ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8433/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8433/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 18 mai 2009,

reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A. a chemat în judecată pe pârâta M.L.Ș.,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

12 februarie 1998 emis de B.N.P.

"

M.

"

în Dosarul nr.

667/1997 privind succesiunea de pe urma defunctului T.A. zis P., decedat la

data de 15 martie 1964;

moștenitor din 13 aprilie 2009 emis de SC

"

M.

"

- B.N. în Dosarul

nr. 92/2009 conexat cu Dosar nr. 93/2009 suplimentar privind succesiunea de pe

urma defunctului T.O.A., decedat la data de 06 decembrie 1996, fiu al

defunctului scriitor T.I.-H. și nepot de frate al scriitorului T.A. zis P. și

succesiunea de pe urma defunctului T.Ș.I., decedat la data de 16 noiembrie

2006, fiu al defunctului scriitor; T.I.-H. și nepot de frate al scriitorului

T.A. zis P.;

drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor T.I.H. decedat la 03

februarie 1954 către subscrisa reclamantă COPYRO - S.G.C.D.A. în temeiul art.

25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, privind

cotele de:

- 1/4 din drepturile

de autor dobândite de T.M.Ș. zisă S.L. în calitate de soție supraviețuitoare a

defunctului scriitor T.A.I.F., decedat la data de 30 mai 1995, ce a dobândit

drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956,

art. 6 lit. a), conform certificatului de moștenitor din 30 octombrie 1956 emis

de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc T.V. Regiunea București în Dosarul

nr. S.228/1956;

- 3/4 din drepturile

de autor dobândite de T.Ș.I. în calitate de fiu al defunctului scriitor T.I.H.,

decedat la data de 16 noiembrie 2006, ce a dobândit drepturile de autor pe o

perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. b)

conform certificatului de moștenitor din 30 octombrie 1956 emis de Notariatul

de Stat al Raionului Orășenesc T.V. regiunea București, în Dosarul nr.

S.228/1956;

- 3/4 din drepturile

de autor dobândite de T.O.A. în calitate de fiu al defunctului scriitor T.I.H.,

decedat la data de 06 decembrie 1996 ce a dobândit drepturile de autor pe o

perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. b)

conform certificatului de moștenitor din 30 octombrie 1956 emis de Notariatul

de Stat al Raionului Orășenesc T.V. Regiunea București în Dosarul nr.

S.228/1956;

drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor T.A. zis P. decedat la 15

martie 1964 către subscrisa reclamantă COPYRO - S.G.C.D.A. în temeiul art. 25

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de actor și drepturile conexe. Drepturile

sale de autor au fost transmise conform Certificatului de Moștenitor din 29

aprilie 1964 emis de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București în Dosar

nr. 248/1964 soției sale T.M.M. decedată, pe tot timpul vieții sale, în temeiul

Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. a).

Pârâta a invocat

excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active,

arătând că susținerile reclamantei în justificarea interesului sunt

contradictorii.

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 1498 din 15 decembrie 2009, a admis

excepția lipsei de interes și a respins cererea de chemare în judecată, ca

fiind lipsită de interes.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că, chestiunea legală în discuție are în vedere

devoluțiunea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor.

Anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 8/1996, regimul transmiterii succesorale a drepturilor

patrimoniale de autor era reglementat de Decretul nr. 321/1956.

Art. 6 din decret

prevedea ca drepturile patrimoniale de autor se transmiteau prin moștenire,

potrivit C. civ., pe durate diferite, în funcție de clasa de moștenitori și de

genul unor opere - soțul și ascendenții autorului dobândeau aceste drepturi pe

durata vieții lor, descendenții le dobândeau pe o durata de 50 de ani, ele

fiind transmisibile din nou prin moștenire la erezii descendenților până la

împlinirea termenului, ceilalți moștenitori le dobândeau numai pe timp de 50 de

ani și fără posibilitatea de a fi transmise din nou prin moștenire.

