Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.07.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6117/2005

HOTĂRÂRE
07.07.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6117/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8192 din 5 octombrie 2004 a Judecătoriei Brașov a fost admisă acțiunea formulată de B.A. în contradictoriu cu SC R. SRL Brașov, dispunându-se obligarea pârâtei de a încheia cu reclamantul contract de vânzare–cumpărare cu privire la locuința situată în Brașov. Apelul declarat de SC R. SRL Brașov împotriva acestei sentințe a fost înregistrat la C.A. Brașov, care prin decizia nr. 257 din 15 martie 2005, pronunțată cu opinia separată a unui membru al completului de judecată și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Această soluție s-a întemeiat pe prevederile art. 282 1 C. proc.

civ., coroborate cu art. 1 pct. 5 din Legea nr. 195/2004 de modificare a art. 299 C. proc. civ., avându-se în vedere că obiectul litigiului are o valoare de sub 1 miliard lei și ca atare singura cale de atac admisibilă este recursul de competența instanței imediat ierarhic superioare celei care a pronunțat sentința. La rândul său, Tribunalul Brașov s-a declarat necompetent să soluționeze cauza și ca urmare prin decizia nr. 354 din 5 mai 2005 a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Brașov. S-a avut în vedere că cererea de față are ca obiect obligația de a face, respectiv constrângerea debitorului unei obligații de a executa în natură prestația la care este ținut.

S-a apreciat apoi că este vorba de o acțiune neevaluabilă în bani, ce nu face parte din categoria litigiilor vizate de art. 282 1 C. proc. civ. și ca atare tribunalul nu este competent să soluționeze apelul. Ivindu-se un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., cauza a fost înaintată acestei instanțe în drept să hotărască asupra conflictului, conform art. 21 C. proc. civ. Se constată că instanțele au hotărât în mod diferit asupra competenței de soluționare a căii de atac exercitate împotriva sentinței dată de judecătorie ca instanță în fond, în raport de reținerea în cauză sau neaplicabilitatea prevederilor art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestei prevederi legale, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind o serie de litigii, între care și acela al căror obiect are o valoarea de până la 1 miliard lei.

Aceste categorii de litigii sunt susceptibile numai în recurs, care în adevăr potrivit art. I pct. 5 din Legea nr. 195/2004 de modificare a art. 299 C. proc. civ. se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat prima hotărâre. Pentru aceste considerente Curtea de Apel Brașov s-a declarat necompetentă să soluționeze apelul și a trimis cauza tribunalului spre a judeca recursul. Această soluție este eronată, deoarece pornește de la o falsă premisă, potrivit căreia obiectul cererii este evaluabil în bani și este situat sub plafonul menționat. Examinând obiectul cererii, se constată că s-a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unui contract de vânzare–cumpărare asupra unui imobil ocupat de reclamant în calitate de chiriaș.

Această acțiune astfel cum este formulată se înscrie în categoria acelora ce au ca obiect o obligație de a face, având ca finalitate constrângerea celui chemat în judecată de a executa în natură, în mod direct o anumită prestație. Aceasta este o acțiune neevaluabilă în bani, și în legătură cu care este lipsită de relevanță juridică valoarea imobilului asupra căruia se solicită a se exercita o anumită prestație. Așa fiind, în raport de natura juridică a acțiunii, de obiectul ei, neevaluabil în bani, rezultă că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 282 1 pct. 1 C. proc. civ., în sensul cărora singura cale de atac admisibilă ar fi fost recursul. Prin urmare, în mod corect părțile și-au intitulat calea de atac exercitată drept apel, care potrivit art. 3 pct. 2 C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65/2004, în vigoare la data soluționării conflictului, este de competența Curții de Apel Brașov. De aceea se va stabili competența de soluționare a apelului de față în favoarea acestei instanțe, căruia i se va trimite dosarul.

DECIDE: Stabilește în favoarea Curții de Apel Brașov competența de soluționare a apelului declarat de SC R. SRL Brașov împotriva sentinței nr. 8192 din 5 octombrie 2004 a Judecătoriei Brașov. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7864/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Brașov la 2 iulie 2004, sub nr. 8601/2004, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pâr
ÎCCJ 2005-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4915/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 7654 din 22 iunie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanții I.A. și I.R. și a o
ÎCCJ 2005-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6674/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6006 de la 18 iunie 2004 Judecătoria Brașov a respins cererea reclamantei M.M.E. prin care a solicitat ob
ÎCCJ 2004-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3972/2004
Asupra conflictului de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4871 din 14 mai 2004 a Judecătoriei Brașov, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă ș
ÎCCJ 2004-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6443/2004
.564 lei (prețul vânzării imobilului) așa încât competența de soluționare a cauzei revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. După declinare, procesul a fost înregistrat la Tribunalul București sub nr. 3566/2003. Din o
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă