ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.05.2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2777/2006

HOTĂRÂRE
03.05.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2777/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49/ F din 20

ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul Ș.I.F.,

ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Condamnatul Ș.I.F. se află în

executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 132/2003

a Tribunalului Iași iar motivele invocate în cererea de întrerupere a

executării (situația dificilă în care se află familia sa) nu reprezintă

împrejurări speciale care ar determina consecințe grave pentru acesta sau

familie, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 179 din 7 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul

formulat de condamnat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea

introductivă și în apel, solicitând întreruperea executării pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 455 raportat la art. 453

lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă,

printre altele, când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată

a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Or, din referatul de anchetă socială

întocmit de Primăria comunei Podu Iloaiei reiese că, într-adevăr, tatăl

condamnatului a decedat în anul 1996 iar mama sa, C.A. nu are ocupație și trăiește

împreună cu cei 3 copii minori într-o casă compusă dintr-o singură cameră,

mobilată necorespunzător, sursele de trai constituindu-le alocația copiilor,

ajutorul social și venituri ocazionale. În raport de această stare de fapt,

instanțele au apreciat corect că motivele invocate nu constituie acele

„împrejurări speciale”, în sensul art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C.

proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei, deoarece nu au

caracter temporar și nu pot fi remediate într-un interval de 3 luni cât s-ar

putea întrerupe executarea pedepsei în baza temeiului invocat.

Pentru aceleași considerente, Înalta

Curte apreciază că recursul declarat de condamnat nu este fondat și, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul Ș.I.F. împotriva deciziei penale nr. 179 din 7 martie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei RON, din care onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 40 lei RON, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1518/2006
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1518 din 8 martie 2006 Prin sentința penală nr. 1429 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată
ÎCCJ 2006-02-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1154/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1351 din 26 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pede
ÎCCJ 2004-03-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1599/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 848 din 15 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării ped
ÎCCJ 2005-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1637/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1520 din 23 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de con
ÎCCJ 2004-08-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4253/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 750 din 2 iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul P.B., pentru întreruper
Sursă