ÎCCJ, decizie (scj.ro #85220)

Act

diplomatic, exceptat de la controlul instanței de contencios administrativ

Legea nr. 29/1990, art.2 lit.a) teza a

III-a

Notele diplomatice elaborate de Ambasada României fac parte din

categoria actelor diplomatice, deoarece sunt emise ca urmare a activității

diplomatice a statului. Acest gen de acte administrative intră sub incidența

art. 2 lit. a) teza a III-a partea a II-a din Legea nr. 29/1990, implicit

modificată prin Constituție, astfel încât nu pot fi supuse controlului instanței

de contencios administrativ.

I.C.C.J., secția de

contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 1303 din 30

martie 2004

Prin acțiunea formulată la data de 28 martie 2003 și ulterior precizată la data

de 22 aprilie 2003, reclamanții C.C., C.CR., C. G. și C. A. au chemat în

judecată pe pârâții Ministerul de Interne – Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră, Autoritatea pentru Străini – Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei și Ministerul Afacerilor Externe, solicitând:

anularea parțială a actului administrativ „Nota nr. 1270/2 mai 2001” emis de

Ambasada României din Berlin, în ce privește pe reclamanți, care nu trebuie să

figureze în acest act; recunoașterea dreptului legal al reclamanților constând

în refuzul acestora, în calitate de apatrizi, de a intra pe teritoriul

României; repunerea în situația anterioară, în sensul de a fi readuși la bordul

unei aeronave a Companiei Lufthansa; obligarea pârâților de a elibera

reclamanților titlu de călătorie, precum și un înscris oficial prin care să

constate refuzul lor de a intra pe teritoriul românesc; obligarea în solidar a

pârâților la repararea pagubelor pricinuite reclamanților.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanții au părăsit teritoriul României

în anul 1990 și în anul 1992 au renunțat la cetățenia română având calitatea de

apatrizi cu domiciliul în Germania; că prin actul contestat, statul român, prin

Ministerul de Interne, și-a dat acordul legal pentru îmbarcarea reclamanților

în avionul Companiei Lufthansa cu destinația România, această măsură

contravenind Convenției încheiate în anul 1998 între România și Germania; că

această măsură se aplică numai persoanelor care au renunțat la cetățenie după

intrarea în vigoare a Convenției; că, deși reclamanții s-au opus, au fost

coborâți pe teritoriul românesc la data de 10 martie 2003 și în continuare nu

doresc să rămână în România.

Prin sentința civilă nr. 741/2003 a Curții de Apel București, Secția contencios

administrativ, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Instanța a reținut că actul în discuție reprezintă doar expresia acceptului cu

caracter umanitar al statului român de a permite accesul pe teritoriul său al

reclamanților și nefiind vorba de un act administrativ, primul capăt de acțiune

nu este fondat. S-a reținut că sunt nefondate și celelalte capete de acțiune,

deoarece acceptul reclamanților de a fi cazați în Centrul aflat în

administrarea Oficiului Național pentru Refugiați  presupunea acceptul de

a intra pe teritoriul României or, reclamanții aveau posibilitatea să refuze

acest lucru rămânând în zona de tranzit; că cererea de readucere la bordul unei

aeronave a Companiei Lufthansa nu poate fi primită  atâta vreme cât

expulzarea a fost dispusă irevocabil de autoritățile germane; că reclamanții nu

se află în nici una din situațiile prevăzute de art. 110 lit. a) din Ordonanța

Urgență nr. 194/2002, astfel încât nu li se pot acorda titluri de călătorie;

că, în urma respingerii acestor cereri nu se pot acorda despăgubiri, care nici

nu au fost dovedite.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen reclamanții.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că actul atacat este un act

administrativ, deoarece a fost emis de Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada

României la Berlin, iar Ministerul Afacerilor Externe este organ al

administrației publice specializate; actul a fost emis în numele autorităților

române și prin el se creează pentru cei vizați o situație juridică nouă; că

pârâții au încălcat prevederile Convenției din 1998 aprobată prin

Hotărârea  Guvernului nr. 869/1998 prin acceptul exprimat prin „Nota

1270/2001” de a-i primi pe reclamanți, deoarece Convenția se aplică numai

persoanelor care au renunțat la cetățenia română după intrarea în vigoare a

Convenției; că reclamanții au fost duși în centrul de cazare peste voința lor;

că acordarea „tolerării” se face numai la cerere, or reclamanții nu au cerut și

nu doresc să dețină statutul de „tolerat”; că accesul pe teritoriul României se

face numai cu viză iar reclamanții nu o solicită; că expulzarea reclamanților a

fost ilegală, cu încălcarea Convenției din 1998, iar autoritățile române au

achiesat la aceasta, precum și instanța; că acceptul nu este „umanitar”,

întrucât reclamanții au fost aduși și sunt ținuți cu forța pe teritoriul

României.

Recursul nu este fondat.

Soților C.C. și CR li s-a aprobat la cerere renunțarea la

cetățenia română la data de 23 iulie 1993 prin Hotărârea Guvernului nr.

366/1993, iar copiii minori, G. și A., au pierdut cetățenia română în temeiul

art. 28 din Legea nr. 21/1991.

La data de 18 februarie 2003, autoritățile germane pentru străini au făcut

cunoscut autorităților române că, pe data de 10 martie 2003 vor returna familia

C., ai cărei membri au sosit pe Aeroportul Internațional Otopeni, la data

respectivă fiind însoțiți de polițiști germani. Familia C. a insistat să fie

returnată în Gemania. Totuși, reclamanții au acceptat să fie cazați în Centrul

de cazare din str. Vasile Stolnicu nr. 15, ceea ce reprezintă acceptarea

intrării pe teritoriul României. Autoritățile române au dispus acordarea

tolerării pe teritoriul statului român a reclamanților, însă aceștia doresc

returnarea în Germania, invocând încălcarea Convenției din anul 1998, Convenție,

care susțin că nu le este aplicabilă, deoarece se referă la persoanele care

și-au pierdut cetățenia după intrarea în vigoare a Convenției. Ca urmare, au

înțeles să atace în justiție actul intitulat „Notă” nr. 1270/2 mai 2001 emis de

Ambasada României la Berlin, act prin care autoritățile române s-au declarat de

acord cu accesul fără viză pe teritoriul României al persoanelor

expulzate

legal de către autoritățile germane, persoane printre care se află și

reclamanții.

Familia C. a fost expulzată de pe teritoriul Germaniei, astfel cum rezultă din

actele depuse atât în dosarul de fond, cât și în dosarul de recurs.

Având în vedere că este vorba de măsura expulzării dispusă în mod irevocabil de

către autoritățile germane, nu sunt aplicabile – și nu se poate face referire

la – dispozițiile Convenției dintre Ministerul de Interne al României și

Ministerul Federal de Interne al Germaniei cu privire la preluarea persoanelor

apatride, din anul 1998.

Prin actul atacat de reclamanți, statul român a manifestat disponibilitatea

admiterii acestora pe teritoriul național datorită calității lor de foști

cetățeni români. Actul a fost adresat pe cale diplomatică autorităților

germane.

Având în vedere aceste circumstanțe, actul intitulat „Notă” nr. 1270/2 mai 2001

al Ambasadei României la Berlin, adresat autorităților germane, circumscrie

sferei „actelor diplomatice” care sunt emise ca urmare a activității

diplomatice a statului. Acest gen de acte administrative intră sub incidența

art. 2 lit. a) teza a III-a partea a II-a din Legea nr. 29/1990, implicit

modificată prin Constituție, astfel încât nu pot fi supuse controlului

instanței de contencios administrativ.

Ca urmare, primul capăt de cerere se impunea a fi respins.

Celelalte capete de cerere fiind indispensabil legate de prima cerere, nu

puteau nici ele să fie admise, pentru că cererea principală a fost respinsă.

Cât privește solicitările reclamanților referitoare la statutul de „tolerat”

acestea nu se puteau formula decât în condițiile prevăzute de Ordonanța de

Urgență nr. 194/2002.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.