ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6977/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 451 din 3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8863 din 11 noiembrie 2004, s-a dispus condamnarea inculpatului V.C., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă perioada arestului preventiv de la 26 octombrie 2004 la zi. S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.471.458 lei către Spitalul Județean Timișoara. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul V.C. a locuit împreună cu mama sa la o fermă din localitatea Voiteni, unde un incendiu din vara anului 2004 i-a distrus casa.

Inculpatul s-a mutat la bunicii săi materni și la vărul său P.I. din comuna Parța, jud. Timiș. La începutul lunii octombrie 2004, martora P.D., soția lui P.I. a sacrificat un vițel, vânzând o parte martorului N.I. cu suma de 630.000 lei, sumă pe care acesta trebuia să o achite la un termen ulterior. În data de 14 octombrie 2004, inculpatul s-a întâlnit cu martorul N.I. care a spus că va plăti prețul când va dori. Enervat de atitudinea martorului, inculpatul l-a prins cu mâna de gât intervenind însă partea vătămată N.I. Inculpatul s-a retras în fugă câțiva metri, a luat un par lung de aproximativ 3 metri și a pornit în urma celor doi. Când a ajuns în apropierea acestora inculpatul l-a lovit pe N.I.

în zona frontală, după care a fugit de la locul faptei. În data de 15 noiembrie 2004, partea vătămată N.I. a fost internat la Spitalul Județean Timișoara cu diagnosticul „traumatism cranio – cerebral frontal cu fracturi craniene multiple, contuzie cerebrală”. Din Raportul medico – legal nr. 2274/2279 din 22 octombrie 2004, întocmit de I.M.L. Timișoara rezultă că leziunile cauzate părții vătămate i-au pus viața în primejdie, necesitând pentru vindecare 40 zile îngrijiri medicale. În raport de aceste împrejurări instanța de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.C. solicitând desființarea acestuia și în cadrul rejudecării aplicarea unei pedepse mai blânde. Prin decizia penală nr. 291/ A din 14 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul penal nr. 7208/P/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținându-se ca fiind legală și temeinică hotărârea pronunțată de prima instanță. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă în continuare detenția preventivă de la 3 iunie 2005 la zi. Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.C., solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond impunându-se administrarea de noi probe întrucât inculpatul a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Starea de fapt reținută de prima instanță, constând în aceea că în data de 14 octombrie 2004, inculpatul V.C., folosindu-se de un par, a lovit partea vătămată N.I., în zona capului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, este corectă. De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., este legală iar vinovăția inculpatul a fost stabilită în deplină concordanță cu probele administrate în cele două faze ale procesului penal.

Inculpatul V.C. recunoaște în declarațiile date în faza de urmărire penală că după primul incident cu partea vătămată, când aceasta a încercat să aplaneze conflictul dintre inculpat și martorul N.I. s-a retras în spatele celor doi, a luat „un par sau o creangă de aproximativ 3 metri” lovind victima în zona capului. Revenirea sa în cursul cercetării judecătorești, în sensul că a săvârșit fapta deoarece partea vătămată împreună cu martorul N.I. au venit să-l lovească, este nejustificată și nesusținută de probele administrate. Potrivit declarațiilor părții vătămate și ale martorului N.I., inculpatul a lovit victima din spate după care a părăsit în grabă locul comiterii faptei. Aceeași modalitate de săvârșire a faptei rezultă și din declarația martorei C.E.

care l-a observat pe inculpat când a luat o bâtă din curtea sa și a lovit partea vătămată în zona capului. În aceste condiții, cum starea de fapt rezultă cu claritate din probele administrate și cum recurentul inculpat nu a indicat, în concret, probele ce se impun a fi administrate nu se justifică casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, nu sunt incidente dispozițiile art. 44 C. pen., nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege pentru reținerea stării de legitimă apărare. Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta a fost just individualizată prin aplicarea și interpretarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

Inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad ridicat de pericol social, periculozitate ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de atitudinea autorului după consumarea infracțiunii, părăsind în fugă locul incidentului, de atitudinea sa oscilantă în cursul procesului, impunându-se menținerea pedepsei aplicate de prima instanță, care a fost orientată spre minimul special prevăzut de textul de incriminare. În acest fel, se realizează o justă proporție între gravitatea faptei, consecințele acesteia și durata de timp necesară procesului educațional de resocializare. Față de cele menționate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.

În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată, va fi dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 26 octombrie 2004 la 12 decembrie 2005. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 291/ A din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 26 octombrie 2004 la 12 decembrie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2005.