ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3403/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Biroul Notarilor Publici Asociați R. Timișoara a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, sucursala Timișoara, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata echivalentului în lei, la data plății, a sumei de 1.250.759 HUF, cu titlu de despăgubire; a dobânzilor legale, calculate la echivalentul în lei al creanței principale, începând cu data de 1 iunie 2009 până la data plății efective a acesteia; a daunelor morale în valoare de 100.000 lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că este proprietarul autoturismului marca Mercedes S 320 CFI, înmatriculat cu nr. pentru care s-a efectuat asigurarea facultativă prin contractul de asigurare facultativă CASCO AVA 0495394 din 13 octombrie 2008, că pe durata valabilității contractului de asigurare autoturismul a fost avariat în trei evenimente diferite, a căror constatare a fost făcută de pârâtă care a întocmit dosarele de daune, autoturismul fiind reparat în Ungaria la o unitate autorizată de producătorul autoturismului, pentru care reclamantul a achitat suma de 1.250.759 HUF, cu titlu de contravaloare reparații. În ce privește daunele morale a invocat stresul inerent blocării sumei de bani care i se cuvenea și disprețul asigurătorului față de clienții săi, instanța urmând să sancționeze comportamentul abuziv al pârâtei care și-a creat o poziție dominantă, contrară legii și moralei.

Prin sentința comercială nr. 738/PI din 29 iulie 2010, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant, obligând-o pe pârâtă să plătească acestuia echivalentul în lei la data plății la cursul BNR al sumei de 928.229 HUF, cu titlu de despăgubiri, suma de 412,12 lei, cu titlu de dobândă legală, calculată la echivalentul în lei al sumei de 928.229 HUF, pe perioada 31 noiembrie 2009 – 26 februarie 2010 și în continuare a dobânzii legale calculată la echivalentul în lei al aceleiași sume, începând cu 27 februarie 2010 până la data plății efective și suma de 2.590,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că numai două dintre cele trei evenimente pot fi analizate în prezenta cauză, respectiv cele privitoare la avarierea portierei stânga și a barei de protecție spate, reținând că, potrivit art. 8.1 din contractul părților, constatarea și evaluarea pagubelor este făcută de către reprezentanții asigurătorului împreună cu asiguratul sau împuternicitul acestuia, inclusiv prin experți, dacă s-a convenit în acest mod între părți, iar în speță au fost încheiate procese verbale de constatare doar cu privire la aceste două evenimente. Instanța de fond a mai reținut că, potrivit art. 7.2.5 din contract, reclamantul trebuia să înștiințeze, în scris, pe pârâtă cu privire la avarierea parbrizului, obligație neîndeplinită în cauză, care determină aplicarea dispozițiilor art. 7.2.12 din contractul părților în baza căruia pârâta are dreptul să refuze plata despăgubirilor.

Aplicând dispozițiile art. 8.7 din contract și constatând că unitatea autorizată de producătorul autoturismului să facă astfel de reparații a considerat, față de recomandările producătorului, necesitatea schimbării ușii stânga și a barei de protecție spate, instanța de fond, în temeiul art. 969 C. proc. civ., art. 9 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 928.229 HUF, reprezentând costul pieselor și manopera, rezultate din factura fiscală și devizul de manoperă.

Reținând dispozițiile art. 1082 C. civ., instanța a apreciat că pârâta datorează dobânda legală la suma reprezentând despăgubiri, care curge de la data de 23 noiembrie 2009, care este momentul notificării de punere în întârziere a pârâtei, cuantumul acestei dobânzi în perioada 23 noiembrie 2009 – 26 februarie 2010 fiind de 414,12 lei, calculată la o paritate a forințului de 100 = 1,5222 lei și o dobândă 9,5% pe lunile noiembrie – decembrie 2009 și 8% pe lunile ianuarie – februarie 2010, urmând a curge în continuare până la achitarea debitului datorat de către pârâtă. În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că acestea nu sunt justificate, întrucât răspunderea contractuală exclude și aplicarea răspunderii delictuale - fundamentul daunelor morale, iar neexecutarea sau executarea defectuoasă a contractului atrage sancțiunile contractuale și nicidecum daune morale.

Faptul că pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantului se datorează punctului său de vedere cu privire la soluția tehnică ce se impune în speță, comportament ce nu poate fi sancționat prin obligarea la plata daunelor morale. Apelurile declarate de părți împotriva hotărârii sentinței tribunalului au fost respinse de către Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 29 din 25 ianuarie 2011. Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, cât și în conformitate cu art. 295 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că răspunderea pârâtei pentru acoperirea daunelor suferite de reclamant, ca urmare a avarierii autoturismului asigurat își are izvorul în contractul de asigurare facultativă pentru avarii și furt intern CASCO AVA 0495394 din 13 octombrie 2008, tribunalul pronunțând o hotărâre temeinică și legală, cu respectarea dispozițiilor art. 969, art. 970 C. civ.

