ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 251/P.I. din

2 martie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6769/30/2009 Tribunalul Timiș a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta SC U.R. SRL Timișoara în

contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București, obligând-o pe aceasta din

urmă la plata sumei de 221.347,53 lei cu titlu de despăgubiri și 5.405 lei

cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind daunele-interese

și dobânda legală.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut că prin contractul de asigurare Casco încheiat între părți s-a

prevăzut, într-adevăr, la art. 24, că se consideră reziliat de drept acest

contract în situația neplății la scadență a unei rate după ce asiguratului i se

acordă un termen de păsuire de 15 zile. Fără a analiza data expirării acestui termen,

s-a constatat că reclamanta a achitat toate ratele și ulterior datei de 29

iunie 2008, dată la care apreciază pârâta că a fost reziliat contractul prin

neplata la scadență a ratei a 2-a, prin acceptarea ulterioară a ratelor și

datorită faptului că părțile nu au prevăzut în convenție dacă prin aceste plăți

acceptate și sume nereturnate contractul mai este sau nu în ființă. In temeiul

art. 977-985 C. civ., contractul se interpretează în favoarea celui care se

obligă, adică în favoarea reclamantei, care a achitat ratele inclusiv pentru

luna ianuarie 2009, deci multe luni după survenirea evenimentului asigurat,

fără ca pârâta să-și fi exprimat vreo opoziție în acest sens.

Tribunalul a apreciat că dobânda

solicitată începând cu data plății contravalorii reparațiilor nu este

întemeiată, ea putând fi cerută eventual de la data încercării concilierii

prealabile sau de la data introducerii acțiunii cum, de altfel, nu este

justificată nici obligarea pârâtei la daune-interese pentru lipsa de folosință

a utilajului, reclamanta neproducând dovezi în sensul art. 1169 din același

cod.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți, reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate, în

sensul obligării pârâtei și la plata dobânzilor legale aferente debitului,

calculate de la data de 14 aprilie 2009 și până la achitarea integrală și

efectivă a despăgubirilor, susținând că în mod greșit tribunalul a considerat,

cu o motivare expeditivă și total eronată, având în vedere faptul că raportul

juridic dintre părți este unul comercial, și nu civil, că nu ar avea dreptul și

la plata dobânzii legale. Apelanta a arătat că în speță nu sunt aplicabile

prevederile art. 1088 alin. (2) C. civ., ci cele ale art. 43 C. com., care

stabilește că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă

de drept din ziua când devin exigibile, consacrându-se, astfel, regula că în

materie comercială debitorul este pus în întârziere de plin drept prin simpla

ajungere a obligației la scadență, nefiind necesară nicio altă formalitate. S-a

apreciat că aceste cerințe sunt îndeplinite în cauză.

S-a mai arătat că legea prezumă

(pentru obligațiile constând în plata unor sume de bani) că neexecutarea lato

sensu a obligației de către debitor produce creditorului un prejudiciu echivalent

cu dobânda de referință a B.N.R. stabilită în fiecare lună prin circulare,

fiind, deci, incidente dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.G. 9/2000, potrivit

art. 7 C. com., fiind comercianți cei care fac fapte de comerț, având comerțul

ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.

Și pârâta a solicitat admiterea

apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată. Intimata avea obligația de plată a ratei scadente la

data de 27 decembrie 2008, ultima plată aferentă acestui contract de asigurare

s-a făcut prin O.P. nr. 325 din 10 decembrie 2008, când s-a virat apelantei

suma de 3.814,60 lei. Această sumă a acoperit ratele anterioare, scadente la

datele de 27 octombrie 2008, respectiv 27 noiembrie 2008, rămânând achitată

pentru rata din 27 decembrie 2008 doar suma de 20,86 euro. Cu tot cu termenul

de păsuire, rata scadentă la data de 27 decembrie 2008 trebuia sa fie achitată

până în 10 ianuarie 2009, fiind evident că respectivul contract nu mai era în ființă

la data evenimentului. Apelanta a solicitat și întoarcerea executării sumei de

221.347,53 lei, la care se adaugă cheltuielile de judecată de 5.405 lei și cele

de executare.

