ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7023/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7023/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 06

februarie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr.

4523/3/2009, reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de

Autor a chemat în judecată pe pârâtele G.V. și H.S., solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să constate: nulitatea Certificatului de

moștenitor din 18 decembrie 1987 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar

nr. 1861/1987, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor către

S.E. de la defunctul S.M., fiu al defunctului scriitor M.S.; nulitatea

Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector

1 în Dosar nr. 703/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor

de la S.E. (noră a defunctului scriitor M.S.) către legatarul universal G.V.;

stingerea termenului legal de exercițiu a drepturilor de autor din patrimoniul

numitei G.V., ce a dobândit exercițiul drepturilor patrimoniale de autor ale

defunctului scriitor M.S., conform Certificatului de moștenitor din 30 mai

1992, emis de Notariatul de Stat Sector 1, în Dosar nr. 703/1992, pe o perioadă

de 15 ani începând cu data de 01 ianuarie 1993; nulitatea Certificatului de

moștenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar

nr. 2867/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite

de defuncta Ș.T., fiică a defunctului scriitor M.S., către Ș.P., decedat la 31

august 2003, soț și legatar universal al defunctei; nulitatea Certificatului de

moștenitor din 27 februarie 2008 emis de BNP N. în Dosar nr. 140-141-142/2007,

privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., decedată la 08 martie 1992,

Ș.T., decedată la 20 septembrie 1992 și S.E., decedată la 01 decembrie 1995,

fiice ale defunctului scriitor M.S.; nulitatea Certificatului de moștenitor din

06 iulie 2004 emis de BNP M.R. în Dosar nr. 15/2004, privind succesiunile de pe

urma defunctei P.P., decedată la 02 octombrie 2003, fiică a defunctului

scriitor M.S.; apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor

M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor

și drepturile conexe pentru cotele de 6/24 din drepturile de autor dobândite de

S.V. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor M.S.,

decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot

timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform

Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al

Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor

dobândite de G.V. în calitate de legatar universal de pe urma defunctei S.E.,

decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie

1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o

perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform

Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al

Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor

dobândite de Ș.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată

la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de

ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de

moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în

Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în

calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a

dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului

nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961

emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961;

3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a

defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit

drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr.

321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961

emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961;

3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a

defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit

drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr.

321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961

emis de Notariatul de Stat al raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961.

În motivarea acțiunii, legal

timbrată, reclamanta a arătat că drepturile de autor au aparținut defunctului

scriitor M.S., care a decedat la data de 19 octombrie 1961, iar potrivit art. 6

lit. a) și b) din Decretul nr. 321/1956 care reglementa transmiterea pe termen

a drepturilor de autor, în vigoare după data decesului autorului menționat,

vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de M.S. aparținea

copiilor acestuia M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. și Ș.T., pe o perioadă de 50

de ani, în cotă de 3/24, și soției supraviețuitoare a acestuia, S.V., pe tot

timpul vieții acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul

Notariatului de Stat al Raionului LV. Stalin, ds. nr. X din 1961, Certificat de

moștenitor nr. X din 1961.

Reclamanta invocă dispozițiile

art. 6 din Decretul nr. 321/1956 care stabilesc modalitățile de transmitere

potrivit Codului civil, pe termene, a drepturilor de autor, în raport de data

decesului autorului: soțului și ascendenților autorului pe tot timpul vieții

fiecăruia (lit. a)), descendenților pe termen de 50 de ani (lit. b)) și

celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să

se poată transmită din nou prin moștenire.

După intrarea în vigoare a

Legii nr. 8/1996, arată reclamanta, s-au prelungit termenele de protecție a

drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a

acestora în modalitățile stabilite de legislația anterioară (Decret nr.

321/1956), fiind expres stabilit la art. 149 alin. (1) că actele încheiate sub

regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia.

Mai arată C. că succesiunea

lui Ș.T., fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, a

fost dezbătută conform CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992, emis de Not. Sect. 1,

neputând forma obiectul dezbaterii succesorale în CM nr. 17 din 27 februarie

2008 emis de BNP N.

În drept, cererea este întemeiată

pe dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 25 Legea nr. 8/1996, art. 6

Decret nr. 321/1956.

Reclamanta a solicitat

cheltuieli de judecată și proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtelor.

Pârâta H.S. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând

că situația de fapt prezentată de reclamantă reprezintă o interpretare proprie

a modificărilor legislative privind drepturile de autor care se moștenesc.

Pârâta a solicitat proba cu

înscrisuri și interogatoriul reclamantei.

Pârâta G.V. a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare

în judecată față de dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, legea notarilor

publici, arătând că reclamanta se identifică în raportul juridic dedus

judecății cu persoana care ar fi vătămată prin emiterea certificatelor de

moștenitor și întrucât pretinde drepturi de proprietate intelectuală asupra

operelor aparținând defunctului scriitor M.S., acțiunea acesteia se

prefigurează ca o veritabilă acțiune în realizarea dreptului, or, cererea în

constatarea existenței unui drept, așa cum e reglementată de art. 111 C. proc.

civ., nu este admisibilă în cazul în care reclamanta ar putea solicita

realizarea dreptului.

Pe fondul cererii reclamantei,

susține pârâta, se arată că s-a solicitat constatarea nulității certificatelor

de moștenitor, fără a se indica concret care este motivul de nulitate absolută,

invocându-se prevederile art. 6 din Decretul nr. 321/1956. Cu privire la CM nr.

