ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4101/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4101/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 ianuarie 2003, reclamanta SC B.T.T. SA București, a chemat în judecată pârâta SC F.T. SRL București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate reziliat de plin drept contractul de asociere din 6 iulie 1999 și să dispună evacuarea pârâtei din spațiile ce au făcut obiectul acestui contract. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de asociere în participațiune menționat, având ca obiect exploatarea în comun a activelor V.D. și R.P.M., inclusiv bunurile din dotare și terenul aferent acestora. Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei minime de asociere stabilită prin art. 6.2 alin. (1) din contract.
Aceasta se află în culpă și pentru neplata utilităților, precum și pentru nepunerea la dispoziția reclamantei a registrelor de evidență. Prin sentința nr. 11069 din 22 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea, a constatat reziliat contractul de asociere în participațiune și a dispus evacuarea pârâtei din spațiile ce fac obiectul acestui contract, reținând că din probatoriul administrat a rezultat neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de plată a cotei de participare la asociere. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 42 din 18 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe.
În motivarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că în cauză nu se poate pune problema clauzei leonine, contractul fiind încheiat în sensul arătat, cu referire la obligația de plată a unei cote fixe de participare la asociere, în considerarea patrimoniului semnificativ pus la dispoziția pârâtei și care, în lipsa acestei clauze, ar fi putut fi exploatat în interesul exclusiv al pârâtei. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut că în mod greșit instanța de control judiciar a reținut că este datorată cota de asociere convenită prin contract independent de rezultatele financiare ale asocierii. Totodată, în mod greșit aceeași instanță a apreciat că repunerea în situația anterioară este realizată legal în cazul acestui contract prin evacuare.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În raport de dispozițiile art. 1020 C. civ., rezilierea apare ca o desfacere, pentru viitor, a unui contract sinalagmatic, cu execuție succesivă, ca urmare a neexecutării obligației uneia dintre părțile contractante. Producând efecte numai pentru viitor, rezilierea nu pune problema repunerii în situația anterioară, în sensul că părțile păstrează prestațiile efectuate în temeiul contractului. Desigur, creditorul este îndrituit a cere executarea silită a obligațiilor scadente și neexecutate până la momentul rezilierii, precum și despăgubiri ce i-ar fi produse prin reziliere.
Rezilierea presupune așadar cu necesitate existența unei obligații contractuale valide și neîndeplinirea culpabilă a acesteia. În cauză, cererea privind rezilierea contractului de asociere în participațiune a fost întemeiată pe neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de plată asumată prin art. 6.2 pct. 1 din contractul de asociere în participațiune, care dispune astfel A.A. se obligă să achite A.P. SC B.T.T. SA suma de 6000 dolari S.U.A. /an, iar diferența de plătit, conform cotei de participare a SC B.T.T. SA la profit, se va stabili în maximum 30 zile de la încheierea bilanțului contabil pe exercițiul financiar încheiat”. Potrivit art. 251 C. com. „asociațiunea în participațiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăți, o participațiune la beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau chiar asupra întregului lor comerț”.
Rezultă așadar că asocierea în participațiune se constituie în scopul realizării de beneficii de către toți asociații și, pe cale de consecință, participării la pierderi. Ca atare, contravine însăși scopului asocierii stipularea unui câștig fix în valoarea unui asociat și absolvirea acestuia de la suportarea eventualelor pierderi. Astfel, potrivit art. 1513 alin. (2) C. civ. „asemenea, nulă este convenția prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierdere”. Ori, din modul de redactare al clauzei contractuale invocate ca temei al acțiunii în reziliere, rezultă că reclamanta este exclusă de participarea la pierderi. Ca atare, instanța a dispus în sensul rezilierii contractului de asociere în participațiune în considerarea unei clauze nule prin efectul legii.
Pe de altă parte, încetarea asocierii este supusă regulilor determinate de art. 254 C. com., cu referire la art. 1530 C. civ., fără legătură cu evacuarea pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate de locatar prin contractul de închiriere. Ca atare, dispunând în sensul arătat, hotărârea atacată este supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe și va schimba în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC F.T. SRL București, împotriva deciziei nr. 42 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 11069 din 22 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC B.T.T. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 iulie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.