ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7023/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 06 februarie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 4523/3/2009, reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a chemat în judecată pe pârâtele G.V. și H.S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate: nulitatea Certificatului de moștenitor din 18 decembrie 1987 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 1861/1987, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor către S.E. de la defunctul S.M., fiu al defunctului scriitor M.S.; nulitatea Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 703/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E.

(noră a defunctului scriitor M.S.) către legatarul universal G.V.; stingerea termenului legal de exercițiu a drepturilor de autor din patrimoniul numitei G.V., ce a dobândit exercițiul drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S., conform Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992, emis de Notariatul de Stat Sector 1, în Dosar nr. 703/1992, pe o perioadă de 15 ani începând cu data de 01 ianuarie 1993; nulitatea Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 2867/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite de defuncta Ș.T., fiică a defunctului scriitor M.S., către Ș.P., decedat la 31 august 2003, soț și legatar universal al defunctei; nulitatea Certificatului de moștenitor din 27 februarie 2008 emis de BNP N. în Dosar nr. 140-141-142/2007, privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., decedată la 08 martie 1992, Ș.T., decedată la 20 septembrie 1992 și S.E., decedată la 01 decembrie 1995, fiice ale defunctului scriitor M.S.; nulitatea Certificatului de moștenitor din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R.

în Dosar nr. 15/2004, privind succesiunile de pe urma defunctei P.P., decedată la 02 octombrie 2003, fiică a defunctului scriitor M.S.; apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe pentru cotele de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V.

în calitate de legatar universal de pe urma defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ș.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV.

Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV.

Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961. În motivarea acțiunii, legal timbrată, reclamanta a arătat că drepturile de autor au aparținut defunctului scriitor M.S., care a decedat la data de 19 octombrie 1961, iar potrivit art. 6 lit. a) și b) din Decretul nr. 321/1956 care reglementa transmiterea pe termen a drepturilor de autor, în vigoare după data decesului autorului menționat, vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de M.S.

aparținea copiilor acestuia M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. și Ș.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, și soției supraviețuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieții acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului LV. Stalin, ds. nr. X din 1961, Certificat de moștenitor nr. X din 1961. Reclamanta invocă dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 care stabilesc modalitățile de transmitere potrivit Codului civil, pe termene, a drepturilor de autor, în raport de data decesului autorului: soțului și ascendenților autorului pe tot timpul vieții fiecăruia (lit. a)), descendenților pe termen de 50 de ani (lit. b)) și celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmită din nou prin moștenire.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, arată reclamanta, s-au prelungit termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora în modalitățile stabilite de legislația anterioară (Decret nr. 321/1956), fiind expres stabilit la art. 149 alin. (1) că actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia. Mai arată C. că succesiunea lui Ș.T., fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, a fost dezbătută conform CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992, emis de Not. Sect. 1, neputând forma obiectul dezbaterii succesorale în CM nr. 17 din 27 februarie 2008 emis de BNP N. În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 25 Legea nr. 8/1996, art. 6 Decret nr. 321/1956.

Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată și proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtelor. Pârâta H.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că situația de fapt prezentată de reclamantă reprezintă o interpretare proprie a modificărilor legislative privind drepturile de autor care se moștenesc. Pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei. Pârâta G.V.

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici, arătând că reclamanta se identifică în raportul juridic dedus judecății cu persoana care ar fi vătămată prin emiterea certificatelor de moștenitor și întrucât pretinde drepturi de proprietate intelectuală asupra operelor aparținând defunctului scriitor M.S., acțiunea acesteia se prefigurează ca o veritabilă acțiune în realizarea dreptului, or, cererea în constatarea existenței unui drept, așa cum e reglementată de art. 111 C. proc. civ., nu este admisibilă în cazul în care reclamanta ar putea solicita realizarea dreptului.

Pe fondul cererii reclamantei, susține pârâta, se arată că s-a solicitat constatarea nulității certificatelor de moștenitor, fără a se indica concret care este motivul de nulitate absolută, invocându-se prevederile art. 6 din Decretul nr. 321/1956. Cu privire la CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987, arată pârâta, acesta a fost emis de notariat cu respectarea dispozițiilor legale, drepturile de autor deținute de E.S. (soția defunctului M.S.) au fost obținute prin testamentul lăsat de defunctul M.S., acesta dobândind prin moștenire drepturile patrimoniale de autor, de la tatăl său, M.S., în urma dezbaterii succesiunii în anul 1961. Conform art. 6 citat, drepturile de autor pot fi exercitate de urmași pe o perioadă de 50 de ani, iar întrucât E.S.

a dobândit întreaga masă succesorală a defunctului său soț la data de 13 noiembrie 1986 (data decesului acestuia), este dovedită apartenența la drepturile de autor în cotă de 3/24 asupra operelor autorului M.S. Dispozițiile legale au fost respectate și cu privire la CM nr. 826 din 30 mai 1992, întrucât E.S. avea exercițiul drepturilor de autor, operele lui S. aflându-se încă sub protecție la data decesului acesteia, așa încât testamentul dat a produs efecte juridice.

