ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 22789/299/2007, reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a chemat în judecată pe pârâta D.C., pentru a se constata nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar din 09 decembrie 2004 emis de Biroul Notarului Public "E.C." în dosar nr. 88/2004 privind drepturile de autor ale defunctei D.E. și a certificatului de moștenitor suplimentar din 10 decembrie 2004 emis de Biroul Notarial "S." în Dosarul nr. 172/2004 privind drepturile de autor de pe urma defunctului D.M.; pentru a se constata apartenența exercitării drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I.

de către reclamantă în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe; restituirea drepturilor de autor încasate de pârâtă în data de 30 decembrie 2004 în valoare de 7.000 RON (70.000.000 ROL) conform notei contabile. Prin sentința civilă nr. 1789 din 27 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civila a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în contradictoriu cu pârâta D.C., a fost constatată nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar din 9 decembrie 2004 emis de B.N.P. "E.C." și a certificatului de moștenitor din 10 decembrie 2004 emis de B.N.P. „S.", s-a constatat că exercițiul drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I.

aparține reclamantei, ulterior datei de 10 noiembrie 2001. Totodată, a fost obligată pârâta să restituire reclamantei suma de 7.000 lei, reprezentând drepturi de autor și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1047,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut următoarele: Potrivit certificatul de moștenitor din 15 noiembrie 1979 eliberat de fostul Notariat de stat al Județului Ilfov, la data de 13 martie 1979 a decedat D.I., zis și S., drepturile patrimoniale de autor care formau masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, fiind dobândite de D.E., în calitate de soție supraviețuitoare, pe tot timpul vieții acesteia, conform art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956.

S-a mai reținut și că este străin de moștenire prin renunțare sau conform art. 700 C. civ. D.M., fiu. Prin certificatul de moștenitor suplimentar din 9 decembrie 2004 la certificatul de moștenitor din 16 noiembrie 2001, eliberat de notar public C.E., s-a constatat, cu privire la masa succesorală, că de pe urma căreia defunctei D.E. au rămas drepturi de autor conform Legii nr. 8/1996, până la 13 martie 2049 (70 de ani de la data decesului defunctului soț D.I., zis și S.), a cărui unică moștenitoare este, conform certificatului de moștenitor menționat anterior, iar cu privire la moștenitori, că această calitate aparține lui D.M., fiu. Prin certificatul suplimentar de moștenitor la certificatul de moștenitor din 10 decembrie 2004 la certificatul de moștenitor din 30 martie 2004, eliberat de notar public I.S.

s-a constatat că de pe urma defunctului D.M., decedat la data de 19 noiembrie 2003 au rămas, ca bunuri mobile, și drepturile de autor, conform Legii nr. 8/1996, până la data de 13 martie 2049 (70 de ani de la data decesului defunctului său tată D.I., zis și S.), drepturi deținute în temeiul Legii sus menționate, de la defuncta sa mamă, D.E., iar moștenitoarea defunctului este pârâta D.C.

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 321/1956: "La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului Civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; b) descendenților, pe timp de 50 ani; c) celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz dreptul să se poată transmite din nou prin moștenire". Ca atare, prin certificatul de moștenitor din 15 noiembrie 1979 eliberat de fostul Notariat de stat al Județului Ilfov s-a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege, care instituie o normă specială în materia transmiterii drepturilor pe cale succesorală, ceea ce înseamnă că soția defunctului D.I., zis și S., deși a dobândit drepturile patrimoniale de autor de pe urma acestuia, nu le-a putut transmite propriului succesor, D.M.

Este adevărat că potrivit art. 25 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996: "Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal". Întrucât însă deschiderea succesiunii a avut loc sub imperiul legii vechi, iar efectele acestei situații juridice, respectiv transmiterea drepturilor, cu limitele sale, s-au produs la aceeași dată (facta praeterita) într-un asemenea caz, potrivit regulilor de aplicare a legii civile în timp, care dau eficiență principiului neretroactivității, reglementat de art. 1 C. civ . și art. 15 alin. (2) din Constituție, se aplică legea veche.

În aceste condiții, se reține că cele două certificate de moștenitor au fost emise cu încălcarea legii, motiv pentru care urmează a se consta nulitatea acestora. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, deși principial ar fi trebuit avute în vedere prevederile art. 8 din Decretul nr. 321/1956, conform cărora la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 ( . ), dreptul patrimonial de autor se stinge, nemaiputând astfel aparține nici pârâtei, dar nici reclamantei, se constată că situația din speță, fiind una specială, reclamă o soluție diferită. Dat fiind că pârâtei i-a fost constatat printr-un act juridic acest drept patrimonial, pe care și l-a și exercitat prin încasarea unei sume de bani, trebuie recunoscut, în aplicarea prin analogie a 25 alin. (1) teza II din Legea nr. 8/1996, organismului de gestiune colectivă dreptul de a acționa în vederea restabilirii legalității.

