ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.Ț.A. SA a chemat în judecată pe pârâții A.N.D. și C.J.N., solicitând obligarea pârâtului care are în administrare sectorul de drum D.J. la plata sumei de 43.539 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri plus cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că a încheiat cu SC S. SA polițele de asigurare din 11 septembrie 2000 și din 11 septembrie 2000, pentru autotractorul și semiremorca iar la data de 9 august 2001, circulând pe D.N.
2 au fost implicate într-un accident rutier în care au ars în totalitate și că accidentul s-a produs ca urmare a intrării în intersecție a autoturismului condus de I.V., fără ca acesta să acorde prioritate și că din procesul verbal încheiat de organele de poliție rezultă că la data procedurii accidentului lipsea indicatorul care reglementa prioritatea, motiv pentru care s-a produs accidentul și că a plătit asiguratului suma de 43.359 dolari S.U.A. și se subrogă în drepturile acestuia potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1996, iar la termenul de la 28 octombrie 2003 a chemat în judecată și pe C.J.I. Prin sentința nr. 813/E/2004, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A.N.D.
și C.J.N. și a respins ca nefondată acțiunea față de C.J.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că D.J. face legătura dintre Mircești și intersectează D.N. 2 în dreptul localității Săbăoani fiind și limita dintre județul Iași și Neamț și că numitul I.V. a intrat în intersecția dintre D.J. și D.N. 2 fără a respecta regulile de intrare într-o intersecție nedirijată, în sensul de a reduce viteza și de a acorda prioritate vehiculelor care circulau pe D.N. 2, care este un drum cu prioritate conform art. 33 alin. II din decretul nr. 328/1966, că sectorul de drum se afla în administrarea C.J.I. și chiar dacă acesta nu a instalat indicatorul cu semnificația „Stop” sau „Cedează trecerea”, nu poate fi ținut să răspundă deoarece în lipsa indicatoarelor, circulația era reglementată de art. 33 alin. II din decretul nr. 326/1966.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței nr. 813 din 25 mai 2004 a Tribunalului Neamț, susținând că în lipsa vreunui indicator, conducătorul auto I.V. a respectat regula prioritate de dreapta, autoturismul care a intrat în coliziune venea din stânga conducătorului autoturismului. Prin decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Instanța de apel a reținut că sectorul de drum județean se află în administrarea C.J.I., începând cu limita județului Neamț, intersecția D.J. cu D.N.
2 se află la limita județului Neamț, că potrivit art. 14 din decretul nr. 325/1966, la schimbarea direcției de mers, conducătorii autovehiculelor vor lua toate măsurile pentru a nu periclita circulația celor care folosesc drumul public, iar, potrivit art. 15 alin. (1) orice conducător care se aproprie de o intersecție a drumurilor publice trebuie să își mărească atenția pentru a evita orice accident, aceste dispoziții fiind obligatorii oricare ar fi fost regimul de circulație într-o intersecție și că autoturismul depășise deja zona de intrare în intersecție, când s-a produc accidentul, conducătorul auto I.V. nerespectând dispozițiile art. 14 și 15 din decretul nr. 328/1966. Reclamanta SC A.Ț.A.
SA București a declarat recurs împotriva deciziei nr. 5 din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ, susținând că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, că în lipsa semnalizării, se aplicau reglementările speciale cu privire la intersecția nesemnalizată, că la intrarea în intersecție conducătorul autoturismului a aplicat regula priorității de dreapta, ca în orice alt loc nesemnalizat, potrivit art. 15 alin. (2) din decretul nr. 328/1996 și că în mod greșit cele două instanțe rețin vinovăția conducătorului auto I.V. în producerea accidentului, deoarece nu a acordat prioritate de trecere, întrucât autotrenurile mergeau pe un drum cu prioritate.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: intersecția dintre D.N. 2 și D.J. era nedirijată, conducătorul autoturismului nu a redus viteza la intrarea în intersecție, potrivit art. 33 alin. II din decretul nr. 326/1966, în vigoare la data producerii accidentului, deoarece avea obligația să acorde prioritate de trecere vehiculelor care veneau atât din stânga cât și din dreapta, întrucât drumul în care pătrunsese era drum cu prioritate. Organele poliției și parchetului, care au efectuat cercetări cu privire la acest accident au reținut că este vinovat de producerea accidentului, conducătorul autoturismului, iar lipsa indicatorului „Stop” sau „Drum cu prioritate” nu atrage culpa C.J.
în administrarea căruia se află intersecția D.J. cu D.N.”, deoarece este o intersecție nedirijată. Față de cele de mai sus, rezultă că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.Ț.A. SA București, împotriva nr. 5 din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.