ÎCCJ, Decizia nr. 181/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 105 din 20 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 822/P/2004 din 20 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă ca inadmisibilă. S-a reținut că împotriva rezoluției menționate, petentul nu a urmat procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen. Astfel, petentul B.I. a formulat un număr de 8 memorii, prin care a susținut că soluțiile pronunțate în dosarele nr. 1150/1993, al Judecătoriei Ineu, nr. 188/P/1999 și nr. 644/P/2003, ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, sunt abuzive și vădit nelegale.

În fapt, la data de 15 noiembrie 1992, petentul menționat a produs părții vătămate S.P., leziuni ce au necesitat pentru vindecare, un număr total de 65 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul B.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 54/P/1993 din 5 mai 1993, întocmit de procurorul L.I. din cadrul fostei Procuraturi Locale Ineu. Prin sentința penală nr. 370 din 15 noiembrie 1993, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 3 luni și 16 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. Completul de judecată a fost formulat din judecătorii T.V. și C.C., procuror de ședință fiind M.M.

Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 61 din 27 ianuarie 1994, a Tribunalului Arad. Completul de judecată a fost compus din judecătorii D.A., P.M. și A.M. Ministerul Public a fost reprezentat de procurorul B.A. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 164/R din 27 aprilie 1994, a respins recursul declarat de inculpat. Completul de judecată a fost constituit din judecătorii D.M., N.S. și D.D., iar reprezentarea Ministerului Public a fost asigurată de procurorul F.E. Petentul B.I. a sesizat organul de urmărire penală, susținând că magistrații menționați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, precum și a infracțiunii de represiune nedreaptă, constând în aceea că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, deși la dosar nu existau suficiente probe în susținerea învinuirii.

Or, examinând dosarul de fond, se constată că modul de comitere al faptei și vinovăția inculpatului rezultă în mod indubitabil din materialul probator administrat în cauză. Prin urmare, fapta reclamată de petent nu există. Totodată, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale. Cazul prevăzut de art. 10 lit. a) prevalează asupra cazului prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., privitor la imposibilitatea antrenării răspunderii penale. Totodată, în dosarul nr. 188/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu s-a dispus, la data de 24 martie 1999, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.A., în baza art. 18 1 C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 1 C. pen. Partea vătămată contestă această soluție, pe care o consideră abuzivă. Totodată, în opinia părții vătămate B.I., care a reclamat că învinuitul A.A. nu i-a mai restituit o cantitate de cereale adusă pentru măcinat, în valoare de 1.200.000 lei, ordonanța reprezintă un act de favorizare a infractorului, iar sancțiunea aplicată este mult prea blândă în raport cu urmările concrete ale faptei comise, coroborat cu neacoperirea prejudiciului. Or, din examinarea soluției se constată că aceasta este corectă, iar sancțiunea a fost just individualizată, așa încât nu se poate reține încălcarea atribuțiilor de serviciu sau a legii de către procuror.

Prin urmare, nici în acest caz, nu se poate dispune începerea urmăririi penale, întrucât fapta nu există. În fine, petentul B.I. a mai avut calitatea de parte vătămată în dosarul nr. 644/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu. Acesta a sesizat organul de urmărire penală, cu privire la S.P., S.L., J.I. și J.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 192, 213, 289 și 323 C. pen., raportul conflictual fiind generat de condițiile de încheiere și executare a unui contract de închiriere, având ca obiect un spațiu comercial. Prin rezoluția din 18 noiembrie 2003 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele sesizate nu există. Astfel, urmare a examinării soluției, s-a constatat că aceasta este corectă și că solicitarea de desfășurare a unei anchete penale este consecința unui conflict mai vechi cu persoanele împotriva cărora sesizarea a fost formulată.

De altfel, aceste aspecte fuseseră anterior cercetate în dosarele nr. 761/P/2002, nr. 75/P/2003, nr. 189/P/1999, ale aceleași unități și a mai multor lucrări, toate soluționate prin neînceperea urmăririi penale sau închise prin referat. Soluțiile pronunțate în aceste dosare nu au fost atacate pe calea prevăzută de art. 278 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați, sub aspectul infracțiunilor sesizate. Petentul a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângere formulată împotriva rezoluției nr. 822/P/2004 din 20 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, fără a urma anterior procedura prevăzută de art. 278 C. proc.

pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul B.I. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris la data exercitării căii de atac. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, corespunzător dispozițiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”, precum și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție, au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

Din economia textului menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții interesate, prin art. 275 - 278 din același cod și excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menționat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluția primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condițiile procedurii menționate. Ca atare, are aptitudinea declanșării controlului judecătoresc exclusiv plângerea care privește actul procesual prevăzut de art. 278 1 C. proc.

pen., formulată de persoana care își justifică calitatea în condițiile legii. În consecință, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen. constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza. Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti. Aceeași concluzie este impusă și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Ca atare, revine părții interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală. Or, petentul a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic superior, a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale. Așa fiind, în mod legal instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.I. împotriva sentinței nr. 105 din 20 februarie 2006, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 6340/1/2005 (nr. în format vechi: 1485/2005). Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.