ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3093/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara la 21 octombrie 2003, reclamanta SC B. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA București a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 567.000.000 lei actualizată cu data inflației la data punerii în executare reprezentând prejudiciu cauzat societății reclamante ca urmare spargerii unității SC B. SRL Timișoara.

Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 111 din 13 ianuarie 2004, a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de 570.000.000 lei reprezentând indemnizații de asigurare și suma de 108.550.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând în esență că pârâta, societatea de asigurare avea obligația, potrivit clauzelor contractului de asigurare Poliță privind asigurarea, de incendiu și alte calamități și a condițiilor de asigurare ce guvernează raporturile dintre părți [(art. 6.3 lit. d)] să-l despăgubească pe asigurat pentru pagubele materiale cauzate de furtul prin efracție al bunurilor asigurate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC G.A. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a apreciat în mod greșit clauzele contractuale, probele administrate în cauză și susținerea părților.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 132 din 5 mai 2004, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea reclamantei, cu cheltuieli de judecată aferente. În fundamentarea acestei soluții instanța de apel a reținut în cauză, că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a furniza corect toate datele cerute de cererea chestionar cu privire la împrejurările esențiale referitoare la risc, că după producerea evenimentului asigurat pârâta a constatat că societatea asigurată nu era proprietara tuturor bunurilor, astfel că reclamanta nu a respectat condițiile de asigurare. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta SC B. SRL Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304.9 C. proc.

civ. Criticile aduse de recurenta – reclamantă vizează, în esență, următoarele aspecte: - în mod greșit instanța de apel a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10.5 lit. c) din contractul de asigurare. - hotărârea atacată a fost pronunțată cu neluarea în seamă a acordului părților pentru asigurarea tuturor bunurilor amplasate la sediul intimatei. - din probatoriul administrat nu reiese de ce proprietarul și numai proprietarul unor bunuri le poate asigura pentru bunuri și calamități, atât timp cât acest interes există și din partea unui detentor. - hotărârea recurată a fost pronunțată fără a se ține seama că pârâta a fost de acord să plătească reclamatei suma de 61.000.000 lei reprezintă despăgubiri aferente bunurilor proprietatea reclamantei, efectuând prin O.P.

158 din 9 noiembrie 2004 o plată parțială în sumă de 28.093.000 lei. - curtea, analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 1.3. din condițiile generale de asigurare, dacă interesul asigurat este diferit de dreptul de proprietate, contractul va trebui să declare acest lucru în scris, înainte de încheierea asigurării. Potrivit art. 10.1 din numita convenție, asiguratul are obligația de a furniza a corect toate informațiile și datele cerute de cererea chestionar cu privire la împrejurările esențiale de risc, în caz contrar fiind aplicabile dispozițiile art. 105 din convenție.

În raport de mai sus invocatele clauze convenite de părți și reglementate de condițiile generale de asigurare privind Polița de asigurare de incendii și calamități, având în vedere și celelalte lucrări ale cauzei și probe administrate instanța de apel a reținut în mod legal și temeinic nerespectarea de către reclamantă a obligației de a furniza asiguratului informații complete cu privire la împrejurările esențiale referitoare la risc. În consecință, instanța a apreciat în mod corect că în cauză devin aplicabile prevederile art. 10.5 lit. c) din contractul de asigurare , care conferă asigurătorului dreptul să refuze plata despăgubirii, sancționând astfel neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții la care au făcut referire mai sus.

Critica pe care o aduce recurenta cu privire la faptul că din probatoriul administrat nu reiese de ce numai proprietarul și nu și detentorul precar ar avea interes în asigurarea bunurilor excede convenției părților care stabiliește fără echivoc condițiile de asigurare, neputând face obiectul unei analize. De asemenea, faptul că asigurătorul a achitat asiguratului o parte din suma datorată, în opinia recurentei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile asiguratului, nu este de natură să înlăture caracterul legal și temeinic al deciziei atacate, aceasta fiind o opțiune a asiguratorului. În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 132 din 5 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.