ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1172/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1172/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Prin cererea

înregistrata pe rolul Tribunalului Timiș sub numărul 641/30/2009, reclamantele SC

G. SRL și SC I.R.L.I.F.N. SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC

A.T.A. SA București prin SC A.T.A. SA București, sucursala Timișoara, obligarea

acesteia la plata sumei de 37.325 Euro, reprezentând suma asigurată de societatea

pârâtă, conform poliței de asigurare nr. 1567906 din 15 noiembrie 2005 și

obligarea acesteia, pe lângă plata sumei de 37.325 Euro, și la plata sumei de

33.480 Euro reprezentând daune interese, constând în contravaloarea ratelor

achitate din luna iulie 2007 și calculate până la 28 februarie 2009, pentru

autoturismul BMW, autoturism pe care reclamanta SC G. SRL a fost nevoită să îl

achiziționeze, având în vedere că pârâta nu a înțeles să dea curs cererii lor

de despăgubire, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.350 Euro/lună, calculată

de la data introducerii prezentei completări de acțiune și până la achitarea

integrală a debitului restant, reprezentând contravaloarea ratelor pentru

autoturismul menționat mai sus; obligarea pârâtei la plata sumelor din cererea

principală și din completarea de cerere, în lei, la cursul BNR din data plații;

obligarea pârâtei și la plata dobânzii comerciale legale, la rata scontului

bancar, pentru sumele solicitate atât prin cererea principală, cât și a celor

solicitate prin completarea de cerere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 244/PI

din 1 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 641/30/2009, s-a

admis în parte cererea precizată formulată de reclamantele

SC G. SRL Timișoara și SC I.R.L. I.F.N. SA, în

contradictoriu cu pârâtele SC A.T.A. SA București și SC A.T.A. SA București, sucursala

Timișoara, și a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamanta SC I.R.L.

I.F.N. SA a sumei de 37.325 Euro, în echivalent în lei, la cursul BNR din ziua

plății, cu titlu de sumă asigurată, conform poliței de asigurare nr. 1567906

din 15 noiembrie 2005.

Prin aceeași sentință s-a respins

capătul de cerere nr. doi (cererea precizatoare) privind obligarea pârâtelor la

plata către reclamanta

SC G. SRL Timișoara a sumei de

33.480 Euro cu titlu de daune interese, ca neîntemeiat și au fost obligate

pârâtele, în solidar, la plata către reclamanta SC I.R.L. I.F.N. SA a sumei de

4823,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin contractul de

leasing financiar nr. 10645AUTF din 26 octombrie 2005, reclamanta SC I.R.L. SA,

în calitate de finanțator, a pus la dispoziția reclamantei SC G. SRL, în

calitate de utilizator, autoturismul marca AUDI A & C& 2.0 TDI, serie

sașiu, capacitate cilindrica 2000 cmc, cu număr de înmatriculare, pe o durată

de 48 luni, cu un avans de 5100 Euro+TVA, o rată de leasing de 600,96 Euro+TVA

pe lună și cu o rată reziduală de 6800 Euro+TVA.

Autoturismul a fost

asigurat pentru furt, conform art.6.3 din contractul de leasing, pe cheltuiala

asigurătorului, contract de asigurare încheiat între reclamanta SC I.R.L. SA,

în calitate de asigurat și SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, pentru suma

de 37.325 Euro, conform poliței nr. 1567906.

În data de 25 martie

2007, în jurul orei 3 noaptea, autoturismul a fost furat din localitatea

Canneto sull'Oglio, Italia, din curtea imobilului, ca urmare a spargerii

locuinței numitului G.A., asociat în cadrul SC G. SRL și care folosea

autoturismul. Ca urmare a acestei situații, numitul G.A., a declarat la politia

locală furtul a doua zi după eveniment, fapt consemnat în procesul-verbal

MNCS29 2007 VD 900110, întocmit de Carabinierii din Regiunea Lombardia, stația

Canneto sull'Oglio iar în data de 27 martie 2007 a completat declarația specifică pentru furt total la asigurătorul SC A.T.A. SA.

Asigurătorul a refuzat

plata primei de asigurare invocând, ca și cazuri de excludere, cele prevăzute

de art. 4 lit. v) și x) din condițiile generale ale contractului de asigurare,

cazuri pe care prima instanță nu le-a apreciat ca fiind incidente în cauză.

