ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 440/2006

Asupra contestației în anulare de

față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 19 din

29 iulie 2004, tribunalul arbitral din cadrul Comisiei de Arbitraj de pe lângă

Camera de Comerț Industrie și Agricultură a Județului Arad în dosarul nr. 15/A/2003,

a respins excepțiile de necompetență și de tardivitate a cererii de modificare

a acțiunii, a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta BC S.I.B.R.

SA Arad în contradictoriu cu pârâta SC R.B.I. SRL Arad, a constatat nulitatea

absolută a actului adițional din 21 ianuarie 2003 la contractul din 19

octombrie 2001 modificat și a contractului din 6 iunie 2002; s-a constatat

nemodificarea contractului prin actul adițional din 21 ianuarie 2003; s-a

constatat că la data de 8 septembrie 2003 a intervenit încetarea contractului și

a actelor adiționale și al contractului, ca efect al denunțării unilaterale a

contractului de către reclamantă, s-a respins capătul de cerere privind

constatarea inopozabilității actului adițional din 21 ianuarie 2003, cu

cheltuieli de judecată aferente.

Acțiunea în anulare formulată de

pârâta SC R.B.I. SRL Arad, împotriva hotărârii arbitrale a fost respinsă de

Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 56 din 10 noiembrie 2004, instanța

de control judecătoresc reținând netemeinicia motivelor invocate de reclamantă

în acțiunea în anulare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta SC I. SRL Arad (fostă SC R.B.I. SRL), criticând-o

pentru nelegalitate.

Recurenta și-a subsumat criticile

motivelor de modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. și de art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel în cadrul motivului de

modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. recurenta a formulat

următoarele critici:

- instanța de control judecătoresc a

făcut o greșită aplicare a art. 21 din Legea nr. 58/1998.

- sentința recurată a fost

pronunțată cu încălcarea principiului „accesorium sequitur principale” cât

privește stabilirea competenței instanței prevăzută de actul adițional la

contractul principal.

În cadrul motivului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurenta a formulat critici cu

privire la următoarele aspecte:

- nici tribunalul arbitral și nici

instanța de control judecătoresc nu s-au pronunțat asupra teoriei mandatului

aparent și asupra nulității relative invocate de pârâtă.

- tribunalul arbitral și instanța

judecătorească nu au analizat documentele invocate de pârâtă în susținerea

acoperirii nulității relative a contractului.

În cadrul motivului de recurs

reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a arătat

că, în opinia sa, instanța de control judecătoresc a validat o hotărâre

arbitrală motivată contradictoriu.

Analizând punctual criticile

recurentei, Înalta Curte, prin decizia nr. 3570 din 10 iunie 2005, a respins

recursul ca nefondat.

Prin cererea introdusă la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, înregistrată sub nr. 3182 din

24 octombrie 2004 SC I. SRL Arad (fostă SC R.B.I. SRL Arad) a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs.

Contestatoarea își întemeiază

cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., 318 alin. (1)

teza 2 C. proc. civ.

a) Criticile subsumate de

contestatoare motivului de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza 1 C.

proc. civ., potrivit căruia hotărârea instanței de recurs este nelegală, fiind

rezultatul unei grave greșeli materiale în soluționarea cauzei vizează faptul

că instanța de recurs, menținând sentința recurată, nu a luat în considerare

elementele determinante ale înscrisurilor depuse la dosar și care, în opinia

contestatoarei ar fi stat la baza unei motivări contradictorii. Astfel, se

arată că, în măsura în care s-ar fi apreciat că actul adițional este nul

absolut, pentru aceleași motive instanța ar fi trebuit să nu confere efecte

juridice notificărilor.

b) Criticile întemeiate pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea

instanței de recurs este nelegală întrucât instanța a omis să se pronunțe

asupra tuturor motivelor de modificare a sentinței recurate vizează următoarele

aspecte:

- instanța de recurs a omis să se

pronunțe asupra motivului de recurs referitor la nulitatea relativă a actului

adițional precum și asupra acoperirii acestei nulități prin executarea

clauzelor actului adițional;

- instanța de recurs a omis să se

pronunțe asupra motivului de recurs referitor la teoria mandatului aparent;

- instanța de recurs a omis a se

pronunța asupra motivului de recurs referitor la caracterul juridic de sine

stătător al actului adițional;

- instanța de recurs a omis a se

pronunța asupra motivului de recurs privind legalitatea modificării obiectului

cererii.

Contestația în anulare este

nefondată.

a) Cu privire la primul motiv de

anulare întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

instanța reține următoarele:

Este unanim acceptată consacrarea

dată de doctrină și jurisprudență sintagmei „eroare materială” în sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Astfel, sunt considerate greșeli

materiale în înțelesul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. respingerea

greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau

ca declarat de un mandatar fără calitate.

Criticile aduse de contestatoare în

susținerea acestui motiv de anulare vizează aprecierea probelor, interpretarea

unor dispoziții legale de drept substanțial care nu pot face obiectul analizei

instanței în cadrul contestației în anulare întrucât legiuitorul nu a creat

această cale extraordinară de atac pentru reformarea unor greșeli de fond, ci

doar pentru remedierea unor greșeli materiale.

Un alt argument ce poate fi adus în

sprijinul respingerii acestei prime critici îl constituie și faptul că

dispozițiile art. 318 C. proc. civ. sunt extrem de restrictive, având un câmp

limitat de aplicare de natură a trasa o demarcație netă între calea de

retractare (proprie contestației în anulare) și calea de reformare (proprie

recursului).

b) Referitor la criticile întemeiate

pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., se constată, în raport

de motivarea recursului, că sunt nefondate.

Instanța de recurs a subliniat în

motivarea hotărârii, încă de la început, că motivele invocate în recurs trebuie

circumscrise modului în care instanța de control judecătoresc a soluționat

aspectele criticate de recurentă.

Faptul că instanța a analizat unitar

motivele de recurs și a sintetizat, pe grupe de motive, problemele de drept

invocate nu poate conduce la concluzia că aceasta a omis a analiza vreunul

dintre motivele invocate.

Astfel, instanța de recurs, a

constatat că în mod corect s-a reținut că actul adițional, este lovit de

nulitate absolută.

Confirmând nulitatea absolută

instanța de recurs s-a pronunțat în sensul că a reținut ca irelevantă derularea

contractelor sub acest aspect, dat fiind faptul că executarea contractului nu

poate acoperi nulitatea acestuia.

De asemenea, criticile recurentei cu

privire la teoria mandatului aparent și cele referitoare la modificarea

obiectului cererii au făcut obiectul analizei instanței de recurs, aceasta

înlăturându-le cu motivarea că în acțiunea arbitrală recurenta a avut calitatea

de pârâtă, situație în care nu este în măsură să ceară sancționarea depășirii

obiectului cererii.

Întrucât tribunalul arbitral și

instanța de control judecătoresc, au făcut vorbire pe larg despre aceste

aspecte, instanța de recurs a confirmat, implicit, legala dezlegare dată

acestor probleme de drept.

Instanța de recurs s-a pronunțat, de

asemenea, și cu privire la aplicarea în speță a principiului accesorium sequitur

principale, arătând că actul adițional nu are o existență de sine stătătoare și

nu poate fi analizat separat de contractele pe care le modifică.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatorul SC I. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 3570 din 10

iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

în dosarul nr. 945/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 3 februarie 2006.