ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8129/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2002, pe

rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta S.E. în contradictoriu cu pârâții

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dâmbovița,

SC M. SA Târgoviște și Prefectura județului Dâmbovița, a solicitat instanței

ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata

de despăgubiri bănești pentru două mori țărănești, ce au aparținut părinților săi

și care au fost preluate în mod abuziv de regimul trecut sub forma donației.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, cele

două mori împreună cu construcțiile și instalațiile din dotare au fost preluate

de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Raional Găești prin procesul-verbal

din 12 martie 1960 si predate Întreprinderii 1 Mai Găești și că, prin sentința

civilă nr. 1000 din 27 iunie 2001 a Judecătoriei Găești, rămasă definitivă și

irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a donației celor două mori.

Reclamanta a mai arătat că, pârâtele nu au răspuns

notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dispoziție sau decizie

motivată, situație în care a promovat prezenta acțiune în justiție.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 733

din 11 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamanta

este îndreptățită să primească măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numai pentru un singur imobil, respectiv

moara țărănească din comuna Jugureni, județul Dâmbovița, preluată de stat de la

defuncta D.E.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, reclamanta

a făcut dovada dreptului său de proprietate ca moștenitoare a numitei D.E.

numai cu privire la moara situată în comuna Jugureni, care figurează la pct.15

din procesul-verbal încheiat la data de 12 martie 1960, în legătură cu cealaltă

moară, preluată de la numita D.M., petiționara precizând că aceasta a fost nora

defuncților săi părinți și că moara le-a aparținut tot acestora.

Instanța de fond a mai reținut în motivarea sa că,

imobilul nu mai există în prezent, fiind demolat, astfel încât nu s-a putut

identifica unitatea deținătoare și că, în cauză, sunt incidente dispozițiile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, pârâta D.G.F.P.

Dâmbovița și reclamanta S.E.

În apelul său, pârâta D.G.F.P. Dâmbovița a susținut că,

prin expertiza de specialitate administrată în cauză, despăgubirile bănești nu

au fost calculate cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile și că, acțiunea

ar fi trebuit respinsă ca prematur formulată deoarece nu au fost elaborate încă

Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, așa cum

reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta S.E. a arătat, prin motivele de apel, că,

deși din probele administrate în cauză, rezultă că autorii săi au avut două

mori, instanța de fond, fără nici un temei, a considerat că numai o moară a

fost deținută de părinții săi, cea din Jugureni și a admis în parte acțiunea.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 29

din 25 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei și a admis

apelul pârâtei D.G.F.P. Dâmbovița și, schimbând în tot sentința, a respins acțiunea

ca prematur formulată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că,

nu a fost depistată unitatea deținătoare, fiecare din pârâte susținând că este

cealaltă deținătoare și că sunt întemeiate susținerile apelantei D.G.F.P. Dâmbovița

în sensul că nu au fost elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de

titluri de valoare, așa cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

astfel încât, chiar dacă ar fi existat o decizie sau dispoziție motivată de

admitere sau de respingere a notificării, cererea de chemare în judecată s-ar

fi considerat oricum ca fiind prematur introdusă.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a

recursului reclamanta S.E, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și susținând că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reclamanta a criticat argumentul invocat

de instanța de apel, că nu s-au emis Normele Metodologice pentru elaborarea

titlurilor de valoare nominală, arătând că aplicarea Legii nr. 10/2001 nu este

condiționată de apariția unor norme metodologice.

Ulterior, la termenul de judecata din 23 martie 2005,

recurenta-reclamantă a formulat un motiv de casare de ordine publică, arătând că

respingerea acțiunii ca prematur introdusă, astfel cum a fost motivată de

curtea de apel, reprezintă un refuz de judecată pe motiv că legea nu prevede.

Motivul de recurs de ordine publică, examinat cu

prioritate, este întemeiat, recursul urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a schimbat soluția instanței de

fond, respingând acțiunea ca prematur formulată cu motivarea că nu au fost

elaborate încă Normele Metodologice pentru acordarea de titluri de valoare, așa

cum reglementează art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce înseamnă o

încălcare esențială a principiului legalității, echivalând cu o denegare de

dreptate.

În acest sens, art. 3 C. civ. prevede că „judecătorul

care va refuza să judece, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este

întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de

dreptate.” Din această dispoziție legală cu caracter general rezultă că

instanța investită cu o acțiune trebuie să judece procesul pe baza legislației

în vigoare, neputând respinge cererea părții pentru că urmează ca, în viitor,

să se elaboreze alte legi, care să reglementeze raportul juridic dedus

judecății.

Așadar, judecătorul, aplicând norme juridice în

vigoare, în cadrul juridic existent, trebuie să rezolve litigiul dintre părți.

De altfel, dreptul fundamental al persoanei de a se

adresa justiției este consacrat și în actele internaționale la care România

este parte, precum art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor

și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Față de cele ce preced, reiese că instanța de apel nu

putea refuza judecata, invocând neadoptarea Normelor Metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, recursul urmează a fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva

deciziei nr. 29 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă,

pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea

apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2005.