ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1265/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr. 23860 din 21 decembrie 2007, reclamanta G.V. a chemat in judecată pe pârâții H.S.E. și C. - societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor de autor ce i se cuvin și să remită sumele încasate cu titlu de drepturi de autor și în numele acesteia, din momentul la care a declarat că este unică moștenitoare. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a devenit moștenitoarea defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, în baza certificatului de moștenitor din 15 mai 21992 emis de Notariatul Local de Stat al Sectorului 1 București.

Aceasta din urmă, l-a moștenit pe soțul ei decedat anterior, S.M., fiul scriitorului M.S., așa cum s-a stabilit prin certificatul de moștenitor din 18 decembrie 1986 eliberat de Notariatului de Stat al Sectorului 1 București. A mai arătat reclamanta ca drepturile de autor i se cuvin într-o cota de 1/8 din sumele încasate cu acest titlu, pârâta persoană fizică încasând fără drept totalul drepturilor de autor. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996. La cererea de chemare in judecată a fost anexat un set de înscrisuri (filele 4-9). Pârâta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii formulate de către reclamanta.

Aceasta a arătat că este un organism de gestiune colectivă constituit în temeiul Legii nr. 8/1996, fiind desemnată prin Decizia Directorului General al Oficiul Român pentru Drepturi de Autor nr. 8/1997, drept unic colector al drepturilor de autor în domeniul operelor scrise, exercitând gestiunea operelor scrise pe bază de mandat. Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 8/1996 dreptul de exploatare al operelor scrise reprezintă un drept exclusiv al titularului de drepturi de autor de a autoriza sau interzice când și în ce mod va fi utilizată opera sa. De asemenea, s-a mai arătat că drepturile patrimoniale de autor, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958 sunt prescriptibile, în termenul general de prescripție de 3 ani.

Aceeași pârâtă a învederat că pârâta H.S.C. prin declarația notarială aut. sub nr. 135149 din 17 octombrie 2003 emisă de Biroul Notarului Public „L.G.”, până în anul 2006 a beneficiat integral și exclusiv de toate drepturile de autor ce îi reveneau de pe urma defunctului scriitor M.S. În această calitate, pârâta H.S.C. a preferat să-și exercite exclusiv și individual drepturile prin încheierea de contracte cu diverse edituri interesate de opera marelui scriitor M.S., astfel că a încasat individual remunerațiile aferente.

În anul 2006, din verificările întreprinse de C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, pe linia transmiterii succesorale a drepturilor de autor, s-a constatat că 2/8 din drepturile de autor ce au aparținut soției scriitorului M.S., respectiv defunctei V.S., conform art. 6 pct. a) din Decretul nr. 321/1956 ce stabilește dreptul soțului supraviețuitor la exercițiul drepturilor de autor pe tot timpul vieții, sunt gestionate de societatea pârâtă conform art. 25 din Legea nr. 8/1996, în calitate de unic organism de gestiune colectivă în domeniul de creație al operelor scrise de pe teritoriul României. La scurt timp după verificările întreprinse de aceasta, s-a prezentat la sediul societății C., reclamanta G.V.

cu acte de succesiune și a informat cu privire la faptul că pârâta H.S.C. a prezentat o declarație notarială ce nu reflectă adevărul în sensul că ar fi singura beneficiară a drepturilor patrimoniale de autor obținute de aceasta din editarea operei scriitorului M.S.; acest fapt a fost comunicat prin corespondență, pârâtei H.S.C., cu solicitarea de a nu mai perfecta contracte de cesiune în mod individual cu diverse edituri. Pârâta H.S.C., urmare a acestui fapt, s-a prezentat la Biroul Notariatului Public „N.” pentru dezbaterea succesiunii, întrucât mai existau și alți moștenitori în cauză. Prin corespondența de informare purtată cu Biroul Notariatului Public „N.” de către C., societatea pârâtă a fost informată prin adresa nr. 386 din 13 februarie 2007 de faptul că în cadrul acestui Notariat, se află în derulare dezbaterea succesiunii moștenitorilor decedați ai scriitorului M.S.