Când la succesiunea

drepturilor patrimoniale de autor erau chemați mai mulți moștenitori din clase

diferite - descendenții cu soțul supraviețuitor, părinții cu frații și soțul

supraviețuitor, expirarea termenelor în ce privește pe unii dintre moștenitori

făcea să înceteze dreptul lor la cota respectivă din foloasele patrimoniale ale

drepturilor de autor, fără a afecta însă întru nimic drepturile celorlalți

moștenitori, căci dreptul patrimonial ca atare nu se stingea decât la expirarea

drepturilor de moștenire ale tuturor succesorilor - art. 8 din Decretul-lege

nr. 321/1956.

Instanța de fond a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ce

a abrogat Decretul nr. 321/1956, durata de protecție a operelor se prelungește

la cea prevăzută de legea nouă, durată care poate fi, după caz de 70, 50 sau 25

de ani, iar în urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 285/2004, durata

de protecție a drepturilor patrimoniale în beneficiul moștenitorilor este, de

regula, de 70 de ani post mortem auctoris.

Art. 149 alin. (3)

din Legea nr. 8/1996 în forma inițială poate produce efecte dacă sunt

îndeplinite următoarele condiții - autorul operei a decedat anterior intrării

în vigoare a legii noi, anterior așadar datei de 26 iunie 1996, iar durata de

protecție a dreptului de utilizare a operei a expirat anterior aceleiași date.

S-a arătat că, pentru

operele aflate în perioada de protecție prevăzută de legea veche vor fi avute

în vedere noile perioade stabilite prin Legea nr. 8/1996, dar nu prin aplicarea

dispozițiilor art. 149 alin. (3), ce se referă exclusiv la operele pentru care

perioada de protecție a expirat, ci în baza aplicării legii civile noi,

potrivit disp. art. 149 alin. (2).

În conformitate cu

dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 285/2004, beneficiază de prelungirea

duratei de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, operele create

înainte de data de 30 iulie 2004 și pentru care nu au expirat termenele de

protecție calculate conform legislației anterioare.

Decretul nr. 321/1956

prevedea că drepturile se sting la expirarea termenelor sau, în lipsă de

moștenitori, din momentul morții autorului. În acest context, lipsa moștenitorilor

avea același efect cu expirarea duratei de protecție, operele intrând în

domeniul public, drepturile patrimoniale de autor stingându-se.

În acest context,

tribunalul a constatat întemeiate argumentele pârâtei în susținerea lipsei de

interes în formularea cererii de chemare în judecată.

Totodată, s-a reținut

că, în măsura în care durata de protecție pentru cei doi autori ar fi încetat,

conform susținerilor reclamantei, reclamantul în calitate de organism de

gestiune colectivă a drepturilor de autor nu mai are exercițiul acestor

drepturi, opera nemaifiind în perioada de protecție, context în care demersul

său procesual de anulare a celor două certificate de moștenitor și constatarea

apartenenței drepturilor de autor de pe urma defuncților apare ca fiind lipsită

de interes, prin anularea celor două certificate reclamantul neobținând un

folos material, personal și direct.

Pe de altă parte,

având în vedere succesiunea în timp a legilor ce reglementează dreptul de

autor, în condițiile prelungirii duratei de protecție a drepturilor de autor,

conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au fost redate moștenitorilor

drepturile patrimoniale asupra unor opere căzute în domeniul public,

reclamantul însăși arătând în motivarea cererii că nu contestă calitatea de

moștenitoare a pârâtei de pe urma celor doi defuncți.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel, reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin Decizia nr. 285/A din 2 decembrie 2010, a respins apelul

reclamantei, ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea de față este condiționată de

dovedirea unui interes al reclamantului, nu numai din perspectiva temeiului de

drept special (art. 88 din Legea nr. 36/1995), dar și din perspectiva temeiului

de drept comun, respectiv regimul juridic al acțiunii în constatarea nulității

absolute, peste care se grefează cererea de față.