Astfel, potrivit art. 4 lit.

v) din condițiile generale ale contractului de asigurare „Nu sunt cuprinse în

asigurare și deci nu se acordă despăgubiri pentru cazul în care asiguratul nu

depune la asigurător sau la poliție, concomitent cu avizarea furtului

autovehiculului, originalele certificatului de înmatriculare și a cărții de

identitate a autovehiculului, emise înainte de producerea furtului precum și

toate rândurile de chei originale ale autovehiculului, precum și toate

comenzile aferente care au fost declarate de către asigurat la încheierea

asigurării.”

În speță, așa cum

rezultă în mod explicit din declarațiile martorilor, autoturismul a fost parcat

în curtea unei proprietăți private, din localitatea Canneto sull'Oglio, Italia

iar administratorul reclamantei SC G. SRL, G.I.I., a lăsat rândul de chei al

autoturismului pe care le folosea cât și certificatul de înmatriculare al

acestuia la birourile de la parterul imobilului situat la adresa de mai sus,

unde își desfășura de regulă activitatea atunci când se deplasa în Italia.

Este neîndoielnic faptul

că utilizatorul autoturismului, G.I.I. a luat toate măsurile de precauție în

condițiile în care a parcat autoturismul în interiorul unei curți împrejmuite

cu gard iar actele acestuia cât și cheile le-a depus în birourile de la

parterul imobilului, el acționând ca un bonus pater familias, adică ca un om

normal, avizat, prudent.

Pe de altă parte, interpretarea

rigidă făcută de asigurător duce uneori la situații de excludere absurde, așa

cum reclamantele au arătat, întemeiat, prin răspunsul la întâmpinare, referitor

la ipoteza în care utilizatorul autoturismului asigurat este tâlhărit și îi

este sustras autoturismul, fiind în afara oricărei culpe în ce privește

nedepunerea bunurilor prevăzute de art. 4 lit. v).

Potrivit art. 4 lit. x)

din condițiile generale ale contractului de asigurare „Nu sunt cuprinse în

asigurare și deci nu se acordă despăgubiri în cazul în care, în legătură cu

realitatea producerii daunei, a fost inițiată o cercetare penală ”.

Asigurătorul a susținut

că a avut suspiciuni cu privire la modul în care a fost sustras autoturismul

asigurat, astfel că și-a rezervat dreptul să refuze plata despăgubirilor până

la soluționarea cauzei penale aflate în derulare, însă prima instanță a

constatat faptul că prin adresa nr. 31/36-2 din data de 25 mai 2007, comunicată

asigurătorului și reclamantei SC I.R.L. SA de către politia locala din Canneto

sull'Oglio, se confirmă cele întâmplate cu autoturismul asigurat cât și faptul

că cercetările privind furtul mașinii s-au încheiat cu rezultat negativ,

deoarece autorii furtului sunt necunoscuți, exprimându-și părerea favorabilă

pentru autorizarea despăgubirii daunei.

Prima instanță a

constatat că din cercetările efectuate de organele de poliție din localitatea

Canneto sull'Oglio, comunicate asigurătorului și reclamantei SC I.R.L. SA la

data de 5 decembrie 2007, prin adresa nr. 31/36-3, rezultă că necunoscuții au

sustras autoturismul prin forțarea unei ferestre a locuinței situate la parter,

în interiorul proprietății private îngrădită a familiei G., hoții necunoscuți,

după ce au făcut un orificiu cu un burghiu pe rama din lemn a ferestrei, au

folosit un fier, l-au manevrat în așa fel încât să deschidă fereastra și, după

ce au cercetat minuțios zona parterului locuinței, au găsit cheile de la

autoturism, cu care l-au pornit și au fugit.

Aceste constatări,

coroborate cu depozițiile martorilor audiați în cauză, care nu au exprimat

elemente subiective, au făcut dovada faptului că autoturismul a fost sustras de

persoane necunoscute, cu excluderea unei culpe a utilizatorului acestuia.

Prima instanță a mai

reținut faptul că apărările făcute de asigurător, prin întâmpinare, cu privire

la nerespectarea unor clauze contractuale din contractul de leasing de către

reclamante, nu au putut fi primite, deoarece asigurătorul este terț față de

acest contract, raportul juridic născut între asigurător și reclamanta SC

I.R.L. SA având ca fundament doar contractul de asigurare, cu drepturile și

obligațiile însușite de părți.

