ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8102/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 10 iunie 2002, reclamanții T.M., P.Ș., O.A., L.G. și B.P. au chemat în judecată pe pârâta SC H. SA, solicitând să se stabilească redevența în procent de câte 22% pentru fiecare în parte, calculată la cota de 5% din valoarea producției realizate în perioada 1998 la zi din valoarea brută a producției de cărămizi și blocuri ceramice, realizate în baza brevetului de invenție înregistrat la O.S.I.M. sub nr. 110697 din 29 iunie 1996. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt autorii brevetului de invenție menționat și că, potrivit declarației de cesiune din 10 august 1995 au cesionat pârâtei drepturile cu privire la brevetarea și valorificarea invenției, urmând să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 64/1991.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 986 din 16 noiembrie 2004, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului C.L. în ceea ce privește pe reclamanți și, pe cale de consecință, a anulat cererea de chemare în judecată, reținând că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 68 alin. (1) și art. 83 alin. (1) C. proc. civ., în sensul depunerii la dosar a procurii sub forma unui înscris sub semnătură legalizată certificată potrivit legii avocaților. Ca atare, tribunalul a făcut aplicarea sancțiunii prev. de art. 161 C. proc. civ.

și a anulat cererea, constatând că nu a fost depusă la dosar delegația avocațială prin care să se justifice calitatea de reprezentant al reclamanților și nici nu a operat ratificarea actelor efectuate de persoana ce nu avea această calitate, cu toate că s-a acordat un termen pentru împlinirea lipsurilor, reclamanții fiind citați în acest sens, în considerarea caracterului inițial dilatoriu al excepției în discuție. Împotriva sentinței menționate, au declarat apel reclamanții T.M. și O.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că, în mod greșit, instanța de fond nu a admis excepția necompetenței sale din punct de vedere teritorial, excepția invocată de către reclamanți, în condițiile în care competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Bihor, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) C. proc.

civ. Pe de altă parte s-a susținut că în mod eronat instanța a soluționat cauza admițând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, cu toate că apărătorul ales C.L. are această calitate, urmând ca la termenul stabilit să dovedească mandatul dat acesteia. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 150 A din 26 aprilie 2005, a respins apelul reclamanților ca nefondat, reținând că, în speță, competența de soluționare a cererii din punct de vedere teritorial, aparține tribunalului în raza căruia se află sediul pârâtului conform dispozițiilor art. 5 și art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

S-a apreciat că fiind vorba despre competența teritorială de drept comun, mijlocul procedural prin care se valorifică eventuala neregularitate derivând din greșita sesizare a instanței, respectiv excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată, are caracter relativ, ceea ce înseamnă că excepția poate fi invocată exclusiv de către pârât, până la prima zi de înfățișare în fața instanței de fond. Ca atare, s-a considerat că invocarea excepției de către reclamanți este inadmisibilă. În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, Curtea de Apel București a apreciat că prima instanță a făcut corect aplicarea prev. de art. 161 C. proc. civ., în condițiile în care s-a dovedit calitatea în care a acționat persoana ce a formulat cererea de chemare în judecată în numele reclamanților, respectiv avocatul C.L.

Astfel, nu s-a depus la dosar împuternicirea avocațială ce ar fi confirmat existența contractului de asistență judiciară și calitatea de reprezentant convențional al părților în temeiul art. 68 alin. (1) C. proc. civ., la care a făcut referire instanța de fond. Pe de altă parte, nu a intervenit ratificarea actelor procedurale efectuate în numele reclamanților de către persoana ce a pretins că ar avea calitatea de reprezentant conform art. 69 alin. (1) C. proc. civ., dimpotrivă, mandatul și însăși promovarea acțiunii au fost infirmate de către 3 dintre cele 5 persoane menționate în cererea de chemare în judecată, prin declarații autentice, respectiv B.P., L.G. și P.Ș. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții O.A.

și T.M. la 7 iunie 2005, fără a-l motiva în fapt și în drept. La 14 octombrie 2005, intimata SC H. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat. La prima zi de înfățișare în recurs, respectiv la termenul din 18 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate nul recursul declarat de reclamanții O.A. și T.M., având în vedere următoarele considerente: Deși decizia recurată a fost comunicată celor doi reclamanți la 31 mai 2005, procesul verbal de comunicare îndeplinind toate mențiunile prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art.100 C. proc.

civ., aceștia nu și-au motivat recursul conform dispozițiilor art. 303 C. proc. civ. în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate. În consecință, ținând seama de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate nul recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanții O.A. și T.M. împotriva deciziei nr. 150/A din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX –a civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.