ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6977/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6977/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 451 din 3

iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8863 din 11 noiembrie

2004, s-a dispus condamnarea inculpatului V.C., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută

de art. 71 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen.,

i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen., a

fost dedusă perioada arestului preventiv de la 26 octombrie 2004 la zi.

S-a constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.471.458 lei către Spitalul

Județean Timișoara.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul V.C. a locuit împreună cu

mama sa la o fermă din localitatea Voiteni, unde un incendiu din vara anului

2004 i-a distrus casa.

Inculpatul s-a mutat la bunicii săi

materni și la vărul său P.I. din comuna Parța, jud. Timiș.

La începutul lunii octombrie 2004,

martora P.D., soția lui P.I. a sacrificat un vițel, vânzând o parte martorului N.I.

cu suma de 630.000 lei, sumă pe care acesta trebuia să o achite la un termen

ulterior.

În data de 14 octombrie 2004, inculpatul

s-a întâlnit cu martorul N.I. care a spus că va plăti prețul când va dori.

Enervat de atitudinea martorului, inculpatul l-a prins cu mâna de gât intervenind

însă partea vătămată N.I. Inculpatul s-a retras în fugă câțiva metri, a luat un

par lung de aproximativ 3 metri și a pornit în urma celor doi. Când a ajuns în

apropierea acestora inculpatul l-a lovit pe N.I. în zona frontală, după care a

fugit de la locul faptei.

În data de 15 noiembrie 2004, partea

vătămată N.I. a fost internat la Spitalul Județean Timișoara cu diagnosticul „traumatism

cranio – cerebral frontal cu fracturi craniene multiple, contuzie cerebrală”.

Din Raportul medico – legal nr. 2274/2279

din 22 octombrie 2004, întocmit de I.M.L. Timișoara rezultă că leziunile

cauzate părții vătămate i-au pus viața în primejdie, necesitând pentru

vindecare 40 zile îngrijiri medicale.

În raport de aceste împrejurări instanța

de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel inculpatul V.C. solicitând desființarea acestuia

și în cadrul rejudecării aplicarea unei pedepse mai blânde.

Prin decizia penală nr. 291/ A din 14

septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul penal nr. 7208/P/2005,

a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținându-se ca fiind legală

și temeinică hotărârea pronunțată de prima instanță.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedusă în continuare detenția preventivă de la 3 iunie 2005 la

zi.

Inculpatul apelant a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul V.C., solicitând casarea hotărârii

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond impunându-se

administrarea de noi probe întrucât inculpatul a săvârșit fapta în stare de

legitimă apărare.

În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen., și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de prima

instanță, constând în aceea că în data de 14 octombrie 2004, inculpatul V.C.,

folosindu-se de un par, a lovit partea vătămată N.I., în zona capului, cauzându-i

leziuni care i-au pus viața în primejdie, este corectă.

De asemenea, încadrarea juridică a

faptei în infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., este legală iar

vinovăția inculpatul a fost stabilită în deplină concordanță cu probele

administrate în cele două faze ale procesului penal.

Inculpatul V.C. recunoaște în

declarațiile date în faza de urmărire penală că după primul incident cu partea

vătămată, când aceasta a încercat să aplaneze conflictul dintre inculpat și

martorul N.I. s-a retras în spatele celor doi, a luat „un par sau o creangă de

aproximativ 3 metri” lovind victima în zona capului.

Revenirea sa în cursul cercetării

judecătorești, în sensul că a săvârșit fapta deoarece partea vătămată împreună

cu martorul N.I. au venit să-l lovească, este nejustificată și nesusținută de

probele administrate.

Potrivit declarațiilor părții

vătămate și ale martorului N.I., inculpatul a lovit victima din spate după care

a părăsit în grabă locul comiterii faptei.

Aceeași modalitate de săvârșire a

faptei rezultă și din declarația martorei C.E. care l-a observat pe inculpat

când a luat o bâtă din curtea sa și a lovit partea vătămată în zona capului.

În aceste condiții, cum starea de

fapt rezultă cu claritate din probele administrate și cum recurentul inculpat

nu a indicat, în concret, probele ce se impun a fi administrate nu se justifică

casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea, nu sunt incidente

dispozițiile art. 44 C. pen., nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege

pentru reținerea stării de legitimă apărare.

Cât privește individualizarea

judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta a fost just

individualizată prin aplicarea și interpretarea corespunzătoare a dispozițiilor

art. 72 C. pen.

Inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad

ridicat de pericol social, periculozitate ce rezultă din modalitatea concretă

de săvârșire a faptei, de atitudinea autorului după consumarea infracțiunii,

părăsind în fugă locul incidentului, de atitudinea sa oscilantă în cursul

procesului, impunându-se menținerea pedepsei aplicate de prima instanță, care a

fost orientată spre minimul special prevăzut de textul de incriminare. În acest

fel, se realizează o justă proporție între gravitatea faptei, consecințele

acesteia și durata de timp necesară procesului educațional de resocializare.

Față de cele menționate, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C.

proc. pen., din pedeapsa aplicată, va fi dedusă perioada reținerii și arestării

preventive de la 26 octombrie 2004 la 12 decembrie 2005.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 291/ A din 14 septembrie

2005 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 26 octombrie

2004 la 12 decembrie 2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 decembrie 2005.