ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Judecata în primă
instanță
Prin cererea
înregistrată la data de 6 decembrie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 1
București sub nr. 22789/299/2007, reclamanta C. - Societate de Gestiune
Colectivă a Drepturilor de Autor a chemat în judecată pe pârâta D.C., pentru a
se constata nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar din 09 decembrie
2004 emis de Biroul Notarului Public "E.C." în dosar nr. 88/2004
privind drepturile de autor ale defunctei D.E. și a certificatului de
moștenitor suplimentar din 10 decembrie 2004 emis de Biroul Notarial "S."
în Dosarul nr. 172/2004 privind drepturile de autor de pe urma defunctului D.M.;
pentru a se constata apartenența exercitării drepturilor de autor de pe urma
defunctului scriitor D.I. de către reclamantă în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe; restituirea drepturilor de autor
încasate de pârâtă în data de 30 decembrie 2004 în valoare de 7.000 RON
(70.000.000 ROL) conform notei contabile.
Prin sentința civilă nr.
1789 din 27 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civila
a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. - Societate de Gestiune
Colectivă a Drepturilor de Autor în contradictoriu cu pârâta D.C., a fost
constatată nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar din 9 decembrie 2004
emis de B.N.P. "E.C." și a certificatului de moștenitor din 10
decembrie 2004 emis de B.N.P. „S.", s-a constatat că exercițiul
drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I. aparține reclamantei,
ulterior datei de 10 noiembrie 2001.
Totodată, a fost
obligată pârâta să restituire reclamantei suma de 7.000 lei, reprezentând
drepturi de autor și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de
1047,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel prima instanța a reținut următoarele:
Potrivit certificatul
de moștenitor din 15 noiembrie 1979 eliberat de fostul Notariat de stat al
Județului Ilfov, la data de 13 martie 1979 a decedat D.I., zis și S.,
drepturile patrimoniale de autor care formau masa succesorală rămasă de pe urma
acestuia, fiind dobândite de D.E., în calitate de soție supraviețuitoare, pe
tot timpul vieții acesteia, conform art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956.
S-a mai reținut și că este străin de moștenire prin renunțare sau conform art. 700
C. civ. D.M., fiu.
Prin certificatul de
moștenitor suplimentar din 9 decembrie 2004 la certificatul de moștenitor din 16
noiembrie 2001, eliberat de notar public C.E., s-a constatat, cu privire la
masa succesorală, că de pe urma căreia defunctei D.E. au rămas drepturi de
autor conform Legii nr. 8/1996, până la 13 martie 2049 (70 de ani de la data
decesului defunctului soț D.I., zis și S.), a cărui unică moștenitoare este,
conform certificatului de moștenitor menționat anterior, iar cu privire la
moștenitori, că această calitate aparține lui D.M., fiu.
Prin certificatul
suplimentar de moștenitor la certificatul de moștenitor din 10 decembrie 2004
la certificatul de moștenitor din 30 martie 2004, eliberat de notar public I.S.
s-a constatat că de pe urma defunctului D.M., decedat la data de 19 noiembrie 2003
au rămas, ca bunuri mobile, și drepturile de autor, conform Legii nr. 8/1996,
până la data de 13 martie 2049 (70 de ani de la data decesului defunctului său
tată D.I., zis și S.), drepturi deținute în temeiul Legii sus menționate, de la
defuncta sa mamă, D.E., iar moștenitoarea defunctului este pârâta D.C.
Potrivit art. 6 din
Decretul nr. 321/1956: "La moartea autorului sau a vreunuia dintre
coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit
Codului Civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și ascendenților
autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; b) descendenților, pe timp de 50
ani; c) celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz dreptul
să se poată transmite din nou prin moștenire".
Ca atare, prin
certificatul de moștenitor din 15 noiembrie 1979 eliberat de fostul Notariat de
stat al Județului Ilfov s-a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege,
care instituie o normă specială în materia transmiterii drepturilor pe cale
succesorală, ceea ce înseamnă că soția defunctului D.I., zis și S., deși a
dobândit drepturile patrimoniale de autor de pe urma acestuia, nu le-a putut
transmite propriului succesor, D.M.
