ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1605/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7621 din 23

septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara a fost respinsă excepția

autorității lucrului judecat invocată de pârât și a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC P.E.D. SRL cu sediul ales în Timișoara

împotriva pârâtului Consiliul Local Timișoara.

S-a dispus evacuarea pârâtului din

spațiul situat în Timișoara, în suprafață de 709,36 mp.

Totodată s-a respins cererea

reclamantei pentru acordarea daunelor interese moratorii iar pârâtul a fost obligat

să plătească reclamantei suma de 3.088.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin contractul de închiriere nr. 1001/2000 încheiat între

Primăria Municipiului Timișoara și reclamantă, s-a transmis acesteia din urmă

dreptul de folosință asupra spațiului în suprafață de 709,36 mp din imobilul

situat în Timișoara, pe termen de 10 ani cu începere din data de 1 aprilie

2000.

Cum pârâtul deține în continuare

spațiul în litigiu deși a fost închiriat reclamantei, instanța în baza art. 1420

și art. 1421 C. civ., a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul

în litigiu.

Cererea reclamantei pentru acordarea

daunelor interese moratorii a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu a

dovedit existența și întinderea prejudiciului pretins.

Referitor la respingerea excepției

autorității lucrului judecat invocată de pârât în raport de sentința civilă nr.

4632 din 13 martie 2002 a Judecătoriei Timișoara instanța a constatat că nu

sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., respectiv identitatea de obiect,

cauză juridică și părți.

Astfel, prin sentința menționată s-a

respins acțiunea formulată de Consiliul Local al municipiului Timișoara

împotriva pârâtei SC P.E.D. SRL pentru rezilierea contractului de închiriere

nr. 1001/2001 și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat și s-a admis cererea

reconvențională a pârâtei. Ca urmare, reclamantul a fost obligat să predea

pârâtei folosința imobilului situat în Timișoara, conform contractului de

închiriere, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de

întârziere.

Față de obiectul și cauza prezentei

acțiuni (evacuare și daune moratorii) instanța a considerat că nu există

identitate de obiect și cauză juridică, astfel că nu sunt incidente cauzei

dispozițiile art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat, excepție

ce a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul

Municipiului Timișoara criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 71 din 3 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul

declarat.

În primul rând, instanța de apel a

reținut că prin apelul declarat nu se critică lipsa de temeinicie sau de

legalitate a sentinței pronunțate în cauză, astfel că a procedat la examinarea

hotărârii în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut că apelanții nu

și-au îndeplinit obligația asumată prin contractul de închiriere nr. 1001/2001

de a pune la dispoziție intimatei spațiul închiriat prin licitație,

împiedicând-o pe aceasta timp de trei ani să se folosească de imobil în

condițiile în care termenul locațiunii este de 10 ani.

S-a constatat că măsura evacuării

pârâtului dispusă de instanța de fond este legală și conformă atât cu

dispozițiile art. 1420 și art. 1421 C. civ. cât și cu contractul încheiat de

părți.

În termenul prevăzut de lege,

împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara fără a indica vreunul

din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurenții susțin în esență că nu a predat

spațiul închiriat intimatei deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a repara

fațada imobilului, ce reprezintă o clauză menționată în caietul de sarcini ce a

stat la baza licitației. Mai mult, se menționează că în imobil funcționează

cantina de ajutor social care urmează a fi transferată într-o altă locație după

finalizarea lucrărilor de amenajare a noului spațiu.

Recursul declarat nu este fondat.

Din analiza contractului de

închiriere nr. 1001/2000 încheiat de părți, nu rezultă că predarea spațiului a

cărui închiriere a fost licitată de intimată este condiționată de repararea

fațadei imobilului, iar dacă o asemenea mențiune este prevăzută în caietul de

sarcini, acest înscris doveditor nu a fost depus la dosar pentru a fi analizată

de instanță.

Din această perspectivă contractul

de locațiune nr. 1001/2000 este legea părților, care, la rândul lor trebuie

să-și respecte întocmai obligațiile asumate, or în cauză, recurenta nu și-a

îndeplinit obligația de a preda imobilul închiriat intimatei, așa încât măsura

evacuării dispusă de instanță este legală.

Față de cele ce preced și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul municipiului

Timișoara împotriva deciziei civile nr. 71 din 3 februarie 2004 a Curții de

Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2005.