Judecata în apel Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 233/A din 22 decembrie 2009, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D.C. și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă; intimata a fost obligată la 24,3 lei cheltuieli de judecată către apelantă. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: De pe urma defunctului D.I., zis și S., decedat la 13 martie 1979, a rămas ca moștenitoare D.E., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor eliberat de Notariatul sectorului 1 București, drepturile patrimoniale de autor aparținând defunctului fiind dobândite de moștenitoarea sa în condițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 321/1956, „La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului Civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia;". Ca atare, drepturile patrimoniale de autor dobândite de numita D.E. prin moștenire urmau sa dureze pe toata durata vieții acesteia. În anul 1996 a intrat în vigoare Legea nr. 8/1996 care, în art. 149 alin. (3) prevede că: „Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege.

Prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi”. În virtutea noii reglementari, durata drepturilor patrimoniale de autor dobândite de D.E. prin moștenire s-a prelungit până la termenul de protecție prevăzut de noua lege, termen care, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, este de 70 de ani de la moartea autorului. Ca atare, potrivit acestei reglementari, durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor dobândite de D.E. prin moștenire urmează să expire la 31 decembrie 2049. De asemenea, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, transmiterea drepturilor patrimoniale de autor pe calea moștenirii se face potrivit legislației civile în materie de succesiuni.

D.E. a decedat la 10 noiembrie 2001, moștenitorul acesteia fiind D.M., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor din 9 decembrie 2004. În calitate de moștenitor, D.M. a dobândit toate drepturile avute de D.E. la momentul decesului acesteia, inclusiv drepturile patrimoniale de autor pe care aceasta le moștenise de la D.I., zis S., și a căror durată fusese prelungită ulterior prin efectul dispozițiilor Legii nr. 8/1996. D.M. a decedat la 19 noiembrie 2003, moștenitoarea acestuia fiind D.C., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 martie 2004. Ca atare, D.C. a dobândit prin moștenire toate drepturile pe care D.M. le avea în patrimoniu la momentul decesului, inclusiv drepturile patrimoniale de autor pe care D.M.

le moștenise de la D.E. în modul arătat mai sus. În consecință, în mod greșit prima instanță a admis cererea reclamantei, întrucât eliberarea certificatului de moștenitor suplimentar emis de BNP E.C. și certificatul de moștenitor suplimentar la certificatul de moștenitor emis de BN S. s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în materia moștenirii și în conformitate cu dispozițiile legale privind durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor. De asemenea, în mod greșit prima instanță a reținut că exercițiul drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I.

aparține reclamantei ulterior datei decesului numitei D.E., întrucât, ca efect al intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 8/1996 durata acestor drepturi fusese prelungită la 70 de la data de 1 ianuarie a anului imediat următor celui în care a avut loc decesul autorului si, totodată, potrivit dispozițiilor legii noi, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire potrivit legislației civile și, doar în lipsă de moștenitori, acestea se transmit organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație (art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996). Or, în cauză, nu s-a pus problema lipsei moștenitorilor, de pe urma defunctei D.E. rămânând ca moștenitor D.M., iar de pe urma acestuia rămânând ca moștenitoare pârâta.

Pe cale de consecință, greșit a fost admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7000 lei, reprezentând drepturi de autor, încasarea acestor drepturi fiind făcută în exercitarea legală a drepturilor patrimoniale de autor aflate în patrimoniul pârâtei. Judecata în recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C., întemeindu-și criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta susține următoarele: Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiile art. 149 alin. (3) și art. 25 din Legea nr. 8/1996 nemodificată. Aceste texte legale au fost aplicate retroactiv transmiterii pe linie succesorală a drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor D.I.

Soluția instanței de apel s-a fundamentat și pe citarea greșită a textului art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 nemodificată, preluând textul art. 149 alin. (3) din Legea nr. 285/2004 de modificare și completare a Legii nr. 8/1996. Instanța de apel a omis să analizeze aplicația succesivă a legislației de proprietate intelectuală asupra drepturilor de autor ce au aparținut defunctului scriitor D.I.

decedat la data de 13 martie 1975. Astfel, la data deschiderii moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească: - persoanele chemate la moștenire, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii: - data la care începe curgerea termenului de 6 luni de la prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art. 700 C. civ.); - legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivității legii art. 1 C. civ.). Procedura notarială din Certificatele de moștenitor suplimentare: din 09 decembrie 2004 emis de Biroul Notarului Public E.C.

