ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2006

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 23 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția pentru minori și familie, la 14 aprilie 2005, în dosarul nr. 6826/2004, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 483, pronunțată la 19 noiembrie 2004, în dosarul nr. 1671/2004, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul S.A., la 2 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzură de art. 13 alin. (1), în condițiile art. 13 alin. (4) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cazul ambelor infracțiuni instanța a făcut, de asemenea, aplicarea prevederilor art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., iar în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au fost contopite stabilindu-se ca rezultantă pedeapsa de 3 ani închisoare. Cu privire la același inculpat s-a făcut și aplicarea art. 83 C. pen., precum și a art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocându-se beneficiul suspendării și al grațierii condiționate a unei pedepse de doi ani închisoare stabilite anterior; ca urmare s-a concluzionat că inculpatul urma să execute în total 3 ani și 2 luni de închisoare.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul D.A., la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a), cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și la 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) în condițiile art. 13 alin. (4) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., stabilindu-se totodată, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni de închisoare. De asemenea, prin sentință: - s-a dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., cu privire la ambii inculpați; - au fost confiscate în folosul statului, conform art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 C. pen., suma de 1000 Euro de la inculpatul S.A.

și suma de 3.000.000 lei de la inculpatul D.A.; - s-a luat act că „martorele, victime prezente în instanță C.L.L., C.L. și P.G. nu s-au constituit părți civile în cauză” și - au fost obligați inculpații să plătească statului câte 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Apelurile declarate ulterior împotriva sentinței menționate au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 23 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția pentru minori și familie, la 14 aprilie 2005, în dosarul nr. 6826/2004. Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut în esență că, în perioada decembrie 2003 - martie 2004, în baza unei înțelegeri prealabile avute cu S.A., inculpatul D.A.

le-a racolat pe minorele M.A., C.L., C.L. și P.G. în scopul facilitării deplasării acestora în Spania în vederea practicării prostituției. În același scop D.A. a racolat-o pe S.I.L., care nu era minoră, iar în schimbul tuturor acestor activități el a primit de la S.A. sume totalizând 3.000 .000 lei. S-a mai reținut că: - inculpatul S.A. a suportat o parte din cheltuielile pregătitoare oferindu-le persoanelor racolate sume de bani în vederea cumpărării de haine, ocupându-se de obținerea de pașapoarte și asigurând îmbarcarea lor în autocare; - minora M.A. și S.I.L. au fost efectiv obligate să se prostitueze de către R.D. și R.M., persoanele care locuiesc în Spania; - familia R. a acționat de conivență cu S.A., căruia i s-a și trimis o parte, 1000 de Euro, din banii câștigați de M.A.; - la câteva zile după ajungerea în Spania minora C.L.L.

a revenit în România, deoarece nu a acceptat să se prostitueze; - întrucât plecarea spre Spania a minorelor C.L. și P.G. a generat proteste din partea familiilor lor, acestea au fost retrimise în țară înainte de a ajunge la destinație, după o escală de trei zile în Italia, în orașul Bologna. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în termen legal inculpatul D.A., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, mai întâi cu numărul (vechi) de dosar 3269/2005, iar apoi cu numărul 13455/1/2005. În motivarea recursului s-a susținut că inculpatul recurent nu a acționat cu intenția de a comite infracțiunile reținute în sarcina sa, convingerea sa fiind că desfășura o activitate licită.

În raport cu această motivare recurentul a solicitat ă fie achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În subsidiar s-a afirmat că pedepsele aplicate inculpatului-recurent ar fi excesiv de aspre, solicitându-se diminuarea lor și, implicit, a pedepsei rezultante. Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat, Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., texte de lege care deși nu au fost invocate în mod expres de către recurentul D.A., pot fi avute in vedere in analizarea recursului în raport cu prevederile alineatului 3 al aceluiași articol.

Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Este de reținut astfel că atât în declarațiile date în timpul urmăririi penale cât și cu ocazia audierii de către prima instanță inculpatul recurent a evocat în mod detaliat conținutul activității sale de racolare a celor cinci femei, dintre care patru erau minore, în scopul facilitării deplasării acestora în Spania în vederea practicării prostituției. Aceste declarații ale inculpatului se coroborează pe deplin cu declarațiile martorelor menționate care l-au prezentat pe D.A. ca pe un personaj cheie în racolarea și încurajarea lor pentru atingerea obiectivului amintit.

Afirmațiile repetate ale inculpatului-recurent potrivit cărora inițial a comunicat martorului C.S. și inculpatului S.A. temerea pe care o avea de a se implica în activitatea arătată infirmă aserțiunile sale ulterioare conform cărora nu a avut reprezentarea participării sale la acțiuni cu conținut infracțional. Nu în ultimul rând este de amintit că în declarația dată în fața primei instanțe același inculpat a început prin a recunoaște că se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Așa fiind, nu poate fi primită apărarea sa potrivit căreia în cauză ar fi aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. O concluzie similară se impune și în ceea ce privește critica pe care recurentul a formulat-o în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În acest sens, Curtea reține că în operațiunea de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului-recurent pentru infracțiunile concurente reținute în sarcina sa instanța de fond a luat în considerare atât prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul acestora cât și criteriile consacrate de art. 72 din același cod. De altfel, în raport cu limitele speciale ale pedepselor prevăzute de textele de lege care încriminează infracțiunile comise de inculpat pedepsele aplicate acestuia nu pot fi, în nici un caz considerate ca excesiv de aspre. Conchizând așadar că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 385 9 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 23 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Iași, secția pentru minori și familie. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.