ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2306/2005

Examinând recursul în anulare de față, constată. Prin sentința penală nr. 650 din 9 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia au fost condamnați următorii inculpați: 1. B.O.M.

după cum urmează: - la un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul grațierii pentru pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1281/1998 a Judecătoriei Arad, pedeapsă ce a fost adăugată la fiecare din pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedepsele de: 2 ani și 6 luni; un an și 10 luni și respectiv 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 4 martie 2002 la 3 aprilie 2002. 2. L.C.S., - la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din 23 decembrie 2001 la 24 decembrie 2001 și a arestării preventive de la 5 martie 2002 la 3 aprilie 2002. S-a constatat că partea vătămată F.M. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-au confiscat bunurile ridicate de la inculpați conform dovezii seria B nr. 0283. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 22 decembrie 2001, prin forțarea încuietorilor și neutralizarea computerului de bord, inculpații au încercat să sustragă autoturismul părții vătămate F.M. S-a reținut, de asemenea, că inculpatul B.O.M.

a plecat de la locul faptei conducând un autoturism marca Volkswagen care avea un număr fals de înmatriculare, în realitate nefiind înmatriculat. Prin decizia penală nr. 512/ A din 2 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.O.M. și s-a dispus desființarea sentinței în ceea ce-l privește, sub aspectul aplicării art. 37 lit. a) C. pen., al art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 și al pedepsei rezultante. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de 2 ani și 6 luni, un an și 10 luni și 2 ani închisoare. S-au înlăturat aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 privind revocarea grațierii și adăugarea pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1281/1998 a Judecătoriei Arad la fiecare din pedepsele aplicate, rezultând astfel pedepsele de un an și 6 luni; 10 luni și un an închisoare.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., din încadrarea juridică dată fiecărei infracțiuni și s-a făcut aplicarea art. 37 lit. b) cu privire la fiecare infracțiune. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare. Prin aceeași decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.C.S., care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a reținut că greșit a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul B.O.M.

prin reținerea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., în loc de art. 37 lit. b) și greșit s-a revocat grațierea, întrucât termenul de 3 ani prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 a început să curgă, conform art. 136 alin. (3) C. pen., de la data actului de grațiere, respectiv de la 25 iulie 1997, astfel încât acest termen expirase până la data de 22 decembrie 2001, când au fost comise faptele. S-a mai reținut că situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite pe baza probelor administrate în cauză. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 285 din 6 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C.S. și a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.O.M., obligându-i pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 7 1 C. proc. pen., recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate. S-a arătat în motivarea recursului în anulare că s-a dat o greșită încadrare juridică faptelor comise de inculpatul B.O.M. prin reținerea recidivei prevăzută de art. 37 lit. b) în loc de art. 37 lit. a) C. pen. și greșit nu s-a revocat grațierea pentru pedeapsa ce constituie prim termen al recidivei. Un alt motiv de recurs în anulare se referă la neaplicarea art. 83 C. pen., cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării la care a fost condamnat inculpatul L.C.S.

prin sentința penală nr. 3653 din 18 decembrie 1998 definitivă prin decizia penală nr. 888 din 30 septembrie 1999. S-a mai susținut că greșit s-a dedus arestarea preventivă până la 3 aprilie 2002 în loc de 3 mai 2002. Recursul în anulare este fondat din următoarele considerente: Din fișa de cazier a inculpatului B.O.M. rezultă că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare, prin sentința penală nr. 1281 din 8 iunie 1998 a Judecătoriei Arad, definitivă la 13 mai 1999 a Curții de Apel Timișoara, pedeapsă grațiată în întregime conform art. 1 din Legea nr. 137/1997. Mai rezultă că din pedeapsă s-a dedus arestarea de la 8 decembrie 1997 la 16 ianuarie 1998. Rezultă deci că la data de 25 iulie 1997 când a apărut Legea nr. 137/1997 inculpatul B.O.M.

nici nu fusese condamnat pentru fapta din 24 decembrie 1995. În consecință, se constată că instanța de apel, reținând greșit dispozițiile art. 136 alin. (3) C. proc. pen., care nu sunt incidente în cauză, deoarece privesc calculul termenului de reabilitare, a considerat că termenul de 3 ani prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997, privind grațierea unor pedepse curge de la data apariției actului de clemență. Efectele grațierii se produc de la data actului de clemență numai dacă în acel moment hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa este definitivă. În caz contrar efectele grațierii se produc în momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Așa fiind, se constată că în speță termenul condiție prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 a început să curgă la data de 13 mai 1999, când a rămas definitivă sentința penală nr. 1994/1998 prin care inculpatul B.O.M.

a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare. Cum la data de 22 decembrie 2001, când au fost comise faptele deduse judecății, termenul condiție din legea de grațiere nu se împlinise, pedeapsa de un an închisoare nu poate fi considerată ca executată și ca atare constituie conform art. 37 lit. a) C. pen., prim termen al recidivei postcondamnatorie și nu al recidivei postexecutorie. Pe de altă parte, întrucât în decurs de 3 ani de la grațiere, inculpatul a săvârșit infracțiuni intenționate, se impunea aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.

