ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8433/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 18 mai 2009, reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A. a chemat în judecată pe pârâta M.L.Ș., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună: 1. nulitatea certificatului de moștenitor din 12 februarie 1998 emis de B.N.P. " M. " în Dosarul nr. 667/1997 privind succesiunea de pe urma defunctului T.A. zis P., decedat la data de 15 martie 1964; 2. nulitatea certificatului suplimentar de moștenitor din 13 aprilie 2009 emis de SC " M. " - B.N. în Dosarul nr. 92/2009 conexat cu Dosar nr. 93/2009 suplimentar privind succesiunea de pe urma defunctului T.O.A., decedat la data de 06 decembrie 1996, fiu al defunctului scriitor T.I.-H.

și nepot de frate al scriitorului T.A. zis P. și succesiunea de pe urma defunctului T.Ș.I., decedat la data de 16 noiembrie 2006, fiu al defunctului scriitor; T.I.-H. și nepot de frate al scriitorului T.A. zis P.; 3. apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor T.I.H. decedat la 03 februarie 1954 către subscrisa reclamantă COPYRO - S.G.C.D.A. în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, privind cotele de: - 1/4 din drepturile de autor dobândite de T.M.Ș. zisă S.L. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor T.A.I.F., decedat la data de 30 mai 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. a), conform certificatului de moștenitor din 30 octombrie 1956 emis de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc T.V.

Regiunea București în Dosarul nr. S.228/1956; - 3/4 din drepturile de autor dobândite de T.Ș.I. în calitate de fiu al defunctului scriitor T.I.H., decedat la data de 16 noiembrie 2006, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. b) conform certificatului de moștenitor din 30 octombrie 1956 emis de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc T.V. regiunea București, în Dosarul nr. S.228/1956; - 3/4 din drepturile de autor dobândite de T.O.A. în calitate de fiu al defunctului scriitor T.I.H., decedat la data de 06 decembrie 1996 ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. b) conform certificatului de moștenitor din 30 octombrie 1956 emis de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc T.V.

Regiunea București în Dosarul nr. S.228/1956; 4. apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor T.A. zis P. decedat la 15 martie 1964 către subscrisa reclamantă COPYRO - S.G.C.D.A. în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de actor și drepturile conexe. Drepturile sale de autor au fost transmise conform Certificatului de Moștenitor din 29 aprilie 1964 emis de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București în Dosar nr. 248/1964 soției sale T.M.M. decedată, pe tot timpul vieții sale, în temeiul Decretului nr. 321/1956, art. 6 lit. a). Pârâta a invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, arătând că susținerile reclamantei în justificarea interesului sunt contradictorii.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 1498 din 15 decembrie 2009, a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes. În motivarea sentinței, s-a reținut că, chestiunea legală în discuție are în vedere devoluțiunea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, regimul transmiterii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor era reglementat de Decretul nr. 321/1956.

Art. 6 din decret prevedea ca drepturile patrimoniale de autor se transmiteau prin moștenire, potrivit C. civ., pe durate diferite, în funcție de clasa de moștenitori și de genul unor opere - soțul și ascendenții autorului dobândeau aceste drepturi pe durata vieții lor, descendenții le dobândeau pe o durata de 50 de ani, ele fiind transmisibile din nou prin moștenire la erezii descendenților până la împlinirea termenului, ceilalți moștenitori le dobândeau numai pe timp de 50 de ani și fără posibilitatea de a fi transmise din nou prin moștenire.

Când la succesiunea drepturilor patrimoniale de autor erau chemați mai mulți moștenitori din clase diferite - descendenții cu soțul supraviețuitor, părinții cu frații și soțul supraviețuitor, expirarea termenelor în ce privește pe unii dintre moștenitori făcea să înceteze dreptul lor la cota respectivă din foloasele patrimoniale ale drepturilor de autor, fără a afecta însă întru nimic drepturile celorlalți moștenitori, căci dreptul patrimonial ca atare nu se stingea decât la expirarea drepturilor de moștenire ale tuturor succesorilor - art. 8 din Decretul-lege nr. 321/1956.

Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ce a abrogat Decretul nr. 321/1956, durata de protecție a operelor se prelungește la cea prevăzută de legea nouă, durată care poate fi, după caz de 70, 50 sau 25 de ani, iar în urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 285/2004, durata de protecție a drepturilor patrimoniale în beneficiul moștenitorilor este, de regula, de 70 de ani post mortem auctoris. Art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 în forma inițială poate produce efecte dacă sunt îndeplinite următoarele condiții - autorul operei a decedat anterior intrării în vigoare a legii noi, anterior așadar datei de 26 iunie 1996, iar durata de protecție a dreptului de utilizare a operei a expirat anterior aceleiași date.

S-a arătat că, pentru operele aflate în perioada de protecție prevăzută de legea veche vor fi avute în vedere noile perioade stabilite prin Legea nr. 8/1996, dar nu prin aplicarea dispozițiilor art. 149 alin. (3), ce se referă exclusiv la operele pentru care perioada de protecție a expirat, ci în baza aplicării legii civile noi, potrivit disp. art. 149 alin. (2). În conformitate cu dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 285/2004, beneficiază de prelungirea duratei de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, operele create înainte de data de 30 iulie 2004 și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform legislației anterioare. Decretul nr. 321/1956 prevedea că drepturile se sting la expirarea termenelor sau, în lipsă de moștenitori, din momentul morții autorului.

În acest context, lipsa moștenitorilor avea același efect cu expirarea duratei de protecție, operele intrând în domeniul public, drepturile patrimoniale de autor stingându-se. În acest context, tribunalul a constatat întemeiate argumentele pârâtei în susținerea lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată. Totodată, s-a reținut că, în măsura în care durata de protecție pentru cei doi autori ar fi încetat, conform susținerilor reclamantei, reclamantul în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor nu mai are exercițiul acestor drepturi, opera nemaifiind în perioada de protecție, context în care demersul său procesual de anulare a celor două certificate de moștenitor și constatarea apartenenței drepturilor de autor de pe urma defuncților apare ca fiind lipsită de interes, prin anularea celor două certificate reclamantul neobținând un folos material, personal și direct.

Pe de altă parte, având în vedere succesiunea în timp a legilor ce reglementează dreptul de autor, în condițiile prelungirii duratei de protecție a drepturilor de autor, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au fost redate moștenitorilor drepturile patrimoniale asupra unor opere căzute în domeniul public, reclamantul însăși arătând în motivarea cererii că nu contestă calitatea de moștenitoare a pârâtei de pe urma celor doi defuncți. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 285/A din 2 decembrie 2010, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea de față este condiționată de dovedirea unui interes al reclamantului, nu numai din perspectiva temeiului de drept special (art. 88 din Legea nr. 36/1995), dar și din perspectiva temeiului de drept comun, respectiv regimul juridic al acțiunii în constatarea nulității absolute, peste care se grefează cererea de față. Or, prin interes se înțelege folosul material, imediat, legitim și personal ce urmează a fi obținut de reclamant prin admiterea acțiunii, interes ce a fost analizat în raport de fiecare dintre cei doi autori invocați prin petitul acțiunii. Astfel, curtea de apel a constatat că, în mod corect a fost admisă excepția lipsei interesului, neexistând un astfel de folos.

Cu privire la drepturile de autor rămase de pe urma defunctului T.A. zis P., ceea ce invocă reclamanta este aspectul că, pentru dezbaterea succesiunii acestuia au fost emise două certificate de moștenitor, aspect ce contravine dispozițiilor legale în materie de succesiune. Deși exista certificatul de moștenitor din 29 aprilie 1964 emis de către Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București, care o constata ca moștenitoare unică testamentară pe soția supraviețuitoare, T.M.M., pentru drepturile de autor pe durata vieții acesteia, ulterior a fost emis și certificatul de moștenitor din 12 februarie 1998 de B.N.P. M., ce constata ca unic moștenitor pe numitul T.Ș.I., moștenit de pârâta M.L.Ș., conform certificatului suplimentar de moștenitor din 13 aprilie 2009 eliberat de B.N.