în Dosar nr. 88/2004 privind drepturile de autor ale defunctei D.E. și 10 decembrie 2004 emis de Biroul Notarial S. în Dosarul nr. 172/2004 privind drepturile de autor de pe urma defunctului D.M. nu respectă transmiterea pe linie succesorală a drepturilor de autor ce au aparținut defunctului scriitor D.I. Conform art. 6 din Decretul nr. 321/1956, la moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile de autor se transmit prin moștenire, potrivii Codului civil, însă numai următoarele termene: - soțului și ascendenților autorului pe tot timpul vieții fiecăruia; - descendenților pe timp de 50 de ani. Potrivit Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a) drepturile de autor se transmit soțului și ascendenților autorului pe tot timpul vieții acestora având caracter viager.

În acest caz, la moartea acestor moștenitori ai autorului, drepturile patrimoniale de autor nu mai transmit prin succesiune. Astfel, nu se transmit prin moștenire drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului întrucât au caracter viager sau sunt contractate or născute, ex lege, intuitu personae". Drepturile de autor ale soției autorului D.I. respectiv D.E., având caracter viager nu mai puteau forma obiectul retransmiterii succesorale către fiul renunțător D.M. predecedat deoarece potrivit art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nemodificată actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform acelei legislații.

În speță, drepturile patrimoniale de autor au aparținut defunctului scriitor D.I., zis S. (pseudonim literar), ce a decedat la data de 13 martie 1975. Potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea drepturilor de autor, în vigoare la data decesului scriitorului D.I., vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparțineau soției sale supraviețuitoare D.E. pe tot timpul vieții acesteia și fiului acestuia, D.M. pe o perioadă de 50 de ani. Fiul scriitorului, D.M., a renunțat în mod expres la succesiunea defunctului său tată, scriitorul D.I., conform Certificatului de Moștenitor ce se află la dosarul instanței de fond, situație în care drepturile de autor au devenit în întregime mamei sale, respectiv soției supraviețuitoare a scriitorului, D.E., tot timpul vieții acesteia în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 321/1956.

În urma decesului soției supraviețuitoare a scriitorului D.I., respectiv D.E., la data de 10 noiembrie 2001 și a fiului scriitorului, respectiv D.M., la data de 19 noiembrie 2003, a deschis succesiunea numita D.C., soția lui D.M., fără ca aceasta să aibă vocație succesorală pe linia dreptului de autor așa cum s-a stabilit prin Dosarul succesoral nr. 172/2004 din cadrul Biroului Notarial S., având în vedere faptul că drepturile patrimoniale de autor ale defunctei D.E., având caracter viager, s-au stins în patrimoniul acesteia odată cu decesul său. Instanța de apel nu a analizat din perspectiva celor două constante ale dreptului substanțial aplicabil persoanelor fizice, ca subiecte de drept civil și de proprietate intelectuală, devoluțiunea legală a drepturilor de autor.

Astfel, fiecărui subiect de drept civil i se circumscriu ca și constante ale dreptului, legea aplicabilă cetățeniei la data dobândirii capacității de folosință, respectiv legea aplicabilă în materie succesorală la data stingerii capacității de folosință și de exercițiu. În analiza acestui aspect, instanța de apel a omis să precizeze natura termenelor transmitere a drepturilor de autor stabilite de legislația de la data decesului scriitorului D.I., respectiv Decretul nr. 321/1956, ce sunt exclusiv de natură succesorală și nu protecție a drepturilor de autor. Precizăm că potrivit legislației anterioare criteriul transmiterii pe cale succesorală a drepturilor de autor a fost proximitatea gradului de rudenie în raport de tot, consacrându-se astfel un caracter personal al drepturilor transmise.

