ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3910/2005

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 606 din 7 octombrie 2003, Judecătoria Gurahonț a admis în

parte acțiunea reclamantului F.L. împotriva pârâților F.M. și F.V., a stabilit

servitutea legală de trecere pe terenul proprietatea pârâților, identificat în

C.F. nr. 453 Moneasa, nr. top. 55/5/2, casa nr. 40, cu teren în suprafață de

1.558 mp în favoarea fondului dominant, proprietatea reclamantului, identificat

în C.F. nr. 452 Moneasa, nr. top. 55/5/3, teren de construcție cu casa nr. 40/A

în întindere de 653 mp, în varianta V3 indice C2.2 din raport.

A

obligat pe pârâți să permită reclamantului să-și construiască poarta la intrare

cu acces la drumul public și să-i pună la dispoziție porțiunea de proprietate,

conform variantei V3, propusă de expert.

A

obligat pe reclamant la plata sumei de 14.523.152 lei, cu titlu de despăgubiri

către pârâți.

A

autorizat înscrierea servituții în colile de C.F.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul și

pârâtul sunt frați, dobândind dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care

le dețin precum și a construcțiilor edificate, ce reprezintă un tot unitar,

fosta casă părintească, în urma ieșirii din indiviziune.

În

favoarea fondului dominant al reclamantului s-a creat și o servitute

convențională de trecere, îndelung folosită și care nu a fost contestată de

părți decât în ultima perioadă.

Instanța

a constatat că varianta nr. 3 propusă de expert este de natură a soluționa

corect raportul litigios, urmând ca servitutea de trecere cu piciorul să fie

constituită între baza zidului de sprijin și casa pârâților, pe o lungime

totală de 19,80 mp și o lățime de 1,30 mp, care ar necesita și amenajarea unei

porți de acces, cu ieșire la drumul public pe porțiunea de teren aflată în

proprietatea reclamantului.

Apelul

declarat de reclamant a fost respins prin decizia civilă nr. 73 din 3 februarie

2004 a Curții de apel Timișoara, care a constatat că instanța de fond a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 616-618 C. civ., prin raportare la

situația de fapt existentă.

Împotriva

acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul

F.L.

Recursul

este nul.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor.

Conform art. 306 alin. (3) din cod, indicarea greșită

a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamantul arată că decizia

cuprinde motive contradictorii, deoarece, ca urmare a reținerii unor stări de

fapt, în mod greșit s-a dispus respingerea apelului, deși chiar intimații au

fost de acord cu admiterea în parte.

Aspectele

contradictorii reținute ar consta în faptul că reclamantul nu a solicitat ca

pârâții să amenajeze servitutea, la data ieșirii din indiviziune, cele două

loturi au fost egale și că în mod greșit instanța a reținut că poarta metalică

a fost blocată de către pârâți.

Or,

se constată că aceste critici aduse deciziei nu pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și nici nu atrag incidența vreunui

alt caz de casare sau modificare din cele prevăzute de textul de lege.

Ele

vizează aspecte care țin de temeinicia hotărârii și aprecierea probelor

administrate și care nu pot fi analizate în recurs după abrogarea dispozițiilor

art. 304 pct. 11.

Reclamantul

mai invocă și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța a

respins în mod neîntemeiat cererea privind efectuarea unui supliment la

raportul de expertiză, a făcut o confuzie în aprecierea corectă a stării de

fapt, amestecând varianta 1 din raportul de expertiză cu varianta propusă de

expert. Se mai arată că instanțele au ajuns la o concluzie greșită, reținând

faptul că varianta propusă de expert ar fi cea care asigură o intimitate mai

mare pârâților.

Aceste

motive nu fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care

vizează situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Chiar

dacă invocă acest text, criticile reclamantului se referă la modul în care

instanțele au făcut aprecierea probelor administrate, motiv pentru care nu pot

fi încadrate în nici una din ipotezele art. 304 pct.10 C. proc. civ.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamant și

va decide în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamantul F.L. împotriva

deciziei civile nr. 73 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2005.