M. Curtea de apel a constatat că, într-o atare situație, este necesară lămurirea titularului dreptului de autor, dar o asemenea lămurire se face exclusiv în interesului unuia sau a altuia dintre moștenitorii menționați în certificate, neexistând nicio consecință în favoarea reclamantei din acțiunea de față. Astfel, indiferent care dintre cele două certificate de moștenitor va fi validat, autorul nu a rămas fără moștenitori la data decesului său, în sensul reglementat de art. 25 din Legea nr. 8/1996. În condițiile în care au existat moștenitori legali acceptanți ai scriitorului, ipoteza normei înscrise în teza a II-a a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 - conform căreia " Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13, 16, 17, 18 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal.

Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții sale de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație " - în mod evident nu este îndeplinită.

Vocația de excepție conferită prin teza a II-a a art. 25 din Legea nr. 8/1996 organismelor de gestiune colectivă - de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moștenitori ai acestora - este subsumată de legiuitor în termeni clari condiției de inexistență a oricăror moștenitori ai autorului (a cărui succesiune se deschide sub imperiul acestei reglementări legale); fiind derogatorie de la reglementările de drept comun ce privesc materia moștenirilor vacante, această vocație specială nu poate fi extinsă prin analogie, sau pe cale de interpretare și în privința altor succesiuni, cum sunt cele lăsate de moștenitorii (acceptanți) ai autorului și nici nu poate fi valorificată în privința acelor succesiuni deschise înainte de intrarea în vigoare a acestei reglementări.

Prin interpretarea diferită s-ar ajunge la aplicarea menționatei norme (dar și a dispozițiilor Decretul nr. 321/1956 relative la durata termenelor de protecție a drepturilor de autor transmise prin moștenire) unor situații născute anterior intrării lor în vigoare. În ceea ce privește drepturile de autor asupra operelor literare create în timpul vieții defunctului T.I.H., acestea s-au transmis, potrivit legislației speciale ce guverna la acea dată materia drepturilor de autor - Legea asupra proprietății literare și artistice din 28 iunie 1923, către fiii și soția acestuia, pentru o perioadă de 30 de ani. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a avut în vedere disp. art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, potrivit cu care " până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.

" Or, durata efectivă a exercitării drepturilor patrimoniale de autor nu reprezintă un aspect prevăzut în mod obligatoriu ca și obiect al constatării de către notar și nu poate avea caracter de opozabilitate față de terți o astfel de mențiune, în măsura în care este eronată. Astfel, mențiunile din certificatul de moștenitor referitoare la Decretul nr. 321/1956 nu pot fi luate în considerare, față de data decesului autorului (3 februarie 1954) și față de regula neretroactivității legii civile.

În plus, la data deschiderii moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească: persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivității legii art. 1 C. civ.). Rezultă că, înainte de împlinirea termenului legal de protecție menționat, Legea asupra proprietății literare și artistice edictată în anul 1923 a fost expres abrogată, prin art. 43 din Decretul nr. 321/1956.

Potrivit art. 41 alin. (3) din Decretul nr. 321/1956 " termenele privind dreptul de autor și exercițiul lui, prevăzute în legi anterioare, vor continua să curgă până la împlinirea lor, fără a putea depăși termenele corespunzătoare cuprinse în prezentul decret, socotite de la intrarea lui în vigoare " . Prin raportare la exigențele normei enunțate, termenul de protecție a drepturilor de autor transmise pe cale succesorală de pe urma defunctului către moștenitorii menționați și-a păstrat durata (de 30 de ani) stabilită prin legea în vigoare la data dobândirii lor. La împlinirea acestui termen, drepturile de autor deținute de moștenitori s-au stins, în baza art. 8 din Decretul nr. 321/1956. Ca urmare, nefiind aplicabil art. 25 din Legea nr. 8/1996 (neputând retroactiva), reclamantul nu justifică un interes în formularea prezentei acțiuni.

Referitor la criticile privind aplicarea succesivă a legislației drepturilor de autor, instanța de apel a arătat că prima instanță a fost învestită cu soluționarea excepției lipsei de interes, iar aceasta a analizat fondul cauzei numai în măsura în care era necesar pentru soluționarea excepției procesuale invocate. Instanța de fond nu a stabilit, în raport de fiecare cotă de moștenitor transmisă, situația actuală a drepturilor de autor, având în vedere că soția fiecărui defunct scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieții acesteia, iar în cazul celorlalți moștenitori drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condițiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.