Or, prin interes se

înțelege folosul material, imediat, legitim și personal ce urmează a fi obținut

de reclamant prin admiterea acțiunii, interes ce a fost analizat în raport de

fiecare dintre cei doi autori invocați prin petitul acțiunii.

Astfel, curtea de

apel a constatat că, în mod corect a fost admisă excepția lipsei interesului,

neexistând un astfel de folos.

Cu privire la

drepturile de autor rămase de pe urma defunctului T.A. zis P., ceea ce invocă

reclamanta este aspectul că, pentru dezbaterea succesiunii acestuia au fost

emise două certificate de moștenitor, aspect ce contravine dispozițiilor legale

în materie de succesiune. Deși exista certificatul de moștenitor din 29 aprilie

1964 emis de către Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București, care o

constata ca moștenitoare unică testamentară pe soția supraviețuitoare, T.M.M.,

pentru drepturile de autor pe durata vieții acesteia, ulterior a fost emis și

certificatul de moștenitor din 12 februarie 1998 de B.N.P. M., ce constata ca

unic moștenitor pe numitul T.Ș.I., moștenit de pârâta M.L.Ș., conform

certificatului suplimentar de moștenitor din 13 aprilie 2009 eliberat de B.N.

M.

Curtea de apel a

constatat că, într-o atare situație, este necesară lămurirea titularului

dreptului de autor, dar o asemenea lămurire se face exclusiv în interesului

unuia sau a altuia dintre moștenitorii menționați în certificate, neexistând

nicio consecință în favoarea reclamantei din acțiunea de față.

Astfel, indiferent

care dintre cele două certificate de moștenitor va fi validat, autorul nu a

rămas fără moștenitori la data decesului său, în sensul reglementat de art. 25

din Legea nr. 8/1996.

În condițiile în care au existat moștenitori

legali acceptanți ai scriitorului, ipoteza normei înscrise în teza a II-a a

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 - conform căreia

"

Drepturile

patrimoniale prevăzute la art. 13, 16, 17, 18 și 21 durează tot timpul vieții

autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit

legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care

opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal. Dacă nu există

moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune

colectivă mandatat în timpul vieții sale de către autor sau, în lipsa unui

mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din

domeniul respectiv de creație

"

- în mod evident nu este îndeplinită.

Vocația de excepție

conferită prin teza a II-a a art. 25 din Legea nr. 8/1996 organismelor de

gestiune colectivă - de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în

acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moștenitori ai acestora

- este subsumată de legiuitor în termeni clari condiției de inexistență a

oricăror moștenitori ai autorului (a cărui succesiune se deschide sub imperiul

acestei reglementări legale); fiind derogatorie de la reglementările de drept

comun ce privesc materia moștenirilor vacante, această vocație specială nu

poate fi extinsă prin analogie, sau pe cale de interpretare și în privința

altor succesiuni, cum sunt cele lăsate de moștenitorii (acceptanți) ai

autorului și nici nu poate fi valorificată în privința acelor succesiuni

deschise înainte de intrarea în vigoare a acestei reglementări.

Prin interpretarea

diferită s-ar ajunge la aplicarea menționatei norme (dar și a dispozițiilor

Decretul nr. 321/1956 relative la durata termenelor de protecție a drepturilor

de autor transmise prin moștenire) unor situații născute anterior intrării lor

în vigoare.

În ceea ce privește

drepturile de autor asupra operelor literare create în timpul vieții

defunctului T.I.H., acestea s-au transmis, potrivit legislației speciale ce

guverna la acea dată materia drepturilor de autor - Legea asupra proprietății

literare și artistice din 28 iunie 1923, către fiii și soția acestuia, pentru o

perioadă de 30 de ani.

Pentru a ajunge la această concluzie,

instanța de apel a avut în vedere disp. art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind

activitatea notarială, potrivit cu care

"

până la anularea sa

prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în

privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin

fiecărui moștenitor în parte.

"

Or, durata efectivă a

exercitării drepturilor patrimoniale de autor nu reprezintă un aspect prevăzut

în mod obligatoriu ca și obiect al constatării de către notar și nu poate avea

caracter de opozabilitate față de terți o astfel de mențiune, în măsura în care

este eronată.

