ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4957/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4957/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

din data de 4 august 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 58/64/2006, în baza art. 300

2

C. proc. pen., raportat la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut arestarea

preventivă a inculpatului G.E. și în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a

fost respinsă cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.

A fost respinsă cererea

inculpatului G.E. privind recuzarea tuturor judecătorilor și grefierilor din

cadrul Tribunalului Brașov, precum și a tuturor procurorilor din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. 837/2005 al

Tribunalului Brașov, formulată în ședință publică din data de 03 august 2006.

A fost obligat inculpatul să

plătească statului suma de 80 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel,

curtea de apel a constatat că prin încheierea de ședință din data de 3 august 2006,

Tribunalul Brașov a înaintat Curții de Apel Brașov dosarul penal nr. 837/2005,

în vederea soluționării cererii de recuzare a judecătorilor și grefierilor din

cadrul Tribunalului Brașov, precum și a procurorilor de pe lângă Tribunalul

Brașov, formulată de către inculpatul G.E.

Inculpatul G.E. este arestat

preventiv în această cauză, astfel că, înainte de a se pronunța asupra

recuzării, instanța va verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive

a inculpatului, conform dispozițiilor art. 52 alin. 5

1

C. proc.

pen. și art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen.

Verificând actele și

lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că inculpatul G.E. a fost

arestat preventiv pe o durată de 29 de zile, începând din data de 18 ianuarie 2005

până în data de 15 februarie 2005, prin încheierea nr. 5 din 18 ianuarie 2005 a

Judecătoriei Suceava pentru faptul că, în noaptea de 15 ianuarie 2005, împreună

cu inculpații P.M.M., B.S. și M.Șt.M., prin efracție, au încercat să sustragă

bani din bancomatul B.C.R., aflat la intrarea principală a SC M. SA Suceava,

fiind surprinși de organele de poliție, ce constituie infracțiunea de tentativă

la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.

Temeiurile arestării

preventive le-au constituit situațiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c),

f) și h) C. proc. pen.

Prin încheierile din 9

februarie 2005, 12 martie 2005 al Tribunalului Brașov s-a dispus prelungirea

măsurii arestării preventive a inculpatului pentru câte 30 de zile, de fiecare

dată.

Prin rechizitorul 1237 din

28 martie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a sesizat instanța cu

judecarea inculpaților P.M.M., S.C., M.Șt., G.E. și B.S. pentru săvârșirea mai

multor infracțiuni de furt calificat și asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni. Ulterior, prin mai multe încheieri succesive, tribunalul a

menținut arestarea preventivă a inculpatului G.E., cât și a celorlalți

inculpați trimiși în judecată în această cauză, în stare de arest preventiv.

Inculpatul G.E. a fost

trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin.

(1) și (2) C. pen., art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 79 alin. (4)

din O.U.G. nr. 195/2002, art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g)

și i) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), alin.

(4) C. pen. și art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a),

e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.

Din examinarea actelor de

urmărire penală a rezultat existența unor indicii temeinice că inculpatul G.E.

a săvârșit fapta pentru care a fost arestat preventiv, iar temeiurile avute în

vedere la data luării măsurii arestării preventive, respectiv situațiile

prevăzute de art. 148 lit. c), f) și h) C. proc. pen., subzistând și în

prezent.

Astfel, inculpatul s-a

sustras de la urmărirea penală și este recidivist, iar, în raport cu

modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, împreună cu mai multe persoane,

prin efracție și având ca obiect sustragerea unor bani dintr-un bancomat,

precum și în raport cu persoana inculpatului, care este recidivist, instanța a

apreciat că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Pericolul concret pentru

ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului G.E. nu

a fost atenuat prin simpla trecere a timpului, durata scursă de la data luării

măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 5 și 3 din C.E.D.O.

Rezonabilitatea duratei

măsurii arestării preventive a fost determinată, atât de complexitatea cauzei,

cât și de conduita părților.

Este lesne de observat că

această cauză are un grad de complexitate ridicat, generat de numărul infracțiunilor

reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților, cât și de numărul

inculpaților, necesitând o amplă cercetare judecătorească.

Cercetarea judecătorească,

însă, nu a început până în prezent, datorită ivirii unor incidente procedurale,

multe dintre acestea generate de inculpați și, în speță, de inculpatul G.E.,

astfel că acesta nu poate invoca depășirea termenului rezonabil al arestării

preventive. În mod repetat, atât inculpatul G.E., cât și ceilalți inculpați au

formulat pe rând sau împreună cereri de recuzare, care au fost respinse, astfel

că exercitarea acestui drept apare ca fiind abuzivă și împietează asupra

desfășurării normale a procesului, inclusiv asupra aprecierii depășirii duratei

rezonabile a arestării preventive.

Drept urmare, văzând că

temeiurile arestării preventive au impus în continuare privarea de libertate a

inculpatului G.E., în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., curtea de apel a menținut arestarea preventivă

a inculpatului.

Pentru considerentele expuse

mai sus, întrucât nu au dispărut și nu s-au modificat temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive, instanța a respins cererea de

revocare a arestării preventive formulată de inculpat în cuprinsul cererii de

recuzare.

Referitor la cererea de

recuzare formulată de către inculpatul G.E., instanța a reținut următoarele:

Motivul cererii de recuzare

l-a constituit faptul că judecătorii și grefierii din cadrul Tribunalului

Brașov, precum și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Brașov „ar putea avea (într-un fel sau altul) vreo implicație în furtul

documentelor oficiale”, respectiv a unor file din dosarul de urmărire penală,

inculpatul invocând incidența motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 48

lit. d) C. proc. pen.

