ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1509/2005

Asupra recursului de față, constată:

Prin încheierea din 23 decembrie

2003 Judecătoria Ploiești

a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc M.D., la

sesizarea creditorului C.P., și a încuviințat executarea silită a sentinței

civile nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, reținându-se

că obligațiile stabilite prin acest titlu nu au fost aduse la îndeplinire de

bună voie de către debitor.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel debitorii C.F. și C.N., susținând, în esență, că nu sunt

mulțumiți de mențiunile titlului executoriu care reprezintă o hotărâre de

partaj, hotărâre prin care s-a procedat eronat la lotizarea bunurilor supuse

împărțelii.

Prin decizia civilă nr. 694 din 10

martie 2004 Curtea de Apel Ploiești

a respins ca nefondate apelurile.

În motivarea deciziei, în esență,

s-a reținut că nemulțumirile invocate de debitori puteau fi cenzurate numai

prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești ce constituie

titlu executoriu, o analiză a acestora în această procedură nefiind admisibilă

întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Reține

instanța de apel că încheierea de încuviințare a executării silite este

pronunțată într-o procedură necontencioasă, procedură în cadrul căreia instanța

de judecată verifică doar îndeplinirea formalităților necesare pentru începerea

executării, anume: existența titlului executoriu și cererea formulată de

creditor nu și legalitatea ori temeinicia titlului executoriu, astfel cum

solicită pârâții.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs debitorul C.N.

În dezvoltarea motivelor de recurs

debitorul arată că hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu este

nelegală și netemeinică întrucât este fundamentată pe înscrisuri, în opinia sa

false și pe concluziile unui raport de expertiză prin care părțile adverse au

fost favorizate, fără a se avea în vedere și probele pe care le-a administrat.

Pentru aceste considerente,

recurentul apreciază că în mod greșit s-a încuviințat executarea silită a

acestei hotărâri judecătorești.

Intimații H.A. și C.P., prin

întâmpinare, au cerut respingerea recursului invocând și faptul că, potrivit

procesului-verbal din 20 aprilie 2004 întocmit de Biroul Executorului

Judecătoresc M.D., părțile au fost puse deja în posesie cu terenurile, astfel

cum acestea au fost lotizate prin hotărârea de partaj.

Analizând motivele invocate de către debitor, care se

încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri judecătorești când aceasta a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În esență, debitorul susține că în

raport de dispozițiile legale incidente cu ocazia încuviințării unei executări

silite, instanțele pot verifica legalitatea și temeinicia hotărârii

judecătorești ce constituie titlu executoriu cu consecința admiterii sau, după

caz, a respingerii cererii de încuviințare a executării silite.

Așa fiind, debitorul apreciază că

atâta timp cât sentința civilă nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei

Ploiești, care constituie titlu executoriu în prezenta cauză, a fost pronunțată

cu încălcarea legii, instanța de executare era îndreptățită să respingă cererea

de încuviințare silită a executării acesteia.

Interpretare dată de recurent este

însă greșită, întrucât în procedura reglementată de art. 373

1

C.

proc. civ., în cadrul căreia se pronunță încheierea de încuviințare a

executării unui titlu executoriu, instanța de executare este abilitată să

verifice doar existența titlului executoriu.

Procedura reglementată de art. 373

1

C. proc. civ. are ca scop pe de o parte să permită creditorului să-și

realizeze drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu

executoriu, în cazul în care debitorul nu le aduce la îndeplinire de bună voie,

iar pe de altă parte, constituie o garanție procesuală instituită în favoarea

debitorului pentru evitarea unui abuz, în sensul executării patrimoniului său

în lipsa unui titlu executoriu.

Nici în cadrul acestei proceduri, ca

de altminteri, în cadrul nici unei alte proceduri execuționale, cu excepția

art. 399 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare nu poate verifica

aspectele de fond ale cauzei, fapt care ar fi de natură să repună în discuție

hotărârea judecătorească ce se execută, întrucât s-ar aduce atingere puterii

lucrului judecat ceea ce nu este permis.

Așa fiind, cum hotărârile date de

instanțele de fond asupra cererii de încuviințare a executării silite a

sentinței civile nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești

(partaj succesoral), rămasă definitivă și irevocabilă și investită cu formulă

executorie, au fost pronunțate cu respectarea legii, recursul declarat de

debitori se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de C.N. împotriva deciziei nr. 694 din 10 martie 2004 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.