Astfel, mențiunile

din certificatul de moștenitor referitoare la Decretul nr. 321/1956 nu pot fi

luate în considerare, față de data decesului autorului (3 februarie 1954) și

față de regula neretroactivității legii civile. În plus, la data deschiderii

moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de

momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau

judecătorească: persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală și

drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii; data la care începe curgerea

termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art.

700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul

conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul

neretroactivității legii art. 1 C. civ.).

Rezultă că, înainte

de împlinirea termenului legal de protecție menționat, Legea asupra

proprietății literare și artistice edictată în anul 1923 a fost expres

abrogată, prin art. 43 din Decretul nr. 321/1956.

Potrivit art. 41 alin. (3) din Decretul nr.

321/1956

"

termenele privind

dreptul de autor și exercițiul lui, prevăzute în legi anterioare, vor continua

să curgă până la împlinirea lor, fără a putea depăși termenele corespunzătoare

cuprinse în prezentul decret, socotite de la intrarea lui în vigoare

"

.

Prin raportare la

exigențele normei enunțate, termenul de protecție a drepturilor de autor

transmise pe cale succesorală de pe urma defunctului către moștenitorii

menționați și-a păstrat durata (de 30 de ani) stabilită prin legea în vigoare

la data dobândirii lor. La împlinirea acestui termen, drepturile de autor deținute

de moștenitori s-au stins, în baza art. 8 din Decretul nr. 321/1956.

Ca urmare, nefiind

aplicabil art. 25 din Legea nr. 8/1996 (neputând retroactiva), reclamantul nu

justifică un interes în formularea prezentei acțiuni.

Referitor la

criticile privind aplicarea succesivă a legislației drepturilor de autor,

instanța de apel a arătat că prima instanță a fost învestită cu soluționarea

excepției lipsei de interes, iar aceasta a analizat fondul cauzei numai în

măsura în care era necesar pentru soluționarea excepției procesuale invocate.

Instanța de fond nu a

stabilit, în raport de fiecare cotă de moștenitor transmisă, situația actuală a

drepturilor de autor, având în vedere că soția fiecărui defunct scriitor

exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune

pe tot timpul vieții acesteia, iar în cazul celorlalți moștenitori drepturile

de autor puteau fi exercitate numai în condițiile prevăzute de Decretul nr.

321/1956.

Cu privire la

drepturile succesorale ale soției supraviețuitoare a autorului T.I.H., s-a

constatat deja, ca și cu privire la drepturile succesorale ale celorlalți

moștenitori, expirarea duratei dreptului de autor în raport de disp. art. 8 din

Decretul nr. 321/1956, dar, totodată și nerelevanța acestei expirări pentru acțiunea

de față, care rămâne lipsită de interes prin inaplicabilitatea în speță a disp.

art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la

drepturile succesorale ale autorului T.A.(P.), problema duratei drepturilor de

autor ale soției supraviețuitoare este, de asemenea, lipsită de relevanță

pentru activarea interesului acțiunii reclamantei, cât timp există și alte

clase de moștenitori de natură să facă inaplicabile în speță disp. art. 25 din

Legea nr. 8/1996.

S-a reținut și că,

încetarea drepturilor de autor care au revenit soției supraviețuitoare, ca

urmare a decesului acesteia, nu este de natură să facă aplicabilă ipoteza din

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.

Curtea de apel a

constatat, pe lângă argumentele deja reținute anterior, că susținerea apelantei

potrivit căreia i-ar aparține drepturile de autor asupra operelor ca și

consecință a faptului că moștenitorii descendenți nu ar fi putut (re)transmite

drepturile din această categorie către proprii lor succesori, este fundamentată

pe extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr.

8/1996 dincolo de limitele ce rezidă din dispozițiile ei exprese și în dezacord

cu principiile generale de drept, potrivit cărora: legea civilă dispune numai

pentru viitor și excepțiile sunt de strictă aplicare și interpretare.

