ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4501/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, înregistrată ia data de 7 iulie 2009 pe rolul Tribunalului

București,

reclamanta-pârâtă

SC C. SRL - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtele H.M., H.D., S.B. și S.M., să se constate apartenența

drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către societatea reclamantă,

în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și

drepturile conexe.

În

motivarea acțiunii civile, reclamanta-pârâtă a arătat că,

în urma solicitării sale către Camera Notarilor Publici, a fost emis certificatul

nr. N1. din 23 februarie 2006, din care rezultă că pentru perioada cuprinsă între

anii 1953-2006 nu a fost înregistrată deschiderea procedurii succesorale după defunctul

M.S.

Prin cererea reconvențională formulată,

pârâtele-reclamante H.M., S.M. și S.B. au solicitat să se constate că durata de

protecție a drepturilor patrimoniale de autor cu privire la opera antumă a lui M.S.,

cu excepția operei „Jurnal" a expirat, constatarea faptului că reclamanta-pârâtă

nu are dreptul de reprezentare a autorului și de exercitare a drepturilor patrimoniale

rezultate din drepturile de autor cu privire la întreaga operă antumă și postumă

a autorului, precum și constatarea faptului că sunt titularele drepturilor de autor

ale operei literare „Jurnal", a autorului M.S., pe perioada 1 ianuarie 1997

- 1 ianuarie 2022.

Prin sentința nr. 986 din data de 25 mai

2011, pronunțată de Tribunalul București - secția a IIl-a civilă,

a fost respinsa, ca neîntemeiată, acțiunea

principală formulată de reclamanta SC C. SRL - Societate de Gestiune Colectivă a

Drepturilor de Autor privind constatarea drepturilor de autor de pe urma defunctului

M.S. și admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante

H.M. S.M. și S.B.

S-a constatat că durata de protecție a

drepturilor patrimoniale de autor, cu privire la opera antumă a autorului M.S. a

expirat, că reclamanta nu are dreptul de reprezentare și de exercitare a drepturilor

patrimoniale ale acestuia, aferente întregii opere antume și postume, respingându-se

și ultimul capăt al cererii reconvenționale referitoare la opera „Jurnalul".

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că susținerile reclamantei cum că pârâtele nu au vocație succesorală la

moștenirea autorului M.S. este dovedită cu certificatul de moștenitor nr. 485

din 12 martie 1954 depus de acestea la dosarul cauzei din care rezultă că drepturile

de autor în discuție au fost transmise conform succesiunii legale și dispozițiilor

legii în vigoare la data respectivă către fratele său, B.A.S.

După 2 ani de la data întocmirii certificatului

de moștenitor, prin apariția și intrarea în vigoare a decretului nr. 321/1956 privind

dreptul de autor, s-au introdus dispoziții diferite, în funcție de clasele de moștenitori,

privind durata pentru care se transmiteau pe cale succesorală drepturile patrimoniale

de autor.

Astfel, drepturile patrimoniale de autor

transmise fratelui autorului, B.A.S. Conform noii legi, au continuat, fără depășirea

termenul de 15 ani prevăzut în decret, socotit de la intrării în vigoare a acestuia,

respectiv 27 iunie 1956, urmând ca la data de 27 iunie 1971 să se împlinească termenul,

după această dată nemaiputând fi posibilă transmiterea prin moștenire.

Față de aceste considerente, instanța de

fond a constatat că a expirat protecția asupra operelor autorului M.S., acestea

intrând în domeniul public, fapt necontestat de pârâți, efectul juridic al căderii

în domeniul public ai operelor constând în faptul că orice persoană poate exploata

sau utiliza operele respective, cu respectarea drepturilor morale ale autorului.

