ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3706/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Timiș sub nr. 6754/2004, reclamanta SC U. SA Timișoara, în

contradictoriu cu pârâta SC P.P. SRL Hârlău, a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța, să constate neexecutarea obligațiilor de locator și

să dispună rezilierea contractului de închiriere din 6 ianuarie 2003, cu

exonerarea de la plata chiriei și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

pentru cheltuielile efectuate și daune interese, obligarea pârâtei la

restituirea scrisorii de garanție bancară din 26 februarie 2003, cu

cheltuielile de judecată aferente.

Prin precizarea de acțiune depusă la

termenul din 24 iulie 2003, reclamanta a solicitat și constatarea nulității

relative a contractului de închiriere pentru vicierea consimțământului său prin

dol.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 4295 din 8 decembrie 2003, a respins acțiunea principală a

reclamantei, reținând în esență că reclamanta, deși a solicitat constatarea

nulității relative a contractului de închiriere pentru vicierea

consimțământului său prin dol, nu a făcut dovada dolului în condițiile art. 953,

960 și 961 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta, criticile acesteia vizând greșita apreciere de către

instanță a probatoriului administrat în dovedirea existenței vicierii consimțământului

reclamantei prin dol.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 161 din 18 mai

2004, a admis apelul, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în

parte acțiunea formulată și precizată de reclamantă și a dispus rezilierea

contractului de închiriere din 6 ianuarie 2003 încheiat între părți, a respins

în rest pretențiile reclamantei și a obligat intimata-pârâtă să plătească

apelantei-reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 209.000 lei.

În fundamentarea acestei soluții,

instanța a reținut că neexecutarea contractului din 6 ianuarie 2003 se

datorează culpei exclusive a pârâtei intimate care a prezentat spațiul

închiriat ca spațiu cu destinație comercială, în realitate acesta fiind înscris

în cartea funciară ca spațiu locativ.

Cât privește capătul de cerere

privind restituirea scrisorii de garanție bancare mai sus evocată, instanța a

reținut că angajamentul reclamantei-apelante a rămas fără obiect, această

garanție ne mai producând efecte juridice, valabilitatea scrisorii de garanție

fiind expirată la data de 25 februarie 2004.

A mai reținut instanța de apel că în

mod legal și temeinică reclamanta nu a făcut dovada existenței dolului la

momentul manifestării consimțământului dat în vederea încheierii contractului

de închiriere nr. 1/2003.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC P.P. SRL Iași, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Criticile aduse de recurentă privesc

incorecta interpretare de către instanța de apel a materialului administrat și

a clauzelor contractului de închiriere din 6 ianuarie 2003, încheiat între

părți în stabilirea culpei contractuale și implicit în luarea măsurii de

reziliere a contractului.

Curtea analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru

cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

Curtea reține că, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâta SC P.P.

SRL Iași învederează instanței că acțiunea este lipsită de obiect în ceea ce

privește primul capăt de cerere, respectiv rezilierea contractului de

închiriere întrucât în data de 22 mai 2003 pârâta în calitate de proprietar,

notifica prin executor judecătoresc reclamantei SC U. SA Timișoara, conform clauzelor

contractuale (art. 8.5, 8.6 și 8.7 din contract) și cu referire la adresele din

31 martie 2003 și din 8 aprilie 2003, rezilierea contactului începând cu data

de 1 iulie 2003.

Față de această împrejurare,

examinarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă, apare ca lipsită de

interes.

În considerarea celor ce preced,

Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC P.P. SRL Iași, împotriva deciziei nr. 161 din 18 mai 2004

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2005.