Împotriva acestei

decizii, a exercitat calea de atac a recursului reclamanta COPYRO, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv

de recurs, reclamanta arată că instanțele au făcut o analiză greșită asupra

elementelor pe care se fundamentează excepția lipsei de interes.

Legitimitatea

exercitării drepturilor patrimoniale de autor de către reclamantă este

stabilită de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 8/1996, ce reglementează gestiunea

colectivă a drepturilor patrimoniale de autor către organismul de gestiune

colectivă din domeniul specific de creație, în speță cel al operelor scrise,

fapt pentru care excepția lipsei de interes formulată de pârâta-intimată este

nefondată.

În prezenta pricină,

acțiunea recurentei-reclamante contestă calitatea de moștenitoare a pârâtei

prin constatarea negativă a modalității de dobândire a drepturilor de autor din

perspectiva legislației de proprietate intelectuală aplicabilă în timp și a

dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, demers juridic ce conferă

organismului de gestiune colectivă toate cerințele interesului privind

caracterul legitim, personal, născut și actual al acestuia.

Totodată,

reclamanta-recurentă susține că pârâta-intimată nu are vocație succesorală

pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparținut defuncților

scriitori T.I.H. și T.A. zis P., precizate în cererea de chemare în judecată.

Dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956

stabilesc, în raport de data decesului, modalitatea de transmitere succesorală

pe termene a drepturilor patrimoniale de autor. Odată cu intrarea în vigoare a

Legii nr. 8/1996, s-au prelungit termenele de protecție a drepturilor

patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora în

modalitățile stabilite de legislația anterioară (Decretul nr. 321/1956),

prevederile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 stabilind expres faptul că

"

actele încheiate sub

regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia.

"

De asemenea,

succesiunea lui T.A. zis P. a fost dezbătută conform certificatului de

moștenitor din 1964, neputând forma obiectul dezbaterii succesorale în

certificatul de moștenitor din 1998.

Printr-o altă

critică, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a făcut o aplicare

retroactivă a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, interpretând prin

exces de putere întinderea normei de drept substanțial.

Decretul nr. 321/1956

a statuat transmiterea succesorală a drepturilor de autor pe termene expres prevăzute

de actul normativ și consacrând caracterul personal al transmiterii acestora.

Instanțele de fond,

în analiza excepției lipsei de interes, trebuia să analizeze legislația

succesivă în timp ce se aplică certificatelor de moștenitor, respectiv legea de

transmitere succesorală și de proprietate intelectuală în vigoare la data

morții autorilor.

Termenul de protecție

al drepturilor de autor consacrat de Convenția de la Berna de la 50 de ani s-a

prelungit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 la 70 de ani potrivit

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, conferind exercițiul drepturilor

patrimoniale de autor în lipsa moștenitorilor, organismului de gestiune

colectivă din domeniul specific de creație al autorului, dând relevanță

principiului cofraternității ce operează în domeniul drepturilor de proprietate

intelectuală.

Față de acest aspect

de legalitate, apartenența exercițiului drepturilor de autor ale defuncților

scriitori T.I.H. și T.A. zis P., în cotele precizate în acțiune revine COPYRO

până la împlinirea termenului de protecție de 70 de ani, termen calculat de la

data decesului autorilor, în funcție de legislațiile succesive în timp a

drepturilor de autor.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

În ceea ce privește

critica prin care se susține că instanțele de fond au făcut o analiză greșită

asupra elementelor pe care se fundamentează excepția lipsei de interes, este de

reținut că dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 prevăd cerința specifică

oricărei acțiuni în constatarea nulității absolute, respectiv aceea ca

reclamantul să dovedească existența unui interes când, considerându-se vătămat

în drepturile sale prin emiterea certificatului de moștenitor, cere instanței

judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor sale, conform legii.

În speță, reclamanta

solicită să se anuleze două certificate de moștenitor, iar ca efect al acestor

anulări, să se constate că sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996.