Prin adresa nr. 1303 din 10 aprilie 2007, pârâta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a adus la cunoștință Editurilor interesate de opera scriitorului M.S., despre situația succesorală a drepturilor de autor ce au aparținut acestuia. A mai arătat pârâta C. că până în prezent Biroul Notariatului Public „N.” nu a transmis o informare privind finalizarea procedurii notariale de dezbatere succesorală. Față de acest aspect, având ca premisă faptul că exercitarea drepturilor de autor, în cazul pluralității de titulari, este guvernată de principiul unanimității, dar și a faptului că până în prezent situația succesorală a moștenitorilor drepturilor de autor de pe urma scriitorului M.S., nu a fost finalizată în cadrul Biroului Notariatului Public „N.”, C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, prin întâmpinarea formulată, pârâta a învederat instanței că nu are calitatea legală de a da curs solicitărilor formulate de reclamanta G.V.

privind perfectarea de contracte de cesiune pentru opera scriitorului M.S. Pârâta H.S.E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 6204 din 9 mai 2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, în raport de excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța a constatat că potrivit art. 2 lit. e) din C. proc. civ., tribunalele judecă procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială ca instanțe de fond.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 12 iulie 2008, sub nr. 27149/3/2008. Prin sentința civilă nr. 38 F din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C., fiind respinsă acțiunea, ca nefondată. Pentru a soluționa astfel, Tribunalul a reținut următoarele: În primul rând, instanța a luat act de declarația de renunțare a reclamantei la pretențiile formulate împotriva pârâtei H.S.E., în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc.

civ., declarație făcută de aceasta, după pronunțarea sentinței de declinare a competenței de către Judecătoria Sectorului 1 București, la data de 19 iunie 2008. Pe de altă parte, în aprecierea calității procesuale pasive a pârâtei C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, s-a avut în vedere mandatul de gestiune încheiat la data de 13 iulie 2007, de către reclamantă cu această pârâtă, astfel încât, excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată. În ceea ce privește cuantumul drepturilor cuvenite, s-a constatat însă că acestea au fost încasate exclusiv de pârâta H.S.E., prin încheierea în mod direct de contracte de editare cu diverse edituri, drepturi la care reclamanta a renunțat, prin renunțarea la pretențiile formulate împotriva acestei pârâte.

În aceste condiții, s-a constatat că reclamanta (deși nu are calitatea de moștenitor legal al defunctului M.S., fiind însă legatar universal al norei acestuia - S.E. – care, la rândul său, l-a moștenit cu o cotă de 1/1 pe soțul său M.S. - fiul marelui scriitor), nu are drepturi de autor cuvenite și neîncasate, astfel încât, acțiunea a fost privită ca neîntemeiată și, astfel, respinsă. Împotriva acestei sentințe, au declarat calea de atac, în termen legal atât reclamanta G.V. care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemenicie, dar și pârâta C. care a învederat prin motivele sale de apel neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate și solicitate la prima instanță.

La 24 septembrie 2009 apelanta - pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac a reclamantei; s-a învederat instanței inadmisibilitatea formulării de către reclamantă a unor cereri noi în calea de atac, respectiv cele privind acordarea drepturilor de autor provenind din retransmiterea prin cablu a operelor, comunicarea prin internet a acestora, împrumutul public și remunerația compensatorie pentru copie privată. La termenul de judecată din 12 ianuarie 2010, reclamata a precizat cuantumul pretențiilor sale ca fiind de 110.000 lei, precizare în raport de care, prin încheierea de ședință din 09 martie 2010, instanța de apel a calificat calea de atac, ca fiind apelul.

Prin încheierea de ședință din 09 martie 2010, cauza a fost suspendată cu aplicarea disp. art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cererii ce făcea obiectul dosarului nr. 4523/3/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind anularea certificatului de moștenitor în baza căruia reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă în prezentul litigiu. Judecata apelului a fost reluată prin admiterea cererii de repunere pe rol, conform celor dispuse prin încheierea de ședință din data de 01 noiembrie 2011. În apel, s-a administrat proba cu noi înscrisuri.