Cu privire la stingerea termenului legal de exercițiu al drepturilor de autor pentru pârâtă, aceasta arată că nu este întemeiată susținerea reclamantei că termenul de 15 ani începând cu 1993 este distinct și independent de termenul de protecție conferit drepturilor de autor, întrucât termenele prevăzute de Decretul nr. 321/1956 se referă în fapt la durata protecției drepturilor de autor atunci când acestea sunt transmise pe cale succesorală, iar nu la perioada în care pârâta ar avea exercițiul drepturilor dobândite pe cale succesorală. Astfel, exercitarea drepturilor dobândite pe cale succesorală se realizează potrivit Codului civil și chiar art. 6 prevede că drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire potrivit Codului civil.

Pârâta invocă dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, care au modificat termenul de protecție a drepturilor de autor, noul termen fiind de 70 de ani, care îi profită, întrucât la data adoptării legii nu se consumase termenul de 50 de ani de la data decesului autorului, operele fiind încă în termenul de protecție conform decretului anterior. Sunt invocate de asemenea dispozițiile art. 149 care prevede că durata drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor create mai înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în noua lege prin care nu se mai face nicio referire la rangul moștenitorilor.

Mai arată pârâta că transmiterea succesorală a drepturilor de autor este posibilă potrivit Codului civil atâta timp cât dreptul de autor se exercită în termenul de protecție prevăzut de lege, iar atunci când expiră termenul de protecție a dreptului de autor, operele trec în domeniul public. Reclamanta dorește să speculeze situația în care dacă nu există moștenitori, exercițiul drepturilor revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor, sau în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație, respectiv situația reglementată la art. 25 din Legea nr. 8/1996 care nu se regăsește însă în cauză întrucât există moștenitori care sunt titulari ai drepturilor de autor.

Referitor la dispozițiile art. 149, alin. (1) din legea nouă a dreptului de autor, invocate de reclamantă (actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia), pârâta susține că testamentul sau certificatul de moștenitor nu intră în noțiunea de acte, textul legal făcând referire la un contract de licență, de exemplu, dar nu la testamentul E.S. sau la certificatul de moștenitor emis în baza acestuia, aceste acte fiind guvernate de Codul civil. Pârâta mai susține că prezenta cerere este o replică a pretențiilor sale în Dosar nr. 27149/372008 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a solicitat obligarea C. la plata remunerațiilor colectate de la utilizatori din exploatarea operelor lui M.S.

Pârâta H.S. a formulat o nouă întâmpinare, la data de 27 martie 2009, invocând excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, excepția lipsei de interes, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active se arată că s-au invocat prevederile art. 25 din Legea nr. 8/1996 de către reclamanta C. pentru a motiva interesul în promovarea acțiunii, reclamanta raportându-se la dispozițiile din teza a II-a din textul legal, omițând în mod voit prevederile din teza I, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică.

Din teza a doua, reclamanta preia parțial norma legală, deși se prevede că organismul de gestiune colectivă poate exercita drepturile prevăzute la art. 13 și 21 numai în ipoteza în care nu există moștenitori, or, în speță, există moștenitori, iar reclamanta nu probează calitatea sa procesuală activă, respectiv nu probează calitatea de titular al drepturilor de autor. Nici cu privire la celelalte capete ale cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, reclamanta nu probează calitatea procesuală activă, întrucât nu poate pretinde să devină moștenitor al autorului M.S., neputându-se număra printre persoanele care se pot considera vătămați în drepturile lor, conform art. 88, pentru a cere instanței anularea certificatului de moștenitor.

În ce privește excepția lipsei de interes, pârâta susține că reclamanta a invocat o serie de texte de lege, dar nu precizează în concret modul în care se calculează termenele de protecție și nici data la care protecția drepturilor a încetat, omițând să arate faptul că, potrivit art. 25, alin. (1) teza a II-a, organismul de gestiune colectivă nu este îndreptățit să exercite drepturile de autor atâta timp cât există moștenitori și, chiar în ipoteza în care organismul de gestiune colectivă ar fi îndreptățit să gestioneze drepturile de autor, expirarea duratei termenului de protecție ar fi operat deopotrivă față de moștenitori, dar și față de OGC.

