ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1172/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Timiș sub numărul 641/30/2009, reclamantele SC G. SRL și SC I.R.L.I.F.N. SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA București prin SC A.T.A.

SA București, sucursala Timișoara, obligarea acesteia la plata sumei de 37.325 Euro, reprezentând suma asigurată de societatea pârâtă, conform poliței de asigurare nr. 1567906 din 15 noiembrie 2005 și obligarea acesteia, pe lângă plata sumei de 37.325 Euro, și la plata sumei de 33.480 Euro reprezentând daune interese, constând în contravaloarea ratelor achitate din luna iulie 2007 și calculate până la 28 februarie 2009, pentru autoturismul BMW, autoturism pe care reclamanta SC G. SRL a fost nevoită să îl achiziționeze, având în vedere că pârâta nu a înțeles să dea curs cererii lor de despăgubire, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.350 Euro/lună, calculată de la data introducerii prezentei completări de acțiune și până la achitarea integrală a debitului restant, reprezentând contravaloarea ratelor pentru autoturismul menționat mai sus; obligarea pârâtei la plata sumelor din cererea principală și din completarea de cerere, în lei, la cursul BNR din data plații; obligarea pârâtei și la plata dobânzii comerciale legale, la rata scontului bancar, pentru sumele solicitate atât prin cererea principală, cât și a celor solicitate prin completarea de cerere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 244/PI din 1 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 641/30/2009, s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantele SC G. SRL Timișoara și SC I.R.L. I.F.N. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC A.T.A. SA București și SC A.T.A. SA București, sucursala Timișoara, și a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamanta SC I.R.L. I.F.N. SA a sumei de 37.325 Euro, în echivalent în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de sumă asigurată, conform poliței de asigurare nr. 1567906 din 15 noiembrie 2005. Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere nr. doi (cererea precizatoare) privind obligarea pârâtelor la plata către reclamanta SC G. SRL Timișoara a sumei de 33.480 Euro cu titlu de daune interese, ca neîntemeiat și au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamanta SC I.R.L.

I.F.N. SA a sumei de 4823,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin contractul de leasing financiar nr. 10645AUTF din 26 octombrie 2005, reclamanta SC I.R.L. SA, în calitate de finanțator, a pus la dispoziția reclamantei SC G. SRL, în calitate de utilizator, autoturismul marca AUDI A & C& 2.0 TDI, serie sașiu, capacitate cilindrica 2000 cmc, cu număr de înmatriculare, pe o durată de 48 luni, cu un avans de 5100 Euro+TVA, o rată de leasing de 600,96 Euro+TVA pe lună și cu o rată reziduală de 6800 Euro+TVA. Autoturismul a fost asigurat pentru furt, conform art.6.3 din contractul de leasing, pe cheltuiala asigurătorului, contract de asigurare încheiat între reclamanta SC I.R.L.

SA, în calitate de asigurat și SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, pentru suma de 37.325 Euro, conform poliței nr. 1567906. În data de 25 martie 2007, în jurul orei 3 noaptea, autoturismul a fost furat din localitatea Canneto sull'Oglio, Italia, din curtea imobilului, ca urmare a spargerii locuinței numitului G.A., asociat în cadrul SC G. SRL și care folosea autoturismul. Ca urmare a acestei situații, numitul G.A., a declarat la politia locală furtul a doua zi după eveniment, fapt consemnat în procesul-verbal MNCS29 2007 VD 900110, întocmit de Carabinierii din Regiunea Lombardia, stația Canneto sull'Oglio iar în data de 27 martie 2007 a completat declarația specifică pentru furt total la asigurătorul SC A.T.A.

SA. Asigurătorul a refuzat plata primei de asigurare invocând, ca și cazuri de excludere, cele prevăzute de art. 4 lit. v) și x) din condițiile generale ale contractului de asigurare, cazuri pe care prima instanță nu le-a apreciat ca fiind incidente în cauză.