Astfel, s-a solicitat apelantei-pârâte C. situația colectărilor și repartizărilor de sume bănești, făcute în numele moștenitorilor lui M.S., începând cu luna decembrie 2004 la zi, pentru ce fel de drepturi, relativ la sumele rezultate din utilizarea operei prin radiodifuziune, retransmitere prin cablu, comunicare publică, reprezentare scenică, reproducere și distribuire, adaptarea, traducerea și împrumutul public a operelor scriitorului M.S. Prin decizia civilă nr. 31A din 21 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

În ce privește apelul reclamantei, instanța de apel a constatat că apărările acesteia în privința calității sale de moștenitor, expuse în cadrul criticilor apelului, nu sunt relevante, întrucât prima instanță a soluționat fondul cererii reținând că reclamanta nu are drepturi de autor cuvenite și neîncasate, față de încasarea exclusivă a acestora de către pârâta H.S.C., pârâtă față de care reclamanta a renunțat la judecată, conform consemnării actului de dispoziție din încheierea de ședință din 09 decembrie 2008 din dosarul primei instanțe. Totodată, instanța de apel a apreciat că din modalitatea de expunere a considerentelor sentinței, nu se poate reține că pronunțarea cu titlu subsidiar asupra calității reclamantei de moștenitor legal al defunctului M.S., a afectat soluționarea fondului, cu atât mai puțin cu cât acest aspect nu a făcut obiect al dezbaterilor contradictorii ale părților.

Ca atare, în lipsa unei impediment la cercetarea de către prima instanță a fondului dreptului și în raport de soluționarea irevocabilă primită (în cursul desfășurării apelului) asupra acestui aspect, prin judecarea dosarului nr. 4523/3/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, curtea de apel a înlăturat din motivarea instanței fondului, ca neavenite, considerațiile privind calitatea de moștenitor a reclamantei. Asupra drepturilor de autor cuvenite moștenitorilor scriitorului M.S., încasate și repartizate de către apelanta-pârâtă C., instanța a reținut din probatoriile cu înscrisurile necontestate ale cauzei, administrate în această fază procesuală, că pentru perioada decembrie 2004 – noiembrie 2006, remunerația a fost încasată de către pârâta H.S.C.

(conform fișelor de repartiție filele 103-107 dosar apel), iar după declanșarea prezentei acțiuni, reclamanta a încasat în luna decembrie 2011 de la pârâtă C., suma de 578,06 lei (filele 93-94 dosar apel). Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate reține încasarea de către apelanta-pârâtă C. și nerepartizarea unor drepturi de autor pentru opera scriitorului M.S., societatea de gestiune colectivă îndeplinindu-și atribuțiile în limitele mandatului de gestiune primit de la reclamantă în 13 iulie 2007. Cât privește apelul pârâtei C., instanța de apel a observat că singura critică a acestuia, privește omisiunea de stabilire în sarcina reclamantei, a cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în faza procesuală a fondului.

Verificându-se însă conținutul solicitărilor acestei părți, s-a constatat că pârâta C. nu a formulat o atare cerere pentru acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță nici în cuprinsul întâmpinării de primă instanță, nici cu ocazia concluziilor asupra fondului cauzei, astfel cum rezultă din practicaua sentinței apelate. Față de motivele expuse, s-a apreciat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel că, ambele apeluri au fost respinse ca nefondare, în aplicarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta arată că a învederat instanțelor de fond că în baza mandatului acordat, C. a colectat remunerația datorată potrivit metodologiilor din domeniu pentru retransmiterea prin cablu, comunicarea publică, radiodifuzarea, comunicarea prin internet, reproducerea și distribuirea, aducerea, adaptarea, reprezentarea teatrală a tuturor operelor scriitorului M.S., din care avea 1/8 din veniturile obținute prin exploatarea acestora în modalitățile menționate. Intimata C. a colectat remunerația legal datorată pentru copia privată, împrumut public și retransmitere prin cablu pentru care nu este necesar un mandat, potrivit art. 123 1 din Legea nr. 8/1996 întrucât aceste drepturi patrimoniale de autor sunt supuse gestiunii obligatorii.

Pe de altă parte, recurenta susține că gestiunea obligatorie înlătură gestiunea individuală, astfel că H.S.C. nu avea posibilitatea de a gestiona individual aceste drepturi, din care recurenta deține o cotă de 1/8 și pe care nu i le-a cedat. Aceste argumente nu au fost analizate de instanța de apel care, deși le-a menționat atunci când a prezentat motivele mele de apel, a omis a se pronunța asupra lor. Totodată, instanța de apel a reținut că intimata C. i-ar fi acordat drepturile colectate în limita cotei ce i se cuvenea, deși recurenta a arătat în mod explicit că datele primite la dosar de la C. nu sunt reale, întrucât aceasta nu a furnizat situația gestiunii obligatorii pe categorii de drepturi și nici sumele ce i se cuvin.

