ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 903/2011

Prin Sentința civilă nr.

699/P.I. din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins cererea formulată

de reclamanta SC B.M. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC P.B. SA

București - Sucursala Timișoara, având ca obiect deblocarea contului

societății, ca rămasă fără obiect, luându-se act că partea a renunțat la

judecarea capătului de cerere privind plata daunelor morale, fiind respinsă

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

Sentința nr. 699/P.I. din 15 iunie 2009 prima instanță a reținut că, datorită

inițiativei băncii pârâte de a debloca contul reclamantei, cererea a rămas fără

obiect. Cu toate acestea, s-a apreciat că cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată este neîntemeiată, deoarece pârâta a procedat la deblocarea

provizorie a contului reclamantei, până la soluționarea cererii de suspendare a

executării Sentinței civile nr. 432 din 25 februarie 2010 a Tribunalului Timiș

prin care s-a deschis procedura insolvenței reclamantei.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva Sentinței nr. 699/P.I. din 15 iunie 2010 din 25 februarie

a fost admis prin Decizia civilă nr. 177 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli

de judecată în primă instanță. Totodată, prin Decizia nr. 177 din 26 octombrie

2010 s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 2.616 RON cu titlu de

taxe judiciare datorate pentru faza procesuală anterioară.

În considerentele

Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 instanța de apel a reținut că pârâta s-a

aflat în culpă procesuală, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îndeplinindu-și

obligațiile pe parcursul procesului, deși avea această posibilitate anterior

promovării acțiunii, în urma solicitărilor reclamantei în acest sens.

În privința

dispoziției de obligare a reclamantei la plata sumei aferente taxei judiciare

de timbru datorate în primă instanță, curtea a făcut aplicarea prevederilor art.

20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

Astfel, a reținut că

cererea reclamantei privind acordarea daunelor morale are caracter patrimonial

și se timbrează la valoare, partea fiind citată în acest sens pentru primul

termen de judecată, iar prima instanță trebuia să facă aplicarea art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997 și să anuleze cererea ca insuficient timbrată, de vreme

ce nu a mai fost susținută, fără ca avocatul să aibă mandat pentru aceasta,

precum și în condițiile în care cuantumul nu a fost contestat. Totodată s-au

reținut și prevederile art. 35 din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea

Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 conform cărora atunci

când se micșorează valoarea pretențiilor formulate, după înregistrarea

acțiunii, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se

ține seama de reducerea ulterioară, iar dacă în momentul înregistrării acțiunea

a fost taxată corespunzător obiectului inițial, dar a fost modificată ulterior,

ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în

care taxa judiciară de timbru a fost plătită.

Împotriva Deciziei nr.

177 din 26 octombrie 2010 reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea

ei în parte, în sensul anulării ca netimbrat al celui de-al doilea capăt al

acțiunii, cu înlăturarea dispoziției de dare în debit și obligarea pârâtei la

suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta-recurentă arată că în mod nelegal nu s-a dispus

suportarea de către pârâtă a tuturor cheltuielilor de judecată, deși s-a

reținut culpa procesuală a acesteia, ocazionate cu plata taxelor de timbru,

inclusiv cu privire la cele cu care a fost dată în debit.

De asemenea este

criticată aplicarea art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu privire la

care arată că greșit s-a reținut existența în fața primei instanțe a unei

cereri de renunțare la judecată, în condițiile în care primează achitarea

taxelor de timbru, iar eroarea în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor

procedurale nu îi este imputabilă.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 17 februarie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului.

În apărare arată că

în mod corect s-a reținut lipsa culpei sale procesuale în ceea ce privește

blocarea și respectiv deblocarea ulterioară a contului SC B.M. SRL Timișoara, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.

În ceea ce privește

susținerea potrivit căreia în prima instanță reclamanta nu a renunțat expres la

judecată, pe considerentul că nu mai susține al doilea capăt de cerere,

intimata arată că, fiind reprezentată de avocat conform legii, acesta a avut

mandat valabil, astfel că nefiind timbrat acest capăt de cerere consecința

finală din punct de vedere juridic rămâne aceiași, de anulare.

De aceea, apreciază

că instanța de apel a reținut în mod corect aplicabilitatea art. 20 alin. (5)

din Legea nr. 146/1997.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate se va reține că este fondat, pentru următoarele

considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta SC B.M. SRL Timișoara a solicitat obligarea

pârâtei SC P.B. SA București - Sucursala Timișoara, să-i deblocheze contul

bancar și să-i plătească daune morale de 5.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Cererea patrimonială

privind daunele morale nu a fost timbrată, deși reclamantei i s-a pus în vedere

această obligație odată cu citația, pentru primul termen de judecată.

Ulterior, pârâta a

procedat la deblocarea contului reclamantei, situație în care, la termenul din

15 iunie 2010 mandatarul ales în persoana avocatului reclamantei a declarat în

ședință publică faptul că nu înțelege să mai susțină cererea privind daunele

morale, fără a deține o procură specială în acest sens, conform art. 69 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit căruia „Recunoașterile privitoare la drepturile în

judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în

temeiul unei procuri speciale”.

Potrivit art. 246 alin.

(1) C. proc. civ. „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal

în ședință, fie prin cerere scrisă”.

Întrucât o atare

manifestare de voință expresă și neechivocă nu a existat din partea reclamantului,

iar mandatarul acestuia nu a avut procură specială în acest sens, hotărârile

prin care s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii privind daunele

morale sunt date cu încălcarea dispozițiilor legale enunțate.

Prin urmare, prima

instanță trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și să anuleze ca netimbrat acest capăt de cerere.

Instanța de apel,

învestită cu motive de apel cu privire la această chestiune trebuia ca, în urma

constatării aplicării greșite de către prima instanță a prevederilor art. 246,

raportat la art. 69 alin. (1) C. proc. civ. să modifice sentința și în sensul

anulării ca netimbrate a cererii de daune morale.

În raport de cele

reținute se constată că greșit a fost reținută și incidența art. 35 din Ordinul

nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.

146/1997, deoarece o cerere netimbrată și pentru care nu există renunțare la

judecată valabilă, nu poate fi soluționată, decât în sensul anulării pentru

netimbrare.

Cu privire la motivul

de recurs vizând cheltuielile de judecată se reține că, în raport de

împrejurarea că dispoziția de obligare a reclamantei la plata taxei de timbru

pentru cererea de daune morale urmează a fi înlăturată potrivit celor mai sus

reținute și reținând că în primă instanță reclamanta a solicitat doar plata

cheltuielilor ocazionate cu onorariul avocațial, urmează ca acest motiv să fie

respins.

În baza

considerentelor expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct.

9 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamantă, cu consecința

modificării în parte a Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara și a Sentinței civile nr. 699/P.I. din 15 iunie 2009, pronunțată de

Tribunalul Timiș, în sensul înlăturării dispoziției de obligare a reclamantei

la plata sumei de 2.616 RON taxă judiciară de timbru pentru prima instanță și

respectiv, a anulării ca netimbrată a cererii pentru acordarea daunelor morale.

Se vor menține celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010

și Sentinței nr. 699/P.I. din 15 iunie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC B.M. SRL Timișoara și în consecință:

Modifică în parte Decizia

nr. 177 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, și Sentința civilă nr. 699/P.I. din 15 iunie 2010 pronunțată de

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul

că înlătură dispoziția de obligare a apelantei-reclamante la plata sumei de

2.616 RON taxă judiciară de timbru pentru prima instanță și anulează ca

netimbrată cererea pentru acordarea daunelor morale.

Menține restul

dispozițiilor Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 și Sentinței nr. 699/P.I.

din 15 iunie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2011.