1876 din 18 decembrie 1987, arată pârâta, acesta a fost emis de notariat cu

respectarea dispozițiilor legale, drepturile de autor deținute de E.S. (soția

defunctului M.S.) au fost obținute prin testamentul lăsat de defunctul M.S.,

acesta dobândind prin moștenire drepturile patrimoniale de autor, de la tatăl

său, M.S., în urma dezbaterii succesiunii în anul 1961. Conform art. 6 citat,

drepturile de autor pot fi exercitate de urmași pe o perioadă de 50 de ani, iar

întrucât E.S. a dobândit întreaga masă succesorală a defunctului său soț la

data de 13 noiembrie 1986 (data decesului acestuia), este dovedită apartenența

la drepturile de autor în cotă de 3/24 asupra operelor autorului M.S.

Dispozițiile legale au fost respectate și cu privire la CM nr. 826 din 30 mai

1992, întrucât E.S. avea exercițiul drepturilor de autor, operele lui S.

aflându-se încă sub protecție la data decesului acesteia, așa încât testamentul

dat a produs efecte juridice.

Cu privire la stingerea

termenului legal de exercițiu al drepturilor de autor pentru pârâtă, aceasta

arată că nu este întemeiată susținerea reclamantei că termenul de 15 ani

începând cu 1993 este distinct și independent de termenul de protecție conferit

drepturilor de autor, întrucât termenele prevăzute de Decretul nr. 321/1956 se

referă în fapt la durata protecției drepturilor de autor atunci când acestea

sunt transmise pe cale succesorală, iar nu la perioada în care pârâta ar avea

exercițiul drepturilor dobândite pe cale succesorală. Astfel, exercitarea

drepturilor dobândite pe cale succesorală se realizează potrivit Codului civil

și chiar art. 6 prevede că drepturile patrimoniale de autor se transmit prin

moștenire potrivit Codului civil.

Pârâta invocă dispozițiile

Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, care au modificat termenul de

protecție a drepturilor de autor, noul termen fiind de 70 de ani, care îi

profită, întrucât la data adoptării legii nu se consumase termenul de 50 de ani

de la data decesului autorului, operele fiind încă în termenul de protecție

conform decretului anterior. Sunt invocate de asemenea dispozițiile art. 149

care prevede că durata drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor create

mai înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au

expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației

anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în noua lege

prin care nu se mai face nicio referire la rangul moștenitorilor.

Mai arată pârâta că

transmiterea succesorală a drepturilor de autor este posibilă potrivit Codului

civil atâta timp cât dreptul de autor se exercită în termenul de protecție

prevăzut de lege, iar atunci când expiră termenul de protecție a dreptului de

autor, operele trec în domeniul public.

Reclamanta dorește să

speculeze situația în care dacă nu există moștenitori, exercițiul drepturilor

revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către

autor, sau în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai

mare număr de membri din domeniul respectiv de creație, respectiv situația

reglementată la art. 25 din Legea nr. 8/1996 care nu se regăsește însă în cauză

întrucât există moștenitori care sunt titulari ai drepturilor de autor.

Referitor la dispozițiile art. 149, alin. (1) din legea nouă a dreptului de

autor, invocate de reclamantă (actele încheiate sub regimul legislației

anterioare își produc efectele conform aceleia), pârâta susține că testamentul

sau certificatul de moștenitor nu intră în noțiunea de acte, textul legal

făcând referire la un contract de licență, de exemplu, dar nu la testamentul

E.S. sau la certificatul de moștenitor emis în baza acestuia, aceste acte fiind

guvernate de Codul civil.

Pârâta mai susține că prezenta

cerere este o replică a pretențiilor sale în Dosar nr. 27149/372008 al Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, prin care s-a solicitat obligarea C. la plata

remunerațiilor colectate de la utilizatori din exploatarea operelor lui M.S.

Pârâta H.S. a formulat o nouă

întâmpinare, la data de 27 martie 2009, invocând excepția lipsei de calitate

procesuală activă a reclamantei, excepția lipsei de interes, iar pe fond

solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale active se arată că s-au invocat prevederile art. 25 din

Legea nr. 8/1996 de către reclamanta C. pentru a motiva interesul în promovarea

acțiunii, reclamanta raportându-se la dispozițiile din teza a II-a din textul

legal, omițând în mod voit prevederile din teza I, drepturile patrimoniale

prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după

moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o

perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la

cunoștința publică. Din teza a doua, reclamanta preia parțial norma legală,

deși se prevede că organismul de gestiune colectivă poate exercita drepturile

prevăzute la art. 13 și 21 numai în ipoteza în care nu există moștenitori, or,

în speță, există moștenitori, iar reclamanta nu probează calitatea sa

procesuală activă, respectiv nu probează calitatea de titular al drepturilor de

autor. Nici cu privire la celelalte capete ale cererii, întemeiate pe

dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, reclamanta nu probează calitatea

procesuală activă, întrucât nu poate pretinde să devină moștenitor al autorului

M.S., neputându-se număra printre persoanele care se pot considera vătămați în

drepturile lor, conform art. 88, pentru a cere instanței anularea

certificatului de moștenitor.