Astfel, potrivit art. 4 lit. v) din condițiile generale ale contractului de asigurare „Nu sunt cuprinse în asigurare și deci nu se acordă despăgubiri pentru cazul în care asiguratul nu depune la asigurător sau la poliție, concomitent cu avizarea furtului autovehiculului, originalele certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate a autovehiculului, emise înainte de producerea furtului precum și toate rândurile de chei originale ale autovehiculului, precum și toate comenzile aferente care au fost declarate de către asigurat la încheierea asigurării.” În speță, așa cum rezultă în mod explicit din declarațiile martorilor, autoturismul a fost parcat în curtea unei proprietăți private, din localitatea Canneto sull'Oglio, Italia iar administratorul reclamantei SC G. SRL, G.I.I., a lăsat rândul de chei al autoturismului pe care le folosea cât și certificatul de înmatriculare al acestuia la birourile de la parterul imobilului situat la adresa de mai sus, unde își desfășura de regulă activitatea atunci când se deplasa în Italia.

Este neîndoielnic faptul că utilizatorul autoturismului, G.I.I. a luat toate măsurile de precauție în condițiile în care a parcat autoturismul în interiorul unei curți împrejmuite cu gard iar actele acestuia cât și cheile le-a depus în birourile de la parterul imobilului, el acționând ca un bonus pater familias, adică ca un om normal, avizat, prudent.

Pe de altă parte, interpretarea rigidă făcută de asigurător duce uneori la situații de excludere absurde, așa cum reclamantele au arătat, întemeiat, prin răspunsul la întâmpinare, referitor la ipoteza în care utilizatorul autoturismului asigurat este tâlhărit și îi este sustras autoturismul, fiind în afara oricărei culpe în ce privește nedepunerea bunurilor prevăzute de art. 4 lit. v). Potrivit art. 4 lit. x) din condițiile generale ale contractului de asigurare „Nu sunt cuprinse în asigurare și deci nu se acordă despăgubiri în cazul în care, în legătură cu realitatea producerii daunei, a fost inițiată o cercetare penală ”. Asigurătorul a susținut că a avut suspiciuni cu privire la modul în care a fost sustras autoturismul asigurat, astfel că și-a rezervat dreptul să refuze plata despăgubirilor până la soluționarea cauzei penale aflate în derulare, însă prima instanță a constatat faptul că prin adresa nr. 31/36-2 din data de 25 mai 2007, comunicată asigurătorului și reclamantei SC I.R.L.

SA de către politia locala din Canneto sull'Oglio, se confirmă cele întâmplate cu autoturismul asigurat cât și faptul că cercetările privind furtul mașinii s-au încheiat cu rezultat negativ, deoarece autorii furtului sunt necunoscuți, exprimându-și părerea favorabilă pentru autorizarea despăgubirii daunei. Prima instanță a constatat că din cercetările efectuate de organele de poliție din localitatea Canneto sull'Oglio, comunicate asigurătorului și reclamantei SC I.R.L.

SA la data de 5 decembrie 2007, prin adresa nr. 31/36-3, rezultă că necunoscuții au sustras autoturismul prin forțarea unei ferestre a locuinței situate la parter, în interiorul proprietății private îngrădită a familiei G., hoții necunoscuți, după ce au făcut un orificiu cu un burghiu pe rama din lemn a ferestrei, au folosit un fier, l-au manevrat în așa fel încât să deschidă fereastra și, după ce au cercetat minuțios zona parterului locuinței, au găsit cheile de la autoturism, cu care l-au pornit și au fugit. Aceste constatări, coroborate cu depozițiile martorilor audiați în cauză, care nu au exprimat elemente subiective, au făcut dovada faptului că autoturismul a fost sustras de persoane necunoscute, cu excluderea unei culpe a utilizatorului acestuia.

Prima instanță a mai reținut faptul că apărările făcute de asigurător, prin întâmpinare, cu privire la nerespectarea unor clauze contractuale din contractul de leasing de către reclamante, nu au putut fi primite, deoarece asigurătorul este terț față de acest contract, raportul juridic născut între asigurător și reclamanta SC I.R.L. SA având ca fundament doar contractul de asigurare, cu drepturile și obligațiile însușite de părți. Prima instanță a constatat că, în cauză, riscul asigurat prin polița nr. 1567906, respectiv furtul total al autoturismului asigurat marca AUDI A & C& 2.0 TDI, serie sașiu, capacitate cilindrica 2000 cmc, cu număr de înmatriculare, s-a produs, iar asigurătorul trebuie să plătească asiguratului SC I.R.L.