Potrivit alin. (5) al art. 52

C. proc. pen., recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă

indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare

judecător, grefier sau procuror. Or, inculpatul, prin cererea sa scrisă, cât și

prin susținerea orală a acesteia, nu a indicat, concret, care sunt persoanele

interesate sau în ce constă interesul fiecărui judecător sau grefier din cadrul

Tribunalului Brașov ori al fiecărui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Brașov în soluționarea cauzei. Din modul de desfășurare a procesului

nu au rezultat date care să confirme suspiciunile invocate de inculpat cu

privire la existența interesului celor recuzați la judecarea cauzei.

Împrejurarea că din dosarul de urmărire penală au dispărut mai multe file face

obiectul unor cercetări efectuate de către procurori și nu constituie o dovadă

a faptului că judecătorii și grefierii tribunalului, precum și procurorii sunt

interesați în această cauză.

Văzând că nu sunt astfel

îndeplinite dispozițiile art. 48 lit. d) C. proc. pen., în temeiul art. 52 alin.

(5

1

) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea

de recuzare a tuturor judecătorilor și grefierilor de la Tribunalul Brașov,

precum și a tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Brașov, formulată de inculpatul G.E. De altfel, trebuie remarcat faptul că

inculpatul a formulat în mod repetat cereri de recuzare, ultima fiind cea din

data de 7 iunie 2006, invocând același motiv, iar împrejurarea că, deși cererea

de recuzare a fost respinsă de către curtea de apel, la următorul termen de

judecată a formulat o nouă cerere de recuzare întemeiată pe același motiv,

reprezintă o exercitare abuzivă a acestui drept procedural.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli

judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din

oficiu, s-a avansat din fondurile ministerului Justiției.

Împotriva acestei încheieri

de ședință a declarat recurs inculpatul G.E., arătând în scris că prin acea

încheiere s-a menținut arestarea sa, apreciind că încheierea respectivă are

mențiunea definitivă, ceea ce ar fi contrar legii, întrucât are dreptul la

recurs.

La dosarul cauzei a fost

depus un memoriu din partea inculpatului G.E. în care se menționează că a

primit citația emisă, la data de 22 august 2006, în dosarul nr. 12400/1/2006,

citație prin care a fost chemat în fața Înaltei Curți, în ziua de 30 august 2006,

ora 9,00, în calitate de recurent inculpat, declarându-se surprins să primească

o asemenea citație, întrucât nu știe să fi declarat vreun recurs, iar ultimul

lucru judecat în dosarul Curții de Apel Brașov (58/64/2006) a fost încheierea

din 4 august 2006 prin care s-a soluționat o cerere de recuzare formulată de

el, iar din dispozitivul încheierii rezultă faptul că în baza art. 300

2

alin. (1), raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a

dispus menținerea sa în stare de arest preventiv, însă dispozitivul încheierii

are mențiunea „definitivă”, el nedeclarând recurs împotriva acesteia.

La termenul de astăzi,

apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea

inculpatului în libertate.

Procurorul a invocat

excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de inculpat, solicitând

respingerea, ca inadmisibil, deoarece încheierea atacată este definitivă, în

acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți, evidențiind deciziile nr. 2665/2004,

3150/2005, 2811/2005, 3354/2005, 488 din 25 ianuarie 2006 și 489 din 25

ianuarie 2006.

Apărătorul recurentului

inculpat, având cuvântul pe excepția invocată a lăsat soluția la aprecierea

instanței, iar în ultimul cuvânt, recurentul inculpat a solicitat punerea sa în

libertate.

Examinând recursul declarat

de inculpatul G.E. împotriva încheierii de ședință din 4 august 2006 în raport

cu excepția invocată de procuror, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului

ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 52

C. proc. pen., încheierile pronunțate în procedura recuzării și abținerii nu

sunt supuse niciunei căi de atac, legiuitorul urmărind prin această

reglementare eliminarea posibilității exercitării abuzive a drepturilor

procesuale de către părți.

Acesta a fost și argumentul

pentru care a fost introdus art. 52 alin. (5

1

) C. proc. pen., prin

care instanței ierarhic superioare competentă să soluționeze cererea de

recuzare, îi revine obligația ca înainte de a se pronunța asupra acesteia, să

dispună cu privire la arestarea preventivă, măsură ce dobândește caracter

definitiv.

Astfel, reglementarea

cuprinsă în dispozițiile art. 52 alin. (5

1

) C. proc. pen., instituie

o procedură specială, derogatorie de la dispozițiile art. 159 – art. 160 C.

proc. pen., derogarea vizând, atât procedura de soluționare a aspectelor

privind arestarea preventivă, cât și caracterul hotărârii pronunțată în aceste

condiții.

Dacă am admite că

încheierile pronunțate în procedura abținerii sau recuzării ar putea fi atacate

separat cu recurs numai cu privire la dispoziția referitoare la starea de

arest, s-ar ajunge în situația ca, în cazul unor recuzări succesive să se

proroge nelegal competența materială a instanței îndreptățită să judece recursul

cu privire la starea de arest.

În raport cu cele

menționate, excepția invocată de inadmisibilitate a recursului declarat de

inculpat este fondată și prevalează examinării celorlalte critici formulate de

către apărarea recurentului inculpat, precum și de către inculpat personal, din

ultimul cuvânt.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva

încheierii din 4 august 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată

în dosarul nr. 58/64/2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 40 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii din 4 august 2006 a

Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 58/64/2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 august 2006.