Este adevărat că
potrivit art. 25 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996: "Drepturile
patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului,
iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației
civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost
adusă la cunoștința publică în mod legal". Întrucât însă deschiderea
succesiunii a avut loc sub imperiul legii vechi, iar efectele acestei situații
juridice, respectiv transmiterea drepturilor, cu limitele sale, s-au produs la aceeași
dată (facta praeterita) într-un asemenea caz, potrivit regulilor de aplicare a
legii civile în timp, care dau eficiență principiului neretroactivității,
reglementat de art. 1 C. civ . și art. 15 alin. (2) din Constituție, se aplică
legea veche.
În aceste condiții,
se reține că cele două certificate de moștenitor au fost emise cu încălcarea
legii, motiv pentru care urmează a se consta nulitatea acestora.
Referitor la cel
de-al doilea capăt de cerere, deși principial ar fi trebuit avute în vedere
prevederile art. 8 din Decretul nr. 321/1956, conform cărora la expirarea
termenelor prevăzute la art. 6 ( . ), dreptul patrimonial de autor se stinge,
nemaiputând astfel aparține nici pârâtei, dar nici reclamantei, se constată că
situația din speță, fiind una specială, reclamă o soluție diferită. Dat fiind
că pârâtei i-a fost constatat printr-un act juridic acest drept patrimonial, pe
care și l-a și exercitat prin încasarea unei sume de bani, trebuie recunoscut,
în aplicarea prin analogie a 25 alin. (1) teza II din Legea nr. 8/1996,
organismului de gestiune colectivă dreptul de a acționa în vederea restabilirii
legalității.
Judecata în apel
Curtea de Apel
București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, prin decizia civilă nr. 233/A din 22 decembrie 2009, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D.C. și a schimbat în tot sentința apelată în sensul
că a respins acțiunea ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la 1000 lei
cheltuieli de judecată către pârâtă; intimata a fost obligată la 24,3 lei
cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a pronunța
această decizie, Curtea a reținut următoarele:
De pe urma
defunctului D.I., zis și S., decedat la 13 martie 1979, a rămas ca moștenitoare
D.E., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor eliberat de Notariatul
sectorului 1 București, drepturile patrimoniale de autor aparținând defunctului
fiind dobândite de moștenitoarea sa în condițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956.
Potrivit art. 6 alin.
(1) lit. a) din Decretul nr. 321/1956, „La moartea autorului sau a vreunuia
dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire,
potrivit Codului Civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și
ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia;".
Ca atare, drepturile
patrimoniale de autor dobândite de numita D.E. prin moștenire urmau sa dureze
pe toata durata vieții acesteia.
În anul 1996 a intrat în vigoare Legea nr. 8/1996 care, în art. 149 alin. (3) prevede că: „Durata drepturilor
patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei
legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform
procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de
protecție prevăzut în prezenta lege. Prelungirea produce efecte numai de la
intrarea în vigoare a prezentei legi”.
În virtutea noii
reglementari, durata drepturilor patrimoniale de autor dobândite de D.E. prin
moștenire s-a prelungit până la termenul de protecție prevăzut de noua lege,
termen care, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, este de 70 de ani
de la moartea autorului. Ca atare, potrivit acestei reglementari, durata de
protecție a drepturilor patrimoniale de autor dobândite de D.E. prin moștenire
urmează să expire la 31 decembrie 2049.
De asemenea, potrivit
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, transmiterea drepturilor patrimoniale
de autor pe calea moștenirii se face potrivit legislației civile în materie de
succesiuni.
D.E. a decedat la 10
noiembrie 2001, moștenitorul acesteia fiind D.M., așa cum rezultă din
certificatul de moștenitor din 9 decembrie 2004. În calitate de moștenitor, D.M.
a dobândit toate drepturile avute de D.E. la momentul decesului acesteia,
inclusiv drepturile patrimoniale de autor pe care aceasta le moștenise de la D.I.,
zis S., și a căror durată fusese prelungită ulterior prin efectul dispozițiilor
Legii nr. 8/1996.
D.M. a decedat la 19
noiembrie 2003, moștenitoarea acestuia fiind D.C., așa cum rezultă din
certificatul de moștenitor din 30 martie 2004.
Ca atare, D.C. a dobândit
prin moștenire toate drepturile pe care D.M. le avea în patrimoniu la momentul
decesului, inclusiv drepturile patrimoniale de autor pe care D.M. le moștenise
de la D.E. în modul arătat mai sus.