Prima instanță a

constatat că, în cauză, riscul asigurat prin polița nr. 1567906, respectiv

furtul total al autoturismului asigurat marca AUDI A & C& 2.0 TDI,

serie sașiu, capacitate cilindrica 2000 cmc, cu număr de înmatriculare, s-a

produs, iar asigurătorul trebuie să plătească asiguratului SC I.R.L. SA prima

de asigurare în sumă de 37.325 Euro, conform clauzelor contractuale și art. 9

din Legea nr. 136/1995.

Cu privire la petitul

privind obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamanta SC G. SRL a

sumei de 33.480 Euro cu titlu de daune interese, prima instanță l-a apreciat ca

neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Deși reclamanta SC G.

SRL nu a precizat care este temeiul de drept ce ar presupune acordarea de daune

interese de către pârâte, din exprimarea în completarea la cererea

introductivă, care face referire la faptul că a fost nevoită să încheie un nou

contract de leasing datorită refuzului asigurătorului de a achita suma

asigurată către asigurat, ar rezulta ideea de culpă delictuală, însă în același

timp, reclamanta a folosit terminologia de daune interese, ce ar presupune o

culpă contractuală.

Prima instanță a reținut

că în cauză nu există obligații născute între reclamanta SC G. SRL și pârâte,

nici de natură contractuală și nici de natură delictuală, care să fundamenteze

suma daunele interese solicitate.

S-a constatat că prin

contractul de asigurare încheiat între reclamanta SC I.R.L. SA, în calitate de

asigurat și SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, conform poliței nr. 1567906,

reclamanta SC G. SRL nu apare în nici o calitate, singurul raport juridic față

de SC A.T.A. SA fiind acela de plătitor al ratelor de asigurare, conform art.

6.3 din contractul de leasing.

Prin urmare, SC G. SRL

are doar obligația de a plăti primele de asigurare în numele beneficiarului SC

I.R.L. SA, neavând la îndemână nici o acțiune directă sau indirectă față de

asigurătorul SC A.T.A. SA, în ipoteza în care acesta nu-și execută contractul.

În cazul din speță, al

furtului autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing, reclamanta

SC G. SRL are la îndemână doar o acțiune directă față de finanțatorul SC I.R.L.

SA, în virtutea obligației acestuia de a-i garanta utilizatorului folosința

liniștită a bunului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele

contractuale, conform art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997, respectiv de a

solicita obligarea SC I.R.L. SA să-i pună la dispoziție un alt autoturism identic

cu cel care a fost sustras, finanțatorul având la îndemână o acțiune în regres

contra asigurătorului, pentru recuperarea acestui prejudiciu.

În cauză nu s-a putut reține

existența unei fapte ilicite a asigurătorului, în temeiul art. 998 – 999 C. civ.,

pentru a fundamenta pretenția reclamantei SC G. SRL deoarece refuzul

asigurătorului SC A.T.A. SA de a achita prima de asigurare finanțatorului SC

I.R.L. SA, se bazează exclusiv pe dispoziții contractuale, care nu pot avea și

valența unei fapte ilicite față de utilizator, tocmai datorită mecanismului

specific raporturile juridice date de contractul de leasing și contractul de

asigurare conex primului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta

SC A.T.A. SA, sucursala Timișoara.

Prin decizia nr. 159/A

de la 14 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a respins

apelul pârâtei SC A.T.A. SA, sucursala Timișoara, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Critica apelantei pârâte vizând

lipsa calității procesuale active a reclamantei

SC I.R.L.

I.F.N.SA,

în calitate de finanțator, datorată lipsei mandatului special

pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și reprezentării interesului

reclamantei, nu este întemeiată.

Reclamanta

SC

I.R.L. I.F.N.SA, în calitate de finanțator, în cadrul contractului de leasing

nr. 10645/2005 și titular al poliței de asigurare CASCO, încheiată cu pârâta SC

A.T.A. SA, are calitate procesuală activă pentru a exercita dreptul la

despăgubire în cazul producerii evenimentului asigurat

prin contractul

de asigurare a autovehiculului. În realitate, pârâta apelantă nu invocă

excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante, pe temeiul

absenței exercițiului dreptului la acțiune, ci a lipsei calității de reprezentant

a reclamantei

SC G. SRL Timișoara,

pentru a

promova cererea de chemare în judecată în numele și în interesul juridic al

reclamantei

SC I.R.L. I.F.N.SA, iar în continuare, a

lipsei calității de reprezentant a avocatului desemnat de către cele două reclamante

să susțină interesele acestora în justiție prin formularea cererii în

dezdăunare, ce face obiectul prezentei cauze.