În cauză, reclamanta arată că durata de protecție a expirat pentru moștenitori, dar nu arată de ce nu a expirat și pentru OGC, invocând față de moștenitori dispozițiile Decretului nr. 321/1956, iar în ceea ce o privește, invocând prevederile Legii nr. 8/1996 cu privire la durata termenelor de protecție, așa încât acțiunea sa este lipsită de interes.

Pe fondul pricinii, pârâta susține că deține prin moștenire o cotă din drepturile de autor asupra operelor lui M.S., decedat la 19 octombrie 1961, conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecție începând să curgă la data de 1 ianuarie 1962. Conform dispozițiilor art. 25, alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, drepturile patrimoniale de autor prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, iar conform art. 149, alin. (3) durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungesc până la termenul de protecție prevăzut de această lege, prelungirea producând efecte de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

În speță, la intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenele de protecție calculate conform Decretului nr. 321/1956 nu expiraseră, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (3) din noua lege, termenul de protecție s-a prelungit la 70 de ani, respectiv până la data de 19 octombrie 2031, calculat de la data morții autorului. Mai arată pârâta că va demonstra că modul de calcul al reclamantei este eronat, în momentul în care aceasta va preciza cum a ajuns la concluzia că au expirat termenele de protecție a drepturilor de autor. Tribunalul a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, respingând ca neutilă proba cu interogatoriul pârâtei, solicitată de reclamantă. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2009 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta G.V., pentru considerentele expuse în hotărârea respectivă.

Prin Sentința civilă nr. 1497 din 22 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 4523/3/2009, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei; s-a constatat nulitatea absolută parțială a Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, Dosar nr. 703/1992, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. către legatarul universal G.V.; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea nulității Certificatului de moștenitor din 18 decembrie 1987 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosarul nr. 1861/1987, a Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 2867/1992, a Certificatului de moștenitor din 27 februarie 2008 emis de BNP N. în Dosarul nr. 140-141-142/2007 și a Certificatului de moștenitor din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R.

în Dosarul nr. 15/2004; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea apartenenței drepturilor de autor de pe urma defunctului autor M.S. către reclamanta C.; a fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea sentinței, au fost reținute următoarele: Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. nu este întemeiată, pentru următoarele considerente. Reclamanta invocă drept temei al acțiunii, printre altele, și dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, conform cărora cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor.

În speță, reclamanta pretinde că este vătămată în drepturile sale, așa cum sunt acestea reglementate la art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, motiv pentru care solicită constatarea nulității absolute a mai multor certificate de moștenitor, având drept obiect drepturi de autor de pe urma defunctului scriitor M.S., transmise ulterior succesiv mai multor persoane, printre care pârâtele din cauză.

Tribunalul a constatat că reclamanta poate face parte din categoria definită de legea specială a notarilor publici, de persoane vătămate prin emiterea certificatelor de moștenire, justificând astfel în cauză calitatea procesuală activă, de persoană care poate cere obligarea în raportul juridic dedus judecății, întrucât este o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor pentru operele scrise, înființată în baza dispozițiilor art. 124 din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, privind dreptul de autor și drepturile conexe, ca persoană juridică ce s-a constituit prin libera asociere și are ca obiect de activitate colectarea și repartizarea drepturilor de autor a căror gestiune i-a fost încredințată de către titulari.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 88 din Legea notarilor publici nu se referă în mod expres la acei moștenitori care au fost excluși pe nedrept de la moștenire, așa cum susține pârâta, ci folosește termenul de persoane vătămate. De asemenea, reclamanta nu pretinde să devină moștenitor al autorului M.S., așa cum susține pârâta, ci solicită să se constate nulitatea unor certificate de moștenitori și să se constate apartenența drepturilor de autor de pe urma scriitorului M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea dreptului de autor, care prevede că: dacă nu există moștenitori, exercițiul drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă mandatat de autor sau celui cu cel mai mare număr de membri, C. fiind singurul organism de gestiune colectivă pentru operele scrise din România.

Tribunalul a înlăturat și susținerile pârâtei, conform cărora organismele de gestiune colectivă (OGC) nu pot dobândi și nici deține drepturi de autor, potrivit dispozițiilor art. 123, alin. (3), deoarece OGC poate fi mandatat doar cu administrarea drepturilor (conform art. 129, alin. (4)) și nu poate avea alt obiect de activitate decât utilizarea repertoriului protejat, dar nu li se transferă drepturi de autor și drepturi conexe (art. 134, alin. (4) din lege), deci nu poate cere anularea unui certificat de moștenitor. Se constată astfel că dispozițiile invocate de pârâtă nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la autorii în viață, care nu pot cesiona drepturile lor către OGC, iar nu la exercițiul drepturilor patrimoniale de autor, după moartea unui autor fără moștenitori.

