ÎCCJ, decizie (scj.ro #81799)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81799) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Transmiterea

succesorală a drepturilor patrimoniale de autor. Termen de protecție.

Cuprins

pe materii :

Drept  civil. Dreptul proprietății intelectuale.

Drepturi de autor.

Index

alfabetic :

drepturi de autor

-

drepturi succesorale

- termen

de protecție

Legea nr. 8/1996, art. 25, art. 149

Decretul nr. 321/1956, art.6

Legea

nr. 8/1996 a modificat durata protecției drepturilor de autor,

reglementând prin art.25 alin.1 teza I-a că drepturile patrimoniale

prevăzute la art.13 și art. 21 durează pe tot timpul vieții

autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire,

potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar

fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în

mod legal.

Textul

se referea exclusiv la operele create înainte de intrarea în vigoare a legii

noi și pentru care se punea problema calculelor termenelor de

protecție reglementate de legea veche, în funcție de punctul de

plecare constând în data decesului autorului.

Chiar

dacă aceste drepturi au fost transmise în funcție de legea

aplicabilă la data deschiderii succesiunii, atât în privința

persoanelor cât și a duratei, dispozițiile art.149 alin.3 referitoare

la prelungirea duratei protecției sunt aplicabile, aceasta fiind

voința legiuitorului.

ICCJ, Secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1170 din 11

februarie  2011

Prin cererea înregistrată la data de 6.12.2007 pe rolul Judecătoriei

Sectorului 1 București, reclamanta COPYRO - Societate de Gestiune

Colectivă a Drepturilor de Autor a chemat în judecată pe pârâta D.C.,

pentru a se constata nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar

nr. 80 din 09.12.2004 emis de Biroul Notarului Public E.C. privind drepturile

de autor ale defunctei D.E. și a certificatului de moștenitor

suplimentar nr. 160 din 10.12.2004 emis de Biroul Notarial S. în privind

drepturile de autor de pe urma defunctului D.M.; pentru a se constata

apartenența exercitării drepturilor de autor de pe urma defunctului

scriitor D.I. de către reclamantă în temeiul art. 25 din Legea nr.

8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe; restituirea

drepturilor de autor încasate de pârâtă în data de 30.12.2004 în valoare

de 7.000 RON.

Prin

sentința civilă nr. 1789 din 27 noiembrie 2008 pronunțată

de Tribunalul București Secția a V-a Civila a fost admisă

acțiunea, a fost constatată nulitatea certificatului de

moștenitor suplimentar nr. 80/2004 și a certificatului de

moștenitor nr. 160/2004, s-a constatat că exercițiul drepturilor

de autor de pe urma defunctului scriitor D.I. aparține reclamantei,

ulterior datei de 10.11.2001, a fost obligată pârâta să restituire

reclamantei suma de 7.000 lei, reprezentând drepturi de autor.

Prima

instanța a reținut că, potrivit certificatul de moștenitor

nr. 629/1979 eliberat de fostul Notariat de stat al Județului Ilfov, la

data de 13.03.1979 a decedat D.I., drepturile patrimoniale de autor care formau

masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, fiind dobândite de

D.E., în calitate de soție supraviețuitoare, pe tot timpul

vieții acesteia. S-a mai reținut și că este străin de

moștenire prin renunțare sau conform art. 700 C.civ. D.M., fiu.

Prin

certificatul de moștenitor suplimentar nr. 80/2004 la certificatul de

moștenitor nr. 70/2001, s-a constatat, cu privire la masa

succesorală, că de pe urma căreia defunctei D.E. au rămas

drepturi de autor conform Legii nr. 8/1996, până la 13.03.2049, a cărui

unică moștenitoare este, conform certificatului de moștenitor

menționat anterior, iar cu privire la moștenitori, că

această calitate aparține lui D.M., fiu.