Examinând apelurile declarate în

cauză, împotriva sentinței civile nr. 251/P.I. din 2 martie 2010 a Tribunalului

Timiș, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor părților, precum și din

oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, în temeiul art. 295 C. proc.

civ., Curtea de Apel a constatat că doar apelul reclamantei SC U.R. SRL

Timișoara este fondat, urmând să fie admis ca atare, având în vedere

următoarele considerente:

In esență, reclamanta consideră că în

mod greșit prima instanță nu î-a acordat și dobânda legală de vreme ce raportul

juridic dedus judecății este unul comercial, în timp ce pârâta susține că

societatea reclamantă nu are dreptul să primească nicio despăgubire pentru

accidentul din 14 ianuarie 2009 întrucât polița emisă în temeiul contractului

de asigurare facultativă Casco, seria AC, nr. 0097546 din 28 mai 2008, pentru

autobasculanta marca DAF, înmatriculată sub nr. B 86 HSN, cu asigurare

conferită pentru perioada 30 mai 2008-29 mai 2009, datorită neplății la termen

a ratelor scadente, a fost reziliat de plin drept începând cu data de 6 august

2008, în conformitate cu art. 24 din condițiile de asigurare.

Este adevărat că, potrivit clauzei

contractuale invocată de societatea pârâtă, părțile au stabilit că în caz de

neplată la scadență a unei rate de primă următoare celei dintâi, asigurătorul

acordă asiguratului posibilitatea achitării acesteia în termen de 15 zile

calendaristice de la scadența ratei respective (termen de păsuire), situația

contractului rămânând neschimbată până la expirarea acestui termen, iar dacă

sumele datorate de asigurat cu titlul de rate de primă nu sunt plătite nici în

termenul de păsuire de 15 zile calendaristice de la scadență, contractul de

asigurare se reziliază de plin drept începând cu ziua imediat următoare datei

de expirare a perioadei de păsuire, fără ca o notificare, punere în întârziere

sau o altă formalitate prealabilă să mai fie necesară.

Criticile apelantei SC A.R.A.V.I.G. SA

București au fost apreciate ca nejustificate deoarece aceasta, ulterior datei

de 6 august 2008, a încasat cu regularitate de la intimată primele lunare de

asigurare, iar teza că respectivele sume ar fi fost primite în temeiul unui alt

contract de asigurare facultativă auto Casco având seria AC, nr. 122129 din 23

iulie 2008, pentru aceeași autobasculantă, asigurarea conferită fiind valabilă

din 28 iulie 2008 și până în data de 27 iulie 2009, termenele de plată ale

ratelor scadente fiind stabilită în ziua de 27 a fiecărei luni, nu poate fi

primită în condițiile în care prin raportul de expertiză criminalistică nr. 27

din 21 februarie 2011 s-a stabilit cu certitudine că semnătura de la rubrica

„Asigurat" de pe acest contract nu a fost executată de dl. M.V.,

reprezentantul legal al reclamantei intimate.

Ca atare, atâta timp cât singurul

contract de asigurare facultativă Casco a autovehiculului marca DAF, având nr.

de înmatriculare, încheiat între părțile aflate în litigiu a fost cel având

seria AC, nr. 0097546 din 28 mai 2008, cu asigurare conferită din 30 mai 2008

și până în data de 29 mai 2009, iar ulterior neplății ratei aferente lunii

iunie 2008 nici la data scadenței - 29 iunie 2008 - și nici în termenul de

păsuire de 15 zile acordat de asigurător, asiguratul a achitat totuși ratele de

primă, aceste plăți fiind acceptate de pârâtă, știut fiind faptul că una dintre

trăsăturile distinctive ale contractelor, în general, este forța lor

obligatorie, Curtea de Apel a apreciat că apărările pârâtei intimate nu pot fi

primite.

