ÎCCJ, Decizia nr. 144/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 531 din 6 octombrie 2005, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenta D.M.D. împotriva rezoluției nr. 10745/248/N din 30 iunie

2005, emisă în dosarul nr. 460/P/2004, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

S-a reținut că prin rezoluția nr. 460/P/2004 din 7

iunie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale

față de judecătorii B.I.N., A.I.T., A.P.E. și A.P., toți de la Curtea de Apel București, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Organul de urmărire penală, pentru a dispune în

sensul menționat, a apreciat că litigiul civil în care a figurat ca parte

petenta D.M.D., a fost corect soluționat de judecătorii menționați și că nu

există elemente care să ducă la concluzia săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost

confirmată de procurorul ierarhic superior, prin respingerea plângerii

formulate de petentă împotriva acesteia.

Împotriva celor două rezoluții, petenta a formulat

plângere, susținând că acestea au fost date cu încălcarea legii, solicitând

desființarea lor și reluarea cercetării, până la justa soluționare a cauzei

penale.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate,

prima instanță a constatat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice,

întrucât nu s-a stabilit că judecătorii menționați, cu știință, nu și-au

îndeplinit sau și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta D.M.D. a

declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Din actele dosarului rezultă că nemulțumirea petentei

vizează în fapt soluția pronunțată într-o cauză civilă, cu referire la care

afirmă că s-ar fi produs erori în stabilirea premisei majore a silogismului

judiciar.

Nu s-a dovedit, însă, în cauză că magistrații

menționați au acționat cu intenția de a o păgubi pe petentă.

Pin urmare, în mod judicios s-a dispus, în sensul

neînceperii urmăririi penale, reținându-se neîntrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Formulând plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale confirmată de

procurorul ierarhic superior, petenta nu a administrat probe în raport cu care

să se poată stabili o altă situație de fapt.

Așa fiind, soluția primei instanțe, atacată cu recurs

de petentă, se constată a fi temeinică și legală, nesupusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Pe de altă parte, așa cum în mod întemeiat a reținut

organul de urmărire penală, nemulțumirea petentei privește soluția dată în

cauză civilă privind-o pe aceasta și vizează declanșarea controlului judiciar

al hotărârilor judecătorești menționate, pe alte căi, decât cele prevăzute de

legea procesual-civilă.

Or, plângerea prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., având între altele rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul

judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată.

Acest control privește exclusiv temeinicia și

legalitatea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în

condițiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate în cauză,

respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, după caz,

în condițiile determinate riguros de legea procesual-penală.

Drept urmare, instanța penală sesizată cu plângere nu

are temei legal pentru a se pronunța ca instanță de control judiciar în cauza

civilă la soluționarea căreia, într-un proces civil, s-a pronunțat o soluție ce

nu dă satisfacție petentei.

Rezultă, așadar, că lipsește plângerii prevăzute de art.

278

1

C. proc. pen., aptitudinea declanșării unui control judiciar,

în sensul vizat de petenta menționată, al complinirii căilor de atac legal

prevăzute și reformarea hotărârilor pronunțate în cauză civilă, pe această cale

mijlocită.

Cu alte cuvinte, pretinsele erori jurisdicționale și

de procedură ce, eventual, ar fi vizate de petentă, nu pot fi examinate,

contrar legalității căilor de atac, pe această cale.

Este de reținut că sistemul procesului civil sau

penal, după caz, același pentru persoane aflate în situații identice,

determinat prin norme imperative și având ca finalitate intrarea în puterea

lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului și legii, este

de natură a asigura respectarea drepturilor și intereselor legitime ale

părților, egalitatea acestora în fața legii și tratamentul juridic

nediscriminatoriu pentru toți participanții.

Totodată, determinarea riguroasă a procedurilor

jurisdicționale, prin legea procesual-civilă și, respectiv, legea procesual-penală,

este de natură a răspunde exigențelor noii perspective asupra protecției

judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispozițiile art. 13 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, examinarea legalității și temeiniciei

soluției pronunțate în cauza civilă, în sensul vizat de petentă, ar reprezenta

o încălcare a principiilor fundamentale menționate și, totodată, nu ar

satisface cerința previzibilității statuată în jurisprudența constantă în acest

sens a Curții Europene a Drepturilor Omului, ceea ce apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În fine, nepropunând și, ca atare, neadministrându-se

probe noi care să releve o altă situație de fapt și vinovăția intimaților,

instanța de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Nici în această etapă procesuală nu au apărut

elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală și instanța de

fond, care să ducă la concluzia existenței faptelor reclamate de petentă, așa

încât simplele afirmații, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale

infracțiunii reclamate, nesusținute fiind de materialul probator administrat,

nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinței atacate și pronunțarea altei

soluții.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.D. Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) din același cod, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.D.

împotriva sentinței nr. 531 din 6 octombrie 2005, pronunțată de secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4560/2005.

Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de

300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.