ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 noiembrie 2005, reclamantul S.S.P. a chemat în judecată M.T.C.T., solicitând anularea Ordinului nr. 1020 din 30 iunie 2005, privind încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1257/2001, reintegrarea sa în funcția de director general al D.G.A.C., obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, precum și anularea ordinului prin care a fost numit în funcția publică susmenționată D.A. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal și lipsit de efecte juridice, întrucât numirea sa ca director general nu a avut la bază Ordinul nr. 1257/2001, ci ordinul de detașare din 17 decembrie 2004 emis de Ministerul Apărării și respectiv Ordinul pârâtului nr. 1095 din 10 iulie 2003, acte administrative rămase nemodificate.

Prin sentința civilă nr. 490 din 1 martie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Ordinul nr. 1257/2001, reclamantul a fost numit director general la M.T.C.T., fiind detașat de la Ministerul Apărării, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 80/1995. Întrucât detașarea a încetat prin trecerea reclamantului în rezervă, conform art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995, pârâtul a procedat corect la încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1257/2001. Cât privește Ordinul nr. 1095/2003, prin acest act administrativ s-a reconfirmat doar încadrarea reclamantului pe postul de director general, în conformitate cu noile dispoziții cuprinse în Legea nr. 161/2003.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S.S.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a arătat că instanța a reținut în mod eronat că încadrarea sa inițială, conform Legii nr. 188/1999 și cea ulterioară ca înalt funcționar public, conform Legii nr. 161/2003 au reprezentat o consecință a detașării dispuse de Ministerul Apărării. În realitate, a precizat reclamantul, el fusese trecut în rezervă încă din anul 1995, neexistând nici o dovadă că, după ocuparea prin concurs a funcției publice în 2001, ar fi fost în același timp și ofițer activ. Așadar a susținut reclamantul, apare ca lipsită de temei legal motivarea instanței că trecerea în rezervă dispusă prin decretul prezidențial nr. 783/2005 ar fi dus automat la încetarea detașării și a raporturilor de funcție publică.

Reclamantul a mai arătat că oricum, emiterea decretului de trecere în rezervă nu justifica elaborarea actului administrativ atacat, pensionarii militari având dreptul de a fi încadrați în muncă și a cumula pensia cu salariul. De altfel, dispozițiile Ordinului nr. 1257/2001 au devenit caduce din momentul emiterii Ordinului nr. 1095/2003 prin care s-a dispus reîncadrarea ca înalt funcționar public, act despre care nu se poate susține că a fost invalidat implicit. Reclamantul a mai învederat că nu poate fi invocată nici incompatibilitatea între cele două funcții publice, cea de director general în cadrul autorității pârâte și cea de director general la Ministerul Apărării, această din urmă funcție nexercitându-se în fapt, ea activându-se numai în caz de război.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Astfel, situația de fapt a fost corect reținută, din probele administrate rezultând că la data emiterii ordinului contestat reclamantul exercita funcția publică de director general în cadrul M.T.C.T., D.G.A.C., ca urmare a detașării dispuse de Ministerul Apărării, având statutul de cadru militar în activitate. Deși în carnetul de muncă al reclamantului se consemnează că a fost trecut în rezervă în anul 1995, din celelalte înscrisuri aflate la dosar rezultă rechemarea recurentului în activitate și calitatea de ofițer activ deținută până la 30 iunie 2005, dată când s-a dispus trecerea în rezervă conform decretului nr. 783 din 27 iulie 2005 emis de Președintele României.

Împrejurarea că reclamantul era cadru militar activ reiese atât din decretul președințial nr. 1155 din 15 decembrie 2004, prin care comandorului S.S.P. din cadrul Ministerului Apărării, i se acordă de la 1 decembrie 2004 gradul de general de flotilă aeriană, cât și din actele emise de Ministerul Apărării din 17 decembrie 2004 și 29 iulie 2005. Potrivit acelorași înscrisuri eliberate de Ministerul Apărării precum și adresei din 10 octombrie 2005 emisă de U.M. București, reclamantul fusese numit, conform Ordinului nr. 1363 din 14 decembrie 2004 director general pe statul anexă la D.M.R.U., fiind detașat de la 1 ianuarie 2005 să îndeplinească alte misiuni la M.T.C.T. – D.G.A.C., remunerat conform anexei 7 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea personalului militar.

La acea dată, reclamantul era deja director general la autoritatea pârâtă, în baza Ordinului nr. 1257/2001, nerezultând în mod clar modalitatea în care fusese încadrat prin concurs, cum se menționează în preambulul ordinului ori prin transfer, cum este consemnat în carnetul de muncă al reclamantului. Oricum, acest aspect nu prezintă relevanță cât timp de la 1 ianuarie 2005, reclamantul ocupa funcția publică de director general în calitate de cadru militar, ca urmare a detașării dispuse de Ministerul Apărării, post ale cărui cerințe, prevăzute de art. 77 și art. 101 din Legea nr. 80/1995 nu mai erau îndeplinite, la data emiterii ordinului atacat, urmare a trecerii în rezervă cu începere de la 30 iunie 2005. Curtea reține că nu este fondată nici susținerea că actul administrativ în baza căruia se dispusese încadrarea reclamantului era Ordinul nr. 1095/2003 și nu nr. 1257/2001.

Prin actul din 10 iulie 2003 s-a dispus doar reconfirmarea reclamantului pe post, fiind reîncadrat în funcția publică de conducere de director general din categoria înalților funcționari publici, procedură obligatorie potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice. Nu poate fi primit nici motivul de recurs privind încălcarea dreptului de a cumula pensia militară cu salariul, militarii pensionari având doar posibilitatea de a se încadra în muncă, iar ocuparea unei funcții publice neputându-se face decât prin concurs, ceea ce nu a fost cazul după încetarea detașării reclamantului.

Critica adusă de reclamant în sensul că nu s-a demonstrat incompatibilitatea dintre cele două funcții publice, de director general la cele două ministere, este de asemenea neîntemeiată în condițiile în care, la baza emiterii ordinului contestat a fost încetarea detașării dispuse de Ministerul Apărării, ca urmare a trecerii în rezervă, întrucât doar cadrele militare în activitate pot fi detașate, potrivit Legii nr. 80/1995. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.S.P. împotriva sentinței civile nr. 490 din 1 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2007