În ce privește excepția lipsei

de interes, pârâta susține că reclamanta a invocat o serie de texte de lege,

dar nu precizează în concret modul în care se calculează termenele de protecție

și nici data la care protecția drepturilor a încetat, omițând să arate faptul

că, potrivit art. 25, alin. (1) teza a II-a, organismul de gestiune colectivă

nu este îndreptățit să exercite drepturile de autor atâta timp cât există

moștenitori și, chiar în ipoteza în care organismul de gestiune colectivă ar fi

îndreptățit să gestioneze drepturile de autor, expirarea duratei termenului de

protecție ar fi operat deopotrivă față de moștenitori, dar și față de OGC. În

cauză, reclamanta arată că durata de protecție a expirat pentru moștenitori,

dar nu arată de ce nu a expirat și pentru OGC, invocând față de moștenitori

dispozițiile Decretului nr. 321/1956, iar în ceea ce o privește, invocând

prevederile Legii nr. 8/1996 cu privire la durata termenelor de protecție, așa

încât acțiunea sa este lipsită de interes.

Pe fondul pricinii, pârâta

susține că deține prin moștenire o cotă din drepturile de autor asupra operelor

lui M.S., decedat la 19 octombrie 1961, conform dispozițiilor art. 6 alin. (2)

din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecție începând să curgă la data de 1

ianuarie 1962. Conform dispozițiilor art. 25, alin. (1) teza I din Legea nr.

8/1996, drepturile patrimoniale de autor prevăzute la art. 13 și 21 durează tot

timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire,

potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, iar conform art. 149,

alin. (3) durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 și pentru care nu au expirat termenele

de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se

prelungesc până la termenul de protecție prevăzut de această lege, prelungirea

producând efecte de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

În speță, la intrarea în

vigoare a Legii nr. 8/1996, termenele de protecție calculate conform Decretului

nr. 321/1956 nu expiraseră, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin.

(3) din noua lege, termenul de protecție s-a prelungit la 70 de ani, respectiv

până la data de 19 octombrie 2031, calculat de la data morții autorului.

Mai arată pârâta că va

demonstra că modul de calcul al reclamantei este eronat, în momentul în care

aceasta va preciza cum a ajuns la concluzia că au expirat termenele de

protecție a drepturilor de autor.

Tribunalul a încuviințat

pentru părți proba cu înscrisuri, respingând ca neutilă proba cu interogatoriul

pârâtei, solicitată de reclamantă.

Prin Încheierea din 17

noiembrie 2009 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul a

respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta

G.V., pentru considerentele expuse în hotărârea respectivă.

Prin Sentința civilă nr. 1497

din 22 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, în Dosarul nr. 4523/3/2009, a fost admisă în parte acțiunea

reclamantei; s-a constatat nulitatea absolută parțială a Certificatului de moștenitor

din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, Dosar nr. 703/1992, cu

privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. către

legatarul universal G.V.; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei

privind constatarea nulității Certificatului de moștenitor din 18 decembrie

1987 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosarul nr. 1861/1987, a

Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat

Sector 1 în Dosar nr. 2867/1992, a Certificatului de moștenitor din 27

februarie 2008 emis de BNP N. în Dosarul nr. 140-141-142/2007 și a

Certificatului de moștenitor din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R. în Dosarul nr.

15/2004; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind

constatarea apartenenței drepturilor de autor de pe urma defunctului autor M.S.

către reclamanta C.; a fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea sentinței, au

fost reținute următoarele:

Tribunalul a reținut că

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. nu este

întemeiată, pentru următoarele considerente.

Reclamanta invocă drept temei

al acțiunii, printre altele, și dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995,

conform cărora cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea

certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea acestuia și stabilirea

drepturilor lor. În speță, reclamanta pretinde că este vătămată în drepturile

sale, așa cum sunt acestea reglementate la art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, motiv pentru care solicită constatarea

nulității absolute a mai multor certificate de moștenitor, având drept obiect

drepturi de autor de pe urma defunctului scriitor M.S., transmise ulterior

succesiv mai multor persoane, printre care pârâtele din cauză.

Tribunalul a constatat că

reclamanta poate face parte din categoria definită de legea specială a

notarilor publici, de persoane vătămate prin emiterea certificatelor de

moștenire, justificând astfel în cauză calitatea procesuală activă, de persoană

care poate cere obligarea în raportul juridic dedus judecății, întrucât este o

societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor pentru operele scrise,

înființată în baza dispozițiilor art. 124 din Legea nr. 8/1996, modificată prin

Legea nr. 285/2004, privind dreptul de autor și drepturile conexe, ca persoană

juridică ce s-a constituit prin libera asociere și are ca obiect de activitate

colectarea și repartizarea drepturilor de autor a căror gestiune i-a fost încredințată

de către titulari. Pe de altă parte, dispozițiile art. 88 din Legea notarilor

publici nu se referă în mod expres la acei moștenitori care au fost excluși pe

nedrept de la moștenire, așa cum susține pârâta, ci folosește termenul de

persoane vătămate. De asemenea, reclamanta nu pretinde să devină moștenitor al

autorului M.S., așa cum susține pârâta, ci solicită să se constate nulitatea

unor certificate de moștenitori și să se constate apartenența drepturilor de

autor de pe urma scriitorului M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea

dreptului de autor, care prevede că: dacă nu există moștenitori, exercițiul

drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă mandatat de

autor sau celui cu cel mai mare număr de membri, C. fiind singurul organism de

gestiune colectivă pentru operele scrise din România.