In legătură cu pactele comisorii,

indiferent de tipul lor, chiar și pentru cel mai energic dintre ele, cel de

gradul

IV,

s-a reținut faptul că singurul în

drept a aprecia dacă este sau nu cazul să se aplice rezoluțiunea/rezilierea,

după caz, a convenției este creditorul care și-a executat sau se declară gata

să-și execute obliga pile, înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres

neînlăturând facultatea acestuia de a cere executarea convenției și, astfel, să

nu se ajungă la încetarea contractului.

Având în vedere faptul că asigurătorul

a acceptat, chiar și după expirarea termenului de păsuire, ca asiguratul să

plătească în continuare primele de asigurare, Curtea de Apel a constatat că în

speță nu se poate pune problema rezilierii contractului de asigurare

facultativă auto Casco seria AC, nr. 0097546 din 28 mai 2008, care a fost

valabil la data accidentului (14 ianuarie 2009), perfectarea unui alt contract

de asigurare având nr. AC, seria 122128/31 iulie 2008 neavând nicio relevanță

în cauză, întrucât vizează un alt bun - autobasculanta înmatriculată sub nr.

In ceea ce privește apelul

reclamantei, acesta s-a apreciat că se impune a fi admis întrucât, în mod

greșit, prima instanță, deși a admis cererea de chemare în judecată și a

obligat asigurătorul să-i plătească suma de 221.347,53 lei, reprezentând

contravaloarea pagubei ce a fost cauzată bunului asigurat, nu i-a acordat

părții și dobânda legală de la data plății (14 aprilie 2009) și până la data

distribuției făcută de executorul judecătoresc (21 iunie 2010), cu toate că

art. 43 C. com. statuează expres că datoriile comerciale lichide și plătibile

în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.

Reținând culpa procesuală a societății

de asigurare, la cererea reclamantei SC U.R. SRL Timișoara, văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta SC A.R.A.A.V.I.G.

SA București la plata sumei de 4.267 lei către reclamanta apelantă, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert și

taxe judiciare.

Pentru motivele arătate, Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 87 din 22 martie 2011,

admis apelul declarat de reclamanta SC U.R. SRL Timișoara și a schimbat în

parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâta intimată SC A.R.A.V.I.G.

SA București, prin Sucursala Timiș, să plătească reclamantei apelante SC U.R.

SRL Timișoara și dobânda legală aferentă perioadei 14 aprilie 2009 - 21 iunie

2010".

S-a respins apelul declarat de pârâta

SC A.R.A.V.I.G. SA București, prin sucursala Timiș, împotriva aceleiași

sentințe civile, precum și cererea de întoarcere a executării silite.

A fost obligată pârâta intimată la

plata sumei de 4.267 lei către reclamanta apelantă cu titlul de cheltuieli de

judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs intimata SC A.R.A.V.I.G. SA care a arătat că hotărârea

a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

După prezentarea situației de fapt,

recurenta a învederat că polița și-a încetat valabilitatea în temeiul art. 24

din Condițiile privind asigurarea facultativă pentru avarii și furt CASCO, în

acest sens fund întocmit referatul de reziliere din 31 iulie 2008.

Potrivit condițiilor menționate, în

caz de neplată la scadență a unei rate de primă următoare celei dintâi,

asigurătorul acordă asiguratului posibilitatea achitării acesteia în termen de

15 zile calendaristice de la scadența ratei respective, situația contractului

rămânând neschimbată până la expirarea acestui termen.

Dacă sumele nu sunt plătite până la

expirarea termenului, contractul de asigurare se reziliază de plin drept, fără

a fi necesară o punere în întârziere.

S-a arătat că, potrivit documentelor

de plată existente la dosar, reclamanta și-a achitat ratele de primă scadente

până în luna noiembrie 2008, fiind achitată pentru rata scadentă în decembrie

numai suma de 20.86 Euro.

