ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 967/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de

30 iunie 2006, reclamantul M.I. a solicitat, in contradictoriu cu I.G.P.F., A.S.

și D.G.P. din cadrul M.A.I.:

1.

Obligarea pârâtelor să-i pună la dispoziție actul administrativ în baza

căruia a fost preluat și toate actele cu motivarea temeiului juridic pe care a

fost fundamentată preluarea;

2.

Să se constate că prin măsura de preluare i-au fost încălcate

drepturile și libertățile prevăzute la art. 3 - interzicerea torturii, art. 5 -

dreptul la libertate și la siguranță, art. 7 - nici o pedeapsă fără lege și

art. 14 - interzicerea discriminării din C.E.A.D.O.L.F.;

prevăzute de art. 1 alin. (1) și alin. (2) din acordul încheiat la 9 septembrie

1988 între M.A.I. al României și cel al Germaniei, privind preluarea de

persoane apatride, aprobat prin H.G. nr. 869/1998;

Germania.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a părăsit România în anul 1988, stabilindu-se împreună cu familia in

Germania, iar că prin H.G. nr. 141/1994, i-a fost aprobată cererea de renunțare

la cetățenia română, a primit pașaport pentru apatrizi și anual, autoritățile

acestui stat i-au prelungit viza de ședere.

La data de 8 februarie 2002, a mai

precizat reclamantul, a fost reținut de autoritățile germane, i-a fost

confiscat pașaportul, emițându-i-se un document de cetățenie provizorie,

valabil pentru destinația București - România, unde a și ajuns in aceeași zi.

A mai arătat reclamantul că, la sosirea în

România, i s-a comunicat că a fost preluat de autoritățile române în baza

Acordului încheiat la 9 iunie 1998 între M.A.I. din România și Germania,

privind preluarea de persoane apatride, acord aprobat prin H.G. nr. 869/1998,

însă a refuzat să intre pe teritoriul României apreciind că, prin aprobarea

renunțării la cetățenia română au încetat orice raporturi juridice între cele

două părți și, ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. (2) din

convenție.

Reclamantul a mai arătat că începând cu data de

8 februarie 2002 a solicitat să fie trimis in Germania, dar autoritățile române

competente nu au dat curs cererii sale, pe considerentul că în speță nu sunt

îndeplinite condițiile de expulzare prevăzute la art. 31 al Convenției de la

New York, convenție ratificată de România la 19 decembrie 2005.

A mai precizat că, în prezent, se află în

centrul de tranzit din Aeroportul H.C. din București și nu se poate deplasa

într-un alt stat, întrucât nu posedă nici un document de călătorie.

Prin sentința civilă nr. 573 din 21

februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă in parte, Instanța constatând că

reclamantul M.I. a fost preluat de autoritățile române în baza convenției de

readmisie încheiate de M.A.I. și statul german la data de 9 iunie 1998 și

aprobată prin H.G. nr. 869/1998. Totodată Instanța a respins celelalte capete

de cerere ca nefondate.

Pentru a pronunța această hotărâre Instanța

a reținut, în esența, că măsura returnării din Germania a reclamantului a fost

consecința unei decizii irevocabile a statului german, în virtutea principiului

suveranității, statul român manifestându-și doar disponibilitatea de a permite

accesul pe teritoriul său a unor apatrizi, din motive umanitare, iar că faptul

juridic invocat de reclamant, nu poate fi asimilat unui act juridic

administrativ, producător de efecte juridice și care, în opinia acestuia, i-ar

fi încălcat drepturi si libertăți fundamentale.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs I.G.P.F.,

criticând soluția pronunțata pentru netemeinicie si nelegalitate, opinând că Instanța

a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât, din cuprinsul acțiunii, nu reiese

capătul de cerere admis de către judecătorul fondului, iar că, în raport cu

prevederile Legii nr. 554/2004, date fiind cele reținute de către Instanță,

soluția ar fi trebuit să fie de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și nu ca

neîntemeiata.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat

obligarea pârâtelor să-i pună la dispoziție actul administrativ de preluare și

toate actele cu motivarea temeiului juridic, să se constate că prin măsura de

preluare i-au fost încălcate anumite drepturi și libertăți prevăzute de C.E.A.D.O.L.F.,

să se constate că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și

alin. (2) din acordul încheiat la 9 septembrie 1988, aprobat prin H.G. nr.

869/1998, precum și obligarea pârâților să-l remită de îndată în Germania.

Procesul civil este caracterizat de

disponibilitate, în sens material, constând în dreptul părții de a dispune de

obiectul procesului și în sens procesual, respectiv dreptul părții de dispune

de mijloacele procesuale acordate de lege.

Limitele cererii de chemare în judecată

sunt determinate așadar de către reclamant, iar, cât privește obiectul

acesteia, instanța de judecată este ținută de limitele astfel determinate,

având obligația de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut.

Or, prin acțiunea formulată, reclamantul

nu a solicitat să se constate că a fost preluat de autoritățile române în baza

convenției de readmisie aprobată prin H.G. nr. 869/1998, iar judecătorul

fondului, pronunțându-se în acest sens, a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Totodată, după cum în mod corect a

reținut prima Instanță, măsura returnării reclamantului din Germania a fost

consecința unei decizii irevocabile a autorităților germane, ca o manifestare

unilaterală de voință a statului german, în virtutea principiului

suveranității, iar șederea prelungită a reclamantului în zona de tranzit, în

care are asigurată cazarea, întreținerea, asistența medicală și juridică la

cerere, se datorează exclusiv acestuia.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art.

312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursului declarat și

se va modifica sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.G.P.F. împotriva sentinței civile

nr. 573 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamantul M.I.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie

2008.