Prin

certificatul suplimentar de moștenitor la certificatul de moștenitor

nr. 160 din 10.12.2004 la certificatul de moștenitor nr. 29/30.03.2004,

eliberat de notar public I.S., s-a constatat că de pe urma defunctului

D.M., decedat la data de 19.11.2003 au rămas, ca bunuri mobile, și

drepturile de autor, conform Legii nr. 8/1996, până la data de 13.03.2049,

drepturi deținute în temeiul legii sus menționate, de la defuncta sa

mamă, D.E., iar moștenitoarea defunctului este pârâta D.C.

Prin

certificatul de moștenitor nr. 629/1979 eliberat de fostul Notariat de

stat al Județului Ilfov s-a făcut o corectă aplicare a art. 6

din Decretul nr. 321/1956, care instituie o normă specială în materia

transmiterii drepturilor pe cale succesorală, ceea ce înseamnă

că soția defunctului D.I. deși a dobândit drepturile patrimoniale

de autor de pe urma acestuia, nu le-a putut transmite propriului succesor, D.M.

Întrucât

deschiderea succesiunii a avut loc sub imperiul legii vechi, iar efectele

acestei situații juridice, respectiv transmiterea drepturilor, cu limitele

sale, s-au produs la aceeași dată într-un asemenea caz, potrivit

regulilor de aplicare a legii civile în timp, care dau eficiență

principiului neretroactivității, reglementat de art. 1 C.civ. și

art. 15 alin. 2 din Constituție, se aplică legea veche.

În

aceste condiții, se reține că cele două certificate de moștenitor

au fost emise cu încălcarea legii, motiv pentru care s-a constatat

nulitatea acestora.

Referitor

la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că

dat fiind că pârâtei i-a fost constatat printr-un act juridic un drept

patrimonial, pe care și l-a și exercitat prin încasarea unei sume de

bani, trebuie recunoscut, în aplicarea prin analogie a 25 alin. 1 teza II din

Legea nr. 8/1996, organismului de gestiune colectivă dreptul de a

acționa în vederea restabilirii legalității.

Curtea

de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr.233 A din

22 decembrie 2009, a admis apelul formulat de pârâta D.C. și a schimbat în

tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut

următoarele:

De pe

urma defunctului D.I., a rămas ca moștenitoare D.E., așa cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 629/1979 eliberat de

Notariatul sectorului 1 București, drepturile patrimoniale de autor

aparținând defunctului fiind dobândite de moștenitoarea sa în

condițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 și urmau să dureze

pe toată durata vieții acesteia.

În anul

1996 a intrat în vigoare Legea nr. 8/1996, iar în virtutea noii reglementări,

durata drepturilor patrimoniale de autor dobândite de D.E. prin moștenire

s-a prelungit până la termenul de protecție prevăzut de noua

lege, termen care, potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, este de 70 de

ani de la moartea

autorului.

D.E. a

decedat la 10.11.2001, moștenitorul acesteia fiind D.M., așa cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 80/2004. În calitate de

moștenitor, D.M. a dobândit toate drepturile avute de D.E. la momentul

decesului acesteia, inclusiv drepturile patrimoniale de autor pe care aceasta

le moștenise de la D.I.

D.M. a

decedat la 19.11.2003, moștenitoarea acestuia fiind D.C., așa cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 29/30.03.2004. Ca atare,

D.C. a dobândit prin moștenire toate drepturile pe care D.M. le avea

în   patrimoniu la momentul decesului, inclusiv drepturile

patrimoniale de autor pe care D.M. le moștenise de la D.E. în modul

arătat mai sus.

În

consecință, în mod greșit prima instanță a admis

cererea reclamantei, întrucât eliberarea certificatului de moștenitor

suplimentar nr. 80/2004 și  certificatul de moștenitor

suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 29/2004, s-a realizat cu

respectarea dispozițiilor legale.

De

asemenea, în  mod greșit prima instanță a reținut

că exercițiul drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor

D.I. aparține reclamantei ulterior datei decesului numitei D.E., întrucât,

ca efect al intrării în  vigoare a dispozițiilor Legii nr.

