ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8129/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2002, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta S.E. în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dâmbovița, SC M. SA Târgoviște și Prefectura județului Dâmbovița, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata de despăgubiri bănești pentru două mori țărănești, ce au aparținut părinților săi și care au fost preluate în mod abuziv de regimul trecut sub forma donației.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, cele două mori împreună cu construcțiile și instalațiile din dotare au fost preluate de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Raional Găești prin procesul-verbal din 12 martie 1960 si predate Întreprinderii 1 Mai Găești și că, prin sentința civilă nr. 1000 din 27 iunie 2001 a Judecătoriei Găești, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a donației celor două mori. Reclamanta a mai arătat că, pârâtele nu au răspuns notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dispoziție sau decizie motivată, situație în care a promovat prezenta acțiune în justiție.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 733 din 11 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamanta este îndreptățită să primească măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numai pentru un singur imobil, respectiv moara țărănească din comuna Jugureni, județul Dâmbovița, preluată de stat de la defuncta D.E. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate ca moștenitoare a numitei D.E. numai cu privire la moara situată în comuna Jugureni, care figurează la pct.15 din procesul-verbal încheiat la data de 12 martie 1960, în legătură cu cealaltă moară, preluată de la numita D.M., petiționara precizând că aceasta a fost nora defuncților săi părinți și că moara le-a aparținut tot acestora.

Instanța de fond a mai reținut în motivarea sa că, imobilul nu mai există în prezent, fiind demolat, astfel încât nu s-a putut identifica unitatea deținătoare și că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, pârâta D.G.F.P. Dâmbovița și reclamanta S.E. În apelul său, pârâta D.G.F.P. Dâmbovița a susținut că, prin expertiza de specialitate administrată în cauză, despăgubirile bănești nu au fost calculate cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile și că, acțiunea ar fi trebuit respinsă ca prematur formulată deoarece nu au fost elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, așa cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta S.E. a arătat, prin motivele de apel, că, deși din probele administrate în cauză, rezultă că autorii săi au avut două mori, instanța de fond, fără nici un temei, a considerat că numai o moară a fost deținută de părinții săi, cea din Jugureni și a admis în parte acțiunea. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 29 din 25 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei și a admis apelul pârâtei D.G.F.P. Dâmbovița și, schimbând în tot sentința, a respins acțiunea ca prematur formulată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, nu a fost depistată unitatea deținătoare, fiecare din pârâte susținând că este cealaltă deținătoare și că sunt întemeiate susținerile apelantei D.G.F.P.

Dâmbovița în sensul că nu au fost elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, așa cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât, chiar dacă ar fi existat o decizie sau dispoziție motivată de admitere sau de respingere a notificării, cererea de chemare în judecată s-ar fi considerat oricum ca fiind prematur introdusă. Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta S.E, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, reclamanta a criticat argumentul invocat de instanța de apel, că nu s-au emis Normele Metodologice pentru elaborarea titlurilor de valoare nominală, arătând că aplicarea Legii nr. 10/2001 nu este condiționată de apariția unor norme metodologice.

Ulterior, la termenul de judecata din 23 martie 2005, recurenta-reclamantă a formulat un motiv de casare de ordine publică, arătând că respingerea acțiunii ca prematur introdusă, astfel cum a fost motivată de curtea de apel, reprezintă un refuz de judecată pe motiv că legea nu prevede. Motivul de recurs de ordine publică, examinat cu prioritate, este întemeiat, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Instanța de apel a schimbat soluția instanței de fond, respingând acțiunea ca prematur formulată cu motivarea că nu au fost elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, așa cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce înseamnă o încălcare esențială a principiului legalității, echivalând cu o denegare de dreptate.

În acest sens, art. 3 C. civ. prevede că „judecătorul care va refuza să judece, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.” Din această dispoziție legală cu caracter general rezultă că instanța investită cu o acțiune trebuie să judece procesul pe baza legislației în vigoare, neputând respinge cererea părții pentru că urmează ca, în viitor, să se elaboreze alte legi, care să reglementeze raportul juridic dedus judecății. Așadar, judecătorul, aplicând norme juridice în vigoare, în cadrul juridic existent, trebuie să rezolve litigiul dintre părți. De altfel, dreptul fundamental al persoanei de a se adresa justiției este consacrat și în actele internaționale la care România este parte, precum art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Față de cele ce preced, reiese că instanța de apel nu putea refuza judecata, invocând neadoptarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, recursul urmează a fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 29 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.