Referitor la excepția lipsei de interes, tribunalul a constatat că această excepție se motivează prin aceea că reclamanta nu are niciun drept dacă termenele de protecție nu au expirat pentru moștenitori, pentru că termenele de protecție au expirat și pentru C. Sub acest aspect, nu este relevant dacă termenele de protecție au expirat sau nu, pentru ca reclamanta să justifice interesul său personal, actual, direct și legitim în promovarea cererii, atâta timp cât reclamanta tinde să demonstreze că, dacă sunt anulate certificatele de moștenitor, aceasta înseamnă că autorul M.S. nu are moștenitori și astfel C. poate prelua exercițiul drepturilor sale de autor în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, este probat interesul reclamantei în formularea acțiunii de față și, în consecință, tribunalul va respinge în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Analizând în fond cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., în baza materialului probator administrat, tribunalul a constatat următoarele: După moartea scriitorului M.S., care a intervenit la data de 19 octombrie 1961, a fost dezbătută succesiunea acestuia, fiind emis Certificatul de moștenitor (CM) cu nr. X din 1961, având ca obiect drepturile de autor asupra operelor literare ale defunctului scriitor, fiind menționați următorii moștenitori legali care au rămas de pe urma acestuia: 1) S.V., în calitate de soție, căreia îi revine cota de 6/24; 2) M.D.I., fiică; 3) P.P., fiică; 4) S.E., fiică; 5) S.M., fiu; 6) C.L., fiică; 7) Ș.T., fiică, fiind menționat în CM că îi revine fiecărui copil al defunctului scriitor câte o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp de 50 de ani, calculabil de la 1.X.1962, conform dispozițiilor Decretului nr. 321/1956, art. 6, lit. b). Ulterior emiterii CM menționat au decedat și moștenitorii autorului, respectiv S.V., soție supraviețuitoare, la data de 27 iulie 1987; M.D.I., fiică, la data de 11 ianuarie 1986; P.P., fiică, la data de 02 octombrie 2003; S.E., fiică, la data de 01 decembrie 1995; S.M., fiu, decedat la data de 13 noiembrie 1986; C.L., fiică, decedată la 08 martie 1992; Ș.T., fiică, decedată la 20 septembrie 1992. Ca urmare a dezbaterii succesiunii după o parte din moștenitorii menționați mai înainte,

s-au eliberat alte certificate de moștenitori: CM din 18 decembrie 1987 pentru S.E., de pe urma defunctului S.M., CM nr. 826 din 30 mai 1992 pentru G.V., CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 pentru Ș.P., de pe urma defunctei Ș.T., CM nr. 39 din 06 iulie 2004 privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., CM nr. 17 din 27 februarie 2008 privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., Ș.T. și S.E. Reclamanta C. solicită să se constate nulitatea certificatelor de moștenitor enumerate mai înainte și apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către C., în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Reclamanta invocă și dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956, dar nu precizează în concret, pentru fiecare certificat de moștenitor menționat, pentru care motive de nelegalitate ar trebui să se constate nulitatea acestuia, arătând doar că CM nr. 39/2004 și CM nr. 17/2008 nu respectă modalitatea de transmitere a drepturilor de autor, stabilită prin decretul care nici măcar nu mai era valabil la data eliberării acestor certificate, iar în ce privește drepturile de autor transmise pârâtei G.V., susține reclamanta, pentru aceasta termenul este de 15 ani conform Decretului nr. 321/1956 și acest termen s-a împlinit.

Reclamanta a mai arătat că decretul anterior Legii nr. 8/1996 a stabilit termene exprese privind transmiterea succesorală a drepturilor de autor, consacrând caracterul personal al transmiterii drepturilor, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 s-au prelungit doar termenele de protecție, nu și cele de transmitere succesorală, în modalitățile stabilite de legislația anterioară, deoarece se prevede expres la art. 149, alin. (1) din noua lege că "actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform acesteia". Tribunalul a constatat că susținerile reclamantei sunt întemeiate doar în parte, așa cum se va expune în cele ce urmează. Astfel, la data morții autorului M.S.

erau în vigoare dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956, invocat și de reclamantă, conform cărora: "La moartea autorului drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și ascendenților, pe tot timpul vieții fiecăruia; b) descendenților, pe timp de 50 de ani, c) celorlalți moștenitori pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire". Dispozițiile menționate reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor, stabilind perioade diferite de timp, în funcție de clasa de moștenitori sau în funcție de genul unor opere (în acest caz, conform art. 7, de exemplu 20 de ani pentru autorii de dicționare, enciclopedii și culegeri, 10 ani pentru fotografii artistice etc). Când la succesiunea drepturilor patrimoniale de autor erau chemați mai mulți moștenitori, din clase diferite, cum este și cazul în speță, expirarea termenelor în ce privește pe unii dintre moștenitori face să înceteze dreptul lor la cota respectivă din drepturile patrimoniale de autor, fără a afecta drepturile celorlalți moștenitori, întrucât dreptul patrimonial de autor ca atare nu se stingea decât la expirarea drepturilor de moștenire ale tuturor succesorilor.

