioada 29 octombrie -

12 decembrie 2008, cu privire la necesitatea, oportunitatea și legalitatea

achiziției, de către Inspectoratul General al Poliției Române, a 2923 de

autospeciale, prin leasing financiar pe o perioadă de 36 de luni.

intimatului - reclamant

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând că prima instanță a apreciat corect că ordinul a fost emis de o

persoană necompetentă material.

În sprijinul

apărărilor sale, a invocat prevederile art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002

și ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600/2005, capitolul IV din anexă, și a

făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, menționând, în acest sens, deciziile nr. 5265

din 25 noiembrie 2010 (Dosarul nr. 7058/2/2009) și nr. 5645 din 15 decembrie

2010 (Dosar nr. 5537/2/2009).

În altă ordine de

idei, a arătat că măsura eliberării din funcție a fost dispusă în considerarea

unor dispoziții legale abrogate, punerea la dispoziție a fost dispusă în baza

unor dispoziții legale inaplicabile ca urmare a modificării lor în tot, ordinul

este nemotivat și nu există un act administrativ individual de încetare a

raporturilor de serviciu.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Actul administrativ

supus controlului instanței de contencios administrativ este Ordinul

ministrului internelor și reformei administrative nr. S/II/4406 din 19

decembrie 2008, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția de director

al Direcției Buget - Contabilitate și pus la dispoziția Inspectoratului General

al Poliției Române, în baza art. 22 alin (7) și (8) din Legea nr. 360/2002.

Potrivit art. 22 alin.

(7) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data respectivă, „polițiștii

sunt numiți și eliberați în/din funcții potrivit normelor de competență

aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile

legii”.

Normele de competență

la care se referă textul legal menționat au fost adoptate prin Ordinul

ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea

competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și

internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților

unităților ministerului administrației și internelor.

Conform art. 10 lit.

c) din anexa acestui ordin, directorii și directorii adjuncți din aparatul

central al Inspectoratului General al Poliției Române sunt numiți,

definitivați, împuterniciți, eliberați ori suspendați din funcție și puși la

dispoziție de inspectorul general al Poliției Române.

Competența

autorității emitente este o condiție de validitate a actului administrativ,

caracterizată, printre alte trăsături esențiale, prin aceea de a fi autonomă,

astfel că susținerile recurentului-pârât, în sensul că ordinul a fost emis de

ministrul de resort ca efect al dreptului conducătorului instituției de a numi

și elibera din funcție orice polițist, în virtutea principiului „cine poate mai

mult, poate și mai puțin”, nu au fundament juridic.

Caracterul autonom al

competenței presupune, după cum subliniază doctrina de specialitate, dreptul

titularului de a-și exercita atribuțiile și, implicit, obligația celorlalte

persoane de a asigura independența operativă necesară realizării acesteia și de

a nu se substitui titularului competenței, chiar dacă acesta este subordonat

ierarhic.

Prin urmare, sentința

pronunțată de curtea de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a

prevederilor art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 și ale Ordinului nr.

600/2005 al Ministrului Administrației și Internelor.

Contrar susținerilor

recurentului-pârât, instanța de contencios administrativ și-a exercitat în mod

corect și în limitele legii atribuțiile de control al legalității actului

administrativ conferite prin prevederile Legii nr. 554/2004, verificând validitatea

ordinului contestat prin prisma unor norme clare de competență administrativă,

de a căror respectare, autoritatea care le-a edictat nu este exonerată.

Având în vedere

motivele prezentate mai sus, care afectează validitatea actului administrativ,

Înalta Curte constată că analiza argumentelor privind faptele reținute în

sarcina intimatului - reclamant și temeinicia măsurii dispuse a devenit de

prisos.

al soluției adoptate în recurs

Toate considerentele

expuse impun soluția respingerii recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 2217

din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 martie 2011.