ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5848/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23

iulie 2002 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul T.T. a

chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice și Municipiul București, reprezentat prin Primarul general,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună declararea

moștenirii vacante a defunctei I.I.(J.), fostă M., decedată la 1 decembrie 1971

și, pe cale de consecință, în contradictoriu cu cei doi pârâți, să se constate

că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 100 mp, imobil cumpărat de la I.I.

Prin sentința civilă nr. 4344 din 3

iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 București, în dosarul nr. 9626/2002 a

fost respinsă excepția necompetenței generale a instanței privind constatarea

vacantei succesorale invocată de pârâtul Municipiul București, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantul T.T., s-a constatat vacantă succesiunea de pe

urma defunctei I.I. , decedată la 1 decembrie 1971, cu ultimul domiciliu

București, și s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de

ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 100 mp, situat în

București.

Pentru a pronunța această situație,

prima instanță a reținut că numita I.I. a decedat la 1 decembrie 1971 și nu

sunt cunoscute acte de acceptare a moștenirii rămase de pe urma acesteia, soțul

supraviețuitor renunțând expres la drepturile legale cuvenite.

Instanța a apreciat că, faptul că nu

s-a eliberat un certificat de vacantă succesorală, nu este de natură a

fundamenta necompetența generală a instanțelor, pentru constatarea existenței

unei succesiuni vacante, instanța fiind sesizată prin cererea unei persoane

care justifică un interes în condițiile în care organele financiare ale

statului nu au înțeles să urmeze o procedură notarială.

De asemenea, instanța a reținut, pe

baza probatoriului administrat, că reclamanta a exercitat asupra imobilului,

situat în București, o posesie care întrunește cerințele prevăzute de art. 1847

C. civ., pe o perioadă de 30 de ani, conform dispozițiilor art. 1890 C. civ.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții Municipiul București prin Primarul general și Ministerul

Finanțelor Publice.

Pârâtul Municipiul București a

invocat în motivele de apel lipsa calității sale procesuale pasive în cererea

dedusă judecății iar pârâtul Ministrul Finanțelor Publice a criticat hotărârea

atacată pentru nelegalitate, atât în privința capătului de cerere privind

constatarea vacantei succesorale, cât și în privința capătului de cerere

privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii

de 30 de ani.

Cererile de apel au fost

înregistrate sub nr. 4159/2004 pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1322 din 8

decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie, în dosarul nr. 4159/2004 în urma calificării drept recurs

a căii de atac, a fost admisă excepția necompeteneței materiale a Curții de

Apel București și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței judecării

recursului, în favoarea Tribunalului București.

La pronunțarea acestei decizii,

Curtea de Apel a avut în vedere împrejurarea că litigiul are un obiect a cărui

valoare este de 62 milioane lei, conform raportului de expertiză întocmit în

fața primei instanțe, fiind incidente dispozițiile art. 282

1

alin. (1)

C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, hotărârea atacată fiind

supusă, numai recursului, de competența Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 614/2005.

La termenul din 4 martie 2005,

tribunalul a pus în discuția părților calificarea căii de atac și competența

instanței.

Cu privire la calificarea căii de

atac, tribunalul a reținut următoarele:

Instanța de fond a fost învestită cu

soluționarea unei acțiuni având două capete de cerere distincte, primul având

ca obiect constatarea ca vacantă a succesiunii defunctei I.I. , iar cel de al

doilea, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca

efect al uzucapiunii de 30 de ani.

Cel de-al doilea capăt de cerere

este, în mod evident, evaluabil în bani, conform raportului de expertiză,

terenul în litigiu având o valoare de 62 milioane lei.

În ceea ce privește primul capăt de

cerere, tribunalul reține că acesta are un obiect nepatrimonial, reclamantul

urmărind a se constata că succesiunea defunctei I.I. este vacantă, astfel încât

dreptul său, întemeiat pe posesia utilă, exercitată în termenul prevăzut de

art. 1890 C. civ., să fie valorificat în contradictoriu cu Municipiul București

și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca persoana

care ar pretinde dreptul de proprietate asupra terenului ce a aparținut

defunctei.

Nu se poate reține că acest capăt de

cerere ar avea un caracter accesoriu față de cererea având ca obiect

constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prezumției

achizitive, ci, dimpotrivă, constatarea temeiniciei sau netemeiniciei primului

capăt de cerere duce la constatarea existenței sau inexistenței uneia dintre

condițiile de exercițiu ale dreptului la acțiune, respectiv, la calitatea

procesuală pasivă a pârâților Municipiul București și Statul Român reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Cum acest prim capăt de cerere are

un obiect nepatrimonial, tribunalul apreciază că, în cauză, nu pot fi incidente

dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ., care prevăd excepțiile de la

regula atacării cu apel a hotărârilor judecătorești, calea de atac declarată

împotriva sentinței civile nr. 4344 din 3 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului

2 București, fiind apelul, conform dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004.

Examinând actele dosarului,

tribunalul c0onstată că a fost învestit pentru a soluționa cererile de apel

promovate împotriva unei hotărâri pronunțată de judecătorie într-o cerere care

are ca obiect constatarea vacantei succesorale și constatarea dobândirii dreptului

de proprietate prin uzucapiune.

Obiectul acestei cereri nu poate

determina competența tribunalului în soluționarea cererilor de apel, hotărârea

apelată nefiind dată în vreuna din materiile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 2 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate

prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004.

De asemenea, nu poate fi reținută

nici incidența dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. e) C. proc. civ., neexistând

vreo dispoziție specială în temeiul căreia apelurile declarate împotriva

hotărârilor având ca obiect constatarea vacantei succesorale, să fie date în

competența tribunalului.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 158, tribunalul va admite excepția de necompetență și va constata că, în

conformitate cu dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., competența de

soluționare a cererii de apel, revine curții de apel , căreia i se va declina

competența.

Conform dispozițiilor art. 20 C.

proc. civ., tribunalul va constata că s-a ivit un conflict negativ de

competență între Tribunalul București și Curtea de Apel București și, în

temeiul art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va dispune înaintarea

dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra

conflictului de competență.

Examinându-se conflictul existent

între cele două instanțe , Curtea constată că, în raport de obiectul acțiunii

și de hotărârea atacată, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului

București, căruia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Stabilește competența de soluționare

a apelului în favoarea Tribunalului București.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2005.