Aceste dispoziții

legale impun însă două condiții pentru ca exercițiul drepturilor de autor să

revină COPYRO și anume, drepturile să se afle în perioada de protecție (de 70

de ani de la decesul autorului) și să nu existe moștenitori.

Or, instanțele de

fond și apel au interpretat corect dispozițiile legale enunțate și, pe cale de

consecință, au constatat că acestea nu sunt aplicabile și cererea reclamantei

de anulare a certificatelor de moștenitor este lipsită de interes.

Astfel, în măsura în

care durata de protecție pentru cei doi autori ar fi încetat, conform

susținerilor reclamantei, COPYRO în calitate de organism de gestiune colectivă

a drepturilor de autor nu mai are exercițiul acestor drepturi, opera nemaifiind

în perioada de protecție, context în care demersul său procesual de anulare a

certificatelor de moștenitor și constatarea apartenenței drepturilor de autor

de pe urma defuncților apare ca fiind lipsită de interes, prin anularea celor

două certificate reclamanta neobținând un folos material, personal și direct.

Totodată, având în

vedere succesiunea în timp a legilor ce reglementează dreptul de autor, în

condițiile prelungirii duratei de protecție a drepturilor de autor, conform

art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au fost redate moștenitorilor

drepturile patrimoniale asupra unor opere căzute în domeniul public, așa încât

și din această perspectivă acțiunea reclamantei apare ca fiind lipsită de

interes.

Cum în cauză nu sunt

întrunite condițiile expres prevăzute de art. 25 din Legea nr. 8/1996, nu se

poate constata că reclamanta-recurentă justifică un interes în promovarea

prezentei acțiuni, deoarece, într-o primă ipoteză, dacă drepturile de autor au

ieșit din durata de protecție prevăzută de legislația privind drepturile de

autor și în acest caz au intrat în domeniul public, COPYRO nu poate să exercite

niciun drept cu privire la acestea, iar într-o a doua ipoteză, dacă drepturile

de autor nu au ieșit din durata de protecție prevăzută de lege și în acest caz

există moștenitori, respectiv pârâta-intimată care exercită direct drepturile

de autor și care nu a dat mandat către COPYRO.

Recurenta-reclamantă

invocă și faptul că pentru dezbaterea succesiunii lui T.A. zis P. au fost emise

două certificate de moștenitor, aspect ce contravine dispozițiilor legale în

materie de succesiune, însă sub acest aspect, lămurirea titularului dreptului

de autor se face exclusiv în interesului unuia sau a altuia dintre moștenitorii

menționați în certificate, neexistând nicio consecință în favoarea

reclamantei-recurente. Astfel, indiferent care dintre cele două certificate de

moștenitor invocate va fi validat, autorul nu a rămas fără moștenitori la data

decesului său, în sensul reglementat de art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Ca urmare, în

condițiile în care au existat moștenitori legali acceptanți ai scriitorului,

ipoteza prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu este

îndeplinită. Vocația de excepție conferită de acest text legal organismelor de

gestiune colectivă, aceea de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate

în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moștenitori ai

acestora, este prevăzută de legiuitor în termeni clari condiția de inexistență

a oricăror moștenitori ai autorului.

În ceea ce privește

drepturile de autor asupra operelor literare create în timpul vieții

defunctului T.I.H., acestea s-au transmis, potrivit legislației speciale ce

guverna la acea dată materia drepturilor de autor (Legea asupra proprietății

literare și artistice din 28 iunie 1923) către fiii și soția acestuia, pentru o

perioadă de 30 de ani. Termenul de protecție a drepturilor de autor transmise

pe cale succesorală de pe urma defunctului către moștenitorii menționați și-a

păstrat durata (de 30 de ani) stabilită prin legea în vigoare la data

dobândirii lor.