Potrivit art. 8 din decret: "la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 și 7 sau, în lipsă de moștenitori, din momentul morții autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge". Din redactarea textului art. 6 rezultă, de asemenea, că drepturile de autor dobândite de descendenți (lit. b)) sunt transmisibile din nou prin moștenire la erezii descendenților, până la împlinirea termenului de 50 de ani, dar în ce privește ceilalți moștenitori, menționați la lit. c) (cum ar fi de exemplu colateralii), nu mai există posibilitatea transmiterii din nou prin moștenire a drepturilor de autor.

Făcând aplicarea dispozițiilor de mai sus la speță, soția supraviețuitoare a defunctului autor (S.V.) a moștenit drepturile de autor în cota prevăzută de CM nr. 278 eliberat la 15 noiembrie 1961, pe tot timpul vieții acesteia, iar descendenții autorului (fiul și fiicele acestuia) au moștenit drepturile de autor, în cotele menționate în certificatul de moștenitor, de câte 3/24 fiecare, pentru o perioadă de 50 de ani prevăzută de decret, începând cu 19 octombrie 1961, perioadă care se împlinește la data de 19 octombrie 2011, înăuntrul acestei perioade existând posibilitatea ca drepturile de autor să fie retransmise erezilor descendenților, conform Codului civil.

Întrucât o parte din certificatele de moștenitor în discuție au fost eliberate înainte de apariția Legii nr. 8/1996, iar altele au fost emise după apariția acesteia, înseamnă că la eliberarea certificatelor de moștenitor se aplică dispozițiile legale în vigoare la momentul respectiv, deci dispoziții legale diferite. Astfel, regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, reglementat de Decretul nr. 321/1956, descris mai înainte, a fost valabil până la apariția Legii nr. 8/1996, noua lege eliminând diferențele de tratament între clasele de moștenitori și stabilind că transmiterea drepturilor de autor după moartea autorului se face potrivit legislației civile.

Totodată, noua lege a prelungit durata de protecție a drepturilor de autor, la 70 de ani după moartea autorului, termen prevăzut în noua lege la art. 25, teza I ("drepturile patrimoniale durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal"), pentru operele pentru care termenul nu a expirat, așa cum este cazul în speță (art. 149, alin. (3): "Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege"). Astfel, conform prevederilor noii legi, s-a prelungit termenul de protecție a operelor după moartea autorului, de la 50 la 70 de ani, dar calculul nu se mai face de la moartea autorului, ci de la 1 ianuarie a anului următor morții autorului (art. 32). În consecință, durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor pentru operele lui M.S., calculată după noua lege, de la 1 ianuarie a anului imediat următor morții acestuia, respectiv 1 ianuarie 1962,

se împlinește la 1 ianuarie 2032. Referitor la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 în ce privește transmiterea drepturilor de autor mortis causa, s-a reținut și că dispozițiile de la art. 149, alin. (1) (actele juridice încheiate înainte sub regimul legislației anterioare își produc toate efectele conform acesteia) nu au nicio legătură cu transmiterea pe cale succesorală a drepturilor de autor, așa cum susține în mod greșit reclamanta, care invocă aceste dispoziții în susținerea cererii, alături de dispozițiile art. 25 din noua lege care prevăd că, în lipsa moștenitorilor, exercițiul drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor, în speță C. Problema care se pune cu privire la capătul doi al cererii este deci aceea dacă se aplică dispozițiile art. 25 în cauză.

Mai înainte de a analiza acest aspect, tribunalul a analizat capătul unu al cererii, privitor la nulitatea certificatelor de moștenitori menționate prin acțiune. Astfel, raportat la considerentele expuse în precedent, tribunalul a constatat cu privire la CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987, emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 1861/1987, că acesta a fost emis cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 321/1956, aplicabile la acea dată, întrucât menționează transmiterea drepturilor de autor către S.E., de la defunctul S.M., descendent al autorului, iar așa cum s-a arătat mai înainte, descendenții aveau posibilitatea, conform dispozițiilor art. 6, lit. b) din Decretul nr. 321/1956, să transmită potrivit Codului civil drepturile de autor către erezii acestora, înăuntrul termenului de protecție legal.