SA prima de asigurare în sumă de 37.325 Euro, conform clauzelor contractuale și art. 9 din Legea nr. 136/1995. Cu privire la petitul privind obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamanta SC G. SRL a sumei de 33.480 Euro cu titlu de daune interese, prima instanță l-a apreciat ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente: Deși reclamanta SC G. SRL nu a precizat care este temeiul de drept ce ar presupune acordarea de daune interese de către pârâte, din exprimarea în completarea la cererea introductivă, care face referire la faptul că a fost nevoită să încheie un nou contract de leasing datorită refuzului asigurătorului de a achita suma asigurată către asigurat, ar rezulta ideea de culpă delictuală, însă în același timp, reclamanta a folosit terminologia de daune interese, ce ar presupune o culpă contractuală.

Prima instanță a reținut că în cauză nu există obligații născute între reclamanta SC G. SRL și pârâte, nici de natură contractuală și nici de natură delictuală, care să fundamenteze suma daunele interese solicitate. S-a constatat că prin contractul de asigurare încheiat între reclamanta SC I.R.L. SA, în calitate de asigurat și SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, conform poliței nr. 1567906, reclamanta SC G. SRL nu apare în nici o calitate, singurul raport juridic față de SC A.T.A. SA fiind acela de plătitor al ratelor de asigurare, conform art. 6.3 din contractul de leasing. Prin urmare, SC G. SRL are doar obligația de a plăti primele de asigurare în numele beneficiarului SC I.R.L. SA, neavând la îndemână nici o acțiune directă sau indirectă față de asigurătorul SC A.T.A.

SA, în ipoteza în care acesta nu-și execută contractul. În cazul din speță, al furtului autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing, reclamanta SC G. SRL are la îndemână doar o acțiune directă față de finanțatorul SC I.R.L. SA, în virtutea obligației acestuia de a-i garanta utilizatorului folosința liniștită a bunului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale, conform art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997, respectiv de a solicita obligarea SC I.R.L. SA să-i pună la dispoziție un alt autoturism identic cu cel care a fost sustras, finanțatorul având la îndemână o acțiune în regres contra asigurătorului, pentru recuperarea acestui prejudiciu. În cauză nu s-a putut reține existența unei fapte ilicite a asigurătorului, în temeiul art. 998 – 999 C. civ., pentru a fundamenta pretenția reclamantei SC G. SRL deoarece refuzul asigurătorului SC A.T.A.

SA de a achita prima de asigurare finanțatorului SC I.R.L. SA, se bazează exclusiv pe dispoziții contractuale, care nu pot avea și valența unei fapte ilicite față de utilizator, tocmai datorită mecanismului specific raporturile juridice date de contractul de leasing și contractul de asigurare conex primului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A.T.A. SA, sucursala Timișoara. Prin decizia nr. 159/A de la 14 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a respins apelul pârâtei SC A.T.A. SA, sucursala Timișoara, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Critica apelantei pârâte vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei SC I.R.L.

I.F.N.SA, în calitate de finanțator, datorată lipsei mandatului special pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și reprezentării interesului reclamantei, nu este întemeiată. Reclamanta SC I.R.L. I.F.N.SA, în calitate de finanțator, în cadrul contractului de leasing nr. 10645/2005 și titular al poliței de asigurare CASCO, încheiată cu pârâta SC A.T.A. SA, are calitate procesuală activă pentru a exercita dreptul la despăgubire în cazul producerii evenimentului asigurat prin contractul de asigurare a autovehiculului. În realitate, pârâta apelantă nu invocă excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante, pe temeiul absenței exercițiului dreptului la acțiune, ci a lipsei calității de reprezentant a reclamantei SC G. SRL Timișoara, pentru a promova cererea de chemare în judecată în numele și în interesul juridic al reclamantei SC I.R.L.