În consecință, în mod
greșit prima instanță a admis cererea reclamantei, întrucât eliberarea
certificatului de moștenitor suplimentar emis de BNP E.C. și certificatul de
moștenitor suplimentar la certificatul de moștenitor emis de BN S. s-a realizat
cu respectarea dispozițiilor legale în materia moștenirii și în conformitate cu
dispozițiile legale privind durata de protecție a drepturilor patrimoniale de
autor.
De asemenea, în mod
greșit prima instanță a reținut că exercițiul drepturilor de autor de pe urma
defunctului scriitor D.I. aparține reclamantei ulterior datei decesului numitei
D.E., întrucât, ca efect al intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 8/1996
durata acestor drepturi fusese prelungită la 70 de la data de 1 ianuarie a
anului imediat următor celui în care a avut loc decesul autorului si, totodată,
potrivit dispozițiilor legii noi, drepturile patrimoniale de autor se transmit
prin moștenire potrivit legislației civile și, doar în lipsă de moștenitori,
acestea se transmit organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de
membri, din domeniul respectiv de creație (art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996).
Or, în cauză, nu s-a pus problema lipsei moștenitorilor, de pe urma defunctei D.E.
rămânând ca moștenitor D.M., iar de pe urma acestuia rămânând ca moștenitoare
pârâta.
Pe cale de consecință,
greșit a fost admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la
restituirea sumei de 7000 lei, reprezentând drepturi de autor, încasarea
acestor drepturi fiind făcută în exercitarea legală a drepturilor patrimoniale
de autor aflate în patrimoniul pârâtei.
Judecata în recurs
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta C., întemeindu-și criticile pe
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs invocate, recurenta susține următoarele:
Instanța de apel a
făcut o greșită aplicare a dispozițiile art. 149 alin. (3) și art. 25 din Legea
nr. 8/1996 nemodificată. Aceste texte legale au fost aplicate retroactiv
transmiterii pe linie succesorală a drepturilor de autor de pe urma defunctului
scriitor D.I.
Soluția instanței de
apel s-a fundamentat și pe citarea greșită a textului art. 149 alin. (3) din
Legea nr. 8/1996 nemodificată, preluând textul art. 149 alin. (3) din Legea nr.
285/2004 de modificare și completare a Legii nr. 8/1996.
Instanța de apel a
omis să analizeze aplicația succesivă a legislației de proprietate intelectuală
asupra drepturilor de autor ce au aparținut defunctului scriitor D.I. decedat
la data de 13 martie 1975.
Astfel, la data
deschiderii moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc,
indiferent de momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială
sau judecătorească:
- persoanele chemate
la moștenire, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin asupra
moștenirii:
- data la care începe
curgerea termenului de 6 luni de la prescripție a dreptului de opțiune
succesorală (art. 700 C. civ.);
- legea care se va
aplica dezbaterii moștenirii în cazul conflictului în timp al unor legi
succesorale succesive (principiul neretroactivității legii art. 1 C. civ.).
Procedura notarială
din Certificatele de moștenitor suplimentare: din 09 decembrie 2004 emis de
Biroul Notarului Public E.C. în Dosar nr. 88/2004 privind drepturile de autor
ale defunctei D.E. și 10 decembrie 2004 emis de Biroul Notarial S. în Dosarul nr.
172/2004 privind drepturile de autor de pe urma defunctului D.M. nu respectă
transmiterea pe linie succesorală a drepturilor de autor ce au aparținut
defunctului scriitor D.I.
Conform art. 6 din
Decretul nr. 321/1956, la moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori,
drepturile de autor se transmit prin moștenire, potrivii Codului civil, însă
numai următoarele termene:
- soțului și
ascendenților autorului pe tot timpul vieții fiecăruia;
- descendenților pe
timp de 50 de ani.
Potrivit Decretului nr.
321/1956 art. 6 lit. a) drepturile de autor se transmit soțului și
ascendenților autorului pe tot timpul vieții acestora având caracter viager. În
acest caz, la moartea acestor moștenitori ai autorului, drepturile patrimoniale
de autor nu mai transmit prin succesiune.
Astfel, nu se
transmit prin moștenire drepturile patrimoniale care se sting la moartea
titularului întrucât au caracter viager sau sunt contractate or născute, ex
lege, intuitu personae".
Drepturile de autor
ale soției autorului D.I. respectiv D.E., având caracter viager nu mai puteau
forma obiectul retransmiterii succesorale către fiul renunțător D.M. predecedat
deoarece potrivit art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nemodificată actele
încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform acelei
legislații.