Cu privire la drepturile succesorale ale soției supraviețuitoare a autorului T.I.H., s-a constatat deja, ca și cu privire la drepturile succesorale ale celorlalți moștenitori, expirarea duratei dreptului de autor în raport de disp. art. 8 din Decretul nr. 321/1956, dar, totodată și nerelevanța acestei expirări pentru acțiunea de față, care rămâne lipsită de interes prin inaplicabilitatea în speță a disp. art. 25 din Legea nr. 8/1996. Cu privire la drepturile succesorale ale autorului T.A.(P.), problema duratei drepturilor de autor ale soției supraviețuitoare este, de asemenea, lipsită de relevanță pentru activarea interesului acțiunii reclamantei, cât timp există și alte clase de moștenitori de natură să facă inaplicabile în speță disp.

art. 25 din Legea nr. 8/1996. S-a reținut și că, încetarea drepturilor de autor care au revenit soției supraviețuitoare, ca urmare a decesului acesteia, nu este de natură să facă aplicabilă ipoteza din art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996. Curtea de apel a constatat, pe lângă argumentele deja reținute anterior, că susținerea apelantei potrivit căreia i-ar aparține drepturile de autor asupra operelor ca și consecință a faptului că moștenitorii descendenți nu ar fi putut (re)transmite drepturile din această categorie către proprii lor succesori, este fundamentată pe extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 dincolo de limitele ce rezidă din dispozițiile ei exprese și în dezacord cu principiile generale de drept, potrivit cărora: legea civilă dispune numai pentru viitor și excepțiile sunt de strictă aplicare și interpretare.

Împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului reclamanta COPYRO, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs, reclamanta arată că instanțele au făcut o analiză greșită asupra elementelor pe care se fundamentează excepția lipsei de interes. Legitimitatea exercitării drepturilor patrimoniale de autor de către reclamantă este stabilită de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 8/1996, ce reglementează gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale de autor către organismul de gestiune colectivă din domeniul specific de creație, în speță cel al operelor scrise, fapt pentru care excepția lipsei de interes formulată de pârâta-intimată este nefondată.

În prezenta pricină, acțiunea recurentei-reclamante contestă calitatea de moștenitoare a pârâtei prin constatarea negativă a modalității de dobândire a drepturilor de autor din perspectiva legislației de proprietate intelectuală aplicabilă în timp și a dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, demers juridic ce conferă organismului de gestiune colectivă toate cerințele interesului privind caracterul legitim, personal, născut și actual al acestuia. Totodată, reclamanta-recurentă susține că pârâta-intimată nu are vocație succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparținut defuncților scriitori T.I.H. și T.A. zis P., precizate în cererea de chemare în judecată. Dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului, modalitatea de transmitere succesorală pe termene a drepturilor patrimoniale de autor.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, s-au prelungit termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora în modalitățile stabilite de legislația anterioară (Decretul nr. 321/1956), prevederile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 stabilind expres faptul că " actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia. " De asemenea, succesiunea lui T.A. zis P. a fost dezbătută conform certificatului de moștenitor din 1964, neputând forma obiectul dezbaterii succesorale în certificatul de moștenitor din 1998. Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a făcut o aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, interpretând prin exces de putere întinderea normei de drept substanțial.