Tribunalul a înlăturat și

susținerile pârâtei, conform cărora organismele de gestiune colectivă (OGC) nu

pot dobândi și nici deține drepturi de autor, potrivit dispozițiilor art. 123,

alin. (3), deoarece OGC poate fi mandatat doar cu administrarea drepturilor

(conform art. 129, alin. (4)) și nu poate avea alt obiect de activitate decât

utilizarea repertoriului protejat, dar nu li se transferă drepturi de autor și

drepturi conexe (art. 134, alin. (4) din lege), deci nu poate cere anularea

unui certificat de moștenitor. Se constată astfel că dispozițiile invocate de

pârâtă nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la autorii în viață, care

nu pot cesiona drepturile lor către OGC, iar nu la exercițiul drepturilor

patrimoniale de autor, după moartea unui autor fără moștenitori.

Referitor la excepția lipsei

de interes, tribunalul a constatat că această excepție se motivează prin aceea

că reclamanta nu are niciun drept dacă termenele de protecție nu au expirat

pentru moștenitori, pentru că termenele de protecție au expirat și pentru C.

Sub acest aspect, nu este relevant dacă termenele de protecție au expirat sau

nu, pentru ca reclamanta să justifice interesul său personal, actual, direct și

legitim în promovarea cererii, atâta timp cât reclamanta tinde să demonstreze

că, dacă sunt anulate certificatele de moștenitor, aceasta înseamnă că autorul

M.S. nu are moștenitori și astfel C. poate prelua exercițiul drepturilor sale

de autor în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996. Astfel, este

probat interesul reclamantei în formularea acțiunii de față și, în consecință,

tribunalul va respinge în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepția lipsei de

interes, ca neîntemeiată.

Analizând în fond cererea de chemare

în judecată formulată de reclamanta C., în baza materialului probator

administrat, tribunalul a constatat următoarele:

După moartea scriitorului

M.S., care a intervenit la data de 19 octombrie 1961, a fost dezbătută

succesiunea acestuia, fiind emis Certificatul de moștenitor (CM) cu nr. X din

1961, având ca obiect drepturile de autor asupra operelor literare ale

defunctului scriitor, fiind menționați următorii moștenitori legali care au

rămas de pe urma acestuia: 1) S.V., în calitate de soție, căreia îi revine cota

de 6/24; 2) M.D.I., fiică; 3) P.P., fiică; 4) S.E., fiică; 5) S.M., fiu; 6)

C.L., fiică; 7) Ș.T., fiică, fiind menționat în CM că îi revine fiecărui copil

al defunctului scriitor câte o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp de

50 de ani, calculabil de la 1.X.1962, conform dispozițiilor Decretului nr.

321/1956, art. 6, lit. b). Ulterior emiterii CM menționat au decedat și

moștenitorii autorului, respectiv S.V., soție supraviețuitoare, la data de 27

iulie 1987; M.D.I., fiică, la data de 11 ianuarie 1986; P.P., fiică, la data de

02 octombrie 2003; S.E., fiică, la data de 01 decembrie 1995; S.M., fiu,

decedat la data de 13 noiembrie 1986; C.L., fiică, decedată la 08 martie 1992;

Ș.T., fiică, decedată la 20 septembrie 1992. Ca urmare a dezbaterii succesiunii

după o parte din moștenitorii menționați mai înainte, s-au eliberat alte

certificate de moștenitori: CM din 18 decembrie 1987 pentru S.E., de pe urma

defunctului S.M., CM nr. 826 din 30 mai 1992 pentru G.V., CM nr. 2186 din 05

noiembrie 1992 pentru Ș.P., de pe urma defunctei Ș.T., CM nr. 39 din 06 iulie

2004 privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., CM nr. 17 din 27 februarie

2008 privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., Ș.T. și S.E.

Reclamanta C. solicită să se

constate nulitatea certificatelor de moștenitor enumerate mai înainte și

apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către C.,

în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor

și drepturile conexe. Reclamanta invocă și dispozițiile art. 6 din Decretul nr.

321/1956, dar nu precizează în concret, pentru fiecare certificat de moștenitor

menționat, pentru care motive de nelegalitate ar trebui să se constate

nulitatea acestuia, arătând doar că CM nr. 39/2004 și CM nr. 17/2008 nu

respectă modalitatea de transmitere a drepturilor de autor, stabilită prin

decretul care nici măcar nu mai era valabil la data eliberării acestor

certificate, iar în ce privește drepturile de autor transmise pârâtei G.V.,

susține reclamanta, pentru aceasta termenul este de 15 ani conform Decretului

nr. 321/1956 și acest termen s-a împlinit. Reclamanta a mai arătat că decretul

anterior Legii nr. 8/1996 a stabilit termene exprese privind transmiterea

succesorală a drepturilor de autor, consacrând caracterul personal al

transmiterii drepturilor, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996

s-au prelungit doar termenele de protecție, nu și cele de transmitere

succesorală, în modalitățile stabilite de legislația anterioară, deoarece se

prevede expres la art. 149, alin. (1) din noua lege că "actele încheiate

sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform acesteia".

Tribunalul a constatat că

susținerile reclamantei sunt întemeiate doar în parte, așa cum se va expune în

cele ce urmează. Astfel, la data morții autorului M.S. erau în vigoare

dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956, invocat și de reclamantă,

conform cărora: "La moartea autorului drepturile patrimoniale de autor se

transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele

termene: a) soțului și ascendenților, pe tot timpul vieții fiecăruia; b)

descendenților, pe timp de 50 de ani, c) celorlalți moștenitori pe timp de 15

ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire".

