ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4957/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 4 august 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 58/64/2006, în baza art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului G.E. și în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive. A fost respinsă cererea inculpatului G.E.

privind recuzarea tuturor judecătorilor și grefierilor din cadrul Tribunalului Brașov, precum și a tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. 837/2005 al Tribunalului Brașov, formulată în ședință publică din data de 03 august 2006. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 80 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a constatat că prin încheierea de ședință din data de 3 august 2006, Tribunalul Brașov a înaintat Curții de Apel Brașov dosarul penal nr. 837/2005, în vederea soluționării cererii de recuzare a judecătorilor și grefierilor din cadrul Tribunalului Brașov, precum și a procurorilor de pe lângă Tribunalul Brașov, formulată de către inculpatul G.E.

Inculpatul G.E. este arestat preventiv în această cauză, astfel că, înainte de a se pronunța asupra recuzării, instanța va verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, conform dispozițiilor art. 52 alin. 5 1 C. proc. pen. și art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen. Verificând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că inculpatul G.E. a fost arestat preventiv pe o durată de 29 de zile, începând din data de 18 ianuarie 2005 până în data de 15 februarie 2005, prin încheierea nr. 5 din 18 ianuarie 2005 a Judecătoriei Suceava pentru faptul că, în noaptea de 15 ianuarie 2005, împreună cu inculpații P.M.M., B.S.

și M.Șt.M., prin efracție, au încercat să sustragă bani din bancomatul B.C.R., aflat la intrarea principală a SC M. SA Suceava, fiind surprinși de organele de poliție, ce constituie infracțiunea de tentativă la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. Temeiurile arestării preventive le-au constituit situațiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c), f) și h) C. proc. pen. Prin încheierile din 9 februarie 2005, 12 martie 2005 al Tribunalului Brașov s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru câte 30 de zile, de fiecare dată. Prin rechizitorul 1237 din 28 martie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a sesizat instanța cu judecarea inculpaților P.M.M., S.C., M.Șt., G.E.

și B.S. pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Ulterior, prin mai multe încheieri succesive, tribunalul a menținut arestarea preventivă a inculpatului G.E., cât și a celorlalți inculpați trimiși în judecată în această cauză, în stare de arest preventiv. Inculpatul G.E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), alin. (4) C. pen. și art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.

Din examinarea actelor de urmărire penală a rezultat existența unor indicii temeinice că inculpatul G.E. a săvârșit fapta pentru care a fost arestat preventiv, iar temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, respectiv situațiile prevăzute de art. 148 lit. c), f) și h) C. proc. pen., subzistând și în prezent. Astfel, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și este recidivist, iar, în raport cu modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, împreună cu mai multe persoane, prin efracție și având ca obiect sustragerea unor bani dintr-un bancomat, precum și în raport cu persoana inculpatului, care este recidivist, instanța a apreciat că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului G.E. nu a fost atenuat prin simpla trecere a timpului, durata scursă de la data luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 5 și 3 din C.E.D.O. Rezonabilitatea duratei măsurii arestării preventive a fost determinată, atât de complexitatea cauzei, cât și de conduita părților. Este lesne de observat că această cauză are un grad de complexitate ridicat, generat de numărul infracțiunilor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților, cât și de numărul inculpaților, necesitând o amplă cercetare judecătorească. Cercetarea judecătorească, însă, nu a început până în prezent, datorită ivirii unor incidente procedurale, multe dintre acestea generate de inculpați și, în speță, de inculpatul G.E., astfel că acesta nu poate invoca depășirea termenului rezonabil al arestării preventive.

În mod repetat, atât inculpatul G.E., cât și ceilalți inculpați au formulat pe rând sau împreună cereri de recuzare, care au fost respinse, astfel că exercitarea acestui drept apare ca fiind abuzivă și împietează asupra desfășurării normale a procesului, inclusiv asupra aprecierii depășirii duratei rezonabile a arestării preventive. Drept urmare, văzând că temeiurile arestării preventive au impus în continuare privarea de libertate a inculpatului G.E., în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., curtea de apel a menținut arestarea preventivă a inculpatului. Pentru considerentele expuse mai sus, întrucât nu au dispărut și nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, instanța a respins cererea de revocare a arestării preventive formulată de inculpat în cuprinsul cererii de recuzare.

Referitor la cererea de recuzare formulată de către inculpatul G.E., instanța a reținut următoarele: Motivul cererii de recuzare l-a constituit faptul că judecătorii și grefierii din cadrul Tribunalului Brașov, precum și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov „ar putea avea (într-un fel sau altul) vreo implicație în furtul documentelor oficiale”, respectiv a unor file din dosarul de urmărire penală, inculpatul invocând incidența motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc. pen. Potrivit alin. (5) al art. 52 C. proc. pen., recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, grefier sau procuror.