I.F.N.SA, iar în continuare, a lipsei calității de reprezentant a avocatului desemnat de către cele două reclamante să susțină interesele acestora în justiție prin formularea cererii în dezdăunare, ce face obiectul prezentei cauze. Instanța de apel a reținut că SC G. SRL Timișoara a formulat cerere în nume propriu, pe de o parte, așa cum rezultă din însuși cuprinsul acțiunii civile, întemeiat pe clauzele contractului de leasing încheiat cu cea de a doua reclamantă, în special din cuprinsul art. 2.1.8. și art. 2.2.19. din acest contract, dar și din faptul achitării primelor de asigurare de către aceeași reclamantă, SC G. SRL Timișoara, în calitate de utilizator a autovehiculului. Pe de altă parte, reclamanta SC G. SRL Timișoara a fost mandatată de către cea de a doua reclamantă, SC I.R.L.

I.F.N.SA, în temeiul aceluiași contract de leasing financiar, dar și a mandatului aflat la fila 71 din dosarul primei instanțe, să efectueze toate demersurile necesare în vederea recuperării oricăror sume de bani, ca urmare a daunelor produse autoturismului asigurat și sustras. Mai mult, finanțatorul SC I.R.L. I.F.N.SA a informat instanța de judecată, conform adresei de la fila 75 dosar tribunal, că a înțeles să mandateze utilizatorul SC G. SRL, inclusiv pentru activități relative la efectuarea formalităților de convocare la conciliere, introducerea de cereri la instanțele de judecată competente și exercitarea oricăror drepturi procesuale, în vederea recuperării oricăror sume de bani, ca urmare a daunei produse prin furtul autoturismului asigurat.

În ceea ce privește critica invocată pe fondul raporturilor juridice obligaționale, de către aceleiași pârâtă apelantă, cu referire la intervenția primei instanțe asupra clauzelor contractului de asigurare în mod nepermis și a schimbării sensului și înțelesului neechivoc al acestora, cu privire specială asupra capitolului III art.4 din contractul de asigurare, instanța de apel a constat netemeinicia acestei critici. Astfel, clauza contractuală respectivă prevede obligația finanțatorului sau a utilizatorului ca odată cu avizarea furtului, să depună la asigurător documentele constând în certificatul de înmatriculare sau, după caz, autorizația de circulație provizorie, cartea de identitate a autovehiculului în original și toate rândurile de chei originale a autovehiculului.

S-a reținut că, într-adevăr, finanțatorul și utilizatorul sunt părți contractante legate de această clauză contractuală, dar numai în măsura în care o astfel de obligație poate fi îndeplinită în mod obiectiv. Or, în cauză s-a dovedit că fapta de furt nu s-a mărginit doar la sustragerea autovehiculului din curtea imobilului, ci și la sustragerea săvârșită în interiorul imobilului, având ca obiect furtul cheilor originale ale autovehiculului, astfel încât utilizatorul nu a avut posibilitatea obiectivă de a preda rândurile sale de chei. Prin urmare, nepredarea acestor chei ale autovehiculului nu poate constitui cauză de exonerare de răspundere contractuală a asigurătorului. Instanța de apel a mai reținut că utilizatorului nu i se poate imputa nici un fel de vinovăție cu privire la sustragerea cheilor autovehiculului odată cu furtul acestuia din urmă.

În mod obișnuit conducătorul autovehiculului păstrează cheile autovehiculului, în intervalul de timp cât nu folosește autovehiculul, la locuința sa sau în alt loc în care se poate afla la un moment dat. Dacă în aceste împrejurări sunt sustrase cheile autovehiculului și, alăturat acestei acțiuni, se produce și furtul aceluiași autovehicul, nu se poate constata nici culpa și nici reaua credință a utilizatorului autovehiculului. De altfel, organele de anchetă ale statului italian, care au cercetat infracțiunea de furt a autovehiculului, nu au indicat nici un fel de suspiciuni cu privire la conduita culpabilă sau intențională contributivă la săvârșirea furtului de către utilizator. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-recurentă SC A.T.A.