Dispozițiile menționate reglementează regimul transmiterii succesorale a

drepturilor patrimoniale de autor, stabilind perioade diferite de timp, în

funcție de clasa de moștenitori sau în funcție de genul unor opere (în acest

caz, conform art. 7, de exemplu 20 de ani pentru autorii de dicționare,

enciclopedii și culegeri, 10 ani pentru fotografii artistice etc). Când la

succesiunea drepturilor patrimoniale de autor erau chemați mai mulți

moștenitori, din clase diferite, cum este și cazul în speță, expirarea

termenelor în ce privește pe unii dintre moștenitori face să înceteze dreptul

lor la cota respectivă din drepturile patrimoniale de autor, fără a afecta

drepturile celorlalți moștenitori, întrucât dreptul patrimonial de autor ca

atare nu se stingea decât la expirarea drepturilor de moștenire ale tuturor

succesorilor. Potrivit art. 8 din decret: "la expirarea termenelor

prevăzute la art. 6 și 7 sau, în lipsă de moștenitori, din momentul morții

autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge".

Din redactarea textului art. 6

rezultă, de asemenea, că drepturile de autor dobândite de descendenți (lit. b))

sunt transmisibile din nou prin moștenire la erezii descendenților, până la

împlinirea termenului de 50 de ani, dar în ce privește ceilalți moștenitori, menționați

la lit. c) (cum ar fi de exemplu colateralii), nu mai există posibilitatea

transmiterii din nou prin moștenire a drepturilor de autor.

Făcând aplicarea dispozițiilor

de mai sus la speță, soția supraviețuitoare a defunctului autor (S.V.) a moștenit

drepturile de autor în cota prevăzută de CM nr. 278 eliberat la 15 noiembrie

1961, pe tot timpul vieții acesteia, iar descendenții autorului (fiul și

fiicele acestuia) au moștenit drepturile de autor, în cotele menționate în

certificatul de moștenitor, de câte 3/24 fiecare, pentru o perioadă de 50 de

ani prevăzută de decret, începând cu 19 octombrie 1961, perioadă care se

împlinește la data de 19 octombrie 2011, înăuntrul acestei perioade existând

posibilitatea ca drepturile de autor să fie retransmise erezilor

descendenților, conform Codului civil.

Întrucât o parte din

certificatele de moștenitor în discuție au fost eliberate înainte de apariția

Legii nr. 8/1996, iar altele au fost emise după apariția acesteia, înseamnă că

la eliberarea certificatelor de moștenitor se aplică dispozițiile legale în

vigoare la momentul respectiv, deci dispoziții legale diferite.

Astfel, regimul transmiterii

succesorale a drepturilor de autor, reglementat de Decretul nr. 321/1956,

descris mai înainte, a fost valabil până la apariția Legii nr. 8/1996, noua

lege eliminând diferențele de tratament între clasele de moștenitori și

stabilind că transmiterea drepturilor de autor după moartea autorului se face

potrivit legislației civile.

Totodată, noua lege a

prelungit durata de protecție a drepturilor de autor, la 70 de ani după moartea

autorului, termen prevăzut în noua lege la art. 25, teza I ("drepturile

patrimoniale durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se

transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de

ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod

legal"), pentru operele pentru care termenul nu a expirat, așa cum este

cazul în speță (art. 149, alin. (3): "Durata drepturilor patrimoniale

asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și

pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform legislației

anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta

lege"). Astfel, conform prevederilor noii legi, s-a prelungit termenul de

protecție a operelor după moartea autorului, de la 50 la 70 de ani, dar

calculul nu se mai face de la moartea autorului, ci de la 1 ianuarie a anului

următor morții autorului (art. 32). În consecință, durata de protecție a

drepturilor patrimoniale de autor pentru operele lui M.S., calculată după noua

lege, de la 1 ianuarie a anului imediat următor morții acestuia, respectiv 1

ianuarie 1962, se împlinește la 1 ianuarie 2032.

Referitor la aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 8/1996 în ce privește transmiterea drepturilor de autor

mortis causa, s-a reținut și că dispozițiile de la art. 149, alin. (1) (actele

juridice încheiate înainte sub regimul legislației anterioare își produc toate

efectele conform acesteia) nu au nicio legătură cu transmiterea pe cale

succesorală a drepturilor de autor, așa cum susține în mod greșit reclamanta,

care invocă aceste dispoziții în susținerea cererii, alături de dispozițiile

art. 25 din noua lege care prevăd că, în lipsa moștenitorilor, exercițiul

drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă a drepturilor de

autor, în speță C. Problema care se pune cu privire la capătul doi al cererii

este deci aceea dacă se aplică dispozițiile art. 25 în cauză.

Mai înainte de a analiza acest

aspect, tribunalul a analizat capătul unu al cererii, privitor la nulitatea

certificatelor de moștenitori menționate prin acțiune. Astfel, raportat la

considerentele expuse în precedent, tribunalul a constatat cu privire la CM nr.

1876 din 18 decembrie 1987, emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr.

1861/1987, că acesta a fost emis cu respectarea dispozițiilor Decretului nr.

