ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 489/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 13 ianuarie 2006,

Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a

inculpaților P.M.M. și S.C. a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și a înaintat

la Înalta Curte de Casație și Justiție cererea formulată de inculpații amintiți

privind recuzarea întregii instanțe.

Instanța a constatat că se mențin

nemodificate temeiurile arestării preventive potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., având în

vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

inculpatul P.M.M. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv în

dosar nr. 113/2006 al Tribunalului Brașov în baza art. 20 raportat la art. 208 alin.

(1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., faptă penală comisă prin aceea,

că în noaptea de 15 ianuarie 2005, împreună cu alți participanți au încercat să

sustragă prin efracție bani din bancomatul aflat la intrarea principală a SC M.

SA Suceava, fiind surprinși de organele de poliție. Față de inculpatul S.C., arestat

preventiv în aceeași cauză penală, s-a reținut săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit.

a), e) și g) și alin. (4) C. pen., prin aceea, că în noaptea de 23 decembrie

2004, împreună cu celălalt coinculpat și alți participanți au sustras din

sediul P.T.T.R. Zărnești bancomatul ce conținea suma de 1.824.000.000 lei.

La termenul de judecată din 11

ianuarie 2006 inculpatul P.M.M. a recuzat toți judecătorii Tribunalului Brașov,

iar cauza a fost trimisă, potrivit art. 52 alin. (5) C. proc. pen., la Curtea

de Apel Brașov în vederea soluționării cererii amintite.

La termenul de judecată din 13

ianuarie 2006 inculpații au formulat o nouă cerere, recuzând și întreaga

instanță a Curții de Apel Brașov, competentă să judece prima cerere de

recuzare.

În aceste condiții, Curtea de apel,

în baza art. 52 alin. (5)

1

C. proc. pen., a constatat că inculpații

sunt arestați preventiv în cauză, a verificat temeiurile acestei măsuri și a

dispus menținerea sa potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Recursurile declarate de inculpați

împotriva încheierii amintite, cu privire la măsura de menținere a arestării

preventive, sunt inadmisibile.

Din economia dispozițiilor art. 52 C.

proc. pen., rezultă că încheierile pronunțate în procedura recuzării și

abținerii nu sunt supuse nici unei căi de atac întrucât legiuitorul a urmărit

să elimine posibilitatea de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale de

către părți dar și să împiedice inaplicarea de către instanța competentă, dată

fiind suspendarea temporară a procedurii penale până la soluționarea incidentului

amintit, aplicarea celorlalte dispoziții care asigură desfășurarea în condiții

normale a procesului penal (cum sunt în special cele privind luarea/menținerea

măsurilor preventive).

Aceiași rațiune privind soluționarea

cu celeritate, dar în limitele legale, a procesului penal justifică

interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor alin. (5

1

)

al art. 52 C. proc. pen., introdus prin art. I pct. 34 din Legea nr. 281/2003,

în sensul că „în cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, când se

recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară, competentă să

soluționeze cererea de strămutare, înainte de a se pronunța asupra recuzării,

dispune cu privire la arestarea preventivă, în condițiile prevăzute de lege”

dar în mod definitiv.

Așadar reglementarea cuprinsă în

dispozițiile legale precitate, instituie, datorită situației procesuale

excepționale create prin recuzarea întregii instanțe, o procedură derogatorie

de la prevederile art. 159 – art. 160 C. proc. pen., cu privire la instanța

competentă să dispună asupra arestării preventive dar și cu privire la

caracterul, care nu poate fi decât definitiv, al hotărârii pronunțate.

De altfel, dacă s-ar admite că

încheierile pronunțate în procedura recuzării ar putea fi atacate separat cu

recurs numai cu privire la arestarea preventivă s-ar ajunge la nesocotirea

caracterului indivizibil al hotărârii penale care este definitivă pentru raportul

juridic principal privind recuzarea, iar recurabilă pentru raporturi juridice

conexe și accesorii cum sunt cele privind arestarea preventivă. În plus s-ar

proroga în mod nelegal și competența materială a instanței îndrituite să judece

recursul cu privire la asemenea măsuri.

În consecință, recursurile se vor

respinge, ca inadmisibile, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați

inculpații recurenți la câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de inculpații P.M.M. și S.C. împotriva încheierii de

ședință din 13 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr.

92/p/F/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 ianuarie 2006.