ÎCCJ, decizie (scj.ro #85481)

Act

administrativ al Misterului de Interne referitor la reîntoarcerea

forțată,  în România, din alt stat, a apatridului, fost cetățean român

Răspunsurile comunicate apatridului de către Ministerul de Interne în sensul

că nu este de competența sa de a cenzura actele statului străin referitoare la

expulzarea apatridului, fost cetățean român nu sunt încălcări ale unui drept în

sensul art.1 și 11 din Legea nr.29/1990.

Secția

de contencios administrativ – decizia nr.2586 din 18 septembrie 2002

Reclamantul G.C.M.a solicitat obligarea pârâtului Ministerul de Interne să

răspundă contestației  înregistrate la 18 iulie 2001 privind temeiul legal

în

baza căruia și-a dat acordul pentru preluarea sa din

Germania, urmare cererii de preluare adresată de Ministerul de Interne al

Bavariei la 25 ianuarie 1999. Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea

pârâtului la excluderea sa din lista  apatrizilor, foști cetățeni români,

pentru care și-a dat acordul de preluare și să comunice această situație

Ministerului de Interne al Landului Bavaria.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din anul 1990 locuiește în

Germania, iar în anul 1994 i-a fost aprobată cererea de renunțare la cetățenia

română prin Hotărârea Guvernului nr.212/1994; că, deși este apatrid din anul

1994, a fost nelegal inclus în lista apatrizilor, foști cetățeni români, pentru

care Ministerul de Interne din România și-a dat acordul de preluare din

Germania în baza Convenției bilaterale din 9 iunie 1998.

Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a respins

acțiunea ca neîntemeiată  prin sentința civilă nr.1406 din 23 octombrie

2001, cu motivarea că pârâtul a răspuns la petițiile adresate de

reclamant și că nu există un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în

sensul art.1 din Legea nr.29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând că instanța

de fond a reținut eronat ca fiind soluționată cererea sa, fără a observa că

Ministerul de Interne nu a făcut dovada comunicării răspunsului datat la 10

august 2001 și nu a precizat temeiul legal în baza căruia și-a dat acordul de

preluare a sa din Germania.

Totodată, recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat aprobarea dată

cererii de preluare, ca act administrativ emis nelegal de intimat și

notificat părții germane la 2 mai 2001, cu încălcarea drepturilor sale de

apatrid, care nu mai are nici o legătură juridică cu statul român.

Curtea va respinge prezentul recurs ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a pierdut cetățenia română, ca urmare a aprobării cererii sale de

renunțare la cetățenia română prin H.G. nr.212/1994, publicată în Monitorul

Oficial nr.133/1994.

După renunțarea la cetățenia română, statutul personal al reclamantului a fost

acela de apatrid rezident în Germania și au încetat raporturile sale juridice

cu statul român, astfel încât pentru accesul în România, el trebuie să solicite

expres ambasadei sau consulatului român din Germania acordarea vizei de intrare

în România, aplicată pe documentul de călătorie.

Reclamantul a solicitat obligarea Ministerului de Interne la soluționarea

cererii înregistrate la data de 18 iulie 2001, precum și obligarea ministerului

pârât să modifice un act administrativ, în sensul excluderii sale din lista

apatrizilor, foști cetățeni români, pentru care  a notificat autorităților

germane acordul statului român de a-i prelua în România.

Cererea reclamantului de a i se răspunde la petiția înregistrată la 18 iulie

2001 a fost soluționată de Ministerul de Interne prin adresa nr.300/63550 din

10 august 2001, în care au fost menținute răspunsurile la petițiile adresate cu

același obiect și comunicate cu adresele nr.6386 din 9 aprilie 2001,

nr.300/63358, 63418 și nr.300/63415, 392557 din 26 iunie 2001.

În atare situație, dreptul de petiționare al reclamantului nu a fost vătămat și

instanța de fond a constatat corect că nu sunt îndeplinite condițiile art.1

alin.2 din Legea nr.29/1990 pentru a fi admisă această primă cerere.

Cea de-a doua cerere, formulată în baza art.1 și art.11 din Legea nr.29/1990,

este de asemenea nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada existenței actului

administrativ despre care s-a pretins în acțiune că a fost întocmit de

Ministerul de Interne cu încălcarea dreptului reclamantului de a nu fi preluat

în România, în calitatea sa de persoană apatridă aflată în Germania.

Ministerul de Interne nu a întocmit și nu a comunicat autorităților germane un

act privind preluarea reclamantului din Germania în baza Acordului bilateral

din 24 septembrie 1992 încheiat de autoritățile germane și de autoritățile

române sau în baza Convenției dintre Ministerul de Interne din România și

Ministerul Federal de Interne din Germania cu privire la preluarea de persoane

apatride, semnată la Bonn la 9 iunie 1998 și aprobată prin H.G. nr.869/1998.

Ministerul de Interne a comunicat reclamantului că nu-i sunt aplicabile cele

două convenții, pentru că Acordul de readmisie din 1992 se referă la preluarea

persoanelor care au cetățenie română sau germană, iar Convenția din 1998

reprezintă o completare a Acordului din 1992 și vizează exclusiv

persoanele care au devenit sau vor deveni apatride după intrarea sa în vigoare.

De asemenea, Ministerul de Interne nu a întocmit și nu a comunicat

autorităților germane un act privind acordul de preluare a reclamantului din

Germania în baza documentului denumit „Formulare convenită între părți” semnat

la 9 iunie 1998 de reprezentanții ministerelor de interne din  România și

Germania.

Acest document nu face  parte

integrantă din Convenția bilaterală semnată la 9 iunie 1998 și nu produce

efecte juridice, așa după cum  autoritățile române, sesizate cu petițiile

reclamantului, i-au comunicat acestuia cu următoarele înscrisuri, aflate în

copie la dosar: adresa nr.958, 1181/1 din 29 aprilie 1999 comunicată de

Avocatul Poporului, adresele nr.66310 din 24 aprilie 1999, nr.251903 din 30

august 1999, nr.3701 din 12 mai 2000 comunicate de Ministerul de Interne,

adresele din 6 septembrie 1999 și adresa nr.90451 din 7 ianuarie 2000

comunicate de Ambasada României din Bonn.

Prin acest document, autoritățile române nu s-au angajat să preia forțat,

împotriva voinței lor, apatrizii, foști cetățeni români, aflați în Germania,

exprimându-și doar disponibilitatea de a-și da concursul la rezolvarea

situației  lor personale, dar numai în conformitate cu normele de

drept  internațional și numai dacă aceste persoane acceptă revenirea în

țara de origine.

În baza Convenției bilaterale aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.869/1998 și

a documentului denumit „Formulare convenită între părți”, la 5 februarie 1999

și la 10 aprilie 2001, pârâtul Ministerul de Interne a primit solicitarea

Ministerului de Interne al Bavariei pentru ca reclamantul să fie preluat în

România, cu motivația că acesta a obținut ilegal dreptul de ședere în Germania.

Pârâtul Ministerul de Interne a luat act de aceste cereri, solicitând însă

autorităților germane să fie depuse actele  doveditoare, precum și decizia

de expulzare dată în conformitate cu procedura prevăzută în legislația germană.

Răspunsurile astfel comunicate de ministerul pârât nu au conținutul actului

administrativ invocat prin acțiune și nu vatămă drepturile reclamantului

recunoscute de Convenția privind statutul apatrizilor încheiată la New York la

28 septembrie 1954.

Contrar susținerilor din acțiune, răspunsurile comunicate de ministerul pârât

nu au drept consecință limitarea dreptului de ședere și expulzarea

reclamantului din Germania, dat fiind că asemenea măsuri sunt în competența

autorităților din Germania, potrivit legislației acestei țări, ca atribut al

suveranității statului respectiv.

În situația vătămării un drept al său de măsurile inițiate sau adoptate în

privința sa de către autoritățile germane, reclamantul se poate adresa acestora

în cadrul procedurilor prevăzute de legislația statului de rezidență. Din acest

motiv, în prezenta cauză nu pot fi examinate actele întocmite de autoritățile

germane (Primăria orașului Nürnberg, Tribunalul administrativ din Bavaria,

Ministerul Federal de Interne) și comunicate reclamantului în legătură cu

dreptul său de ședere în Germania.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.