321/1956, aplicabile la acea dată, întrucât menționează transmiterea

drepturilor de autor către S.E., de la defunctul S.M., descendent al autorului,

iar așa cum s-a arătat mai înainte, descendenții aveau posibilitatea, conform

dispozițiilor art. 6, lit. b) din Decretul nr. 321/1956, să transmită potrivit

Codului civil drepturile de autor către erezii acestora, înăuntrul termenului

de protecție legal. Certificatul de moștenitor s-a emis pe numele S.E., soția

defunctului fiu al scriitorului, aceasta dobândind drepturile de autor

moștenite de soțul său de la tatăl acestuia (în cotă de 3/24), în certificat

fiind menționate și alte bunuri, dar nu pentru acestea se solicită nulitatea

certificatului.

Titulara drepturilor de autor

S.E., față de autorul M.S., are calitatea de noră, astfel că face parte din

categoria alți moștenitori, cărora li se aplică dispozițiile de la art. 6, lit.

c), această categorie de moștenitori nemaiputând să transmită la rândul lor

drepturile patrimoniale de autor, desigur până la data intrării în vigoare a

noii legi, care a eliminat aceste diferențe. Având în vedere că CM nr. 826 din

30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat sector 1, privind transmiterea

drepturilor de autor de la S.E. la legatarul universal G.V. s-a întocmit

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/1996, când erau aplicabile încă

dispozițiile decretului, certificatul de moștenitor s-a emis cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale legii dreptului de autor, fiind valabil emis doar

în ce privește celelalte bunuri menționate.

În consecință, tribunalul a

admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută parțială

a CM nr. 826 din 30 mai 1992 emis în Dosarul nr. 703/1992, cu privire la

transmiterea drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 3/24 de la S.E. către

legatarul universal G.V., în temeiul dispozițiilor art. 6, lit. c) din Decretul

nr. 321/1956, așa cum s-a menționat. Față de această soluție, tribunalul

constată că nu mai are cum să se stingă termenul legal de exercițiu al

drepturilor de autor din patrimoniul pârâtei G.V., așa cum solicită reclamanta

la pct. 3 al primului capăt al cererii, odată ce aceste drepturi nici nu au

intrat în patrimoniul acesteia.

Referitor la CM nr. 2186 din

05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în ds. nr. 2867/1992,

privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite de defuncta

Ș.T. (fiica scriitorului M.S.), către soțul acesteia, Ș.P., acesta este legal

întocmit, cu privire la drepturile de autor (în cotă de 1/8), având în vedere

că, așa cum s-a reținut, potrivit dispozițiilor decretului (art. 6, lit. b))

descendentul poate transmite la rândul său drepturile patrimoniale de autor,

înăuntrul perioadei de protecție.

Înainte de data intrării în

vigoare a noii legi, dintre descendenții autorului mai era în viață doar P.P.,

de pe urma fiicei M.D.I., decedată la 11 ianuarie 1986 rămânând fiica sa H.S.C.

(cu cota de 1/8 din drepturile de autor), conform CM nr. 576 din 07 mai 1986

(emis de Notariatul de Stat sector 1), iar ceilalți descendenți ai autorului:

S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, C.L., decedată la 08 martie 1992, și Ș.T.,

decedată la 20 septembrie 1992, neavând descendenți direcți. În ce o privește

pe S.E., decedată la 01 decembrie 1995, fiul acesteia, S.M., este străin de

succesiune, conform declarației de drept succesoral legalizată în Germania, așa

cum se menționează în CM nr. 17/2008 emis de BNP N.

Astfel, pe data intrării în

vigoare a Legii dreptului de autor din 1996 s-a prelungit durata de protecție a

drepturilor patrimoniale de autor de la 50 la 70 de ani doar pentru

moștenitorii P.P. și H.S.C., fiind eliminate discriminările între categoriile

de moștenitori, așa cum s-a arătat.

Referitor la certificatele de

moștenitor emise după 1996, a căror nulitate s-a solicitat de reclamantă de

asemenea, respectiv CM nr. 17 din 27 februarie 2008, emis de BNP N., privind

succesiunile de urma defunctelor C.L., Ș.T. și S.E., precum și CM nr. 39 din 06

iulie 2004 emis de BNP M.R., privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., au

fost emise după apariția Legii nr. 8/1996, deci, cu privire la drepturile

patrimoniale de autor transmise conform certificatelor respective, alături de

alte bunuri imobile și mobile, emiterea acestora trebuia să respecte

prevederile Codului civil, nu ale Decretului nr. 321/1956, așa cum a susținut

reclamanta, astfel că nu există motive pentru a constata nulitatea absolută

parțială a acestor certificate. CM nr. 39/2004 s-a emis pentru moștenitoarea

H.S.C., fiind menționată cota de 1/8 pentru drepturile patrimoniale de autor,

de la mama sa M.D.I., iar CM nr. 17/2008 privind mai multe succesiuni,

menționează în final pe H.S.C., pentru cota de 1/3 din masa succesorală,

reprezentată de drepturile patrimoniale de autor din operele lui M.S.

Așa fiind, s-a respins ca

neîntemeiat capătul de cerere I, cu privire la constatarea nulității CM nr.

1876 din 18 decembrie 1987 emis de Not. Sector 1, CM nr. 2186 din 05 noiembrie

1992 emis de Not. Sector 1, CM nr. 17/2008 emis de BNP N. și CM nr. 39 din 06

iulie 2004 emis de BNP M.R.