Cu privire la susținerea reclamantei-pârâte

conform căreia aceasta beneficiază de drepturile de autor ale scriitorului M.S.,

în temeiul dispozițiilor aii. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, în forma nemodificată,

instanța de fond a apreciat că s-a strecurat o greșeală în textul Legii din 1996,

care a fost reparată prin modificarea adusă de Legea nr. 285/2004 prin care s-a

dat textului actuala formă corectă, raportat la care nu se putea ca o dată legiuitorul

să dorească să reînvie protecția pentru operele căzute în domeniul public, iar cu

ocazia modificării legii să revină și să prelungească durata doar pentru operele

care nu au fost cuprinse în domeniul public.

Această concluzie care se desprinde din

cele menționate este aceea că operele antume ale scriitorului M.S. au fost integrate

în domeniul public în anul 1972 și nu au fost niciodată resuscitate, așa după cum

susține reclamanta, rămânând în domeniul public, astfel că aceasta nu se poate prevala

de niciun fel de prevedere legală pentru a beneficia de drepturile de autor de pe

urma scriitorului.

Asupra primelor două capete ale cererii

reconvenționale, Tribunalul a constatat că obiectul acestora coincide cu obiectul

acțiunii reclamantei.

În

ceea ce privește ultimul capăt al cererii reconvenționale,

prin care se solicită instanței să constate că pârâtele H.M., S.M. și S.B. sunt

titulare ale drepturilor patrimoniale de autor asupra operei literare „Jurnal"

a autorului M.S., pe perioada 1 ianuarie 1997 - 1 ianuarie 2022, inslanța de fond

a constatat, în primul rând, că acestea sunt moștenitoarele lui B.A.S., fratele

scriitorului, care a moștenit întreaga masă succesorală de la fratele său, conform

certificatului de moștenitor nr. M1.

Tribunalul a constatat că pârâtele au tăcut

dovada că fratele autorului, B.A.S. a dobândit cetățenia franceză, prin decretul

din 19 august 1970, acesta decedând în Franța, în anul 1990, iar conform legii franceze

pârâtele S.B., în calitate de soție și M.S., în calitate de fiică, l-au moștenit

pe acesta, prin actele emise la data de 25 octombrie 1990 și la data de 21 februarie

1990, masa succesorală conținând, printre altele și drepturi de autor.

Întrucât durata de protecție a drepturilor

de autor pentru opera autorului M.S. expirase deja în 1972, pârâtele-reclamante

nu aveau cum să moștenească și drepturile de autor transmise lui B.A.S. în anul

1954, acestea dobândind altfel de bunuri pe cale succesorală.

Rezultă că, în ceea ce privește drepturile

de autor, niciuna dintre pârâtele-reclamante din cauză nu se poale pretinde moștenitoarea

autorului M.S.

Instanța de fond a mai constatat că simplul

fapt ui deținerii manuscrisului operei autorului M.S., în calitatea lor de proprietare

ale acestuia și apoi încheierea unui contract cu fundația din Statele Unite ale

Americii de către pârâtele-reclamante nu echivalează cu aducerea ia cunoștința publicului

a operei, in sensul dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe.

Aducerea la cunoștința publicului, în sensul

legii, prin editare, s-a realizat de către Editura H., așa încât aceasta beneficiază

de drepturile de autor pentru această operă, până în anul 2021. În speță, aducerea

la cunoștința publicului s-a realizat în mod legal, prin luarea consimțământului

deținătorilor manuscrisului, în urma încheierii unui contract, respectiv, inițial

între pârâtele-reclamante și Fundația din SUA, care la rândul ei a încheiat contract

cu Editura H. Menționarea faptului câ se cesionează drepturi de autor prin respectivele

contracte nu a fost considerat a fi relevant de instanța de fond, întrucât s-au

cesionat drepturi care nu existau la data încheierii acestora, drepturile de autor

născându-se în persoana editurii H. abia odată cu apariția lucrării, sub forma ediției

din 1996.

Prin decizia nr. 16 A din data de 31 ianuarie

2013, Curtea de Apel București

-

Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte

de muncă și asigurări sociale a constatat ca fiind perimat apelul formulat de reciamanta-pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 986 din data de 25 mai 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a Ill-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a constatat câ, întrucât judecata în apel a fost suspendată la data 17 noiembrie

2011, termenul de perimare a început să curgă de la această dată, urmând să se împlinească,

în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., la data de 17 noiembrie

2012.

