ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6004/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 4

octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr.

31/P/Ap/2006, s-a menținut starea de arest a inculpaților C.S. și G.C.C.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut asupra stării de arest preventiv a inculpaților că,

examinată din perspectiva dispozițiilor art. 160

b

și art. 300

2

C. proc. pen., subzistă și în prezent temeiurile de fapt și de drept avute în

vedere la luarea acesteia.

A apreciat instanța de apel că

probele administrate conduc la presupunerea că faptele pot fi reținute în

sarcina inculpaților având în vedere circumstanțele reale, natura faptei,

modalitatea, împrejurările și urmările comiterii acesteia, și cele personale

ale inculpaților.

Împotriva acestei încheieri a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.C., fără a arăta în scris

motivele.

Apărătorul inculpatului recurent, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

recurate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea

dosarului cu inculpatul în stare de libertate deoarece nu mai subzistă

temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Examinând recursul declarat de

inculpatul G.C. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art.

141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006,

Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de

ședință de la 4 octombrie 2006 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Prin sentința penală nr. 604 din 22

noiembrie 2005, Tribunalul Brașov, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.C.C., la pedeapsa

de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

S-a reținut, în fapt, că față de cei

doi inculpați (inculpatul recurent și coinculpatul C.S.) s-a pus în mișcare

acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută și

pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) C. pen.,

constând în aceea că, în noaptea de 20 iunie 2005, în loc public, au sustras,

prin violență, de la partea vătămată I.S. bunuri și bani în valoare de 640.000

lei.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în

cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit dispozițiilor art. 160

b

.

Totodată, în conținutul art. 160

b

alin. (1) – (3) C. proc. pen., modificată prin Legea nr. 356/2006, se

stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Înalta Curte consideră că, în mod

corect, instanța de apel a apreciat că, în cauză, subzistă temeiurile arestării

preventive, chiar în condițiile modificării dispozițiilor art. 148 C. proc.

pen., prin Legea nr. 356/2006.

Astfel, din analiza cauzei a rezultat

că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.C.C. au fost

reținute ca temeiuri de drept dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în

condițiile art. 149

1

din același cod, ceea ce a condus la concluzia

că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică prin modalitatea efectivă de săvârșire, creându-se o stare de

insecuritate.

Așa încât, incidența cazului

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., față de inculpatul recurent, în

raport cu materialul probator administrat, precum și cu hotărârea la o pedeapsă

de 8 ani închisoare, chiar dacă nu este definitivă, impun în continuare

menținerea măsurii arestării preventive a acestuia.

De asemenea, verificarea menținerii

măsurii arestării preventive a inculpatului G.C.C. a fost făcută în concordanță

și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv

arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal

competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune.

Așa încât, Înalta Curte consideră că

încheierea din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, prin

care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant G.C.C. este

legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva încheierii din 4

octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 31/P/2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul

apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva încheierii din 4

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr.

31/P/Ap/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 160 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, în

sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 octombrie 2006.