In esență, recurenta a considerat că

este greșită soluția instanței de apel având în vedere faptul că nu au fost

avute în vedere prevederile art. 1110-1113 referitoare la imputația plății și

că s-a constatat nulitatea contractului de asigurare din 23 iulie 2008 în baza

concluziilor raportului de expertiză criminalistică, fără a corobora acest

raport cu celelalte probe, respectiv cu ordinele de plată care atestă că

plățile au avut în vedere contractul de asigurare nr. 0122129.

Recurenta a depus la dosar înscrisuri

și a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii și

întoarcerea executării în baza art. 404 C. proc. civ.

Recursul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinare a fost invocată

excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Timiș în prezenta

cauză și pe fond intimata a solicitat respingerea recursului.

Excepția invocată a fost respinsă

motivat de către instanță la termenul de judecată din 25 ianuarie 2012.

Analizând actele și lucrările

dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte

constată că acestea se referă, în esență, la aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 969 C. civ. prin raportare la art. 24 din condițiile generale de asigurare

care fac parte integrantă din polița de asigurare încheiată de părți și la art.

1110-1113 C. civ. anterior.

Referitor la valabilitatea poliței de

asigurare din perspectiva incidenței art. 24 din condițiile generale privind

rezilierea de drept a acesteia în condițiile neplății la termenul convenit de

părți a primelor de asigurare, Înalta Curte reține ca instanța de apel a

aplicat în mod corect dispozițiile legale menționate.

Astfel, conform dispozițiilor Legii

nr. 136/1995, asiguratul are obligația de a plăti ratele convenite de părți la

termenele stipulate în contract, iar asigurătorul are obligația de a acoperi,

în proporția convenită prin polița de asigurare, riscurile survenite pe

parcursul derulării contractului.

Inserarea în condițiile generale a

unui pact comisoriu de ultim grad nu poate semnifica însă, așa cum susține

recurenta, intervenția automată a acestuia ori de câte ori este depășit

termenul de grație de 15 zile, ci este necesar ca partea în favoarea căreia

este stipulat pactul să își manifeste voința în acest sens în mod clar și

neechivoc.

Altfel spus, asigurătorul, în cauza de

față, are alegerea de a se prevala de pactul comisoriu sau de a cere

continuarea contractului.

In mod corect, instanța de apel a

apreciat că apelanta a ales a doua alternativă, încasând sume de bani de la

asiguratul său ulterior datei de 6 august 2008.

In ceea ce privește modul în care au

fost interpretate probele administrate în cauză referitoare la valabilitate sau

nevalabilitatea altor pohte de asigurare pretins a fi încheiate de părți, Înalta

Curte apreciază că acestea nu pot fi cenzurate în recurs întrucât reaprecierea

probelor administrate în cauză nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 10

și 11 al art. 304 C. proc. civ., singurele motive de casare sau modificare a

hotărârii vizând aspecte legate exclusiv de nelegalitatea acesteia.

Înscrisurile noi depuse în recurs nu

schimbă cu nimic concluzia la care a ajuns instanța de apel întrucât emană de

la recurentă, neexistând dovada ca au fost acceptate de intimată.

Modul în care a fost efectuată

imputația plății nu denotă, în opinia Înaltei Curți, o aplicare greșită a

dispozițiilor art. 1110-1113 C. civ. de la 1864 întrucât apărarea recurentei

vizează, de asemenea, modul de apreciere a probelor, respectiv modul în care

instanța de apel a acordat eficiență ordinelor de plată depuse la dosar.

În consecință, critica formulată nu

vizează nelegalitatea, ci netemeinicia hotărârii și nu poate face obiect al

controlului judiciar în prezentul recurs.

Față de considerentele expuse pe larg

mai sus, constatând că instanța de apel a aplicat corect legea, Înalta Curte,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

In temeiul art. 274 C. proc. civ.,

constatând culpa procesuală a recurentei, se va dispune obligarea acesteia la

plata sumei de 5294,8 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala TIMIȘ, - TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr.

87 din 22 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei

de 5.294,8 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC U.R. SRL

TIMIȘOARA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 ianuarie 2012.