ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Cererea de chemare
în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul
Z.O.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și
Internelor, anularea Ordinului nr. S/II/4406 emis de pârât la data de 19
decembrie 2008, restabilirea situației anterioare emiterii acestui ordin, până
la data de 27 ianuarie 2009 si recalcularea tuturor drepturilor bănești, inclusiv
a pensiei de serviciu și acordarea de daune morale în valoare de 50.000 lei.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că la data de 19 decembrie 2008 a fost eliberat din
funcția de director al Direcției Buget Contabilitate din cadrul Inspectoratului
General al Poliției Române și pus la dispoziția Inspectoratului General al
Poliției Române pe o perioada de 6 luni, iar la data de 27 ianuarie 2009 i-au
încetat raporturile de serviciu ca urmare a pensionarii, în prezent fiind
colonel în rezervă.
Prin întâmpinarea formulată,
pârâtul a solicitat
respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că actul administrativ atacat a
fost emis în temeiul art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 privind
Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea Curții
de apel
Prin sentința nr. 2217
din 11 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat ordinul nr. S/II/4406
din 19 decembrie 2008 emis de pârât, a dispus restabilirea situației anterioare
emiterii Ordinului nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 până la 27 ianuarie 2009,
în sensul recalculării drepturilor bănești cuvenite, respingând capătul de
cerere privind acordarea daunelor morale solicitate.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut, în esență, că
din coroborarea dispozițiilor art. 22 alin.
(7) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600 din 15
aprilie 2005 (potrivit căruia directorii și directorii adjuncți din aparatul
central al Inspectoratului General al Poliției Române sunt eliberați din
funcție de către Inspectorul General al Poliției Române) normele de competență
stabilite de aceste acte normative sunt imperative, de strictă interpretare,
iar în aplicarea acestora nu poate fi reținută incidența principiului qui
potest plus, potest minus.
Astfel,
în condițiile în care eliberarea din funcție a reclamantului, care deținea
funcția de director al Direcției Buget Contabilitate din cadrul inspectoratului,
putea fi dispusă doar de către Inspectorul General al Poliției Române, iar
măsura a fost luată prin ordinul emis de Ministrul Administrației și
Internelor, prima instanță a apreciat că ordinul contestat este în ceea ce-l
privește pe reclamant nul absolut, fiind emis de o persoană care nu avea
competență în acest sens.
În
considerarea cauzei de nulitate absolută reținută, judecătorul fondul a
considerat că nu se impune examinarea legalității sau a temeiniciei ordinului
contestat și sub celelalte aspecte menționate în cuprinsul cererii
introductive.
În ceea ce privește
acordarea daunelor morale, prima instanță a reținut, pe de o parte, că
reclamantul nu a făcut în vreun fel dovada prejudiciului moral suferit, iar pe
de altă parte, că prin anularea ordinului vătămător pentru reclamant, s-a
realizat o acoperire a prejudiciului pe care acesta l-ar fi putut suferi.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor, solicitând
modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru motive pe
care le-a încadrat în prevederile art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a ignorat elementele de
fapt și de drept expuse de autoritatea emitentă și nu a avut în vedere
împrejurarea că în exercitarea controlului ierarhic, ministrul administrației
și internelor are prerogativa de a revoca orice act administrativ emis de
unitățile aflate în subordine.
A mai arătat că
instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Ordinului Ministerului
Administrației și Internelor nr. 600/2005, emis în aplicarea art. 22 alin. (7)
din Legea nr. 360/2002, ignorând un aspect esențial în soluționarea cauzei,
acela că actul administrativ normativ care reglementează gestiunea resurselor umane
în Ministerul Administrației și Internelor a fost emis de însuși conducătorul
acestei instituții, în vederea delegării atribuțiilor aflate în competența sa
celorlalte structuri și unități inferioare din punct de vedere ierarhic, astfel
că instanța nu poate cenzura aplicarea lui.
A arătat, de
asemenea, că din cuprinsul prevederilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, singura persoană care are competența de a lua
măsura destituirii din poliție a ofițerilor de poliție (alții decât chestorii)
este ministrul administrației și internelor, astfel că este de la sine înțeles
că și măsura temporară și moderată a eliberării din funcție a polițiștilor
poate fi dispusă de aceeași persoană.