Referitor la

drepturile succesorale ale moștenitorilor autorului T.I.H., instanța de apel în

mod corect a constatat expirarea duratei dreptului de autor, în raport de

dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 321/1956, dar și nerelevanța acestei

expirări pentru acțiunea de față, care rămâne lipsită de interes prin

inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Recurenta-reclamantă

invocă și o greșită interpretare și aplicare de către instanța de apel

aplicarea a legislației drepturilor de autor.

La situația de fapt

reținută, curtea de apel a identificat corect normele legale incidente și a

făcut o corectă aplicare în timp a acestora.

Astfel, Legea nr.

8/1996 a modificat durata protecției drepturilor de autor, dispunând prin art.

25 alin. (1), că drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează pe

tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin

moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar

fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal.

Potrivit art. 149

alin. (3) din aceeași lege, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor

create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au

expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației

anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta

lege.

Acest text nu putea

avea în vedere operele create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

8/1996, dar ai căror autori erau încă în viață, deoarece caracterul viager al

drepturilor patrimoniale de autor a fost recunoscut atât sub legea veche, cât

și sub legea nouă, și nu se putea pune problema expirării termenului de

protecție la care se referă art. 149 alin. (3).

Așadar, textul se

putea referi exclusiv la operele create înainte de intrarea în vigoare a legii

noi și pentru care se punea problema calculelor termenelor de protecție

reglementate de legea veche, în funcție de punctul de plecare constând în data

decesului autorului.

Chiar dacă aceste

drepturi au fost transmise în funcție de legea aplicabilă la data deschiderii

succesiunii, atât în privința persoanelor cât și a duratei, dispozițiile art.

149 alin. (3) referitoare la prelungirea duratei protecției sunt aplicabile,

aceasta fiind voința legiuitorului.

Prin această

reglementare, legiuitorul a urmărit să armonizeze legea română cu prevederile

Convenției de la Berna pentru operele create după intrarea în vigoare a noii

legi și, totodată, să acorde aceeași protecție în timp și operelor create sub

imperiul legii vechi.

În formularea

inițială, textul art. 149 alin. (3) a suferit o eroare materială, care a fost

corectată prin Legea nr. 285/2004, de modificare a Legii nr. 8/1996, în sensul

că art. 149 alin. (3) se referă fără echivoc la operele pentru care nu au

expirat termenele de protecție.

Or, la data intrării

în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecție a drepturilor patrimoniale

rămase de pe urma celor doi autori nu expirase. Drepturile de autor se aflau în

perioada de protecție la intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, conform

dispozițiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

În speță, nu este

vorba despre nesocotirea efectelor unui act juridic încheiat sub imperiul legii

vechi, ci despre aplicabilitatea legii noi, din punctul de vedere al duratei

protecției drepturilor patrimoniale de autor, operelor create înainte de

intrarea în vigoare a acesteia, pentru care legiuitorul a instituit o

reglementare distinctă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Recurenta-reclamantă

a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., faptul că

instanța de apel a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor art. 25 din

Legea nr. 8/1996, interpretând prin exces de putere întinderea normei de drept

substanțial.

Această critică nu se subsumează motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. (

"

când instanța a

depășit atribuțiile puterii judecătorești

"

) și nu poate fi

primită.

Astfel, instanța de

judecată exercită atribuțiile puterii judecătorești atunci când interpretează

legea, în această situație nefiind îndeplinite cerințele motivului de recurs

mai sus-menționat.

Și în cauza de față,

instanța de apel a procedat la o interpretare și aplicare a dispozițiilor

legale analizate, arătând argumentat care este incidența acestora în pricina

supusă soluționării.

Așadar, nu poate fi

vorba de o depășire a atribuțiilor judecătorești în sensul art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., astfel cum aceasta a fost reținută de doctrină și de jurisprudență,

care au evidențiat faptul că numai situații grave, de natură a înfrânge

principiul separației puterilor în stat și o imixtiune a instanței de judecată

în sfera activității executive sau legislative pot constitui o depășire a

atribuțiilor judecătorești.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A. împotriva

Deciziei nr. 285A/2 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.

Procesat

de GGC - AA