8/1996 durata acestor drepturi fusese prelungită la 70 de la data de 1

ianuarie a anului imediat următor celui în   care a avut loc

decesul autorului si, totodată, potrivit dispozițiilor legii noi,

drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire potrivit

legislației civile și, doar în   lipsă de

moștenitori, acestea se transmit organismului de gestiune colectivă

cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.

Pe cale

de consecință, greșit a fost admis și capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7000 lei, reprezentând

drepturi de autor.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta Copyro, întemeindu-și

criticile pe dispozițiile art.304 pct.8 și pct. 9 C.proc.civ., susținând

că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

dispozițiile art.149 alin.3 și art.25 din Legea nr.8/1996

nemodificată.

Soluția

instanței de apel s-a fundamentat și pe citarea greșită a

textului art.149 alin.3 din Legea nr.8/1996 nemodificată, preluând textul

art.149 alin.3 din Legea nr.285/2004 de modificare și completare a Legii

nr.8/1996.

Instanța

de apel a omis să analizeze aplicarea succesivă a legislației de

proprietate intelectuală asupra drepturilor de autor ce au aparținut

defunctului scriitor D.I.

Procedura

notarială din certificatele de moștenitor suplimentare nr.80/2004

și nr. 160/2004 nu respectă transmiterea pe linie succesorală a

drepturilor de autor ce au aparținut defunctului scriitor D.I.

Drepturile

de autor ale soției autorului D.I., respectiv D.E., având caracter viager

nu mai puteau forma obiectul retransmiterii succesorale către fiul

renunțător, D.M., predecedat, deoarece potrivit art.149 alin.1 din

Legea 8/1996 nemodificată actele încheiate sub regimul legislației

anterioare își produc efectele conform acelei legislații.

Potrivit

art.6 alin.1 și 2 din Decretul nr.321/1956, ce reglementa transmiterea

drepturilor de autor, în vigoare la data decesului scriitorului D.I.,

vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de

către acesta aparțineau soției sale supraviețuitoare pe tot

timpul vieții acesteia și fiului acestuia, pe o perioadă de 50

de ani.

Fiul

scriitorului, D.M., a renunțat în mod expres la succesiunea defunctului

său tată, scriitorul D.I., situație în care drepturile de autor

au revenit în întregime mamei sale, respectiv soției supraviețuitoare

a scriitorului.

În urma

decesului soției supraviețuitoare a scriitorului la data de

10.11.2001 și a fiului scriitorului la data de 19.11.2003. a deschis

succesiunea numita D.C., soția lui D.M., fără ca aceasta să

aibă vocație succesorală pe linia dreptului de autor.

Decretul

nr.321/1956, în vigoare la data decesului scriitorului D.I., a reglementat

transmiterea drepturilor de autor pe termene, moștenitorilor, în

speță soției supraviețuitoare pe tot timpul vieții

acesteia, fiul autorului fiind renunțător.

La data

intrării în vigoare a Legii nr.8/1996 nemodificată, respectiv 14

iunie 1996, s-a reglementat doar termenul de protecție al drepturilor

patrimoniale de autor, stabilit la 50 de ani,

prelungindu-se până

la 70 de ani conform art.25 din lege.

Astfel,

Legea nr.8/1996 nemodificată prin dispozițiile art.149 alin.1 a

statuat faptul că actele încheiate sub regimul legislației anterioare

își produc efectele potrivit acelei legislații, dispozițiile

Legii nr.8/1996 nemodificată, art.25 neputând avea efect retroactiv.

Recursul

a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

La

situația de fapt reținută, necontestată în cauză,

curtea de apel a identificat corect normele legale incidente și a

făcut o corectă aplicare în timp a acestora.

În

speță, se pune problema protecției drepturilor patrimoniale de

autor rămase de pe urma scriitorului D.I., decedat la 13 martie 1975.

Acesta

a fost căsătorit cu D.E., care a decedat la 10 noiembrie 2001,

și a avut un fiu, pe D.M., care a decedat, de asemenea, la 19 noiembrie

2003.

D.M. a

fost căsătorit cu D.C., pârâta din prezenta cauză.

