ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5623/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5623/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2297
din 14 aprilie 2003 la Tribunalul Botoșani, reclamanta SC O. SA, sucursala
Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul D.C.V., a solicitat ca prin hotărârea ce
se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a tichetului de asigurare
obligatorie de răspundere civilă auto din 4 iulie 2002 eliberat de SC O. SA, sucursala
Botoșani.
În cauză, SC A.Ț.A. SA, sucursala
Botoșani, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului.
Prin sentința nr. 1190 din 3
decembrie 2003, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios
administrativ a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamantă și a
admis cererea de intervenție.
Pentru a pronunța această sentință,
tribunalul a reținut că în cauză nu poate fi reținut viciul de consimțământ al
agentului de a încheia tichetul de asigurare, prin aceea că a fost indus în
eroare asupra proprietarului autoturismului, deoarece legea nu condiționează valabilitatea
tichetului de asigurare de acest aspect situație în care nu este dată nulitatea
absolută a tichetului de asigurare.
Pentru aceleași considerente, în
baza art. 55 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., a fost admisă cererea de
intervenție, având în vedere că apărările intervenientei în interesul
pârâtului, s-au dovedit a fi fondate.
Prin decizia nr. 53 din 22 aprilie
2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,
a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate și
în consecință a schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că a admis
acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a tichetului de
asigurare pentru răspundere civilă auto din 4 iulie 2002, încheiat între
reclamantă și pârât.
A respins ca nefondată cererea de
intervenție accesorie formulată de SC A.Ț.A. SA, sucursala Botoșani.
În motivarea acestei soluții,
instanța de apel a reținut că, în cauză nefiind îndeplinită una din cerințele
imperative a legii și anume ca autoturismul să fie înmatriculat sau supus
înmatriculării, cerințe ce nu erau îndeplinite la data producerii evenimentului
rutier, evident, tichetul de asigurare obligatorie era lovit de nulitate
absolută și nu mai putea produce efecte juridice.
Împotriva deciziei curții de apel a
declarat recurs pârâtul, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.
proc. civ., și solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a deciziei
atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Recurentul-pârât susține astfel că
reclamanta își invocă propria culpă, în sensul că i-a pretins și a primit cu
titlu de primă de asigurare o sumă mai mică decât ar fi trebuit, respectiv
480.000 lei în loc de 542.000 lei; instanța de apel s-a axat pe analizarea unui
fapt juridic și anume dacă autoturismul a fost înmatriculat în cele 30 de zile,
în loc să analizeze eventualele cauze care ar fi atras, într-adevăr, nulitatea
absolută a actului juridic; actul a fost anulat datorită culpei proprii a
reclamantei și nu din cauze imputabile pârâtului; instanța de apel s-a abătut
de la principiul aplicării cu prioritate a legii speciale, care prevede că
pentru o asigurare încheiată printr-un agent de asigurare, asigurătorul, în
numele căruia acționează agentul, este răspunzător față de asigurat pentru
toate actele omisiunile agentului de asigurare.
Recursul este fondat, potrivit
considerentelor ce vor fi avute în continuare.
Din examinarea actelor dosarului, se
constată următoarele:
Într-adevăr, instanța de apel, în
pronunțarea deciziei, soldate cu constatarea nulității absolute a tichetului de
asigurare de răspundere civilă auto încheiat între părțile aflate în litigiu,
greșit și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 2 din normele privind
aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă,
potrivit cărora primele de asigurare se plătesc pentru autovehiculele
înmatriculate sau supuse înmatriculării.
În consecință, raportându-se
exclusiv la aceste dispoziții legale și constatând că autovehiculul asigurat,
nu era înmatriculat și nici supus înmatriculării, a apreciat eronat că tichetul
de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este lovit de nulitate
Aceasta deoarece, în speță, au
aplicabilitate dispozițiile art. 10 și art. 56 din Legea nr. 136/1995
coroborate cu cele ale art. 6 din norme, care au fost emise în scopul aplicării
întocmai a legii și pentru a nu nesocoti dreptul ca autoturismele înmatriculate
în străinătate să fie asigurate în România.
De asemenea, sunt aplicabile
dispozițiile legii speciale, respectiv ale art. 34 alin. (4) și art. 37 din
Legea nr. 32/2000, potrivit cărora „dacă un asigurat a încheiat o asigurare
printr-un agent de asigurare, asigurătorul în numele căruia acționează agentul
este răspunzător față de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului
de asigurare” și cele în conformitate cu care „nici o faptă sau omisiune a
asigurătorului ori agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a
prezentei legi, a legii contractului de asigurare, a condițiilor sau primelor
de asigurare, precum și a altor elemente privind încheierea contractului de
asigurare nu poate fi invocată de asigurător pentru anularea unui contract de
asigurare”.
În cauză, întrucât asigurarea s-a
încheiat printr-un agent de asigurare și având în vedere obligațiile legale mai
sus arătate, potrivit cărora chiar în situație neîndeplinirii unor cerințe
legale în momentul încheierii asigurării, asigurătorul nu poate cere anularea
contractului de asigurare, contra asiguratului, invocându-și propria culpă,
decurgând din faptele prepusului său, rezultă cu certitudine că nu există motive
legale pentru declararea nulității sau anulării actului, respectiv a tichetului
de asigurare de răspundere civilă auto.
De altfel, motivele concrete
invocate de reclamantă nu îndeplinesc cerințele unor cauze dovedite de nulitate,
absolută sau relativă, a actului încheiat, între reclamantă și pârât.
Astfel fiind, având în vedere cele
mai sus arătate, se va admite recursul declarat de pârât, se va modifica
decizia recurată și se va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva
sentinței tribunalului, aceasta urmând a fi menținută, ca fiind legală și
temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul D.C.V.,
împotriva deciziei nr. 53 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel
Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, modifică decizia
recurată și respinge apelul reclamantei declarat împotriva sentinței nr. 1190
din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Botoșani.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 23 noiembrie 2005.