ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 2 octombrie 2008, reclamanții C.M.R., P.I., S.N.D. și alții au solicitat instanței - în contradictoriu cu SC P. SA - Membru O.M.V. Group - ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4000 mc/anual pentru perioada lucrată efectiv în cadrul unității/angajatoare, în anii 2005, 2006, 2007. De asemenea, reclamanții au mai solicitat și actualizarea drepturilor salariale solicitate, cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data când trebuiau acordate și data plății efective.

Investit în primă instanță, Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 212 din 23 februarie 2008, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și în consecință a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui reclamant a adaosului salarial reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea a 4000 de metri cubi de gaze naturale pentru perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant în parte, în anii 2005 - 2007. A dispus adăugarea, la aceste sume, a actualizării în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a acestei diferențe salariale și până la data plății efective. A obligat pârâta la plata, în favoarea reclamanților a sumei de 6.230 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA invocând, în acord cu dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, excepția prescripției dreptului la acțiune care a început să curgă de la data când salariații nu au încasat sumele solicitate și s-ar fi împlinit, susține recurenta, în aprilie 2006, aprilie 2007 și respectiv aprilie 2008, în funcție de pretinsul moment al exigibilității. La termenul din 18 mai 2010, intimații reclamanți, prin avocat, au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor.

Prin încheierea din 18 mai 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pe considerentul inadmisibilității excepției de neconstituționalitate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că textele încriminate ca nefiind constituționale, nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății. Astfel, se arată, mare parte din textele de lege invocate reglementează raporturile dintre membrii sindicatelor iar art. 73 din Legea nr. 168/1999, reglementează modul în care angajații pot să se adreseze instanțelor de judecată, în cazul conflictelor de drepturi.

Or, conchide instanța de recurs, în cauză, reclamanții nu sunt reprezentați de sindicat ci de un avocat și nu sunt supuse verificării legalității, normele care reglementează aceste raporturi dintre membrii de sindicat și sindicate, tot astfel, nefăcând obiect al recursului nici regulile potrivit cărora angajații se pot adresa instanțelor de judecată. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții, prin avocat, care, expunând detaliat considerente legate de soluționarea fondului litigiului, susține în esență că erau întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale, cu excepțiile invocate. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea, cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Art. 2 alin. (3) din același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepția de neconstituționalitate, invocată în recurs vizează modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale, atacate, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competenta exclusivă a instanțelor judecătorești. Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești. Tot astfel, pentru a se fi putut sesiza Curtea Constituțională, ar fi trebuit ca textele atacate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, cerință expresă introdusă de legiuitor în scopul de a se evita sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepții dilatorii ce au ca unică menire, tergiversarea soluționării cauzelor.

În speță, instanța de control judiciar a apreciat în mod corect că excepția de neconstituționalitate a textelor indicate, nu are legătură cu soluționarea pricinii, în condițiile în care din lecturarea criticilor formulate de recurentă împotriva hotărârii dată de prima instanță nu rezultă că ar exista vreun motiv de recurs legat de modul în care sunt reglementate raporturile dintre membrii de sindicat iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat, reclamanții nici nu sunt reprezentați în proces de sindicat ci de avocat iar regulile potrivit cărora angajații se pot adresa instanțelor de judecată, nu fac deasemenea obiect al recursului. Ca atare, se constată că argumentele invocate de reclamanți în susținerea excepției, nu vizează o chestiune de constituționalitate, ci constituie o problemă de interpretare și de aplicare a legii, de resortul instanțelor judecătorești.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.E. ș.a. împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.