În fine, a arătat că
măsura dispusă în privința intimatului - reclamant s-a întemeiat pe prevederile
art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002, ca urmare a deficiențelor constatate
cu ocazia controlului tematic efectuat de comisia de control constituită la
nivelul Inspectoratului General al Poliției Române în perioada 29 octombrie -
12 decembrie 2008, cu privire la necesitatea, oportunitatea și legalitatea
achiziției, de către Inspectoratul General al Poliției Române, a 2923 de
autospeciale, prin leasing financiar pe o perioadă de 36 de luni.
Apărările
intimatului - reclamant
Prin întâmpinarea
depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
arătând că prima instanță a apreciat corect că ordinul a fost emis de o
persoană necompetentă material.
În sprijinul
apărărilor sale, a invocat prevederile art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002
și ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600/2005, capitolul IV din anexă, și a
făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, menționând, în acest sens, deciziile nr. 5265
din 25 noiembrie 2010 (Dosarul nr. 7058/2/2009) și nr. 5645 din 15 decembrie
2010 (Dosar nr. 5537/2/2009).
În altă ordine de
idei, a arătat că măsura eliberării din funcție a fost dispusă în considerarea
unor dispoziții legale abrogate, punerea la dispoziție a fost dispusă în baza
unor dispoziții legale inaplicabile ca urmare a modificării lor în tot, ordinul
este nemotivat și nu există un act administrativ individual de încetare a
raporturilor de serviciu.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Actul administrativ
supus controlului instanței de contencios administrativ este Ordinul
ministrului internelor și reformei administrative nr. S/II/4406 din 19
decembrie 2008, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția de director
al Direcției Buget - Contabilitate și pus la dispoziția Inspectoratului General
al Poliției Române, în baza art. 22 alin (7) și (8) din Legea nr. 360/2002.
Potrivit art. 22 alin.
(7) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data respectivă, „polițiștii
sunt numiți și eliberați în/din funcții potrivit normelor de competență
aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile
legii”.
Normele de competență
la care se referă textul legal menționat au fost adoptate prin Ordinul
ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea
competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și
internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților
unităților ministerului administrației și internelor.
Conform art. 10 lit.
c) din anexa acestui ordin, directorii și directorii adjuncți din aparatul
central al Inspectoratului General al Poliției Române sunt numiți,
definitivați, împuterniciți, eliberați ori suspendați din funcție și puși la
dispoziție de inspectorul general al Poliției Române.
Competența
autorității emitente este o condiție de validitate a actului administrativ,
caracterizată, printre alte trăsături esențiale, prin aceea de a fi autonomă,
astfel că susținerile recurentului-pârât, în sensul că ordinul a fost emis de
ministrul de resort ca efect al dreptului conducătorului instituției de a numi
și elibera din funcție orice polițist, în virtutea principiului „cine poate mai
mult, poate și mai puțin”, nu au fundament juridic.
Caracterul autonom al
competenței presupune, după cum subliniază doctrina de specialitate, dreptul
titularului de a-și exercita atribuțiile și, implicit, obligația celorlalte
persoane de a asigura independența operativă necesară realizării acesteia și de
a nu se substitui titularului competenței, chiar dacă acesta este subordonat
ierarhic.
Prin urmare, sentința
pronunțată de curtea de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a
prevederilor art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 și ale Ordinului nr.
600/2005 al Ministrului Administrației și Internelor.
Contrar susținerilor
recurentului-pârât, instanța de contencios administrativ și-a exercitat în mod
corect și în limitele legii atribuțiile de control al legalității actului
administrativ conferite prin prevederile Legii nr. 554/2004, verificând validitatea
ordinului contestat prin prisma unor norme clare de competență administrativă,
de a căror respectare, autoritatea care le-a edictat nu este exonerată.
Având în vedere
motivele prezentate mai sus, care afectează validitatea actului administrativ,
Înalta Curte constată că analiza argumentelor privind faptele reținute în
sarcina intimatului - reclamant și temeinicia măsurii dispuse a devenit de
prisos.
Temeiul de drept
al soluției adoptate în recurs
Toate considerentele
expuse impun soluția respingerii recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinței,
potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304
1
C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 2217
din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 11 martie 2011.