Certificatul de moștenitor s-a emis pe numele S.E., soția defunctului fiu al scriitorului, aceasta dobândind drepturile de autor moștenite de soțul său de la tatăl acestuia (în cotă de 3/24), în certificat fiind menționate și alte bunuri, dar nu pentru acestea se solicită nulitatea certificatului. Titulara drepturilor de autor S.E., față de autorul M.S., are calitatea de noră, astfel că face parte din categoria alți moștenitori, cărora li se aplică dispozițiile de la art. 6, lit. c), această categorie de moștenitori nemaiputând să transmită la rândul lor drepturile patrimoniale de autor, desigur până la data intrării în vigoare a noii legi, care a eliminat aceste diferențe. Având în vedere că CM nr. 826 din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat sector 1, privind transmiterea drepturilor de autor de la S.E.

la legatarul universal G.V. s-a întocmit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/1996, când erau aplicabile încă dispozițiile decretului, certificatul de moștenitor s-a emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii dreptului de autor, fiind valabil emis doar în ce privește celelalte bunuri menționate. În consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută parțială a CM nr. 826 din 30 mai 1992 emis în Dosarul nr. 703/1992, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 3/24 de la S.E. către legatarul universal G.V., în temeiul dispozițiilor art. 6, lit. c) din Decretul nr. 321/1956, așa cum s-a menționat.

Față de această soluție, tribunalul constată că nu mai are cum să se stingă termenul legal de exercițiu al drepturilor de autor din patrimoniul pârâtei G.V., așa cum solicită reclamanta la pct. 3 al primului capăt al cererii, odată ce aceste drepturi nici nu au intrat în patrimoniul acesteia. Referitor la CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în ds. nr. 2867/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite de defuncta Ș.T. (fiica scriitorului M.S.), către soțul acesteia, Ș.P., acesta este legal întocmit, cu privire la drepturile de autor (în cotă de 1/8), având în vedere că, așa cum s-a reținut, potrivit dispozițiilor decretului (art. 6, lit. b)) descendentul poate transmite la rândul său drepturile patrimoniale de autor, înăuntrul perioadei de protecție.

Înainte de data intrării în vigoare a noii legi, dintre descendenții autorului mai era în viață doar P.P., de pe urma fiicei M.D.I., decedată la 11 ianuarie 1986 rămânând fiica sa H.S.C. (cu cota de 1/8 din drepturile de autor), conform CM nr. 576 din 07 mai 1986 (emis de Notariatul de Stat sector 1), iar ceilalți descendenți ai autorului: S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, C.L., decedată la 08 martie 1992, și Ș.T., decedată la 20 septembrie 1992, neavând descendenți direcți. În ce o privește pe S.E., decedată la 01 decembrie 1995, fiul acesteia, S.M., este străin de succesiune, conform declarației de drept succesoral legalizată în Germania, așa cum se menționează în CM nr. 17/2008 emis de BNP N. Astfel, pe data intrării în vigoare a Legii dreptului de autor din 1996 s-a prelungit durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor de la 50 la 70 de ani doar pentru moștenitorii P.P.

și H.S.C., fiind eliminate discriminările între categoriile de moștenitori, așa cum s-a arătat. Referitor la certificatele de moștenitor emise după 1996, a căror nulitate s-a solicitat de reclamantă de asemenea, respectiv CM nr. 17 din 27 februarie 2008, emis de BNP N., privind succesiunile de urma defunctelor C.L., Ș.T. și S.E., precum și CM nr. 39 din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R., privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., au fost emise după apariția Legii nr. 8/1996, deci, cu privire la drepturile patrimoniale de autor transmise conform certificatelor respective, alături de alte bunuri imobile și mobile, emiterea acestora trebuia să respecte prevederile Codului civil, nu ale Decretului nr. 321/1956, așa cum a susținut reclamanta, astfel că nu există motive pentru a constata nulitatea absolută parțială a acestor certificate.