Or, inculpatul, prin cererea sa scrisă, cât și prin susținerea orală a acesteia, nu a indicat, concret, care sunt persoanele interesate sau în ce constă interesul fiecărui judecător sau grefier din cadrul Tribunalului Brașov ori al fiecărui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov în soluționarea cauzei. Din modul de desfășurare a procesului nu au rezultat date care să confirme suspiciunile invocate de inculpat cu privire la existența interesului celor recuzați la judecarea cauzei. Împrejurarea că din dosarul de urmărire penală au dispărut mai multe file face obiectul unor cercetări efectuate de către procurori și nu constituie o dovadă a faptului că judecătorii și grefierii tribunalului, precum și procurorii sunt interesați în această cauză.

Văzând că nu sunt astfel îndeplinite dispozițiile art. 48 lit. d) C. proc. pen., în temeiul art. 52 alin. (5 1 ) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor și grefierilor de la Tribunalul Brașov, precum și a tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, formulată de inculpatul G.E. De altfel, trebuie remarcat faptul că inculpatul a formulat în mod repetat cereri de recuzare, ultima fiind cea din data de 7 iunie 2006, invocând același motiv, iar împrejurarea că, deși cererea de recuzare a fost respinsă de către curtea de apel, la următorul termen de judecată a formulat o nouă cerere de recuzare întemeiată pe același motiv, reprezintă o exercitare abuzivă a acestui drept procedural.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a avansat din fondurile ministerului Justiției. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul G.E., arătând în scris că prin acea încheiere s-a menținut arestarea sa, apreciind că încheierea respectivă are mențiunea definitivă, ceea ce ar fi contrar legii, întrucât are dreptul la recurs. La dosarul cauzei a fost depus un memoriu din partea inculpatului G.E.

în care se menționează că a primit citația emisă, la data de 22 august 2006, în dosarul nr. 12400/1/2006, citație prin care a fost chemat în fața Înaltei Curți, în ziua de 30 august 2006, ora 9,00, în calitate de recurent inculpat, declarându-se surprins să primească o asemenea citație, întrucât nu știe să fi declarat vreun recurs, iar ultimul lucru judecat în dosarul Curții de Apel Brașov (58/64/2006) a fost încheierea din 4 august 2006 prin care s-a soluționat o cerere de recuzare formulată de el, iar din dispozitivul încheierii rezultă faptul că în baza art. 300 2 alin. (1), raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a dispus menținerea sa în stare de arest preventiv, însă dispozitivul încheierii are mențiunea „definitivă”, el nedeclarând recurs împotriva acesteia.

La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea inculpatului în libertate. Procurorul a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de inculpat, solicitând respingerea, ca inadmisibil, deoarece încheierea atacată este definitivă, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți, evidențiind deciziile nr. 2665/2004, 3150/2005, 2811/2005, 3354/2005, 488 din 25 ianuarie 2006 și 489 din 25 ianuarie 2006. Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul pe excepția invocată a lăsat soluția la aprecierea instanței, iar în ultimul cuvânt, recurentul inculpat a solicitat punerea sa în libertate.

Examinând recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de ședință din 4 august 2006 în raport cu excepția invocată de procuror, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit dispozițiilor art. 52 C. proc. pen., încheierile pronunțate în procedura recuzării și abținerii nu sunt supuse niciunei căi de atac, legiuitorul urmărind prin această reglementare eliminarea posibilității exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către părți. Acesta a fost și argumentul pentru care a fost introdus art. 52 alin. (5 1 ) C. proc. pen., prin care instanței ierarhic superioare competentă să soluționeze cererea de recuzare, îi revine obligația ca înainte de a se pronunța asupra acesteia, să dispună cu privire la arestarea preventivă, măsură ce dobândește caracter definitiv.

Astfel, reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 52 alin. (5 1 ) C. proc. pen., instituie o procedură specială, derogatorie de la dispozițiile art. 159 – art. 160 C. proc. pen., derogarea vizând, atât procedura de soluționare a aspectelor privind arestarea preventivă, cât și caracterul hotărârii pronunțată în aceste condiții. Dacă am admite că încheierile pronunțate în procedura abținerii sau recuzării ar putea fi atacate separat cu recurs numai cu privire la dispoziția referitoare la starea de arest, s-ar ajunge în situația ca, în cazul unor recuzări succesive să se proroge nelegal competența materială a instanței îndreptățită să judece recursul cu privire la starea de arest. În raport cu cele menționate, excepția invocată de inadmisibilitate a recursului declarat de inculpat este fondată și prevalează examinării celorlalte critici formulate de către apărarea recurentului inculpat, precum și de către inculpat personal, din ultimul cuvânt.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii din 4 august 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 58/64/2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii din 4 august 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 58/64/2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 august 2006.