Instanța de apel a

reținut că SC G. SRL Timișoara a formulat cerere în nume propriu, pe de o parte,

așa cum rezultă din însuși cuprinsul acțiunii civile, întemeiat pe clauzele

contractului de leasing încheiat cu cea de a doua reclamantă,

în special din cuprinsul art.

2.1.8. și art. 2.2.19. din acest contract, dar și din faptul achitării primelor

de asigurare de către aceeași reclamantă,

SC G. SRL

Timișoara, în calitate de utilizator a autovehiculului.

Pe de altă parte,

reclamanta SC G. SRL Timișoara a fost mandatată de către cea de a doua

reclamantă, SC I.R.L. I.F.N.SA, în temeiul aceluiași contract de leasing

financiar, dar și a mandatului aflat la fila 71 din dosarul primei instanțe, să

efectueze toate demersurile necesare în vederea recuperării oricăror sume de

bani, ca urmare a daunelor produse autoturismului asigurat și sustras. Mai

mult, finanțatorul SC I.R.L. I.F.N.SA a informat instanța de judecată, conform

adresei de la fila 75 dosar tribunal, că a înțeles să mandateze utilizatorul SC

G. SRL,

inclusiv pentru

activități relative la efectuarea formalităților de convocare la conciliere,

introducerea de cereri la instanțele de judecată competente și exercitarea

oricăror drepturi procesuale, în vederea recuperării oricăror sume de bani, ca

urmare a daunei produse prin furtul autoturismului asigurat.

În ceea ce privește critica invocată

pe fondul raporturilor juridice obligaționale, de către aceleiași pârâtă

apelantă, cu referire la intervenția primei instanțe asupra clauzelor

contractului de asigurare în mod nepermis și a schimbării sensului și

înțelesului neechivoc al acestora, cu privire specială asupra capitolului III

art.4 din contractul de asigurare, instanța de apel a constat netemeinicia

acestei critici.

Astfel, clauza contractuală respectivă

prevede obligația finanțatorului sau a utilizatorului ca odată cu avizarea

furtului, să depună la asigurător documentele constând în certificatul de

înmatriculare sau, după caz, autorizația de circulație provizorie, cartea de

identitate a autovehiculului în original și toate rândurile de chei originale a

autovehiculului.

S-a reținut că, într-adevăr,

finanțatorul și utilizatorul sunt părți contractante legate de această clauză

contractuală, dar numai în măsura în care o astfel de obligație poate fi

îndeplinită în mod obiectiv. Or, în cauză s-a dovedit că fapta de furt nu s-a

mărginit doar la sustragerea autovehiculului din curtea imobilului, ci și la

sustragerea săvârșită în interiorul imobilului, având ca obiect furtul cheilor

originale ale autovehiculului, astfel încât utilizatorul nu a avut

posibilitatea obiectivă de a preda rândurile sale de chei. Prin urmare,

nepredarea acestor chei ale autovehiculului nu poate constitui cauză de

exonerare de răspundere contractuală a asigurătorului. Instanța de apel a mai reținut

că utilizatorului nu i se poate imputa nici un fel de vinovăție cu privire la

sustragerea cheilor autovehiculului odată cu furtul acestuia din urmă. În mod

obișnuit conducătorul autovehiculului păstrează cheile autovehiculului, în

intervalul de timp cât nu folosește autovehiculul, la locuința sa sau în alt

loc în care se poate afla la un moment dat. Dacă în aceste împrejurări sunt sustrase

cheile autovehiculului și, alăturat acestei acțiuni, se produce și furtul

aceluiași autovehicul, nu se poate constata nici culpa și nici reaua credință a

utilizatorului autovehiculului. De altfel, organele de anchetă ale statului

italian, care au cercetat infracțiunea de furt a autovehiculului, nu au indicat

nici un fel de suspiciuni cu privire la conduita culpabilă sau intențională

contributivă la săvârșirea furtului de către utilizator.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta-recurentă SC A.T.A. SA, sucursala Timișoara, aducându-i

următoarele critici:

reclamanta

SC G. SRL nu a avut un mandat

corespunzător de la reclamanta SC I.R.L. I.F.N. SA, mandatul acordat neprivind

și dreptul de a formula pretenții reprezentând contravaloare despăgubire,

privind doar demersurile necesare pentru a recupera prejudiciul produs de la

societatea de asigurări.

