ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5848/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 iulie 2002 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul T.T. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, reprezentat prin Primarul general, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună declararea moștenirii vacante a defunctei I.I.(J.), fostă M., decedată la 1 decembrie 1971 și, pe cale de consecință, în contradictoriu cu cei doi pârâți, să se constate că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 100 mp, imobil cumpărat de la I.I.

Prin sentința civilă nr. 4344 din 3 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 București, în dosarul nr. 9626/2002 a fost respinsă excepția necompetenței generale a instanței privind constatarea vacantei succesorale invocată de pârâtul Municipiul București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T.T., s-a constatat vacantă succesiunea de pe urma defunctei I.I. , decedată la 1 decembrie 1971, cu ultimul domiciliu București, și s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 100 mp, situat în București. Pentru a pronunța această situație, prima instanță a reținut că numita I.I. a decedat la 1 decembrie 1971 și nu sunt cunoscute acte de acceptare a moștenirii rămase de pe urma acesteia, soțul supraviețuitor renunțând expres la drepturile legale cuvenite.

Instanța a apreciat că, faptul că nu s-a eliberat un certificat de vacantă succesorală, nu este de natură a fundamenta necompetența generală a instanțelor, pentru constatarea existenței unei succesiuni vacante, instanța fiind sesizată prin cererea unei persoane care justifică un interes în condițiile în care organele financiare ale statului nu au înțeles să urmeze o procedură notarială. De asemenea, instanța a reținut, pe baza probatoriului administrat, că reclamanta a exercitat asupra imobilului, situat în București, o posesie care întrunește cerințele prevăzute de art. 1847 C. civ., pe o perioadă de 30 de ani, conform dispozițiilor art. 1890 C. civ. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul București prin Primarul general și Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâtul Municipiul București a invocat în motivele de apel lipsa calității sale procesuale pasive în cererea dedusă judecății iar pârâtul Ministrul Finanțelor Publice a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, atât în privința capătului de cerere privind constatarea vacantei succesorale, cât și în privința capătului de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani. Cererile de apel au fost înregistrate sub nr. 4159/2004 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Prin decizia civilă nr. 1322 din 8 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 4159/2004 în urma calificării drept recurs a căii de atac, a fost admisă excepția necompeteneței materiale a Curții de Apel București și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței judecării recursului, în favoarea Tribunalului București.

La pronunțarea acestei decizii, Curtea de Apel a avut în vedere împrejurarea că litigiul are un obiect a cărui valoare este de 62 milioane lei, conform raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe, fiind incidente dispozițiile art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, hotărârea atacată fiind supusă, numai recursului, de competența Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 614/2005. La termenul din 4 martie 2005, tribunalul a pus în discuția părților calificarea căii de atac și competența instanței. Cu privire la calificarea căii de atac, tribunalul a reținut următoarele: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având două capete de cerere distincte, primul având ca obiect constatarea ca vacantă a succesiunii defunctei I.I.

, iar cel de al doilea, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani. Cel de-al doilea capăt de cerere este, în mod evident, evaluabil în bani, conform raportului de expertiză, terenul în litigiu având o valoare de 62 milioane lei. În ceea ce privește primul capăt de cerere, tribunalul reține că acesta are un obiect nepatrimonial, reclamantul urmărind a se constata că succesiunea defunctei I.I. este vacantă, astfel încât dreptul său, întemeiat pe posesia utilă, exercitată în termenul prevăzut de art. 1890 C. civ., să fie valorificat în contradictoriu cu Municipiul București și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca persoana care ar pretinde dreptul de proprietate asupra terenului ce a aparținut defunctei.

Nu se poate reține că acest capăt de cerere ar avea un caracter accesoriu față de cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prezumției achizitive, ci, dimpotrivă, constatarea temeiniciei sau netemeiniciei primului capăt de cerere duce la constatarea existenței sau inexistenței uneia dintre condițiile de exercițiu ale dreptului la acțiune, respectiv, la calitatea procesuală pasivă a pârâților Municipiul București și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Cum acest prim capăt de cerere are un obiect nepatrimonial, tribunalul apreciază că, în cauză, nu pot fi incidente dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ., care prevăd excepțiile de la regula atacării cu apel a hotărârilor judecătorești, calea de atac declarată împotriva sentinței civile nr. 4344 din 3 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 București, fiind apelul, conform dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004. Examinând actele dosarului, tribunalul c0onstată că a fost învestit pentru a soluționa cererile de apel promovate împotriva unei hotărâri pronunțată de judecătorie într-o cerere care are ca obiect constatarea vacantei succesorale și constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Obiectul acestei cereri nu poate determina competența tribunalului în soluționarea cererilor de apel, hotărârea apelată nefiind dată în vreuna din materiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004. De asemenea, nu poate fi reținută nici incidența dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. e) C. proc.

civ., neexistând vreo dispoziție specială în temeiul căreia apelurile declarate împotriva hotărârilor având ca obiect constatarea vacantei succesorale, să fie date în competența tribunalului. Pentru aceste considerente, în baza art. 158, tribunalul va admite excepția de necompetență și va constata că, în conformitate cu dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de apel, revine curții de apel , căreia i se va declina competența. Conform dispozițiilor art. 20 C. proc. civ., tribunalul va constata că s-a ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul București și Curtea de Apel București și, în temeiul art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va dispune înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului de competență.

Examinându-se conflictul existent între cele două instanțe , Curtea constată că, în raport de obiectul acțiunii și de hotărârea atacată, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Stabilește competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului București. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 iulie 2005.