De asemenea, față de

considerentele expuse în precedent, tribunalul a reținut că în prezent

drepturile patrimoniale de autor pentru operele scriitorului M.S. aparțin

moștenitorului său legal, nepoata acestuia, pârâta H.S.C., iar în această

situație nu se pune problema aplicării dispozițiilor art. 25, teza a II-a,

invocată de reclamantă, cu privire la preluarea exercițiului drepturilor patrimoniale

de autor, întrucât nu este îndeplinită condiția de bază din acest text,

respectiv lipsa moștenitorilor autorului.

În consecință, tribunalul a

respins ca neîntemeiat capătul II al cererii de chemare în judecată, privind

constatarea apartenenței drepturilor patrimoniale de autor de pe urma

defunctului scriitor M.S., către C., iar în aplicarea dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., având în vedere că acțiunea reclamantei a fost respinsă în

proporție de 90%, a respins ca neîntemeiată cererea C. privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel la data de 08 martie 2010 pârâta G.V., solicitând instanței să

admită apelul astfel formulat, să desființeze hotărârea primei instanțe și să

respingă pretențiile reclamantei ca neîntemeiate.

Apelanta critică modul în care

instanța a interpretat aplicarea art. 6 din Decretul nr. 321/1956, în sensul că

S.E. nu ar fi putut transmite drepturile de autor prin legatar universal,

înăuntrul termenului legal de protecție.

Din motivarea sentinței se

înțelege că instanța a apreciat că dispozițiile art. 6 ale Decretului nr.

321/1956 reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor,

instituindu-se prin aceste dispoziții un regim special și diferit de regulile

de drept comun în materia succesiunii. În analiza sa, instanța a aplicat

dispozițiile art. 6 și dezbaterilor succesorale care nu vizau patrimoniul

autorului defunct, ci patrimoniul descendenților acestuia.

Așa cum a argumentat și în

fondul cauzei, consideră apelanta că Decretul nr. 321/1956 nu instituie o altă

ordine succesorală decât cea prevăzută de Codul civil (la care și face

referire), dispozițiile decretului doar limitează în timp transmiterea

succesivă a drepturilor de autor și nu reglementează regimul transmiterii

succesorale a drepturilor de autor, așa cum susține neîntemeiat instanța.

De altfel, din interpretarea

textului de lege (al art. 6), se înțelege că "la moartea autorului sau

vreunuia din coautori" drepturile de autor se transmit conform

dispozițiilor Codului civil, însă numai limitat în timp, limita care se

stabilește în raport de moștenitorii autorului chemați la moștenire (adică cei

care au vocație succesorală la momentul morții autorului). Astfel, dacă la

momentul dezbaterii succesiunii autorului, au vocație succesorală soția și fii

autorului (cum este cazul în speța), atunci, potrivit art. 6, soția autorului

va moșteni drepturile de autor pe tot timpul vieții (termen cert și nesigur ce

depinde de durata de viață a soției), iar fii autorului (descendenții) vor

moșteni drepturile de autor pe timp de 50 de ani (termen cert și sigur).

La o analiză mai atentă a

dispozițiilor Legii dreptului de autor, se poate constata că art. 6 din decret

instituie reguli speciale numai în privința caracterului temporar al dreptului

de autor dobândit prin moștenire cu consecința imposibilității retransmiterii

prin succesiune (sau alt mod) după expirarea termenului prevăzut de lege, ca

urmare a faptului că după acest termen se stinge dreptul însuși. Astfel, regula

în materia dreptului de autor a fost și este aceea că, la moartea autorului

drepturile patrimoniale se transmit prin moștenire, potrivit legii civile, pe o

perioadă de timp, "începând cu 1 ianuarie al anului următor morții

autorului".

Ca urmare a acestui fapt, sub

toate aspectele legate de transmisiunea legală sau testamentară a acestor

drepturi, respectiv stabilirea cotelor succesorale, a vocației succesorale,

eventual a rezervei, sunt guvernate de legea civilă care reprezintă dreptul

comun în materie. De aceea, cu privire la categoria drepturilor patrimoniale de

autor nu se poate spune că se aplică o lege specială în privința transmisiunii

lor prin moștenire.

S.E. (încadrată de instanța la

categoria "alți moștenitori") nu a fost chemată la dezbaterea

succesiunii autorului defunct pentru că nu avea vocație succesorală la moartea

acestuia (fiind înlăturată de soțul său, S.M., fiul autorului) și pentru acest

motiv instanța nu ar fi trebuit să analizeze calitatea de moștenitor al

defunctei S.E. față de autorul M.S.

În acord cu această opinie

juridică este și Decizia nr. 242 din 29 ianuarie 1974, în sensul că "prin

noțiunea de "descendenți" (folosită în art. 6 din Decret) s-a înțeles

descendenții autorului, dar nu și descendenții acestora, după cum tot raportată

la autorul operei este făcută și referirea la soțul supraviețuitor, la

ascendenți și ceilalți moștenitori".

Din înscrisurile de la dosar

reiese că S.E. l-a moștenit pe soțul ei, M.S., iar patrimoniul succesoral a

fost transmis acesteia, după dispozițiile Codului civil, indiferent de natura

și/sau proveniența dreptului patrimonial de autor, Notariatul notând în CM 1876

din 18 decembrie 1987 doar limita temporară de exercitare a dreptului de autor

("drepturile patrimoniale de autor soția le poate exercita în continuare până

la împlinirea celor 50 de ani de la moartea autorului defunct M.S.").

Tot potrivit caracterului

unitar al dreptului succesoral, S.E. a transmis prin legatar patrimoniul

succesoral, incluzând și drepturile de autor, fapt dovedit prin CM nr.

