ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5337/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul C.N. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, pentru ca instanța să dispună obligarea pârâtului să răspundă contestației depuse și la returnarea sa neîntârziată în Germania. În motivarea cererii a arătat faptul că este apatrid, fost cetățean român, cu domiciliul în Germania și, în mod nelegal, autoritățile germane, cu acordul Ministerul Administrației și Internelor din România, au procedat la returnarea pe teritoriul României, fără acordul său. A mai precizat faptul că datorită faptului că nu și-a exprimat acordul de intrare pe teritoriul României, se află în zona liberă din aeroportul Otopeni, fiindu-i refuzate drepturi și libertăți elementare.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1388 din 31 mai 2004, a respins acțiunea formulată, motivat de faptul că i s-a răspuns la contestația inițială formulată și arătând faptul că reclamantul nu a fost expulzat de pe teritoriul Germaniei, așa cum susține, ci a fost returnat în temeiul Convenției din 1998, dintre Ministerul de Interne din România și Ministerul Federal de Interne din R.F.G., cu privire la preluarea de persoane apatride. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamantul, criticând soluția pronunțată, arătând, în esență, faptul că instanța a apreciat greșit faptul că s-a răspuns la contestația sa, precum și faptul că s-a dat o interpretare eronată prevederilor Convenției din 1992, pe care o consideră aplicabilă cauzei sale.

Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința pronunțată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat, recursul formulat și urmează să-l respingă, pentru considerentele ce urmează: Statul german a formulat, la data de 13 iunie 2001, o cerere de preluare a unor persoane apatride, în temeiul Convenției din 1998, printre care se afla și reclamantul. Prin adresa Ministerului Administrației și Internelor nr. 7055 din 4 septembrie 2001, s-a transmis Ministerului Afacerilor Externe, faptul că partea română a luat act de solicitarea părții germane și va permite accesul pe teritoriul României, persoanelor în cauză, dacă vor fi expulzate legal, însă nu și-a luat angajamentul privind aducerea acestora în România sau preluarea lor forțată.

La data de 22 aprilie 2002, reclamantul a fost returnat în România, în baza acceptului de preluare, pe care ofițerul de legătură român de la Bonn l-a dat părții germane, accept dat ca răspuns la cererea de preluare formulată de Statul german. De la data returnării, reclamantul se află în zona de tranzit a aeroportului Otopeni, refuzând intrarea pe teritoriul României. Având în vedere situația de fapt prezentată, Statului român nu i se poate imputa încălcarea vreunui drept al recurentului-reclamant, de genul celor menționate (reținerea în incinta aeroportului), întrucât dispozițiile prevăzute de art. 5 lit. f) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevăd expres situația persoanei care nu are formalitățile legale de pătrundere pe teritoriul unui stat.

Curtea, analizând motivul invocat cu privire la obligarea pârâtului la returnarea recurentului, constată faptul că cererea reclamantului, pe fond, nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Așa cum s-a arătat, autoritățile române și-au dat acordul de primire a apatridului, fost cetățean român , însă acest accept are un caracter umanitar al Statului român, de a permite accesul pe teritoriul său, a persoanei fără cetățenie, de origine română și nu poate fi interpretat acest gest ca un abuz. Mai mult, dispozițiile prevăzute în art. 1 din actul normativ indicat, aplicabil cauzei de față, conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 554/2004, indică expres faptul că cererea reclamantului trebuie să vizeze un drept recunoscut de lege, ori, reclamantul solicită obligarea la returnarea imediată în Germania, în condițiile în care Statul român nu a întocmit nici o formalitate, nici un document cu privire la cetățeanul apatrid.

Autoritățile române și-au dat acordul cu privire la accesul fără viză, pe teritoriul României, al persoanelor expulzate legal, pe baza documentelor de călătorie întocmite de autoritățile germane. În ceea ce privește cererea de a se răspunde contestației formulate, Curtea o apreciază neîntemeiată, în raport cu dispozițiile prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002. Având în vedere aceste considerente, Curtea va menține hotărârea instanței de fond și va respinge, ca nefondat, acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N. împotriva sentinței civile nr. 1388 din 31 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.