În urma

decesului scriitorului D.I., au avut vocație succesorală soția

supraviețuitoare D.E., care a acceptat moștenirea și fiul D.M.,

care a renunțat la moștenire.

La data

decesului autorului, 10 martie 1975, erau în vigoare dispozițiile

Decretului nr.321/1956 care prevedeau în art.6 alin.1 lit.a că, la moartea

autorului (…) drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire,

potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: a)

soțului și ascendenților autorului pe tot timpul vieții

fiecăruia.

Prin

urmare, în ceea ce privește drepturile patrimoniale de autor acestea s-au

transmis exclusiv soției supraviețuitoare D.E., pe durata vieții

acesteia.

D.E. a

decedat la 10 noiembrie 2001, dată la care era în vigoare Legea nr.8/1996,

act normativ care a abrogat și a înlocuit Decretul nr.321/1956.

Printre

altele, noua lege a modificat durata protecției drepturilor de autor,

reglementând prin art.25 alin.1 teza I-a că drepturile patrimoniale

prevăzute la art.13 și art. 21 durează pe tot timpul vieții

autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire,

potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar

fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în

mod legal.

Potrivit

art.149 alin.3 din aceeași lege, durata drepturilor patrimoniale asupra

operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru

care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor

legislației anterioare se prelungește până la termenul de

protecție prevăzut în prezenta lege.

Acest

text nu putea avea în vedere operele create înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr.8/1996, dar ai căror autori erau încă în viață,

deoarece caracterul viager al drepturilor patrimoniale de autor a fost

recunoscut atât sub legea veche, cât și sub legea nouă, și nu se

putea pune problema expirării termenului de protecție la care se referă

art.149 alin.3.

Așadar,

textul se putea referi exclusiv la operele create înainte de intrarea în

vigoare a legii noi și pentru care se punea problema calculelor termenelor

de protecție reglementate de legea veche, în funcție de punctul de

plecare constând în data decesului autorului.

Chiar dacă

aceste drepturi au fost transmise în funcție de legea aplicabilă la

data deschiderii succesiunii, atât în privința persoanelor cât și a

duratei, dispozițiile art.149 alin.3 referitoare la prelungirea duratei

protecției sunt aplicabile, aceasta fiind voința legiuitorului.

Prin

această reglementare, legiuitorul a urmărit să armonizeze legea

română cu prevederile Convenției de la Berna pentru operele create

după intrarea în vigoare a noii legi și, totodată, să

acorde aceeași protecție în timp și operelor create sub imperiul

legii vechi.

Deși

în formularea inițială textul art.149 alin.3 omisese particula „nu”

din referirea la „operele pentru care expirase” durata de protecție, ea

trebuia subînțeleasă, întrucât noțiunea de „prelungire” are sens

în conexiune cu o activitate în curs de desfășurare.

Dacă

ar fi dorit să se refere la operele căzute deja în domeniul public,

nu s-ar fi pus problema prelungirii duratei protecției ci, pur și

simplu, a reglementării uneia noi, ceea ce ar fi fost de neconceput pentru

toate operele a căror durată de protecție a expirat înainte de

anul 1996, fără nicio limită de timp.

În

realitate, textul a suferit o eroare materială, care a fost corectată

prin Legea nr.285/2004,

de modificare a Legii

nr.8/1996, în sensul că art.149 alin.3 se referă fără

echivoc la operele pentru care nu au expirat termenele de protecție.

La data

intrării în vigoare a Legii nr.8/1996, termenul de protecție a

drepturilor patrimoniale rămase de pe urma defunctului D.I. nu expirase,

deoarece soția acestuia, beneficiara cu caracter viager a acestor

drepturi, era încă în viață.

Prin

urmare, în mod corect a constatat curtea de apel că opera scriitorului a

beneficiat, din punct de vedere al protecției drepturilor patrimoniale, de

dispozițiile art.149 alin.3 din Legea nr.8/1996.

