ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1216/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 27 februarie 2002, reclamantul

S.I. a chemat în judecată pârâtul Primarul municipiului

Vaslui pentru a se dispune desființarea dispoziției nr. 542 din 6 decembrie

2001 emisă de pârât, soluționarea notificării sale privind restituirea în

natură a mai multor terenuri, în suprafață totală de 15,5 ha. vie, arabil și

pădure, precum și a unui imobil construcții cu 480 mp teren aferent situat în

municipiul Vaslui.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că este moștenitor al defunctului S.D.V., căreia i-au fost preluate

abuziv imobilele de mai sus. Cu excepția suprafeței de 2 ha. teren agricol

preluate de fostul G.A.S. Moara Grecilor în temeiul Decretului nr. 115/1959,

celelalte suprafețe de teren nu s-au aflat în patrimoniul său administrarea

vreunei unității agricole de stat sau cooperative agricole, astfel încât, nu se

poate susține, astfel cum s-a reținut prin dispoziția atacată, că regimul

acestora ar fi reglementat de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000. Prin urmare,

în mod greșit i-a fost dispusă notificarea pe motivul că imobilele solicitate

nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 682 din 29

mai 2002 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă ca tardiv formulată contestația,

întrucât reclamantul nu a respectat prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr.

10/2001, acțiunea fiind înregistrată după expirarea termenului de 30 de zile

prevăzut de lege de la data comunicării dispoziției.

Apelul reclamantului a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 52 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel

Iași, pentru aceleași considerente ca și cele ale primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate sens în care a

susținut că dispoziția atacată i-a fost înmânată la data de 4 februarie 2002,

și că deși semnăturile de pe confirmarea de primire nu-i aparțin, instanțele au

trecut peste această împrejurare, pășind la judecata pricinii, deși ar fi

trebuit să suspende judecata cauzei până la soluționarea plângerii penale

formulate împotriva factorului poștal.

Recursul este fondat.

Prin dispoziția nr. 542 din 6

decembrie 2001 emisă de pârât a fost respinsă notificarea numitei

S.M. mandatar al reclamantului,

întrucât terenurile solicitate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, regimul

acestora fiind reglementat de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000. Cât

privește cererea de restituire a imobilului, construcții și teren aferent

situat în localitatea Vaslui s-a dispus, de asemenea, respingerea notificării.

Dispoziția menționată a fost

comunicată reclamantului, potrivit procesului verbal aflat la dosar fond, la

data de 7 decembrie 2001, dată de la care a început să curgă termenul de 30

zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 și în raport de care, apare cu evidență

că introducerea prezentei acțiuni, 27 martie 2002, a fost exercitată peste

termenul legal menționat.

Însă, cu dovezile administrate în

recurs s-a probat că semnătura de pe actul de comunicare sus menționat nu-i

aparțin reclamantului, ci factorului poștal din localitatea care, prin sentința

penală nr. 2758/2003 a Judecătoriei Vaslui, a fost condamnat pentru fals.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus în

temeiul art. 14, art. 348 C. proc. civ., desființarea înscrisului „confirmare

de primire” privind scrisorile recomandate nr. 1647 din 6 decembrie 2001, care

făcea tocmai dovada comunicării actului atacat în justiție prin prezenta

cerere.

Ori, constatarea și declararea

nulității actului de procedură menționat, determină ineficiența acestui a și

încetarea efectelor ce s-au produs deja, cu consecința anulării actelor

ulterioare.

Prin urmare, întrucât exercitarea

dreptului la acțiune are ca punct de plecare momentul comunicării actului de

procedură atacat, care în speță, a fost anulat și cum termenul prevăzut de art.

24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 constituie un termen de procedură, care se

calculează în conformitate cu prevederile art. 102 C. proc. civ., se constată

că, în speță, în mod greșit a fost suprimat exercițiul dreptului reclamantului,

urmare a reținerii excepției tardivității acțiunii.

În consecință, în temeiul art. 312

C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecința casării hotărârilor

judecătorești atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe

pentru a se pronunța asupra fondului pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul S.I. împotriva deciziei civile nr. 52 din 18 decembrie 2002 a

Curții de Apel Iași.

Casează decizia și sentința nr. 682

din 29 mai 2002 a Tribunalului Vaslui și trimite cauza la Tribunalul Vaslui

pentru soluționarea pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.