ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2006

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.A.

împotriva deciziei penale nr. 23 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția

pentru minori și familie, la 14 aprilie 2005, în dosarul nr. 6826/2004, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 483, pronunțată la 19

noiembrie 2004, în dosarul nr. 1671/2004, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe

inculpatul S.A., la 2 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori, prevăzură de art. 13 alin. (1), în condițiile

art. 13 alin. (4) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

În cazul ambelor infracțiuni instanța a făcut, de

asemenea, aplicarea prevederilor art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen.,

iar în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au

fost contopite stabilindu-se ca rezultantă pedeapsa de 3 ani închisoare.

Cu privire la același inculpat s-a făcut și aplicarea art.

83 C. pen., precum și a art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocându-se beneficiul suspendării

și al grațierii condiționate a unei pedepse de doi ani închisoare stabilite

anterior; ca urmare s-a concluzionat că inculpatul urma să execute în total 3

ani și 2 luni de închisoare.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul D.A.,

la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane,

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a), cu referire la art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001 și la 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) în condițiile art.

13 alin. (4) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., stabilindu-se totodată, conform art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni de

închisoare.

De asemenea, prin sentință:

- s-a dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., cu

privire la ambii inculpați;

- au fost confiscate în folosul statului, conform art.

19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 C. pen., suma de 1000 Euro de la

inculpatul S.A. și suma de 3.000.000 lei de la inculpatul D.A.;

- s-a luat act că „martorele, victime prezente în

instanță C.L.L., C.L. și P.G. nu s-au constituit părți civile în cauză” și

- au fost obligați inculpații să plătească statului

câte 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Apelurile declarate ulterior împotriva sentinței

menționate au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 23 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția pentru minori și familie, la 14 aprilie 2005, în

dosarul nr. 6826/2004.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și

cea de apel au reținut în esență că, în perioada decembrie 2003 - martie 2004,

în baza unei înțelegeri prealabile avute cu S.A., inculpatul D.A. le-a racolat

pe minorele M.A., C.L., C.L. și P.G. în scopul facilitării deplasării acestora

în Spania în vederea practicării prostituției.

În același scop D.A. a racolat-o pe S.I.L., care nu

era minoră, iar în schimbul tuturor acestor activități el a primit de la S.A. sume

totalizând 3.000 .000 lei.

S-a mai reținut că:

- inculpatul S.A. a suportat o parte din cheltuielile

pregătitoare oferindu-le persoanelor racolate sume de bani în vederea cumpărării

de haine, ocupându-se de obținerea de pașapoarte și asigurând îmbarcarea lor în

autocare;

- minora M.A. și S.I.L. au fost efectiv obligate să se

prostitueze de către R.D. și R.M., persoanele care locuiesc în Spania;

- familia R. a acționat de conivență cu S.A., căruia i

s-a și trimis o parte, 1000 de Euro, din banii câștigați de M.A.;

- la câteva zile după ajungerea în Spania minora C.L.L.

a revenit în România, deoarece nu a acceptat să se prostitueze;

- întrucât plecarea spre Spania a minorelor C.L. și P.G.

a generat proteste din partea familiilor lor, acestea au fost retrimise în țară

înainte de a ajunge la destinație, după o escală de trei zile în Italia, în

orașul Bologna.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs

în termen legal inculpatul D.A., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, mai întâi cu numărul

(vechi) de dosar 3269/2005, iar apoi cu numărul 13455/1/2005.

În motivarea recursului s-a susținut că inculpatul

recurent nu a acționat cu intenția de a comite infracțiunile reținute în

sarcina sa, convingerea sa fiind că desfășura o activitate licită.

În raport cu această motivare recurentul a solicitat ă

fie achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar s-a afirmat că pedepsele aplicate

inculpatului-recurent ar fi excesiv de aspre, solicitându-se diminuarea lor și,

implicit, a pedepsei rezultante.

Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat,

Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia corespund,

sub aspect strict formal, prevederilor art. 385

9

alin. (1) pct. 12

și 14 C. proc. pen., texte de lege care deși nu au fost invocate în mod expres

de către recurentul D.A., pot fi avute in vedere in analizarea recursului în

raport cu prevederile alineatului 3 al aceluiași articol.

Odată făcută această precizare prealabilă de ordin

procedural, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

Este de reținut astfel că atât în declarațiile date în

timpul urmăririi penale cât și cu ocazia audierii de către prima instanță

inculpatul recurent a evocat în mod detaliat conținutul activității sale de

racolare a celor cinci femei, dintre care patru erau minore, în scopul facilitării

deplasării acestora în Spania în vederea practicării prostituției.

Aceste declarații ale inculpatului se coroborează pe

deplin cu declarațiile martorelor menționate care l-au prezentat pe D.A. ca pe

un personaj cheie în racolarea și încurajarea lor pentru atingerea obiectivului

amintit.

Afirmațiile repetate ale inculpatului-recurent potrivit

cărora inițial a comunicat martorului C.S. și inculpatului S.A. temerea pe care

o avea de a se implica în activitatea arătată infirmă aserțiunile sale

ulterioare conform cărora nu a avut reprezentarea participării sale la acțiuni

cu conținut infracțional.

Nu în ultimul rând este de amintit că în declarația dată

în fața primei instanțe același inculpat a început prin a recunoaște că se face

vinovat de infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Așa fiind, nu poate fi primită apărarea sa potrivit

căreia în cauză ar fi aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

O concluzie similară se impune și în ceea ce privește critica

pe care recurentul a formulat-o în temeiul art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

În acest sens, Curtea reține că în operațiunea de

individualizare a pedepselor aplicate inculpatului-recurent pentru infracțiunile

concurente reținute în sarcina sa instanța de fond a luat în considerare atât

prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul acestora cât și criteriile

consacrate de art. 72 din același cod.

De altfel, în raport cu limitele speciale ale pedepselor

prevăzute de textele de lege care încriminează infracțiunile comise de inculpat

pedepsele aplicate acestuia nu pot fi, în nici un caz considerate ca excesiv de

aspre.

Conchizând așadar că în cauză nu sunt incidente nici

una dintre prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Curtea va face

aplicarea art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul

respingerii recursului ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite

de judecarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

D.A. împotriva deciziei penale nr. 23 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel

Iași, secția pentru minori și familie.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220

lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie

2006.