În plus, instanța de apel a prezentat un sofism în cuprinsul motivării deciziei atunci când a motivat că tribunalul nu s-a pronunțat asupra calității procesuale active a reclamantei, considerând că acest aspect nu prezintă relevanță. Or, în motivarea primei instanțe, aceasta excepție neinvocată ocupă un spațiu amplu, aspect ce a rămas neelucidat prin decizia instanței de apel. Recurenta mai precizează că prin decizia civilă nr. 208A/2010, pronunțată în dosarul nr. 1523/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a IX-a, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei C. împotriva sentinței civile nr. 1497/2009 pronunțata de Tribunalul București - Secția a III-a civilă și a fost admis apelul său împotriva aceleași sentințe, ce a fost schimbată în parte, în sensul respingerii în întregime a acțiunii, ca neîntemeiate.

Or, instanța de apel a reținut ca în urma morții scriitorului M.S. a fost dezbătută succesiunea și s-a emis certificatul de moștenitor, prin care au fost declarați ca succesori legali ai autorului soția supraviețuitoare (cu o cota de 6/24) și cei 6 descendenți (fiecare cu o cotă de 3/24), pe timp de 50 de ani, conform art. 6 alin. b) din Decretul nr. 321/1956. Ulterior, atât soția supraviețuitoare cât și descendenții au decedat, succesiunea acestora fiind dezbătută și preluată de moștenitori.

Se reia precizarea de către recurentă că este succesoarea descendentei S.E., însă deși instanța de apel a constatat că reclamanta invocă nelegalitatea transmiterilor ulterioare ale drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului M.S., combate această teză, deoarece potrivit art. 6 din Decretul nr. 321/1956, drepturile patrimoniale de autor se transmit descendenților pe timp de 50 de ani; termenul a început să curgă de la 1 ianuarie 1962, iar termenul de 50 de ani este unul legal, astfel că nu se impunea menționarea acestuia în cuprinsul certificatului de moștenitor.

Conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificat prin art. 128 din Legea nr. 285/2004, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a acestei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție prevăzute în legislația anterioara, se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege; rezultă, așadar, că s-a prelungit termenul de protecție a operelor de la moartea autorului, de la 50 la 70 de ani, protecție ce operează până la 1 ianuarie 2032; în concluzie, acest motiv de apel a fost respins ca neîntemeiat. Se mai arată de recurentă că instanța de apel a constatat că reclamanta are calitatea de legatar universal al descendentei defuncte S.E., dar a reținut în mod greșit că S.E.

face parte din categoria „alți moștenitori”, cărora li se aplică dispoziția art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956 și care nu ar putea transmite la rândul ei drepturile patrimoniale de autor. Argumentele instanței de apel privesc interpretarea corelată a dispozițiilor Decretului cu cele din materie succesorală, motivând că la nașterea drepturilor de autor, conform art. 6 din decret, se stabilesc moștenitorii și masa succesorală, iar retransmiterile succesorale ulterioare sunt supuse dispozițiilor de drept comun din materie succesorală; în consecință, greșit s-a reapreciat asupra duratei de protecție a dreptului de autor în funcție de persoana succesorului subsecvent, cât timp autorul său inițial se încadra în dispozițiile art. 6 alin. (1) din Decret; recurenta susține că aceste argument nu a fost analizat de instanța de apel, fiind pronunțată o hotărâre nelegală.

Intimata pârâtă C. nu a depus întâmpinare la motivele de recurs, formulând, în schimb, concluzii scrise. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed. Prin cererea de chemare în judecată formulată la 21 decembrie 2007, reclamanta G.V. a chemat în judecată atât pe pârâta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, cât și pe pârâta H.S.C., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata drepturilor de autor ce i se cuvin de pe urma scriitorului M.S., potrivit cotei sale succesorale de 1/8, iar pârâta H.S.C. să fie obligată să îi remită sumele încasate cu titlu de drepturi de autor și în numele său, întrucât s-a declarat unică moștenitoare a autorului lor comun; prin cererea depusă la prima instanță, reclamanta a renunțat însă la judecată împotriva celei din urmă pârâte.