În speță, drepturile
patrimoniale de autor au aparținut defunctului scriitor D.I., zis S. (pseudonim
literar), ce a decedat la data de 13 martie 1975.
Potrivit art. 6 alin.
(1) și (2) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea drepturilor de
autor, în vigoare la data decesului scriitorului D.I., vocația succesorală
pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparțineau soției sale
supraviețuitoare D.E. pe tot timpul vieții acesteia și fiului acestuia, D.M. pe
o perioadă de 50 de ani.
Fiul scriitorului, D.M.,
a renunțat în mod expres la succesiunea defunctului său tată, scriitorul D.I.,
conform Certificatului de Moștenitor ce se află la dosarul instanței de fond,
situație în care drepturile de autor au devenit în întregime mamei sale,
respectiv soției supraviețuitoare a scriitorului, D.E., tot timpul vieții
acesteia în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 321/1956.
În urma decesului
soției supraviețuitoare a scriitorului D.I., respectiv D.E., la data de 10
noiembrie 2001 și a fiului scriitorului, respectiv D.M., la data de 19
noiembrie 2003, a deschis succesiunea numita D.C., soția lui D.M., fără ca
aceasta să aibă vocație succesorală pe linia dreptului de autor așa cum s-a stabilit
prin Dosarul succesoral nr. 172/2004 din cadrul Biroului Notarial S., având în
vedere faptul că drepturile patrimoniale de autor ale defunctei D.E., având
caracter viager, s-au stins în patrimoniul acesteia odată cu decesul său.
Instanța de apel nu a
analizat din perspectiva celor două constante ale dreptului substanțial
aplicabil persoanelor fizice, ca subiecte de drept civil și de proprietate
intelectuală, devoluțiunea legală a drepturilor de autor.
Astfel, fiecărui
subiect de drept civil i se circumscriu ca și constante ale dreptului, legea
aplicabilă cetățeniei la data dobândirii capacității de folosință, respectiv
legea aplicabilă în materie succesorală la data stingerii capacității de
folosință și de exercițiu.
În analiza acestui
aspect, instanța de apel a omis să precizeze natura termenelor transmitere a
drepturilor de autor stabilite de legislația de la data decesului scriitorului D.I.,
respectiv Decretul nr. 321/1956, ce sunt exclusiv de natură succesorală și nu
protecție a drepturilor de autor.
Precizăm că potrivit
legislației anterioare criteriul transmiterii pe cale succesorală a drepturilor
de autor a fost proximitatea gradului de rudenie în raport de tot,
consacrându-se astfel un caracter personal al drepturilor transmise.
Intimata - pârâtă D.C.,
noră a autorului, în raport de caracterul viager al drepturilor de autor
exercitate de soția autorului D.E. și renunțarea expresă la drepturile de autor
de către fiul scriitorului respectiv D.M., decedat, nu are vocație succesorală
concretă la moștenirea defunctului scriitor D.I.
Sub aspectul
aplicării legislației de proprietate intelectuală în timp, învederăm instanței
următoarele aspecte de legalitate:
Decretul nr. 321/1956,
în vigoare la data decesului scriitorului D.I., a reglementat transmiterea
drepturilor de autor pe termene, moștenitorilor, în speță soției
supraviețuitoare pe tot timpul vieții acesteia, fiul autorului fiind
renunțător.
La data intrării în
vigoare a Legii nr. 8/1996 nemodificată, respectiv 14 iunie 1996, s-a
reglementat doar termenul de protecție al drepturilor patrimoniale de autor,
stabilit la 50 de ani, prelungindu-se până la 70 de ani conform art. 25 din
lege, pentru uniformizarea legislației de proprietate intelectuală națională cu
prevederile Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și
artistice. Prin acest text legal nu s-au prelungit și termenele de transmitere
succesorală a drepturilor de autor stabilite de Decretul nr. 321/1956.
Astfel, Legea nr. 8/1996
nemodificată prin dispozițiile art. 149 alin. (1) a statuat faptul că actele
încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele potrivit
acelei legislații, dispozițiile Legii nr. 8/1996 nemodificată, art. 25 neputând
avea efect retroactiv.
Analizând aceste
aspecte de legalitate instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că
exercițiul drepturilor patrimoniale de autor revin spre gestiune organismului
gestiune colectivă din domeniul specific de creație al autorului în speță C. -
Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor de la data decesului
soției scriitorului D.E., făcând aplicația corectă a dispozițiilor art. 25 din
Legea nr. 8/1996 nemodificată pentru viitor până la împlinirea termenului de
protecție efectivă de 70 de ani.
