ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4528 din 25 martie 2004, Tribunalul Dâmbovița, a respins excepțiile invocate de părți și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. București (continuatoare a A.P.A.P.S. București) în contradictoriu cu pârâtele SC S.E. SA Fieni și S.I.F. O., pentru anulare hotărâre A.G.A. din 21 ianuarie 1997. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, deoarece instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 55/1995, art. 11 din H.G. nr. 12 din 29 ianuarie 1997, circulara nr. 1 (26 ianuarie 1998, emisă de A.P.A.P.S. București), Legea nr. 99/1999 și H.G.
nr. 450/1999, potrivit cărora acțiunile rezultate din majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor pentru, care s-au obținut certificate de atestare a drepturilor de proprietate trebuie să revină statului nu și celorlalți acționari, încât hotărârea A.G.A. este nulă. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 465 din 17 iunie 2004 a respins apelul, ca nefondat. A reținut că hotărârea A.G.A. din 20 ianuarie 1997 a SC S.E. SA Fieni, a fost adoptată cu votul tuturor acționarilor participanți la ședință inclusiv a reprezentantului F.P.S. al cărui continuator este apelantul, acțiunile aferente valorii terenului în care s-a majorat capitalul social fiind distribuite între F.P.S.
și F.P.P. al cărui continuator este pârâta S.I.F. O., corespunzător proporției prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 55/1955 de 70 % respectiv 30 %. Restul actelor normative invocate de apelantă au fost adoptate ulterior încât ele nu sunt aplicabile pentru trecut, altfel s-ar încălca principiul neretroactivității legii consfințit prin art. 1 C. civ. și Constituție. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta reiterând motivele invocate prin apel și care, în drept, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul se găsește nefondat. Hotărârile adunării generale luate în limitele actului constitutiv și ale legii sunt obligatorii pentru acționari și dacă se invocă motive de nulitate absolută acțiunea este imprescriptibilă și poate fi introdusă chiar și de către acționarii care au votat pentru, dar au fost induși în eroare conform art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Reclamanta a atacat hotărârea A.G.A. din 21 ianuarie 1997, prin care s-a aprobat majorarea capitalului social și repartizarea acestuia pe acționari invocând ca motive de nulitate absolută încălcarea art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 55/1995, potrivit cărora acțiunile cedate cu titlu gratuit acționarilor români și administrate de fostele F.P.P., reprezintă un procent de 30 % din capitalul social înregistrat, conform raportărilor contabile la 31 decembrie 1994, introducerea terenului în capital având loc ulterior ori, în această situație nu se poate vorbi de o eroare în sensul cerut de lege pentru a se putea invoca nulitatea de către A.P.A.P.S. București continuator al F.P.S., care a luat parte la adunarea generală și a votat „pentru”.
S-au mai invocat și alte acte normative care însă nu erau în vigoare la data adoptării hotărârii încât, sub acest aspect, de asemenea, în mod legal, instanța de apel a reținut că ele nu pot avea incidență fără a se înfrânge principiul neretroactivității legii. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 465 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.