ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 2

octombrie 2008, reclamanții C.M.R., P.I., S.N.D. și alții au solicitat

instanței - în contradictoriu cu SC P. SA - Membru O.M.V. Group - ca prin

hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata ajutorului

material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4000

mc/anual pentru perioada lucrată efectiv în cadrul unității/angajatoare, în

anii 2005, 2006, 2007.

De asemenea, reclamanții au mai

solicitat și actualizarea drepturilor salariale solicitate, cu indicele de

inflație pentru perioada cuprinsă între data când trebuiau acordate și data

plății efective.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 212 din 23 februarie 2008, a

admis acțiunea astfel cum a fost formulată și în consecință a obligat pârâta la

plata în favoarea fiecărui reclamant a adaosului salarial reprezentând ajutorul

material egal cu contravaloarea a 4000 de metri cubi de gaze naturale pentru

perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant în parte, în anii 2005 -

2007.

A dispus adăugarea, la aceste sume,

a actualizării în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței

lunare a acestei diferențe salariale și până la data plății efective.

A obligat pârâta la plata, în

favoarea reclamanților a sumei de 6.230 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta SC P. SA invocând, în acord cu dispozițiile art. 283 alin.

(1) lit. e) C. muncii, excepția prescripției dreptului la acțiune care a

început să curgă de la data când salariații nu au încasat sumele solicitate și

s-ar fi împlinit, susține recurenta, în aprilie 2006, aprilie 2007 și respectiv

aprilie 2008, în funcție de pretinsul moment al exigibilității.

La termenul din 18 mai 2010,

intimații reclamanți, prin avocat, au invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, a

prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor

de muncă, precum și a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor.

Prin încheierea din 18 mai 2010,

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, pe considerentul inadmisibilității excepției de

neconstituționalitate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că textele încriminate ca

nefiind constituționale, nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse

judecății.

Astfel, se arată, mare parte din

textele de lege invocate reglementează raporturile dintre membrii sindicatelor

iar art. 73 din Legea nr. 168/1999, reglementează modul în care angajații pot

să se adreseze instanțelor de judecată, în cazul conflictelor de drepturi.

Or, conchide instanța de recurs, în

cauză, reclamanții nu sunt reprezentați de sindicat ci de un avocat și nu sunt

supuse verificării legalității, normele care reglementează aceste raporturi

dintre membrii de sindicat și sindicate, tot astfel, nefăcând obiect al

recursului nici regulile potrivit cărora angajații se pot adresa instanțelor de

judecată.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs reclamanții, prin avocat, care, expunând detaliat considerente

legate de soluționarea fondului litigiului, susține în esență că erau întrunite

condițiile cerute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru

sesizarea Curții Constituționale, cu excepțiile invocate.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea, cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Art. 2 alin. (3) din același act

normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai

asupra constituționalității actelor normative cu privire la care a fost

sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență,

Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este

abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepția de neconstituționalitate,

invocată în recurs vizează modul de interpretare și aplicare a prevederilor

legale, atacate, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte

normative, aspecte ce țin de competenta exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și

nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului

de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate

imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Tot astfel, pentru a se fi putut

sesiza Curtea Constituțională, ar fi trebuit ca textele atacate să aibă

legătură cu soluționarea cauzei, cerință expresă introdusă de legiuitor în

scopul de a se evita sesizarea instanței de contencios constituțional cu

excepții dilatorii ce au ca unică menire, tergiversarea soluționării cauzelor.

În speță, instanța de control

judiciar a apreciat în mod corect că excepția de neconstituționalitate a

textelor indicate, nu are legătură cu soluționarea pricinii, în condițiile în

care din lecturarea criticilor formulate de recurentă împotriva hotărârii dată

de prima instanță nu rezultă că ar exista vreun motiv de recurs legat de modul

în care sunt reglementate raporturile dintre membrii de sindicat iar pe de altă

parte, așa cum s-a arătat, reclamanții nici nu sunt reprezentați în proces de

sindicat ci de avocat iar regulile potrivit cărora angajații se pot adresa

instanțelor de judecată, nu fac deasemenea obiect al recursului.

Ca atare, se constată că argumentele

invocate de reclamanți în susținerea excepției, nu vizează o chestiune de

constituționalitate, ci constituie o problemă de interpretare și de aplicare a

legii, de resortul instanțelor judecătorești.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții A.E. ș.a. împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2011.