CM nr. 39/2004 s-a emis pentru moștenitoarea H.S.C., fiind menționată cota de 1/8 pentru drepturile patrimoniale de autor, de la mama sa M.D.I., iar CM nr. 17/2008 privind mai multe succesiuni, menționează în final pe H.S.C., pentru cota de 1/3 din masa succesorală, reprezentată de drepturile patrimoniale de autor din operele lui M.S. Așa fiind, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere I, cu privire la constatarea nulității CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987 emis de Not. Sector 1, CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 emis de Not. Sector 1, CM nr. 17/2008 emis de BNP N. și CM nr. 39 din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R. De asemenea, față de considerentele expuse în precedent, tribunalul a reținut că în prezent drepturile patrimoniale de autor pentru operele scriitorului M.S.

aparțin moștenitorului său legal, nepoata acestuia, pârâta H.S.C., iar în această situație nu se pune problema aplicării dispozițiilor art. 25, teza a II-a, invocată de reclamantă, cu privire la preluarea exercițiului drepturilor patrimoniale de autor, întrucât nu este îndeplinită condiția de bază din acest text, respectiv lipsa moștenitorilor autorului. În consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul II al cererii de chemare în judecată, privind constatarea apartenenței drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor M.S., către C., iar în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că acțiunea reclamantei a fost respinsă în proporție de 90%, a respins ca neîntemeiată cererea C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 08 martie 2010 pârâta G.V., solicitând instanței să admită apelul astfel formulat, să desființeze hotărârea primei instanțe și să respingă pretențiile reclamantei ca neîntemeiate. Apelanta critică modul în care instanța a interpretat aplicarea art. 6 din Decretul nr. 321/1956, în sensul că S.E. nu ar fi putut transmite drepturile de autor prin legatar universal, înăuntrul termenului legal de protecție. Din motivarea sentinței se înțelege că instanța a apreciat că dispozițiile art. 6 ale Decretului nr. 321/1956 reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, instituindu-se prin aceste dispoziții un regim special și diferit de regulile de drept comun în materia succesiunii.

În analiza sa, instanța a aplicat dispozițiile art. 6 și dezbaterilor succesorale care nu vizau patrimoniul autorului defunct, ci patrimoniul descendenților acestuia. Așa cum a argumentat și în fondul cauzei, consideră apelanta că Decretul nr. 321/1956 nu instituie o altă ordine succesorală decât cea prevăzută de Codul civil (la care și face referire), dispozițiile decretului doar limitează în timp transmiterea succesivă a drepturilor de autor și nu reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, așa cum susține neîntemeiat instanța. De altfel, din interpretarea textului de lege (al art. 6), se înțelege că "la moartea autorului sau vreunuia din coautori" drepturile de autor se transmit conform dispozițiilor Codului civil, însă numai limitat în timp, limita care se stabilește în raport de moștenitorii autorului chemați la moștenire (adică cei care au vocație succesorală la momentul morții autorului).

Astfel, dacă la momentul dezbaterii succesiunii autorului, au vocație succesorală soția și fii autorului (cum este cazul în speța), atunci, potrivit art. 6, soția autorului va moșteni drepturile de autor pe tot timpul vieții (termen cert și nesigur ce depinde de durata de viață a soției), iar fii autorului (descendenții) vor moșteni drepturile de autor pe timp de 50 de ani (termen cert și sigur). La o analiză mai atentă a dispozițiilor Legii dreptului de autor, se poate constata că art. 6 din decret instituie reguli speciale numai în privința caracterului temporar al dreptului de autor dobândit prin moștenire cu consecința imposibilității retransmiterii prin succesiune (sau alt mod) după expirarea termenului prevăzut de lege, ca urmare a faptului că după acest termen se stinge dreptul însuși.

Astfel, regula în materia dreptului de autor a fost și este aceea că, la moartea autorului drepturile patrimoniale se transmit prin moștenire, potrivit legii civile, pe o perioadă de timp, "începând cu 1 ianuarie al anului următor morții autorului". Ca urmare a acestui fapt, sub toate aspectele legate de transmisiunea legală sau testamentară a acestor drepturi, respectiv stabilirea cotelor succesorale, a vocației succesorale, eventual a rezervei, sunt guvernate de legea civilă care reprezintă dreptul comun în materie. De aceea, cu privire la categoria drepturilor patrimoniale de autor nu se poate spune că se aplică o lege specială în privința transmisiunii lor prin moștenire. S.E.

(încadrată de instanța la categoria "alți moștenitori") nu a fost chemată la dezbaterea succesiunii autorului defunct pentru că nu avea vocație succesorală la moartea acestuia (fiind înlăturată de soțul său, S.M., fiul autorului) și pentru acest motiv instanța nu ar fi trebuit să analizeze calitatea de moștenitor al defunctei S.E. față de autorul M.S. În acord cu această opinie juridică este și Decizia nr. 242 din 29 ianuarie 1974, în sensul că "prin noțiunea de "descendenți" (folosită în art. 6 din Decret) s-a înțeles descendenții autorului, dar nu și descendenții acestora, după cum tot raportată la autorul operei este făcută și referirea la soțul supraviețuitor, la ascendenți și ceilalți moștenitori". Din înscrisurile de la dosar reiese că S.E.

l-a moștenit pe soțul ei, M.S., iar patrimoniul succesoral a fost transmis acesteia, după dispozițiile Codului civil, indiferent de natura și/sau proveniența dreptului patrimonial de autor, Notariatul notând în CM 1876 din 18 decembrie 1987 doar limita temporară de exercitare a dreptului de autor ("drepturile patrimoniale de autor soția le poate exercita în continuare până la împlinirea celor 50 de ani de la moartea autorului defunct M.S."). Tot potrivit caracterului unitar al dreptului succesoral, S.E. a transmis prin legatar patrimoniul succesoral, incluzând și drepturile de autor, fapt dovedit prin CM nr. 826/1992.

