ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 440/2006

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 19 din 29 iulie 2004, tribunalul arbitral din cadrul Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură a Județului Arad în dosarul nr. 15/A/2003, a respins excepțiile de necompetență și de tardivitate a cererii de modificare a acțiunii, a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta BC S.I.B.R. SA Arad în contradictoriu cu pârâta SC R.B.I.

SRL Arad, a constatat nulitatea absolută a actului adițional din 21 ianuarie 2003 la contractul din 19 octombrie 2001 modificat și a contractului din 6 iunie 2002; s-a constatat nemodificarea contractului prin actul adițional din 21 ianuarie 2003; s-a constatat că la data de 8 septembrie 2003 a intervenit încetarea contractului și a actelor adiționale și al contractului, ca efect al denunțării unilaterale a contractului de către reclamantă, s-a respins capătul de cerere privind constatarea inopozabilității actului adițional din 21 ianuarie 2003, cu cheltuieli de judecată aferente. Acțiunea în anulare formulată de pârâta SC R.B.I. SRL Arad, împotriva hotărârii arbitrale a fost respinsă de Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 56 din 10 noiembrie 2004, instanța de control judecătoresc reținând netemeinicia motivelor invocate de reclamantă în acțiunea în anulare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC I. SRL Arad (fostă SC R.B.I. SRL), criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta și-a subsumat criticile motivelor de modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și de art. 304 1 C. proc. civ. Astfel în cadrul motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. recurenta a formulat următoarele critici: - instanța de control judecătoresc a făcut o greșită aplicare a art. 21 din Legea nr. 58/1998. - sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului „accesorium sequitur principale” cât privește stabilirea competenței instanței prevăzută de actul adițional la contractul principal. În cadrul motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. recurenta a formulat critici cu privire la următoarele aspecte: - nici tribunalul arbitral și nici instanța de control judecătoresc nu s-au pronunțat asupra teoriei mandatului aparent și asupra nulității relative invocate de pârâtă. - tribunalul arbitral și instanța judecătorească nu au analizat documentele invocate de pârâtă în susținerea acoperirii nulității relative a contractului. În cadrul motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a arătat că, în opinia sa, instanța de control judecătoresc a validat o hotărâre arbitrală motivată contradictoriu. Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte, prin decizia nr. 3570 din 10 iunie 2005, a respins recursul ca nefondat.

Prin cererea introdusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, înregistrată sub nr. 3182 din 24 octombrie 2004 SC I. SRL Arad (fostă SC R.B.I. SRL Arad) a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs. Contestatoarea își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. a) Criticile subsumate de contestatoare motivului de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea instanței de recurs este nelegală, fiind rezultatul unei grave greșeli materiale în soluționarea cauzei vizează faptul că instanța de recurs, menținând sentința recurată, nu a luat în considerare elementele determinante ale înscrisurilor depuse la dosar și care, în opinia contestatoarei ar fi stat la baza unei motivări contradictorii.

Astfel, se arată că, în măsura în care s-ar fi apreciat că actul adițional este nul absolut, pentru aceleași motive instanța ar fi trebuit să nu confere efecte juridice notificărilor. b) Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea instanței de recurs este nelegală întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra tuturor motivelor de modificare a sentinței recurate vizează următoarele aspecte: - instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs referitor la nulitatea relativă a actului adițional precum și asupra acoperirii acestei nulități prin executarea clauzelor actului adițional; - instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs referitor la teoria mandatului aparent; - instanța de recurs a omis a se pronunța asupra motivului de recurs referitor la caracterul juridic de sine stătător al actului adițional; - instanța de recurs a omis a se pronunța asupra motivului de recurs privind legalitatea modificării obiectului cererii.

Contestația în anulare este nefondată. a) Cu privire la primul motiv de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. instanța reține următoarele: Este unanim acceptată consacrarea dată de doctrină și jurisprudență sintagmei „eroare materială” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Astfel, sunt considerate greșeli materiale în înțelesul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca declarat de un mandatar fără calitate. Criticile aduse de contestatoare în susținerea acestui motiv de anulare vizează aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale de drept substanțial care nu pot face obiectul analizei instanței în cadrul contestației în anulare întrucât legiuitorul nu a creat această cale extraordinară de atac pentru reformarea unor greșeli de fond, ci doar pentru remedierea unor greșeli materiale.

Un alt argument ce poate fi adus în sprijinul respingerii acestei prime critici îl constituie și faptul că dispozițiile art. 318 C. proc. civ. sunt extrem de restrictive, având un câmp limitat de aplicare de natură a trasa o demarcație netă între calea de retractare (proprie contestației în anulare) și calea de reformare (proprie recursului). b) Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., se constată, în raport de motivarea recursului, că sunt nefondate. Instanța de recurs a subliniat în motivarea hotărârii, încă de la început, că motivele invocate în recurs trebuie circumscrise modului în care instanța de control judecătoresc a soluționat aspectele criticate de recurentă.

Faptul că instanța a analizat unitar motivele de recurs și a sintetizat, pe grupe de motive, problemele de drept invocate nu poate conduce la concluzia că aceasta a omis a analiza vreunul dintre motivele invocate. Astfel, instanța de recurs, a constatat că în mod corect s-a reținut că actul adițional, este lovit de nulitate absolută. Confirmând nulitatea absolută instanța de recurs s-a pronunțat în sensul că a reținut ca irelevantă derularea contractelor sub acest aspect, dat fiind faptul că executarea contractului nu poate acoperi nulitatea acestuia. De asemenea, criticile recurentei cu privire la teoria mandatului aparent și cele referitoare la modificarea obiectului cererii au făcut obiectul analizei instanței de recurs, aceasta înlăturându-le cu motivarea că în acțiunea arbitrală recurenta a avut calitatea de pârâtă, situație în care nu este în măsură să ceară sancționarea depășirii obiectului cererii.

Întrucât tribunalul arbitral și instanța de control judecătoresc, au făcut vorbire pe larg despre aceste aspecte, instanța de recurs a confirmat, implicit, legala dezlegare dată acestor probleme de drept. Instanța de recurs s-a pronunțat, de asemenea, și cu privire la aplicarea în speță a principiului accesorium sequitur principale, arătând că actul adițional nu are o existență de sine stătătoare și nu poate fi analizat separat de contractele pe care le modifică. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul SC I. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 3570 din 10 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 945/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 februarie 2006.