Cu excepția precizării depuse în dosarul primei instanțe (respectiv la tribunal, după declinare) de la fila 28, recurenta reclamantă nu a mai formulat alte cereri precizatoare în fața primei instanțe; prin cererea menționată, aceasta solicita obligarea C. să îi pună la dispoziție contractele încheiate fie de C. ca mandatar al moștenitorilor, fie de H.S.C. pentru perioada 2005-2007; să îi fie puse la dispoziție contracte încheiate în aceeași perioadă dar care nu s-au mai derulat din cauza comunicării interdicției date către edituri atât de C. cât și de H.S.; să fie obligată pârâta a-i comunica valoarea încasată ca urmare a editării unor opere ale lui M.S.

la diverse edituri; să fie obligată C. să prezinte dovada demersurilor făcute către edituri privind identificarea editării operelor marelui scriitor; să fie obligată pârâta C. să îi comunice sumele încasate din radiodifuzarea operei, în televiziune și în teatru în perioada 2005-2007; totodată, prin aceeași cerere reclamanta a solicitat introducerea în cauză a unor edituri indicate în cuprinsul cererii, solicitare ce a fost respinsă de prima instanță prin încheierea din 11 noiembrie 2008 ca tardivă, această dispoziție a tribunalului nefiind criticată în apel. Prin urmare, la prima instanță, recurenta reclamantă nu a individualizat nici drepturile patrimoniale de autor a căror valorificare a intenționat-o prin formularea cererii, nici nu a evaluat (după prețuirea sa) obiectul pricinii și nici nu a indicat perioada pentru care a formulat pretențiile sale din cererea de chemare în judecată.

Prin motivele de apel însă, recurenta reclamantă a solicitat să se dispună obligarea pârâtei C. la plata drepturilor ce i se cuvin în calitate de succesoare a scriitorului M.S., drepturi decurgând din utilizarea operei prin radiodifuziune, retransmitere prin cablu, comunicare publică, reprezentare scenică, reproducere și distribuire, adaptarea, traducerea și împrumutul public a operelor marelui scriitor, precizându-și, totodată, valoarea pretențiilor la nivelul sumei de 110.000 lei la termenul de judecată din 12 ianuarie 2010. Ca atare, instanța de apel a dispus emiterea unei adrese către intimata pârâtă a cauzei prin care i s-a solicitat să comunice situația colectărilor și repartizărilor de sume bănești, făcute în numele moștenitorilor lui M.S., începând cu luna decembrie 2004 la zi (deci, pentru 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată), pentru ce fel de drepturi, relativ la sumele rezultate din utilizarea operei prin radiodifuziune, retransmitere prin cablu, comunicare publică, reprezentare scenică, reproducere și distribuire, adaptarea, traducerea și împrumutul public a operelor scriitorului M.S.

Acestei solicitări intimata a răspuns prin adresele de la filele 93-94 și 103-107, în sensul că pentru perioada decembrie 2004 – noiembrie 2006, remunerația a fost încasată de către pârâta H.S.C. care s-a declarat unică moștenitoare a lui M.S. (conform fișelor de repartiție comunicate în copie la dosar), iar după declanșarea acțiunii de față, reclamanta a încasat, în luna decembrie 2011, de la pârâta C., suma de 578,06 lei.

În consecință, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține încasarea de către apelanta-pârâtă C. și nerepartizarea unor drepturi de autor pentru opera scriitorului M.S., intimata pârâtă, organism de gestiune colectivă, îndeplinindu-și atribuțiile în limitele mandatului de gestiune primit de la reclamantă în 13 iulie 2007. Prin motivele de recurs, recurenta critică decizia instanței de apel pentru aceea că intimata pârâtă C. nu a furnizat situația gestiunii obligatorii pentru categoriile de drepturi pe care le gestionează și nici sumele ce i se cuvin. Această critică nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a emis o adresă la intimată în sensul celor deja arătate, iar intimata a comunicat instanței situația repartizărilor de sume provenind din colectarea tuturor drepturilor patrimoniale de autor de pe urma scriitorului M.S.

