ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6004/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 4 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 31/P/Ap/2006, s-a menținut starea de arest a inculpaților C.S. și G.C.C. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut asupra stării de arest preventiv a inculpaților că, examinată din perspectiva dispozițiilor art. 160 b și art. 300 2 C. proc. pen., subzistă și în prezent temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea acesteia. A apreciat instanța de apel că probele administrate conduc la presupunerea că faptele pot fi reținute în sarcina inculpaților având în vedere circumstanțele reale, natura faptei, modalitatea, împrejurările și urmările comiterii acesteia, și cele personale ale inculpaților.

Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.C., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul inculpatului recurent, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea dosarului cu inculpatul în stare de libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri. Examinând recursul declarat de inculpatul G.C. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de ședință de la 4 octombrie 2006 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 604 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Brașov, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.C.C., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. S-a reținut, în fapt, că față de cei doi inculpați (inculpatul recurent și coinculpatul C.S.) s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 20 iunie 2005, în loc public, au sustras, prin violență, de la partea vătămată I.S.

bunuri și bani în valoare de 640.000 lei. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 160 b . Totodată, în conținutul art. 160 b alin. (1) – (3) C. proc. pen., modificată prin Legea nr. 356/2006, se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că, în cauză, subzistă temeiurile arestării preventive, chiar în condițiile modificării dispozițiilor art. 148 C. proc.

pen., prin Legea nr. 356/2006. Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.C.C. au fost reținute ca temeiuri de drept dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condițiile art. 149 1 din același cod, ceea ce a condus la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică prin modalitatea efectivă de săvârșire, creându-se o stare de insecuritate. Așa încât, incidența cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., față de inculpatul recurent, în raport cu materialul probator administrat, precum și cu hotărârea la o pedeapsă de 8 ani închisoare, chiar dacă nu este definitivă, impun în continuare menținerea măsurii arestării preventive a acestuia.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului G.C.C. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Așa încât, Înalta Curte consideră că încheierea din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant G.C.C. este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva încheierii din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 31/P/2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva încheierii din 4 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 31/P/Ap/2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 160 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2006.