Cu privire la cererea de repunere pe rol

formulată de apelanta-reclamantă la data de 1 noiembrie 2011, anterior împlinirii

termenului de perimare, instanța a analizat dacă aceasta are efectul de a întrerupe

cursul termenului de perimare, având în vedere că, de principiu, cererea de repunere

pe rol reprezintă unul dintre actele de procedură la care face referire art. 249

C. proc. civ.

Raportat la această împrejurare, instanța

a constatat că cererea de repunere pe rol formulată de apelanta-reclamanta la data

de 1 noiembrie 2012, nu poate produce efectul prevăzut de art. 249 C. proc.

civ. și anume acela de a întrerupe termenul de perimare, deoarece actul de procedură

efectuat de partea care justifică un interes, trebuie să fie făcut „în vederea judecării

procesului".

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs

reclarnanta-pârâtă SC C. SRL Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor,

criticând-o pentru nelegalitate,

motivat de faptul că instanța anterioară a constatat, în mod greșit, perimarea apelului

formulat în cauză, deoarece nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.

248 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta susține că prin cererea de repunere

pe rol a cauzei a procedat la reluarea judecării acesteia, conform dispozițiilor

art. 249 C. proc. civ., perimarea fiind întreruptă prin împlinirea actului de procedură

anterior termenului de 1 an de la data suspendării.

Mai susține că, în mod greșit, instanța

de apel nu a ținut cont de înscrisul depus, respectiv decizia nr. 205 din 15

noiembrie 2012 emisă de Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, care a împiedicat-o

să stăruie în judecarea prezentei cauze, care are legătură cu activitatea și funcționarea

sa.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, urmând a fi respins, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., pentru următoarele considerente:

Suspendarea judecății are ca efect stoparea

cursului soluționării unei cauze, ca urmare a apariției unei împrejurări care poate

avea sau nu legătură cu voința părților.

Potrivit dispozițiilor art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., instanța va suspenda judecata dacă niciuna dintre părți

nu se înlațișează la strigarea pricinii.

Conform dispozițiilor art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit

din oficiu.

În

speță, judecarea cauzei a fost suspendată de instanța de apel

prin încheierea din data de 17 noiembrie 2011, urmare a constatării incidenței dispozițiilor

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Deși recurenta-pârâtă a formulat cerere

de repunere pe rol a cauzei, instanța de apel a dispus respingerea acestei solicitări

și menținerea măsurii suspendării judecății, având în vedere că, la termenul acordat

pentru discutarea cererii, recurenta-pârâtă nu a fost prezentă și nici nu a solicitat

judecarea pricinii și în lipsa părților.

În

cauză, se constată că, întrucât judecata în ape! a fost suspendată

la data 17 noiembrie 2011, termenul de perimare a început să curgă de la această

dată, împlinindu-se în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., la

data de 17 noiembrie 2011

Cu privirea îa cererea du repunere pe rul,

Înalta Curte că aceasta nu a avut efectul întreruperii cursului termenului de perimare,

deoarece recurenta nu s-a prezentai în fața instanței pentru a o susține și nici

nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, astfel după cum deja s-a arătat.

Din această perspectivă, cererea de repunere

pe rol nu a produs efectul prevăzut de dispozițiile art. 249 C. proc. civ. și anume

judecarea procesului.

În

concluzie, întrucât perimarea reprezintă perimarea

procedurală

al cărei efect constă în stingerea activității judiciare ea urmare a rămânerii în

nelucrare a litigiului, din vina părții, timp de 1 an, se constată eă instanța de

apel a aplicat corect aceste dispoziții legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurenta-reclamantă SC C. SRL - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor

de Autor împotriva deciziei nr. 16A din data de 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

15 octombrie 2013.