Art. 25 din Legea nr.
8/1996 nemodificată a evidențiat principiul cofraternității în exercițiul
drepturilor de autor de către organismele de gestiune colectivă înființate prin
voința autorilor.
Recurentul solicită
admiterea recursului.
Intimata D.C. a depus
la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea
recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este,
într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
La situația de fapt
reținută, necontestată în cauză, curtea de apel a identificat corect normele
legale incidente și a făcut o corectă aplicare în timp a acestora.
În speță, se pune
problema protecției drepturilor patrimoniale de autor rămase de pe urma
scriitorului D.I., zis și S., decedat la 13 martie 1975.
Acesta a fost
căsătorit cu D.E., care a decedat la 10 noiembrie 2001, și a avut un fiu, pe D.M.,
care a decedat, de asemenea, la 19 noiembrie 2003.
D.M. a fost căsătorit
cu D.C., pârâta din prezenta cauză.
În urma decesului
scriitorului D.I., au avut vocație succesorală soția supraviețuitoare D.E.,
care a acceptat moștenirea și fiul D.M., care a renunțat la moștenire.
La data decesului
autorului, 10 martie 1975, erau în vigoare dispozițiile Decretului nr. 321/1956
care prevedeau în art. 6 alin. (1) lit. a) că, la moartea autorului (…)
drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului
civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și ascendenților autorului
pe tot timpul vieții fiecăruia.
Prin urmare, în ceea
ce privește drepturile patrimoniale de autor acestea s-au transmis exclusiv
soției supraviețuitoare D.E., pe durata vieții acesteia.
D.E. a decedat la 10
noiembrie 2001, dată la care era în vigoare Legea nr. 8/1996, act normativ care
a abrogat și a înlocuit Decretul nr. 321/1956.
Printre altele, noua
lege a modificat durata protecției drepturilor de autor, reglementând prin art.
25 alin. (1) teza I-a că drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21
durează pe tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit
prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani,
oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod
legal.
Potrivit art. 149 alin.
(3) din aceeași lege, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create
înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat
termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se
prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege.
Acest text nu putea
avea în vedere operele create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996,
dar ai căror autori erau încă în viață, deoarece caracterul viager al
drepturilor patrimoniale de autor a fost recunoscut atât sub legea veche, cât
și sub legea nouă, și nu se putea pune problema expirării termenului de
protecție la care se referă art. 149 alin. (3).
Așadar, textul se
putea referi exclusiv la operele create înainte de intrarea în vigoare a legii
noi și pentru care se punea problema calculelor termenelor de protecție
reglementate de legea veche, în funcție de punctul de plecare constând în data
decesului autorului.
Chiar dacă aceste
drepturi au fost transmise în funcție de legea aplicabilă la data deschiderii
succesiunii, atât în privința persoanelor cât și a duratei, dispozițiile art. 149
alin. (3) referitoare la prelungirea duratei protecției sunt aplicabile,
aceasta fiind voința legiuitorului.
Prin această
reglementare, legiuitorul a urmărit să armonizeze legea română cu prevederile
Convenției de la Berna pentru operele create după intrarea în vigoare a noii
legi și, totodată, să acorde aceeași protecție în timp și operelor create sub
imperiul legii vechi.
Deși în formularea
inițială textul art. 149 alin. (3) omisese particula „nu” din referirea la
„operele pentru care expirase” durata de protecție, ea trebuia subînțeleasă,
întrucât noțiunea de „prelungire” are sens în conexiune cu o activitate în curs
de desfășurare.
Dacă ar fi dorit să
se refere la operele căzute deja în domeniul public, nu s-ar fi pus problema
prelungirii duratei protecției ci, pur și simplu, a reglementării uneia noi,
ceea ce ar fi fost de neconceput pentru toate operele a căror durată de
protecție a expirat înainte de anul 1996, fără nicio limită de timp.
În realitate, textul
a suferit o eroare materială, care a fost corectată prin Legea nr. 285/2004, de
modificare a Legii nr. 8/1996, în sensul că art. 149 alin. (3) se referă fără
echivoc la operele pentru care nu au expirat termenele de protecție.
La data intrării în
vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecție a drepturilor patrimoniale
rămase de pe urma defunctului D.I. nu expirase, deoarece soția acestuia,
beneficiara cu caracter viager a acestor drepturi, era încă în viață.