În acest sens, consideră că nici

avocatul nu a avut un mandat special pentru a exercita dreptul de chemare în

judecată și reprezentarea intereselor proprii ale reclamantei

SC I.R.L.I.F.N. SA

făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor contractuale

prevăzute în contractul de asigurare CASCO.

Clauzele contractului de

asigurare nu au fost denunțate de reclamantă ca fiind abuzive, astfel că

trebuia să se facă aplicarea condițiilor cumulative prevăzute de art. 4 lit. v)

din contractul de asigurare, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor.

Potrivit acestor clauze,

finanțatorul sau utilizatorul erau obligați ca, odată cu avizarea furtului, să

depună la asigurator certificatul de înmatriculare, autorizația de circulație

provizorie, cartea de identitate a autovehiculului, în original, precum și

toate rândurile de chei originale ale autovehiculului.

Semnând contractul fără

obiecțiuni finanțatorul și-a asumat riscul de a se expune unor astfel de

situații neputând fi exonerat de către instanță, pe motiv de caz fortuit.

Recurenta-pârâtă și-a

întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

raportat la art. 159 și următoarele C. civ.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

poate fi reținută.

După cum a reținut și

instanța de apel, la fila nr. 71 din dosarul primei instanțe se află o

împuternicire dată de reclamanta SC I.R.L. I.F.N.SA reclamantei SC G. SRL, prin

care o mandatează să facă toate demersurile necesare în vederea recuperării unor

sume de bani, ca urmare a daunei produse autoturismului marca Audi A6C62.0TDI

serie șasiu, asigurat prin polița de asigurare tip CASCO 1567906 din 15

noiembrie 2005.

Prin urmare, și mandatul

de împuternicire avocațială privește și pe reclamanta SC I.R.L.I.F.N. SA.

De altfel,

împuternicirea respectivă a fost confirmată și prin adresa din 5 august 2009 a

reclamantei SC I.R.L. I.F.N. SA către instanța de apel, adresa aflată la fil.75

din dosarul primei instanțe.

Critica

recurentei-pârâte cu privire la faptul că avocatul reclamantelor nu ar fi avut

mandat pentru introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate fi

reținută, deoarece demersurile necesare în vederea recuperării oricăror sume de

bani ca urmare a daunei produse autoturismului asigurat prin polița tip CASCO

din 15 noiembrie 2005, presupun inclusiv dreptul de a formula cereri de chemare

în judecată, tocmai ca urmare a refuzului nejustificat al recurentei-pârâte de

a acorda despăgubirile cuvenite în baza contractului.

critică nu poate fi reținută.

Instanța de apel, ca de

altfel și prima instanță au făcut o corectă interpretare a clauzelor

contractuale înscrise în polița de asigurare, respectiv în art. 4 lit. V).

Astfel, utilizatorul

și-a îndeplinit obligația de a păstra documentele originale ale autoturismului

și cheile originale în altă parte decât în autoturism, acesta fiind pus în

imposibilitatea obiectivă de a le returna datorită unui fapt neimputabil

acestuia, așa după cum rezultă din ancheta poliției italiene, respectiv din

cauza faptului că acestea au fost furate de către hoți necunoscuți.

A accepta punctul de

vedere al recurentei-pârâte înseamnă a lipsi de eficiență tocmai contractul de

asigurare, finanțatorul și utilizatorul încheind polița de asigurare în scopul

de a se proteja împotriva unor astfel de evenimente.

Din felul în care

instanța de apel a reținut starea de fapt, aspect asupra căruia instanța de

recurs nu mai poate exercita un control judiciar, rezultă faptul că

utilizatorului nu i se poate imputa niciun fel de vinovăție cu privire la

faptul că i-au fost sustrase cheile autoturismului, deci acesta nu le-a lăsat,

cât timp nu a folosit autovehiculul, în interiorul acestuia, ci le-a pus la

păstrare în alt loc.

Prin urmare, evenimentul

asigurat s-a produs, iar recurenta-pârâtă trebui să-și îndeplinească

obligațiile contractuale, așa după cum, în mod legal, au reținut atât instanța

de apel cât și prima instanță.

Având în vedere cele de

mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.T.A. SA,

sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 159/A de la 14 octombrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 martie

2011.