Dacă însă recurenta reclamantă considera că aceste probe sunt insuficiente în raport cu obiectivul și teza probatorie pe care și-a propus-o (sarcina probei revenindu-i, conform art. 1169 C. civ.), aceasta avea la îndemână posibilitatea solicitării unor dovezi suplimentare față de cele deja administrate, în condițiile art. 298 rap. la art. 138 C. proc. civ. sau, mai mult decât atât, să insiste în administrarea probei cu expertiză contabilă; această probă a fost solicitată în apel de reclamantă (potrivit încheierii din 1 noiembrie 2011, fila 80 dosar apel), însă instanța a prorogat pronunțarea asupra acestei probe, iar reclamanta nu a reiterat-o înainte de dezbaterea pe fond a apelului, după cum nici prin prezentele motive de recurs nu critică acest aspect.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în susținerea criticii analizate, recurenta se află în situația de a-și invoca propria culpă procesuală, ceea ce dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ. nu permit, partea neîndeplinindu-și propriile obligații procesuale stipulate de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. (cu referire specială la probarea pretențiilor sale).

Față de cele comunicate de intimată instanței de apel prin înscrisurile anterior enunțate, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a stabilit (ca efect al neaprobării unei situații contrare de către reclamantă ca și în aplicarea principiului in dubio pro reo) că pârâtă și-a îndeplinit obligațiile legale de a repartiza sumele colectate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere scrise în regim de gestiune colectivă obligatorie (art. 123 1 alin. (1) lit. a), b) și g) din Legea nr. 8/1996, anume, remunerație compensatorie pentru copie privată, remunerație echitabilă pentru împrumut public, retransmiterea prin cablu) pentru o perioadă de 3 ani anterioară cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, împrejurarea că această repartizare a drepturilor de autor s-a realizat de C. doar către comoștenitoarea H.S.C. care pentru perioada în discuție s-a declarat unică moștenitoare a scriitorului M.S. (fila 112 dosar apel), coroborată cu împrejurarea că recurenta a comunicat C. calitatea sa de comoștenitoare a aceluiași scriitor abia prin notificarea din anul 2007 de la fila 148 dosar apel, și având în vedere și faptul că recurenta reclamantă a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâta H.S., nu poate conduce la concluzia că pârâta C. poate fi îndatorată a face o dublă plată, ci încasarea de către H. a unor drepturi superioare decât cele ce i s-ar fi cuvenit (proporționale cu cota sa succesorală) reprezintă o chestiune ce trebuia reglată între comoștenitoarele autorului; însă, recurenta reclamantă a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată împotriva acesteia, astfel cum s-a arătat.

Totodată, recurenta reclamantă nu putea pretinde de la C. plata unor eventuale drepturi patrimoniale de autor ce intră în domeniul gestiunii facultative (drepturi dintre cele prevăzute de art. 123 2 din Legea nr. 8/1996), în absența unui mandat anume acordat către C. în acest sens, pentru perioada analizată (decembrie 2004 – iulie 2007), în condițiile în care instanța de apel a reținut că reclamanta a acordat un asemenea mandat pârâtei la 13 iulie 2007. În ce privește criticile din motivele de recurs cu referire la calitatea sa de moștenitoare a norei scriitorului M.S., ceea ce în cauză îi justifică legitimarea procesuală activă, Înalta Curtea constată ca și instanța de apel că o atare excepție procesuală de fond nu a fost analizată de prima instanță, tribunalul confirmând calitatea procesuală activă a reclamantei în cadrul unui considerent indiferent care, criticat fiind prin motivele de apel, a și fost înlăturat de curtea de apel; în plus, instanța de apel a reținut că dubiul indus ca urmare a contestării certificatului de moștenitor nr. 862 din 10 februarie 2002 emis în favoarea recurentei de Notariatul Local de Stat al Sectorului 1 București de pe urma autoarei sale S.E., a fost în mod irevocabil înlăturat prin pronunțarea deciziei civile nr. 7023 din 11 octombrie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală prin care,

în mod irevocabil, s-a respins acțiunea prin care s-a solicitat, între altele, să se constate nulitatea absolută a acestui certificat de moștenitor. Totodată, Înalta Curte urmează a constata că toate celelalte critici formulate prin motivele de recurs referitoare la pronunțarea de instanța de apel asupra calității sale procesuale active ori presupuse aprecieri ce ar fi fost făcute asupra termenelor de protecție a operelor scriitorului M.S., nu au legătură cu pricina de față, fiind străine de considerentele deciziei recurate (ceea ce rezultă și din expozeul prezentei decizii) și, prin urmare, lipsite de obiect. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.V. împotriva deciziei nr. 31A din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2013.