ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3696/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301 din 10 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul D.F., ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

D.F. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare, prin sentința penală nr. 5 din 4 februarie 1999 a Tribunalului Călărași, Secția penală, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 3109 din 30 iunie 2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar motivele invocate de condamnat (situația dificilă în care se află familia sa) nu reprezintă motive speciale care ar determina consecințe grave pentru acesta sau familie, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 264 din 12 aprilie 2005, a respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea introductivă și în apel, solicitând întreruperea executării pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, printre altele, când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Or, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că recurentul condamnat, înainte de a fi încarcerat, nu mai gospodărea împreună cu familia părinților săi,  ci era căsătorit și locuia în comuna G. Din referatul de anchetă socială întocmit în comuna Pantelimon reiese că mama condamnatului a decedat la data 23 februarie 2005, iar în imobilul compus din 2 camere, mobilate sărăcăcios, mai locuiește doar sora sa, D.V., în vârstă de 33 de ani, fără venituri.

Întrucât nici anterior încarcerării condamnatul nu locuia cu sora sa iar, pe de altă parte, aceasta este majoră, instanțele au apreciat corect că motivele invocate nu constituie acele „împrejurări speciale”, în sensul art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei.

Pentru aceleași considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de condamnat nu este fondat și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 264 din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 800. 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2005.