Astfel,

protecția operei s-a prelungit pe o durată de 70 de ani

calculată conform legii de la data de 1 ianuarie 1976, respectiv până

la 1 ianuarie 2046, sub rezerva ca soția moștenitoare să nu fi

supraviețuit acestei date, ceea ce nu a fost cazul în speță,

deoarece aceasta a decedat la 10 noiembrie 2001.

Critica

recurentului în sensul că drepturile de autor din patrimoniul defunctei

D.E. nu se puteau transmite succesoral către fiul renunțător

D.M., întrucât se opuneau dispozițiile art.149 alin.1 din Legea nr.8/1996,

nu poate fi primită.

În

primul rând, în speță nu este vorba despre interpretarea unui act

juridic, a cărui natură ori al cărui înțeles să fi

fost denaturate de curtea de apel, pentru a fi incident motivul de recurs

prevăzut de art.304 pct.8 C.proc.civ.

În

realitate, recurenta invocă nelegalitatea deciziei prin nesocotirea

dispozițiilor art.149 alin.1 din Legea nr.8/1996, critică ce se

încadrează în prevederile aret.304 pct.9 C.proc.civ. și care

este  nefondată.

Textul

de lege invocat de recurent prevede că actele încheiate sub regimul

legislației anterioare își produc efectele conform acelei

legislații.

În

speță, nu este vorba despre nesocotirea efectelor unui act juridic

încheiat sub imperiul legii vechi ci, despre aplicabilitatea legii noi, din

punctul de vedere al duratei protecției drepturilor patrimoniale de autor,

operelor create înainte de intrarea în vigoare a acesteia, pentru care

legiuitorul a instituit o reglementare distinctă în art.149 alin.3 din

Legea nr.8/1996.

Printr-o

corectă aplicare a acestor dispoziții legale, curtea de apel a

constatat că la data decesului numitei D.E., 10 noiembrie 2001, nu

expirase durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, de 70 de

ani de la data decesului autorului.

În

atare situație, drepturile patrimoniale au fost transmise pe cale

succesorală, potrivit legislației civile, fiului defunctei, D.M.,

neavând nicio relevanță că acesta renunțase la

moștenirea tatălui său.

Acea

renunțare nu-l putea împiedica să accepte moștenirea mamei sale,

din masa succesorală a căreia făceau parte drepturile de autor

referitoare la opera tatălui.

Cum

nici la data decesului numitului D.M., 19 noiembrie 2003, nu expirase durata de

protecție de 70 de ani de la data decesului autorului, în baza

aceluiași text de lege, art.25 alin.1 din Legea nr.8/1996, pârâta D.C. a

dobândit tot prin moștenire, potrivit legislației civile, în calitate

de soție supraviețuitoare – și nu în calitate de noră a

defunctului D.I., cum greșit arată recurenta -  drepturile

patrimoniale de autor aflate în masa succesorală a defunctului D.M.

Așa

fiind, în mod legal a constatat curtea de apel că nu există niciun

temei de constatare a nulității certificatului de moștenitor

suplimentar nr.80/2004 emis de B.N.P. E.C. și a certificatului de

moștenitor nr.160/2004 emis de B.N.P. S.

De

asemenea, în mod legal a reținut curtea de apel că reclamanta S.C.

COPYRO S.A. nu se

poate prevala de

dispozițiile art.25 alin.1 teza a II-a din Legea nr.8/1996, care

prevăd că numai în situația în care nu există

moștenitori, exercițiul drepturilor patrimoniale de autor revin

organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de

către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune

colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de

creație.

Aceasta,

deoarece, nu numai că în speță există moștenitori

potrivit legislației civile de pe urma scriitorului D.I., dar, dacă

durata de protecție a drepturilor patrimoniale ar fi încetat la data de 10

noiembrie 2001, cum chiar recurenta susține, aceasta ar fi avut

semnificația căderii operelor scriitorului în domeniul public,

situație în care nu se mai pune problema exercitării drepturilor

patrimoniale de către nicio entitate, fizică sau juridică.

Pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte în baza art.312 C.proc.civ., a respins

recursul declarat de reclamantă ca nefondat.