ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 25

august 2005, reclamantul F.G. a chemat în judecată pe pârâții M.A.I.,

I.J.P.F.C. și I.G.P.F.B., solicitând obligarea pârâților să emită un ordin de

repunere în drepturi, prin aplicarea prevederilor art. 89 din Legea nr.

80/1995, cu referire expresă la perioada iunie 1998 – august 2005 și obligarea

ca acest ordin să fie comunicat Comisiei de Pensii de pe lângă M.A.I. în

vederea recalculării pensiei cuvenite.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că, a solicitat reglementarea situației sale, însă prin

adresa din 9 august 2005 i s-a comunicat că fost eliberat din funcția de

comandat în baza art. 82 din Legea nr. 80/1995 și din acest motiv nu i se poate

soluționa cererea în baza art. 89 din aceeași lege.

Reclamantul a mai arătat că,

datorită unei plângeri penale formulate împotriva sa, a fost pus la dispoziție

conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, începând cu data de 15 mai

1998, cu motivarea existenței plângerii, deși instanța civilă nu era

competentă.

Reclamantul și-a dat însă

demisia prin raportul din 13 mai 1998, act ce a fost aprobat la 30 iunie 1998.

Judecătoria Constanța, prin

sentința penală nr. 1677 din 25 iunie 1998 a dispus încetarea procesului penal, însă reclamantul nu a fost repus în drepturi, iar la 30 iunie 1998 a fost emis și ordinul de trecere în rezervă.

Prin sentința civilă nr.

328/ CA din 26 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 409/CA/2005, Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

Instanța de fond a reținut

că ordinele la care a făcut referire reclamantul nu au fost contestate, iar

raporturile atipice de muncă ale reclamantului nu au încetat din oficiu, ci

urmare a unei manifestări unilaterale de voință a acestuia la data de 13 mai

1998.

Instanța de fond a reținut

și faptul că în speță, nu operează dispozițiile art. 89 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 80/1995, iar repunerea în drepturi este o facultate și nu o

obligație în sarcina pârâților.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul consideră că

măsura mustrării și retragerea soldei era în totală contradicție cu notările de

„foarte bine”.

Măsura punerii la dispoziție

a fost luată la 15 mai 1998 pentru existența plângerii penale. Măsura este

nelegală deoarece nu putea să aibă loc, Judecătoria Constanța nefiind

competentă să soluționeze plângerea penală.

Demisia a fost depusă în

semn de protest, până la rezolvarea situației, iar existența demisiei nu

excludea repunerea în drepturi deoarece încetarea procesului penal a avut loc

la 25 iunie 1998, în timp ce aprobarea demisiei a fost posterioară, respectiv la

30 iunie 1998.

Ordinul de punere la

dispoziție era lovit de nulitate absolută, a fost semnat ilegal de o altă

persoană decât cea abilitată de lege.

Intimații-pârâți au formulat

întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații apreciază că

repunerea în drepturi a recurentului este condiționată de existența celor trei

ordine, acte administrative în vigoare și în prezent, nefiind contestate pe

căile legale specifice.

Recurentul a fost pus la

dispoziție în baza art. 82 alin. (1) din Legea nr. 8/1995, deoarece și-a

înaintat demisia, nefiind aplicabile prevederile art. 89 din lege.

Recursul nu este fondat.

Recurentul-reclamant a

solicitat printr-un memoriu, în anul 2005, reanalizarea situației sale

intervenită prin emiterea mai multor ordine în anul 1998.

În materia dreptului

administrativ, actele cu efecte juridice pot fi atacate în anumite termene, dar

nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, în economia Legii nr.

29/1990 sau de la emiterea actului conform noii Legi a contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Situația

reclamantului-recurent nu poate fi reanalizată după șapte ani, în condițiile în

care actele administrative care sunt ilegale în opinia părții nu mai pot fi

atacate în justiție.

Cazul recurentului-reclamant

reprezintă o situație de neexercitare a dreptului material la acțiune.

În prezent recurentul nu mai

poate invoca motive ce țin de nelegalitatea Ordinelor nr. S/25688 din 7 mai

1998, nr. S/25688 din 6 mai 1998 și nr. S/25705 din 13 mai 1998.

Ca o consecință a acestei

împrejurări, nici motivele referitoare la o eventuală aplicare greșită a

dispozițiilor art. 89 din Legea nr. 80/1995 nu au însemnătate în prezent.

În consecință, Curtea va

aprecia ca nefiind îndeplinite motivele de recurs invocate și urmează ca în

temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul F.G., împotriva sentinței civile nr. 328/ CA din 26 aprilie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 409/CA/2005 în

contradictoriu cu M.A.I., I.J.P.F.C. și I.G.P.F.B., ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2007.