ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5623/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2297 din 14 aprilie 2003 la Tribunalul Botoșani, reclamanta SC O. SA, sucursala Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul D.C.V., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a tichetului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din 4 iulie 2002 eliberat de SC O. SA, sucursala Botoșani. În cauză, SC A.Ț.A. SA, sucursala Botoșani, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului. Prin sentința nr. 1190 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamantă și a admis cererea de intervenție.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în cauză nu poate fi reținut viciul de consimțământ al agentului de a încheia tichetul de asigurare, prin aceea că a fost indus în eroare asupra proprietarului autoturismului, deoarece legea nu condiționează valabilitatea tichetului de asigurare de acest aspect situație în care nu este dată nulitatea absolută a tichetului de asigurare. Pentru aceleași considerente, în baza art. 55 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., a fost admisă cererea de intervenție, având în vedere că apărările intervenientei în interesul pârâtului, s-au dovedit a fi fondate.

Prin decizia nr. 53 din 22 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate și în consecință a schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a tichetului de asigurare pentru răspundere civilă auto din 4 iulie 2002, încheiat între reclamantă și pârât. A respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de SC A.Ț.A. SA, sucursala Botoșani. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, în cauză nefiind îndeplinită una din cerințele imperative a legii și anume ca autoturismul să fie înmatriculat sau supus înmatriculării, cerințe ce nu erau îndeplinite la data producerii evenimentului rutier, evident, tichetul de asigurare obligatorie era lovit de nulitate absolută și nu mai putea produce efecte juridice.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâtul, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., și solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Recurentul-pârât susține astfel că reclamanta își invocă propria culpă, în sensul că i-a pretins și a primit cu titlu de primă de asigurare o sumă mai mică decât ar fi trebuit, respectiv 480.000 lei în loc de 542.000 lei; instanța de apel s-a axat pe analizarea unui fapt juridic și anume dacă autoturismul a fost înmatriculat în cele 30 de zile, în loc să analizeze eventualele cauze care ar fi atras, într-adevăr, nulitatea absolută a actului juridic; actul a fost anulat datorită culpei proprii a reclamantei și nu din cauze imputabile pârâtului; instanța de apel s-a abătut de la principiul aplicării cu prioritate a legii speciale, care prevede că pentru o asigurare încheiată printr-un agent de asigurare, asigurătorul, în numele căruia acționează agentul, este răspunzător față de asigurat pentru toate actele omisiunile agentului de asigurare.

Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi avute în continuare. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Într-adevăr, instanța de apel, în pronunțarea deciziei, soldate cu constatarea nulității absolute a tichetului de asigurare de răspundere civilă auto încheiat între părțile aflate în litigiu, greșit și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 2 din normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă, potrivit cărora primele de asigurare se plătesc pentru autovehiculele înmatriculate sau supuse înmatriculării.

În consecință, raportându-se exclusiv la aceste dispoziții legale și constatând că autovehiculul asigurat, nu era înmatriculat și nici supus înmatriculării, a apreciat eronat că tichetul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este lovit de nulitate Aceasta deoarece, în speță, au aplicabilitate dispozițiile art. 10 și art. 56 din Legea nr. 136/1995 coroborate cu cele ale art. 6 din norme, care au fost emise în scopul aplicării întocmai a legii și pentru a nu nesocoti dreptul ca autoturismele înmatriculate în străinătate să fie asigurate în România.

De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv ale art. 34 alin. (4) și art. 37 din Legea nr. 32/2000, potrivit cărora „dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asigurătorul în numele căruia acționează agentul este răspunzător față de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare” și cele în conformitate cu care „nici o faptă sau omisiune a asigurătorului ori agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii contractului de asigurare, a condițiilor sau primelor de asigurare, precum și a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare nu poate fi invocată de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare”.

În cauză, întrucât asigurarea s-a încheiat printr-un agent de asigurare și având în vedere obligațiile legale mai sus arătate, potrivit cărora chiar în situație neîndeplinirii unor cerințe legale în momentul încheierii asigurării, asigurătorul nu poate cere anularea contractului de asigurare, contra asiguratului, invocându-și propria culpă, decurgând din faptele prepusului său, rezultă cu certitudine că nu există motive legale pentru declararea nulității sau anulării actului, respectiv a tichetului de asigurare de răspundere civilă auto. De altfel, motivele concrete invocate de reclamantă nu îndeplinesc cerințele unor cauze dovedite de nulitate, absolută sau relativă, a actului încheiat, între reclamantă și pârât.

Astfel fiind, având în vedere cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de pârât, se va modifica decizia recurată și se va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, aceasta urmând a fi menținută, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul D.C.V., împotriva deciziei nr. 53 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, modifică decizia recurată și respinge apelul reclamantei declarat împotriva sentinței nr. 1190 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Botoșani. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 noiembrie 2005.