826/1992.

Conform art. 6 din decret,

drepturile de autor moștenite de S.M., fiul autorului, aveau durata de 50 de

ani, astfel că termenul de protecție asupra operei expira la data de 01

ianuarie 2012.

Întrucât regimul aplicabil

drepturilor de autor a fost modificat prin Legea nr. 8/1996, modificându-se și

termenul de protecție al operelor potrivit art. 25 alin. (1) din lege, iar în

temeiul art. 149 alin. (3) din lege, termenul de protecție s-a prelungit de la

50 la 70 de ani pentru operele pentru care nu au expirat termenele de protecție

stabilite de legislația anterioară (cum este cazul în speță), opera lui M.S. va

fi încă sub protecție până la data de 01 ianuarie 2032.

Întrucât în fond s-a dezbătut

natura juridică a termenelor prevăzute de art. 6 din decret, reiterează ideea

că aceste termene definesc întinderea protecției drepturilor patrimoniale de

autor (fiind numite în noua legislație ca termene de protecție a drepturilor de

autor), opinia fiind întărită chiar de art. 8 din decret ("la expirarea

termenelor prevăzute la art. 6 și 7 sau, în lipsă de moștenitori, din momentul

morții autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge") și de art. 149

alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Deși reclamanta a pretins că

termenele prevăzute de art. 6 din decret sunt termene de transmitere

succesorală, distincte de termenele de protecție a drepturilor de autor,

această argumentație a fost respinsă în mod întemeiat de către instanță.

În concluzie, se solicită să

se constate că în mod legal, la eliberarea celor două certificate de moștenitor

(CM 1876 din 18 decembrie 1987 și CM 826/1992), Notariatul a avut în vedere

dreptul comun în materia succesiunii și că întocmai au fost respectate limitele

temporare ale dreptului de autor, așa cum aceasta au fost reglementate de-a

lungul vremii.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 282 C. proc. civ.

Cererea de apel a fost

timbrată cu 26 RON, taxă judiciară de timbru și 2,5 RON, timbru judiciar.

Împotriva aceleiași sentințe a

formulat apel la data de 05 martie 2010 (data poștei) și reclamanta C. -

Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, solicitând admiterea

apelului.

În motivarea cererii de apel,

au fost invocate următoarele:

Intimatele-pârâte nu au

vocație succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparținut

defunctului scriitor M.S., precizate în cererea introductivă de instanță.

Drepturile de autor au

aparținut defunctului scriitor M.S., ce a decedat la data de 19 octombrie 1961.

Potrivit dispozițiilor art. 6

lit. a) și b) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea succesorală

pe termene a drepturilor de autor, în vigoare la data decesului defunctului

scriitor M.S., vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către

acesta aparținea copiilor acestuia, M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. și Ș.T., pe

o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, și soției supraviețuitoare a

acestuia, S.V., pe tot timpul vieții acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea

fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului I.V. Stalin în

Dosarul nr. X din 1961, Certificat de moștenitor nr. X din 1961.

Astfel, dispozițiile art. 6

din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului autorului,

următoarea modalitate de transmitere succesorală pe termene a drepturilor

patrimoniale de autor:

"La moartea autorului sau

a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin

moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soțului

și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; descendenților, pe

timp de 50 ani; celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz

drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire."

"La data deschiderii

moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de

momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau

judecătorească, persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală și

drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii; data la care începe curgerea

termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art.

700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul

conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul

neretroactivității legii, art. 1 C. civ.)."

Certificatul de moștenitor nr.

X din 1961 eliberat de Notariatului de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul

nr. X din 1961 a stabilit transmiterea succesorală a drepturilor patrimoniale

de autor conform Decretului nr. 321/1956.

Transmiterile ulterioare a

drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat

prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul

normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor.

Astfel, cota de 6/24 din

drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soție supraviețuitoare a

defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit

drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956

art. 6 lit. a), conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de

Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu puteau

forma obiect de transmitere succesorală ulterioară având caracter viager; cota

de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V., în calitate de legatar

universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la

data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al

defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de

50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform

Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al

Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiectul

transmiterii succesorale având în vedere faptul că drepturile de autor au

caracter personal, putând fi transmise doar descendenților autorului.

Cota de 3/24 din drepturile de

autor dobândite de Ș.T. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S.,

decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă

de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform

Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al

Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al

transmiterii succesorale ulterioare către soțul supraviețuitor, fiind

transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din drepturile de

autor dobândite de C.L. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S.,

decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de

50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform

Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al

Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al

transmiterii succesorale ulterioare către soțul postdecedat C.N. și nepoata de

soră a acesteia, H.S.C., precum și către P.P., S.E., S.T., în calitate de

surori ale acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de

3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a

defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit

drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr.

321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961

emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961

nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de

soră a acesteia, H.S.C. și către P.P., în calitate de soră postdecedată a

acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din

drepturile de autor dobândite de P.P. în calitate de fiică a defunctului

scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor

pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b)

conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat

al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al

transmiterii succesorale ulterioare, fiind transmisibile doar descendenților

acesteia, și nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată.

Astfel, Certificatul de

moștenitor din 06 iulie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public

"M.R." pentru succesiunea defunctei P.P. nu respectă modalitatea de

transmitere succesorală stabilită de Decretul nr.