Intimata - pârâtă D.C., noră a autorului, în raport de caracterul viager al drepturilor de autor exercitate de soția autorului D.E. și renunțarea expresă la drepturile de autor de către fiul scriitorului respectiv D.M., decedat, nu are vocație succesorală concretă la moștenirea defunctului scriitor D.I. Sub aspectul aplicării legislației de proprietate intelectuală în timp, învederăm instanței următoarele aspecte de legalitate: Decretul nr. 321/1956, în vigoare la data decesului scriitorului D.I., a reglementat transmiterea drepturilor de autor pe termene, moștenitorilor, în speță soției supraviețuitoare pe tot timpul vieții acesteia, fiul autorului fiind renunțător.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 nemodificată, respectiv 14 iunie 1996, s-a reglementat doar termenul de protecție al drepturilor patrimoniale de autor, stabilit la 50 de ani, prelungindu-se până la 70 de ani conform art. 25 din lege, pentru uniformizarea legislației de proprietate intelectuală națională cu prevederile Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice. Prin acest text legal nu s-au prelungit și termenele de transmitere succesorală a drepturilor de autor stabilite de Decretul nr. 321/1956. Astfel, Legea nr. 8/1996 nemodificată prin dispozițiile art. 149 alin. (1) a statuat faptul că actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele potrivit acelei legislații, dispozițiile Legii nr. 8/1996 nemodificată, art. 25 neputând avea efect retroactiv.

Analizând aceste aspecte de legalitate instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că exercițiul drepturilor patrimoniale de autor revin spre gestiune organismului gestiune colectivă din domeniul specific de creație al autorului în speță C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor de la data decesului soției scriitorului D.E., făcând aplicația corectă a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 nemodificată pentru viitor până la împlinirea termenului de protecție efectivă de 70 de ani. Art. 25 din Legea nr. 8/1996 nemodificată a evidențiat principiul cofraternității în exercițiul drepturilor de autor de către organismele de gestiune colectivă înființate prin voința autorilor.

Recurentul solicită admiterea recursului. Intimata D.C. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: La situația de fapt reținută, necontestată în cauză, curtea de apel a identificat corect normele legale incidente și a făcut o corectă aplicare în timp a acestora. În speță, se pune problema protecției drepturilor patrimoniale de autor rămase de pe urma scriitorului D.I., zis și S., decedat la 13 martie 1975. Acesta a fost căsătorit cu D.E., care a decedat la 10 noiembrie 2001, și a avut un fiu, pe D.M., care a decedat, de asemenea, la 19 noiembrie 2003. D.M.

a fost căsătorit cu D.C., pârâta din prezenta cauză. În urma decesului scriitorului D.I., au avut vocație succesorală soția supraviețuitoare D.E., care a acceptat moștenirea și fiul D.M., care a renunțat la moștenire. La data decesului autorului, 10 martie 1975, erau în vigoare dispozițiile Decretului nr. 321/1956 care prevedeau în art. 6 alin. (1) lit. a) că, la moartea autorului (…) drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și ascendenților autorului pe tot timpul vieții fiecăruia. Prin urmare, în ceea ce privește drepturile patrimoniale de autor acestea s-au transmis exclusiv soției supraviețuitoare D.E., pe durata vieții acesteia.

D.E. a decedat la 10 noiembrie 2001, dată la care era în vigoare Legea nr. 8/1996, act normativ care a abrogat și a înlocuit Decretul nr. 321/1956. Printre altele, noua lege a modificat durata protecției drepturilor de autor, reglementând prin art. 25 alin. (1) teza I-a că drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează pe tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Potrivit art. 149 alin. (3) din aceeași lege, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege.

Acest text nu putea avea în vedere operele create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, dar ai căror autori erau încă în viață, deoarece caracterul viager al drepturilor patrimoniale de autor a fost recunoscut atât sub legea veche, cât și sub legea nouă, și nu se putea pune problema expirării termenului de protecție la care se referă art. 149 alin. (3). Așadar, textul se putea referi exclusiv la operele create înainte de intrarea în vigoare a legii noi și pentru care se punea problema calculelor termenelor de protecție reglementate de legea veche, în funcție de punctul de plecare constând în data decesului autorului. Chiar dacă aceste drepturi au fost transmise în funcție de legea aplicabilă la data deschiderii succesiunii, atât în privința persoanelor cât și a duratei, dispozițiile art. 149 alin. (3) referitoare la prelungirea duratei protecției sunt aplicabile, aceasta fiind voința legiuitorului.