și a regulilor speciale cuprinse în Legea nr. 136/1995, admițând corect acțiunea numai cu privire la evenimentele care au determinat înlocuirea ușii față-stânga și a barei spate și respingând daunele solicitate de reclamant pentru evenimentul care ar fi determinat înlocuirea parbrizului, ca urmare a neconformării acestuia față de prevederile contractuale în ce privește notificarea evenimentului asigurat. Instanța de apel a mai reținut că prevederile art. 8.10 și art. 8.11 din contract nu interzic efectuarea în străinătate a reparațiilor, câtă vreme costurile se înscriu în limitele celor practicate în România, la dosar neexistând dovezi din care să rezulte că aceste limite au fost depășite și că reparațiile efectuate în străinătate nu sunt de natură să justifice refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor, câtă vreme aceste reparații s-au efectuat la o unitate service autorizată de producător, în perimetrul Uniunii Europene.

Împotriva acestei decizii reclamantul Biroul Notarilor Publici Asociați „R.” Timișoara a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea deciziei atacate, admiterea apelului propriu și, în consecință, admiterea acțiunii în întregime și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.250.759 HUF, cu titlu de despăgubiri. A susținut, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., că obiectul recursului îl constituie doar suma de 322.530 HUF, care reprezintă diferența dintre prejudiciul suferit și suma acordată de instanța de judecată, arătând că a acționat cu bună credință în raporturile juridice cu pârâta, dar a omis să păstreze copiile tuturor notificărilor făcute acesteia cu privire la avarierea parbrizului, dar că aceste notificări se află în dosarul nr. AVA-TM-000190/09 și că asigurătorul nu a contestat dreptul său la despăgubire, inclusiv pentru parbriz, ci doar cuantumul sumelor pretinse, precum și faptul că nu ar fi fost necesară și nu ar fi aprobat înlocuirea unor piese și subansamble la autoturismul avariat; că prin decizia pronunțată instanța de apel a validat încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ., rolul activ al instanței neputând să depășească limitele apărării pârâtei și că, în analiza comportamentului contractual al pârâtei, „motivările sunt contradictorii”. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Examinând motivele de recurs se constată că în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., acestea pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul nedezvoltând motivul invocat prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea care cuprinde motive contradictorii poate fi modificată în calea de atac, această ipoteză vizând situațiile când contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul pe care îl contrazice.

Examinând considerentele deciziei se constată inexistența unor motive contradictorii, constatările instanței de judecată cu privire la comportamentul contractual al pârâtei neconform bunei credințe și art. 970 C. civ., referindu-se la cele două capete de cerere admise, analizate separat de capătul de cerere privind daunele rezultate din avarierea parbrizului, care a fost examinat anterior acestora, cu evidențierea comportamentului neconform al reclamantei față de art. 7.2.5., art. 7.2.12.raportate la art. 8.1 din contractul părților. În contextul dat, având în vedere că instanța a motivat în fapt și în drept capătul de cerere privind avarierea parbrizului, neputând a se face o extindere a concluziei rezultată din analiza celorlalte două capete de cerere asupra acestei motivări, Înalta Curte constată că susținerea recurentului circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. este neîntemeiată. În analiza celui de-al doilea motiv de recurs se rețin dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că judecătorul este în drept să le ceară părților explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, iar conform alin. (6) al acestui articol, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Textele de lege precitate stabilesc obligații în sarcina judecătorului al cărui rol activ trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu cele două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv disponibilitatea și contradictorialitatea, acesta având obligația de a stărui prin toate mijloacele legale, în scopul de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și aplicării corecte a legii, urmând a se pronunța numai asupra obiectului dedus judecății ca garanție a respectării principiului disponibilității procesului civil. Cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul, este fixat de părți, nefiind permis instanței a se pronunța în afara limitelor în care a fost investită.

Examinând motivele de recurs, circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu pot fi primite, întrucât din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța a înlăturat cu justețe critica lipsei rolului activ al instanței de fond, considerând că aceasta s-a pronunțat doar asupra obiectului cererii de chemare în judecată, pe capetele de cerere referitoare la despăgubiri rezultate din contractul de asigurare, dobândă și daune morale, în limitele stabilite de reclamant.

Instanța de apel a considerat corect că tribunalul nu a depășit cadrul procesual prin faptul de a fi analizat în profunzime capătul de cerere referitor la despăgubirile solicitate pentru avarierea parbrizului, stabilind corect faptele și textele de lege aplicabile și constatând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 7.2.5 din contractul părților, sub sancțiunea prevăzută de art. 7.2.12 din același contract, și că, prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., care îl obligă pe judecător să ceară explicații și să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept pentru aflarea adevărului, chiar dacă acestea nu sunt menționate în acțiune sau întâmpinare, au fost respectate.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI R. TIMIȘOARA, împotriva deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011 .