Conform art. 6 din decret, drepturile de autor moștenite de S.M., fiul autorului, aveau durata de 50 de ani, astfel că termenul de protecție asupra operei expira la data de 01 ianuarie 2012. Întrucât regimul aplicabil drepturilor de autor a fost modificat prin Legea nr. 8/1996, modificându-se și termenul de protecție al operelor potrivit art. 25 alin. (1) din lege, iar în temeiul art. 149 alin. (3) din lege, termenul de protecție s-a prelungit de la 50 la 70 de ani pentru operele pentru care nu au expirat termenele de protecție stabilite de legislația anterioară (cum este cazul în speță), opera lui M.S.

va fi încă sub protecție până la data de 01 ianuarie 2032. Întrucât în fond s-a dezbătut natura juridică a termenelor prevăzute de art. 6 din decret, reiterează ideea că aceste termene definesc întinderea protecției drepturilor patrimoniale de autor (fiind numite în noua legislație ca termene de protecție a drepturilor de autor), opinia fiind întărită chiar de art. 8 din decret ("la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 și 7 sau, în lipsă de moștenitori, din momentul morții autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge") și de art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. Deși reclamanta a pretins că termenele prevăzute de art. 6 din decret sunt termene de transmitere succesorală, distincte de termenele de protecție a drepturilor de autor, această argumentație a fost respinsă în mod întemeiat de către instanță.

În concluzie, se solicită să se constate că în mod legal, la eliberarea celor două certificate de moștenitor (CM 1876 din 18 decembrie 1987 și CM 826/1992), Notariatul a avut în vedere dreptul comun în materia succesiunii și că întocmai au fost respectate limitele temporare ale dreptului de autor, așa cum aceasta au fost reglementate de-a lungul vremii. În drept, au fost invocate prevederile art. 282 C. proc. civ. Cererea de apel a fost timbrată cu 26 RON, taxă judiciară de timbru și 2,5 RON, timbru judiciar. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel la data de 05 martie 2010 (data poștei) și reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, solicitând admiterea apelului.

În motivarea cererii de apel, au fost invocate următoarele: Intimatele-pârâte nu au vocație succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparținut defunctului scriitor M.S., precizate în cererea introductivă de instanță. Drepturile de autor au aparținut defunctului scriitor M.S., ce a decedat la data de 19 octombrie 1961. Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. a) și b) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea succesorală pe termene a drepturilor de autor, în vigoare la data decesului defunctului scriitor M.S., vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparținea copiilor acestuia, M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. și Ș.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, și soției supraviețuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieții acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului I.V.

Stalin în Dosarul nr. X din 1961, Certificat de moștenitor nr. X din 1961. Astfel, dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului autorului, următoarea modalitate de transmitere succesorală pe termene a drepturilor patrimoniale de autor: "La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soțului și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; descendenților, pe timp de 50 ani; celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire." "La data deschiderii moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească, persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivității legii, art. 1 C. civ.)." Certificatul de moștenitor nr. X din 1961 eliberat de Notariatului de Stat al Raionului I.V.

Stalin în Dosarul nr. X din 1961 a stabilit transmiterea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor conform Decretului nr. 321/1956. Transmiterile ulterioare a drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor. Astfel, cota de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V.

Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu puteau forma obiect de transmitere succesorală ulterioară având caracter viager; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V., în calitate de legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiectul transmiterii succesorale având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenților autorului.

Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ș.T. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul supraviețuitor, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V.

Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul postdecedat C.N. și nepoata de soră a acesteia, H.S.C., precum și către P.P., S.E., S.T., în calitate de surori ale acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de soră a acesteia, H.S.C.

și către P.P., în calitate de soră postdecedată a acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare, fiind transmisibile doar descendenților acesteia, și nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată. Astfel, Certificatul de moștenitor din 06 iulie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public "M.R." pentru succesiunea defunctei P.P.

nu respectă modalitatea de transmitere succesorală stabilită de Decretul nr.