ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1923/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comerciale, sub nr. 46581/3/2007 reclamanta SC A.R. A.R.D.A.F. SA a chemat în judecată pe pârâta A.S.I. CO, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate intervenită rezilierea contractului de reasigurare nr. 457 încheiat între părți la data de 15 ianuarie 2007. Într-un prim ciclu procesual, prin sentința comercială nr. 1393 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, pe cale de excepție, a respins acțiunea ca nefiind de competența instanțelor române, iar Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 377 din 6 octombrie 2009, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 7947 de la 10 iunie 2011, a admis cererea de chemare formulată de reclamanta SC A.R. A.R.D.A.F. SA în contradictoriu cu pârâta A.S.I. CO și a constatat intervenită rezilierea contractului de reasigurare încheiat între părți la data de 15 ianuarie 2007, cu motivarea că sancțiunea ce intervine, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 138/1995 coroborat cu art. 1020-1022 C. civ., este rezilierea de drept a contractului la momenteul neplății celei de-a doua rate și anume la data de 14 aprilie 2007, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a ratei de asigurare, iar debitorul pârât este de drept în întârziere în raport de dispozițiile art. 4 C. com.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 96/2012 de la 29 februarie 2012, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de apelanta A.S.I. CO reținând că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 față de partea care nu și-a îndeplinit obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit. Împotriva acestei decizii, pârâta A.S.I. CO a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivelor de recurs, pârâta A.S.I. CO a arătat că anularea unei cereri ca netimbrată sau insuficient timbrată este o sancțiune prevăzută de lege pentru a patenții care nu își îndeplinesc obligațiile dispuse în sarcina lor de către instanțe, însă aceasta și-a demonstrat buna-credință și a arătat că a transmis suma aferentă taxei judiciaie de timbru, aceasta neputând fi sancționată pentru că dorește să îndeplinească obligațiile statuate de către instanță. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive: La data înregistrării dosarului în calea de atac a apelului, prin rezoluție, s-a dispus citarea A.S.I.

CO cu mențiunea timbrării apelului, potrivit art. 11 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1 1 ) din Legea nr. 146/1997, corespunzător valorii în RON la data declarării apelului a sumei asigurate stabilite în contractul de reasigurare încheiat între părți la data de 15 ianuarie 2007, obligație adusă la cunoștința apelantei sub sancțiunea suspendării. Prin încheierea de ședință de la 8 februarie 2012, s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată la data de 29 februarie 2012 pentru a da posibilitatea apelantei să timbreze cererea de apel în raport de suma precizată. La data de 10 februarie 2012, A.S.I. CO a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, care, prin încheierea de la 16 februarie 2012, a fost respinsă, instanța de apel reținând că acțiunea în constatarea rezilierii este evaluabilă în bani și se timbrează la valoarea contractului a cărui desființare se solicită.

Întrucât nici la termenul de judecată de la 29 februarie 2012 apelanta nu s-a conformat obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, instanța de apel a procedat la anularea apelului ca insuficient timbrat, dând, în mod corect, eficiență dispozițiilor imperative ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

Având în vedere că instanța s-a conformat obligației legale de a comunica apelantei cuantumului taxei judiciare de timbru datorate, iar aceasta nu a prezentat nicio dovadă pertinentă care să justifice imposibilitatea de plată a taxei la termenele pe care instanța le-a acordat în acest sens, beneficiind în permanență de asistență și reprezentare calificată, Înalta Curte apreciază că argumentele expuse în susținerea cererii de recurs nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe denaturarea actului juridic dedus judecății și încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Fașă nde aceste considerente, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta A.S.I.

CO București împotriva deciziei nr. 96/2012 de la 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.S.I. CO București împotriva deciziei nr. 98/2012 de la 29 februarie 2012 pronunțată da Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă, Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 16 mai 2013.