SA, sucursala Timișoara, aducându-i următoarele critici: 1. Recurenta-pârâtă apreciază că reclamanta SC G. SRL nu a avut un mandat corespunzător de la reclamanta SC I.R.L. I.F.N. SA, mandatul acordat neprivind și dreptul de a formula pretenții reprezentând contravaloare despăgubire, privind doar demersurile necesare pentru a recupera prejudiciul produs de la societatea de asigurări. În acest sens, consideră că nici avocatul nu a avut un mandat special pentru a exercita dreptul de chemare în judecată și reprezentarea intereselor proprii ale reclamantei SC I.R.L.I.F.N. SA 2. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor contractuale prevăzute în contractul de asigurare CASCO.

Clauzele contractului de asigurare nu au fost denunțate de reclamantă ca fiind abuzive, astfel că trebuia să se facă aplicarea condițiilor cumulative prevăzute de art. 4 lit. v) din contractul de asigurare, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor. Potrivit acestor clauze, finanțatorul sau utilizatorul erau obligați ca, odată cu avizarea furtului, să depună la asigurator certificatul de înmatriculare, autorizația de circulație provizorie, cartea de identitate a autovehiculului, în original, precum și toate rândurile de chei originale ale autovehiculului. Semnând contractul fără obiecțiuni finanțatorul și-a asumat riscul de a se expune unor astfel de situații neputând fi exonerat de către instanță, pe motiv de caz fortuit.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., raportat la art. 159 și următoarele C. civ. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Prima critică nu poate fi reținută. După cum a reținut și instanța de apel, la fila nr. 71 din dosarul primei instanțe se află o împuternicire dată de reclamanta SC I.R.L. I.F.N.SA reclamantei SC G. SRL, prin care o mandatează să facă toate demersurile necesare în vederea recuperării unor sume de bani, ca urmare a daunei produse autoturismului marca Audi A6C62.0TDI serie șasiu, asigurat prin polița de asigurare tip CASCO 1567906 din 15 noiembrie 2005. Prin urmare, și mandatul de împuternicire avocațială privește și pe reclamanta SC I.R.L.I.F.N.

SA. De altfel, împuternicirea respectivă a fost confirmată și prin adresa din 5 august 2009 a reclamantei SC I.R.L. I.F.N. SA către instanța de apel, adresa aflată la fil.75 din dosarul primei instanțe. Critica recurentei-pârâte cu privire la faptul că avocatul reclamantelor nu ar fi avut mandat pentru introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate fi reținută, deoarece demersurile necesare în vederea recuperării oricăror sume de bani ca urmare a daunei produse autoturismului asigurat prin polița tip CASCO din 15 noiembrie 2005, presupun inclusiv dreptul de a formula cereri de chemare în judecată, tocmai ca urmare a refuzului nejustificat al recurentei-pârâte de a acorda despăgubirile cuvenite în baza contractului.

2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. Instanța de apel, ca de altfel și prima instanță au făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale înscrise în polița de asigurare, respectiv în art. 4 lit. V). Astfel, utilizatorul și-a îndeplinit obligația de a păstra documentele originale ale autoturismului și cheile originale în altă parte decât în autoturism, acesta fiind pus în imposibilitatea obiectivă de a le returna datorită unui fapt neimputabil acestuia, așa după cum rezultă din ancheta poliției italiene, respectiv din cauza faptului că acestea au fost furate de către hoți necunoscuți. A accepta punctul de vedere al recurentei-pârâte înseamnă a lipsi de eficiență tocmai contractul de asigurare, finanțatorul și utilizatorul încheind polița de asigurare în scopul de a se proteja împotriva unor astfel de evenimente.

Din felul în care instanța de apel a reținut starea de fapt, aspect asupra căruia instanța de recurs nu mai poate exercita un control judiciar, rezultă faptul că utilizatorului nu i se poate imputa niciun fel de vinovăție cu privire la faptul că i-au fost sustrase cheile autoturismului, deci acesta nu le-a lăsat, cât timp nu a folosit autovehiculul, în interiorul acestuia, ci le-a pus la păstrare în alt loc. Prin urmare, evenimentul asigurat s-a produs, iar recurenta-pârâtă trebui să-și îndeplinească obligațiile contractuale, așa după cum, în mod legal, au reținut atât instanța de apel cât și prima instanță. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.T.A. SA, sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 159/A de la 14 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 martie 2011.