ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5337/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, reclamantul C.N. a chemat în judecată Ministerul Administrației și

Internelor, pentru ca instanța să dispună obligarea pârâtului să răspundă

contestației depuse și la returnarea sa neîntârziată în Germania.

În motivarea cererii a arătat faptul

că este apatrid, fost cetățean român, cu domiciliul în Germania și, în mod

nelegal, autoritățile germane, cu acordul Ministerul Administrației și

Internelor din România, au procedat la returnarea pe teritoriul României, fără

acordul său.

A mai precizat faptul că datorită

faptului că nu și-a exprimat acordul de intrare pe teritoriul României, se află

în zona liberă din aeroportul Otopeni, fiindu-i refuzate drepturi și libertăți

elementare.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 1388 din 31 mai 2004, a respins acțiunea formulată, motivat

de faptul că i s-a răspuns la contestația inițială formulată și arătând faptul

că reclamantul nu a fost expulzat de pe teritoriul Germaniei, așa cum susține,

ci a fost returnat în temeiul Convenției din 1998, dintre Ministerul de Interne

din România și Ministerul Federal de Interne din R.F.G., cu privire la

preluarea de persoane apatride.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, reclamantul, criticând soluția pronunțată, arătând, în esență, faptul

că instanța a apreciat greșit faptul că s-a răspuns la contestația sa, precum

și faptul că s-a dat o interpretare eronată prevederilor Convenției din 1992,

pe care o consideră aplicabilă cauzei sale.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând motivele invocate, în raport cu sentința pronunțată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat,

recursul formulat și urmează să-l respingă, pentru considerentele ce urmează:

Statul german a formulat, la data de

13 iunie 2001, o cerere de preluare a unor persoane apatride, în temeiul

Convenției din 1998, printre care se afla și reclamantul.

Prin adresa Ministerului

Administrației și Internelor nr. 7055 din 4 septembrie 2001, s-a transmis

Ministerului Afacerilor Externe, faptul că partea română a luat act de

solicitarea părții germane și va permite accesul pe teritoriul României,

persoanelor în cauză, dacă vor fi expulzate legal, însă nu și-a luat

angajamentul privind aducerea acestora în România sau preluarea lor forțată.

La data de 22 aprilie 2002,

reclamantul a fost returnat în România, în baza acceptului de preluare, pe care

ofițerul de legătură român de la Bonn l-a dat părții germane, accept dat ca

răspuns la cererea de preluare formulată de Statul german.

De la data returnării, reclamantul

se află în zona de tranzit a aeroportului Otopeni, refuzând intrarea pe

teritoriul României.

Având în vedere situația de fapt

prezentată, Statului român nu i se poate imputa încălcarea vreunui drept al

recurentului-reclamant, de genul celor menționate (reținerea în incinta

aeroportului), întrucât dispozițiile prevăzute de art. 5 lit. f) din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevăd expres

situația persoanei care nu are formalitățile legale de pătrundere pe teritoriul

unui stat.

Curtea, analizând motivul invocat cu

privire la obligarea pârâtului la returnarea recurentului, constată faptul că

cererea reclamantului, pe fond, nu se încadrează în prevederile art. 1 din

Legea nr. 29/1990.

Așa cum s-a arătat, autoritățile

române și-au dat acordul de primire a apatridului, fost cetățean român , însă

acest accept are un caracter umanitar al Statului român, de a permite accesul

pe teritoriul său, a persoanei fără cetățenie, de origine română și nu poate fi

interpretat acest gest ca un abuz.

Mai mult, dispozițiile prevăzute în art. 1 din actul

normativ indicat, aplicabil cauzei de față, conform prevederilor art. 27 din

Legea nr. 554/2004, indică expres faptul că cererea reclamantului trebuie să

vizeze un drept recunoscut de lege, ori, reclamantul solicită obligarea la

returnarea imediată în Germania, în condițiile în care Statul român nu a

întocmit nici o formalitate, nici un document cu privire la cetățeanul apatrid.

Autoritățile române și-au dat

acordul cu privire la accesul fără viză, pe teritoriul României, al persoanelor

expulzate legal, pe baza documentelor de călătorie întocmite de autoritățile

germane.

În ceea ce privește cererea de a se

răspunde contestației formulate, Curtea o apreciază neîntemeiată, în raport cu

dispozițiile prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002.

Având în vedere aceste considerente,

Curtea va menține hotărârea instanței de fond și va respinge, ca nefondat,

acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.

împotriva sentinței civile nr. 1388 din 31 mai 2004, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.