Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5689/2005

HOTĂRÂRE
28.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5689/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 iunie 2000 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâtul D.A. pentru grănițuire. Prin sentința civilă nr. 9283 din 21 septembrie 2001 instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 889/A din 24 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalului București, secția a IV–a civilă, s-a anulat sentința și a fost reținută cauza pentru evocarea fondului. Prin decizia nr. 2766/A/2002, evocând fondul, aceeași instanță a admis acțiunea, stabilind linia de hotar între proprietățile părților, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.

Intimatul-pârât D.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin decizia nr. 907 din 11 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis recursul, s-a casat decizia nr. 2766/A din 4 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalului București, secția a IV–a civilă, și s-a trimis dosarul spre rejudecare la același tribunal. Prin decizia nr. 309/A din 22 aprilie 2004, Tribunalului București, procedând la rejudecarea cauzei pe fond, a admis acțiunea reclamantului și a dispus grănițuirea celor două proprietăți, stabilind linia de hotar conform raportului de expertiză întocmit de ing. I.S., varianta I, omologat de instanță.

Împotriva acestei decizii, pârâtul D.A. a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel. Întrucât, în speță, competentă să judece este Curtea de Apel de Apel București, se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

DECIDE: Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul D.A. împotriva deciziei civile nr. 309/A din 22 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 591/2003
a Judecătoriei Sectorului 1 București pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă prin decizia civilă nr.2322 din 11 septembrie 2001 – irevocabilă – a admis
ÎCCJ 2005-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la 26 aprilie 2004, reclamantul F.I. a chemat în judecată pe pârâtul F.A., pentr
ÎCCJ 2004-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2279/2004
martie 2001) și, respectiv al pârâtei (7 iunie 2001). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 15
ÎCCJ 2010-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3313/2010
cheltuieli de judecată. În situația în care instanța apreciază că se impune grănițuirea celor două proprietăți a solicitat omologarea variantei anexa I din completările la raportul de expertiză întocmit de expert S.F. cu menținerea celorlal
ÎCCJ 2004-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5898/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la 24 aprilie 2003, R.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 510 din 12 februarie 2003, pronunțată de Înalta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă