ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1509/2005

Asupra recursului de față, constată: Prin încheierea din 23 decembrie 2003 Judecătoria Ploiești a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc M.D., la sesizarea creditorului C.P., și a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, reținându-se că obligațiile stabilite prin acest titlu nu au fost aduse la îndeplinire de bună voie de către debitor. Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitorii C.F. și C.N., susținând, în esență, că nu sunt mulțumiți de mențiunile titlului executoriu care reprezintă o hotărâre de partaj, hotărâre prin care s-a procedat eronat la lotizarea bunurilor supuse împărțelii. Prin decizia civilă nr. 694 din 10 martie 2004 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile.

În motivarea deciziei, în esență, s-a reținut că nemulțumirile invocate de debitori puteau fi cenzurate numai prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, o analiză a acestora în această procedură nefiind admisibilă întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Reține instanța de apel că încheierea de încuviințare a executării silite este pronunțată într-o procedură necontencioasă, procedură în cadrul căreia instanța de judecată verifică doar îndeplinirea formalităților necesare pentru începerea executării, anume: existența titlului executoriu și cererea formulată de creditor nu și legalitatea ori temeinicia titlului executoriu, astfel cum solicită pârâții.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitorul C.N. În dezvoltarea motivelor de recurs debitorul arată că hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu este nelegală și netemeinică întrucât este fundamentată pe înscrisuri, în opinia sa false și pe concluziile unui raport de expertiză prin care părțile adverse au fost favorizate, fără a se avea în vedere și probele pe care le-a administrat. Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că în mod greșit s-a încuviințat executarea silită a acestei hotărâri judecătorești. Intimații H.A. și C.P., prin întâmpinare, au cerut respingerea recursului invocând și faptul că, potrivit procesului-verbal din 20 aprilie 2004 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc M.D., părțile au fost puse deja în posesie cu terenurile, astfel cum acestea au fost lotizate prin hotărârea de partaj.

Analizând motivele invocate de către debitor, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri judecătorești când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În esență, debitorul susține că în raport de dispozițiile legale incidente cu ocazia încuviințării unei executări silite, instanțele pot verifica legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu cu consecința admiterii sau, după caz, a respingerii cererii de încuviințare a executării silite.

Așa fiind, debitorul apreciază că atâta timp cât sentința civilă nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, care constituie titlu executoriu în prezenta cauză, a fost pronunțată cu încălcarea legii, instanța de executare era îndreptățită să respingă cererea de încuviințare silită a executării acesteia. Interpretare dată de recurent este însă greșită, întrucât în procedura reglementată de art. 373 1 C. proc. civ., în cadrul căreia se pronunță încheierea de încuviințare a executării unui titlu executoriu, instanța de executare este abilitată să verifice doar existența titlului executoriu. Procedura reglementată de art. 373 1 C. proc. civ.

are ca scop pe de o parte să permită creditorului să-și realizeze drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu, în cazul în care debitorul nu le aduce la îndeplinire de bună voie, iar pe de altă parte, constituie o garanție procesuală instituită în favoarea debitorului pentru evitarea unui abuz, în sensul executării patrimoniului său în lipsa unui titlu executoriu. Nici în cadrul acestei proceduri, ca de altminteri, în cadrul nici unei alte proceduri execuționale, cu excepția art. 399 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare nu poate verifica aspectele de fond ale cauzei, fapt care ar fi de natură să repună în discuție hotărârea judecătorească ce se execută, întrucât s-ar aduce atingere puterii lucrului judecat ceea ce nu este permis.

Așa fiind, cum hotărârile date de instanțele de fond asupra cererii de încuviințare a executării silite a sentinței civile nr. 11307 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești (partaj succesoral), rămasă definitivă și irevocabilă și investită cu formulă executorie, au fost pronunțate cu respectarea legii, recursul declarat de debitori se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de C.N. împotriva deciziei nr. 694 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.