Prin această reglementare, legiuitorul a urmărit să armonizeze legea română cu prevederile Convenției de la Berna pentru operele create după intrarea în vigoare a noii legi și, totodată, să acorde aceeași protecție în timp și operelor create sub imperiul legii vechi. Deși în formularea inițială textul art. 149 alin. (3) omisese particula „nu” din referirea la „operele pentru care expirase” durata de protecție, ea trebuia subînțeleasă, întrucât noțiunea de „prelungire” are sens în conexiune cu o activitate în curs de desfășurare. Dacă ar fi dorit să se refere la operele căzute deja în domeniul public, nu s-ar fi pus problema prelungirii duratei protecției ci, pur și simplu, a reglementării uneia noi, ceea ce ar fi fost de neconceput pentru toate operele a căror durată de protecție a expirat înainte de anul 1996, fără nicio limită de timp.

În realitate, textul a suferit o eroare materială, care a fost corectată prin Legea nr. 285/2004, de modificare a Legii nr. 8/1996, în sensul că art. 149 alin. (3) se referă fără echivoc la operele pentru care nu au expirat termenele de protecție. La data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecție a drepturilor patrimoniale rămase de pe urma defunctului D.I. nu expirase, deoarece soția acestuia, beneficiara cu caracter viager a acestor drepturi, era încă în viață. Prin urmare, în mod corect a constatat curtea de apel că opera scriitorului a beneficiat, din punct de vedere al protecției drepturilor patrimoniale, de dispozițiile art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, protecția operei s-a prelungit pe o durată de 70 de ani calculată conform legii de la data de 1 ianuarie 1976, respectiv până la 1 ianuarie 2046, sub rezerva ca soția moștenitoare să nu fi supraviețuit acestei date, ceea ce nu a fost cazul în speță, deoarece aceasta a decedat la 10 noiembrie 2001. Critica recurentului în sensul că drepturile de autor din patrimoniul defunctei D.E. nu se puteau transmite succesoral către fiul renunțător D.M., întrucât se opuneau dispozițiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, nu poate fi primită. În primul rând, în speță nu este vorba despre interpretarea unui act juridic, a cărui natură ori al cărui înțeles să fi fost denaturate de curtea de apel, pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. În realitate, recurenta invocă nelegalitatea deciziei prin nesocotirea dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, critică ce se încadrează în prevederile aret.304 pct. 9 C. proc. civ. și care este nefondată. Textul de lege invocat de recurent prevede că actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform acelei legislații. În speță, nu este vorba despre nesocotirea efectelor unui act juridic încheiat sub imperiul legii vechi ci, despre aplicabilitatea legii noi, din punctul de vedere al duratei protecției drepturilor patrimoniale de autor, operelor create înainte de intrarea în vigoare a acesteia, pentru care legiuitorul a instituit o reglementare distinctă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Printr-o corectă aplicare a acestor dispoziții legale, curtea de apel a constatat că la data decesului numitei D.E., 10 noiembrie 2001, nu expirase durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, de 70 de ani de la data decesului autorului. În atare situație, drepturile patrimoniale au fost transmise pe cale succesorală, potrivit legislației civile, fiului defunctei, D.M., neavând nicio relevanță că acesta renunțase la moștenirea tatălui său. Acea renunțare nu-l putea împiedica să accepte moștenirea mamei sale, din masa succesorală a căreia făceau parte drepturile de autor referitoare la opera tatălui. Cum nici la data decesului numitului D.M., 19 noiembrie 2003, nu expirase durata de protecție de 70 de ani de la data decesului autorului, în baza aceluiași text de lege, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pârâta D.C.

a dobândit tot prin moștenire, potrivit legislației civile, în calitate de soție supraviețuitoare – și nu în calitate de noră a defunctului D.I., cum greșit arată recurenta - drepturile patrimoniale de autor aflate în masa succesorală a defunctului D.M. Așa fiind, în mod legal a constatat curtea de apel că nu există niciun temei de constatare a nulității certificatului de moștenitor suplimentar emis de B.N.P. E.C. și a certificatului de moștenitor emis de B.N.P. S. De asemenea, în mod legal a reținut curtea de apel că reclamanta SC C. SA nu se poate prevala de dispozițiile art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, care prevăd că numai în situația în care nu există moștenitori, exercițiul drepturilor patrimoniale de autor revin organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație.

Aceasta, deoarece, nu numai că în speță există moștenitori potrivit legislației civile de pe urma scriitorului D.I., dar, dacă durata de protecție a drepturilor patrimoniale ar fi încetat la data de 10 noiembrie 2001, cum chiar recurenta susține, aceasta ar fi avut semnificația căderii operelor scriitorului în domeniul public, situație în care nu se mai pune problema exercitării drepturilor patrimoniale de către nicio entitate, fizică sau juridică. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată către intimata D.C., reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. - Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor împotriva deciziei civile nr. 233/A din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă pe recurentă la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.