Decretul nr. 321/1956 a statuat transmiterea succesorală a drepturilor de autor pe termene expres prevăzute de actul normativ și consacrând caracterul personal al transmiterii acestora. Instanțele de fond, în analiza excepției lipsei de interes, trebuia să analizeze legislația succesivă în timp ce se aplică certificatelor de moștenitor, respectiv legea de transmitere succesorală și de proprietate intelectuală în vigoare la data morții autorilor. Termenul de protecție al drepturilor de autor consacrat de Convenția de la Berna de la 50 de ani s-a prelungit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 la 70 de ani potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, conferind exercițiul drepturilor patrimoniale de autor în lipsa moștenitorilor, organismului de gestiune colectivă din domeniul specific de creație al autorului, dând relevanță principiului cofraternității ce operează în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

Față de acest aspect de legalitate, apartenența exercițiului drepturilor de autor ale defuncților scriitori T.I.H. și T.A. zis P., în cotele precizate în acțiune revine COPYRO până la împlinirea termenului de protecție de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorilor, în funcție de legislațiile succesive în timp a drepturilor de autor.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește critica prin care se susține că instanțele de fond au făcut o analiză greșită asupra elementelor pe care se fundamentează excepția lipsei de interes, este de reținut că dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 prevăd cerința specifică oricărei acțiuni în constatarea nulității absolute, respectiv aceea ca reclamantul să dovedească existența unui interes când, considerându-se vătămat în drepturile sale prin emiterea certificatului de moștenitor, cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor sale, conform legii. În speță, reclamanta solicită să se anuleze două certificate de moștenitor, iar ca efect al acestor anulări, să se constate că sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Aceste dispoziții legale impun însă două condiții pentru ca exercițiul drepturilor de autor să revină COPYRO și anume, drepturile să se afle în perioada de protecție (de 70 de ani de la decesul autorului) și să nu existe moștenitori. Or, instanțele de fond și apel au interpretat corect dispozițiile legale enunțate și, pe cale de consecință, au constatat că acestea nu sunt aplicabile și cererea reclamantei de anulare a certificatelor de moștenitor este lipsită de interes.

Astfel, în măsura în care durata de protecție pentru cei doi autori ar fi încetat, conform susținerilor reclamantei, COPYRO în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor nu mai are exercițiul acestor drepturi, opera nemaifiind în perioada de protecție, context în care demersul său procesual de anulare a certificatelor de moștenitor și constatarea apartenenței drepturilor de autor de pe urma defuncților apare ca fiind lipsită de interes, prin anularea celor două certificate reclamanta neobținând un folos material, personal și direct. Totodată, având în vedere succesiunea în timp a legilor ce reglementează dreptul de autor, în condițiile prelungirii duratei de protecție a drepturilor de autor, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au fost redate moștenitorilor drepturile patrimoniale asupra unor opere căzute în domeniul public, așa încât și din această perspectivă acțiunea reclamantei apare ca fiind lipsită de interes.

Cum în cauză nu sunt întrunite condițiile expres prevăzute de art. 25 din Legea nr. 8/1996, nu se poate constata că reclamanta-recurentă justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, deoarece, într-o primă ipoteză, dacă drepturile de autor au ieșit din durata de protecție prevăzută de legislația privind drepturile de autor și în acest caz au intrat în domeniul public, COPYRO nu poate să exercite niciun drept cu privire la acestea, iar într-o a doua ipoteză, dacă drepturile de autor nu au ieșit din durata de protecție prevăzută de lege și în acest caz există moștenitori, respectiv pârâta-intimată care exercită direct drepturile de autor și care nu a dat mandat către COPYRO. Recurenta-reclamantă invocă și faptul că pentru dezbaterea succesiunii lui T.A.

zis P. au fost emise două certificate de moștenitor, aspect ce contravine dispozițiilor legale în materie de succesiune, însă sub acest aspect, lămurirea titularului dreptului de autor se face exclusiv în interesului unuia sau a altuia dintre moștenitorii menționați în certificate, neexistând nicio consecință în favoarea reclamantei-recurente. Astfel, indiferent care dintre cele două certificate de moștenitor invocate va fi validat, autorul nu a rămas fără moștenitori la data decesului său, în sensul reglementat de art. 25 din Legea nr. 8/1996. Ca urmare, în condițiile în care au existat moștenitori legali acceptanți ai scriitorului, ipoteza prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu este îndeplinită.