Prin urmare, în mod
corect a constatat curtea de apel că opera scriitorului a beneficiat, din punct
de vedere al protecției drepturilor patrimoniale, de dispozițiile art. 149 alin.
(3) din Legea nr. 8/1996.
Astfel, protecția
operei s-a prelungit pe o durată de 70 de ani calculată conform legii de la
data de 1 ianuarie 1976, respectiv până la 1 ianuarie 2046, sub rezerva ca soția
moștenitoare să nu fi supraviețuit acestei date, ceea ce nu a fost cazul în
speță, deoarece aceasta a decedat la 10 noiembrie 2001.
Critica recurentului
în sensul că drepturile de autor din patrimoniul defunctei D.E. nu se puteau
transmite succesoral către fiul renunțător D.M., întrucât se opuneau
dispozițiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, nu poate fi primită.
În primul rând, în
speță nu este vorba despre interpretarea unui act juridic, a cărui natură ori
al cărui înțeles să fi fost denaturate de curtea de apel, pentru a fi incident
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În realitate,
recurenta invocă nelegalitatea deciziei prin nesocotirea dispozițiilor art. 149
alin. (1) din Legea nr. 8/1996, critică ce se încadrează în prevederile
aret.304 pct. 9 C. proc. civ. și care este nefondată.
Textul de lege
invocat de recurent prevede că actele încheiate sub regimul legislației
anterioare își produc efectele conform acelei legislații.
În speță, nu este
vorba despre nesocotirea efectelor unui act juridic încheiat sub imperiul legii
vechi ci, despre aplicabilitatea legii noi, din punctul de vedere al duratei
protecției drepturilor patrimoniale de autor, operelor create înainte de
intrarea în vigoare a acesteia, pentru care legiuitorul a instituit o
reglementare distinctă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Printr-o corectă
aplicare a acestor dispoziții legale, curtea de apel a constatat că la data
decesului numitei D.E., 10 noiembrie 2001, nu expirase durata de protecție a drepturilor
patrimoniale de autor, de 70 de ani de la data decesului autorului.
În atare situație,
drepturile patrimoniale au fost transmise pe cale succesorală, potrivit
legislației civile, fiului defunctei, D.M., neavând nicio relevanță că acesta
renunțase la moștenirea tatălui său.
Acea renunțare nu-l
putea împiedica să accepte moștenirea mamei sale, din masa succesorală a căreia
făceau parte drepturile de autor referitoare la opera tatălui.
Cum nici la data
decesului numitului D.M., 19 noiembrie 2003, nu expirase durata de protecție de
70 de ani de la data decesului autorului, în baza aceluiași text de lege, art. 25
alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pârâta D.C. a dobândit tot prin moștenire,
potrivit legislației civile, în calitate de soție supraviețuitoare – și nu în
calitate de noră a defunctului D.I., cum greșit arată recurenta - drepturile
patrimoniale de autor aflate în masa succesorală a defunctului D.M.
Așa fiind, în mod
legal a constatat curtea de apel că nu există niciun temei de constatare a
nulității certificatului de moștenitor suplimentar emis de B.N.P. E.C. și a
certificatului de moștenitor emis de B.N.P. S.
De asemenea, în mod
legal a reținut curtea de apel că reclamanta SC C. SA nu se poate prevala de
dispozițiile art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, care prevăd că
numai în situația în care nu există moștenitori, exercițiul drepturilor
patrimoniale de autor revin organismului de gestiune colectivă mandatat în
timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de
gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de
creație.
Aceasta, deoarece, nu
numai că în speță există moștenitori potrivit legislației civile de pe urma
scriitorului D.I., dar, dacă durata de protecție a drepturilor patrimoniale ar
fi încetat la data de 10 noiembrie 2001, cum chiar recurenta susține, aceasta
ar fi avut semnificația căderii operelor scriitorului în domeniul public,
situație în care nu se mai pune problema exercitării drepturilor patrimoniale
de către nicio entitate, fizică sau juridică.
Pentru toate aceste
considerente, Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul
declarat de reclamantă ca nefondat.
În baza art. 274 C.
proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 400 lei,
cheltuieli de judecată către intimata D.C., reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta C. - Societate de gestiune colectivă
a drepturilor de autor împotriva deciziei civile nr. 233/A din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală.
Obligă pe recurentă
la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 februarie 2011.