Se constată, de asemenea, că instanța de fond a reținut corect incidența art. 10 alin. (1) , dar a procedat greșit adăugând integral pedeapsa de un an închisoare, deoarece numai un rest de 10 luni și 20 de zile din această pedeapsă a rămas neexecutat ca efect al grațierii, inculpatul fiind arestat de la 8 decembrie 1997 la 16 ianuarie 1998. Recursul în anulare este întemeiat și în ceea ce-l privește pe inculpatul L.C.S. Astfel, din fișa de cazier rezultă că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării prin sentința penală nr. 3653 din 18 decembrie 1998 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 888 din 30 septembrie 1999 a Curții de Apel Oradea.

Întrucât fapta, din 22 decembrie 2001, a fost comisă în timpul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, care a început să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (30 septembrie 1991) era obligatorie revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Susținerea că greșit nu s-a dedus arestarea preventivă până la data de 3 mai 2002 nu este fondată, întrucât din actele dosarului rezultă că încheierea nr. 60 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a prelungit arestarea preventivă a inculpaților până la 3 mai 2002, a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia penală nr. 165/ R din 12 aprilie 2002. Rezultă, de asemenea, că în rejudecare, prin încheierea nr. 80 din 29 aprilie 2002 Judecătoria Oradea a respins cererea de prelungire a arestării preventive constatând că arestarea a început de drept la 3 aprilie 2002. Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată existența cazurilor de casare prevăzute de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 7 1 C. proc.

pen., va admite recursul în anulare și conform art. 414 1 , raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârile în parte, în următoarele limite. Se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul B.O.M., reținând dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., în locul dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 se va revoca grațierea pentru restul de 10 luni și 20 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare, urmând ca acesta să fie executat alături de pedeapsa rezultantă stabilită conform art. 34 lit. b) C. pen. Conform art. 83 se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului L.C.S.

prin sentința penală nr. 3653/1998 și executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.O.M. arestarea preventivă până la punerea în libertate și din pedeapsa aplicată inculpatului L.C.S. arestarea de la 16 martie 1994 la 5 aprilie 1994, precum și reținerea de 24 ore și arestarea preventivă până la punerea în libertate, fiind de precizat că nu s-au putut obține relații cu privire la data la care a încetat efectiv deținerea inculpaților în baza mandatelor de arestare în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 650 din 9 iunie 2003 a Judecătoriei Alba Iulia, deciziei penale nr. 512 din 2 decembrie 2003 a Tribunalului Alba și deciziei penale nr. 285 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpații B.O.M. și L.C.S. Casează în totalitate deciziile atacate și în parte sentința penală, în următoarele limite: - referitor la inculpatul B.O.M. cu privire la încadrarea juridică a faptelor, neaplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 și pedeapsa ce face obiectul revocării grațierii și perioada dedusă din pedeapsă; - referitor la L.C.S.

cu privire la neaplicarea art. 83 C. pen., și perioada dedusă din pedeapsă. Rejudecând: I. Înlătură dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. și repune în individualitatea lor pedepsele de un an și 6 luni, 10 luni și de un an închisoare, aplicate inculpatului B.O.M. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestui inculpat după cum urmează: - din art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpat la un an și 6 luni închisoare; - din art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe același inculpat la 10 luni închisoare; - din art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpat la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 revocă grațierea pentru restul de 10 luni și 20 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1281 din 8 iunie 1998 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 726 din 13 mai 1999 a Curții de Apel Timișoara și dispune executarea acestuia alături de pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare urmând ca în final inculpatul B.O.M.

să execute pedeapsa de 2 ani, 4 luni și 20 zile închisoare. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., scade din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 4 martie 2002 până la punerea în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6/2002 din 5 martie 2002 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 30/P/2002. II. În baza art. 83 C. pen., revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului L.C.S. prin sentința penală nr. 3653 din 18 decembrie 1998 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia penală nr. 888 din 30 septembrie 1999 a Curții de Apel Oradea și executarea acesteia alături de pedeapsa de un an și 6 luni, aplicată în cauză, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 16 martie 1994 la 5 aprilie 1994, reținerea de 24 ore din 23 decembrie 2001 și arestarea preventivă de la 5 martie 2002 până la punerea în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7 din 5 martie 2002 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 30/P/2002. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpaților, în sumă de 800.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2005.