Vocația de excepție conferită de acest text legal organismelor de gestiune colectivă, aceea de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moștenitori ai acestora, este prevăzută de legiuitor în termeni clari condiția de inexistență a oricăror moștenitori ai autorului. În ceea ce privește drepturile de autor asupra operelor literare create în timpul vieții defunctului T.I.H., acestea s-au transmis, potrivit legislației speciale ce guverna la acea dată materia drepturilor de autor (Legea asupra proprietății literare și artistice din 28 iunie 1923) către fiii și soția acestuia, pentru o perioadă de 30 de ani. Termenul de protecție a drepturilor de autor transmise pe cale succesorală de pe urma defunctului către moștenitorii menționați și-a păstrat durata (de 30 de ani) stabilită prin legea în vigoare la data dobândirii lor.

Referitor la drepturile succesorale ale moștenitorilor autorului T.I.H., instanța de apel în mod corect a constatat expirarea duratei dreptului de autor, în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 321/1956, dar și nerelevanța acestei expirări pentru acțiunea de față, care rămâne lipsită de interes prin inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996. Recurenta-reclamantă invocă și o greșită interpretare și aplicare de către instanța de apel aplicarea a legislației drepturilor de autor. La situația de fapt reținută, curtea de apel a identificat corect normele legale incidente și a făcut o corectă aplicare în timp a acestora.

Astfel, Legea nr. 8/1996 a modificat durata protecției drepturilor de autor, dispunând prin art. 25 alin. (1), că drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează pe tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Potrivit art. 149 alin. (3) din aceeași lege, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege.

Acest text nu putea avea în vedere operele create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, dar ai căror autori erau încă în viață, deoarece caracterul viager al drepturilor patrimoniale de autor a fost recunoscut atât sub legea veche, cât și sub legea nouă, și nu se putea pune problema expirării termenului de protecție la care se referă art. 149 alin. (3). Așadar, textul se putea referi exclusiv la operele create înainte de intrarea în vigoare a legii noi și pentru care se punea problema calculelor termenelor de protecție reglementate de legea veche, în funcție de punctul de plecare constând în data decesului autorului. Chiar dacă aceste drepturi au fost transmise în funcție de legea aplicabilă la data deschiderii succesiunii, atât în privința persoanelor cât și a duratei, dispozițiile art. 149 alin. (3) referitoare la prelungirea duratei protecției sunt aplicabile, aceasta fiind voința legiuitorului.

Prin această reglementare, legiuitorul a urmărit să armonizeze legea română cu prevederile Convenției de la Berna pentru operele create după intrarea în vigoare a noii legi și, totodată, să acorde aceeași protecție în timp și operelor create sub imperiul legii vechi. În formularea inițială, textul art. 149 alin. (3) a suferit o eroare materială, care a fost corectată prin Legea nr. 285/2004, de modificare a Legii nr. 8/1996, în sensul că art. 149 alin. (3) se referă fără echivoc la operele pentru care nu au expirat termenele de protecție. Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecție a drepturilor patrimoniale rămase de pe urma celor doi autori nu expirase. Drepturile de autor se aflau în perioada de protecție la intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, conform dispozițiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

În speță, nu este vorba despre nesocotirea efectelor unui act juridic încheiat sub imperiul legii vechi, ci despre aplicabilitatea legii noi, din punctul de vedere al duratei protecției drepturilor patrimoniale de autor, operelor create înainte de intrarea în vigoare a acesteia, pentru care legiuitorul a instituit o reglementare distinctă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. Recurenta-reclamantă a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., faptul că instanța de apel a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, interpretând prin exces de putere întinderea normei de drept substanțial. Această critică nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. ( " când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești " ) și nu poate fi primită. Astfel, instanța de judecată exercită atribuțiile puterii judecătorești atunci când interpretează legea, în această situație nefiind îndeplinite cerințele motivului de recurs mai sus-menționat. Și în cauza de față, instanța de apel a procedat la o interpretare și aplicare a dispozițiilor legale analizate, arătând argumentat care este incidența acestora în pricina supusă soluționării. Așadar, nu poate fi vorba de o depășire a atribuțiilor judecătorești în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., astfel cum aceasta a fost reținută de doctrină și de jurisprudență, care au evidențiat faptul că numai situații grave, de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat și o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative pot constitui o depășire a atribuțiilor judecătorești.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta COPYRO - S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 285A/2 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011. Procesat de GGC - AA