ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5113/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4345 din 26

martie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a fost

respinsă acțiunea formulată de SC I. SA cu sediul social în București, în contradictoriu

cu pârâtele SC E.V.W.H. SRL cu sediul în Cluj Napoca și SC A. SA cu sediul

social în București, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta SC I. SA se află în procedura prevăzută de Legea nr.

64/1995, iar conform dispozițiilor art. 22 și art. 23 din această lege, în

cazul începerii procedurii falimentului, judecătorul sindic desemnează un

lichidator, atribuțiile administratorului încetând în momentul stabilirii atribuțiilor

lichidatorului. Între principalele atribuții ale lichidatorului este și aceea a

introducerii de acțiuni, menținerea sau denunțarea unor contracte, examinarea

creanțelor și altele.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1325 din 21 octombrie 2002 a admis

recursul formulat de recurenta SC I. SA, împotriva sentinței civile nr. 4345

din 26 martie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a

casat sentința atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a considerat că într-adevăr lichidatorul este cel care formulează cereri

de chemare în judecată în vederea recuperării creanțelor societății, însă

aceste acțiuni nu sunt formulate în nume propriu, ci în calitatea de

reprezentant al societății, care își păstrează personalitatea juridică în

această fază prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Instanța de fond acea posibilitatea,

eventual să pună în discuție calitatea de reprezentant al reclamantei, având în

vedere că acțiunea nu a fost formulată de societate, prin reprezentantul său

legal, lichidatorul.

Rejudecând cauza în fond după

casare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința

comercială nr. 6960 din 25 mai 2004 a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune față de pârâta SC A. SA, sucursala București, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC I. SA prin lichidator SC A.G.E. SRL față de pârâta

SC E.V.W.H. SRL, obligând-o să restituie reclamantei contractul. De asemenea au

fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și obligată pârâta la

cheltuieli de judecată în sumă de 68.000 lei și 15.000 lei timbru judiciar.

În fundamentarea acestei soluții,

s-a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei față

de pârâta SC A. SA este întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. (2) din decretul

nr. 167/1958, deoarece din raporturile ce izvorăsc din asigurarea termenului de

prescripție este de 2 ani. Riscul asigurat s-a produs la data de 27 octombrie

1997, iar reclamanta a formulat acțiunea la data de 6 ianuarie 2002, respectiv

după 4 ani și 2 luni de la data producerii incendiului.

Din corespondența părților și

răspunsul la întrebare, reclamanta a recunoscut că „în condițiile în care se

găsea un potențial cumpărător ar fi fost de acord să rețină diferența de preț”.

Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de achitare integrală a

prețului cabinei, preț convenit de comun acord, astfel că cererea de restituire

a autocamionului cu cabina sau contravaloarea acesteia este nefondată, urmând a

fi dispusă numai restituirea autotractorului fără cabină.

S-a respins obligarea la

contravaloarea lipsei de folosință întrucât prejudiciul nu a fost cauzat din

culpa pârâtei SC E.V.W.H. SRL.

Nejustificată a fost găsită și

cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata poliței de asigurare în sumă

de 92.357.612 lei dat fiind faptul că suma reprezintă o parte din

contravaloarea reparațiilor și a manoperei efectuate de pârâtă, precum și la

plata contravalorii pieselor lăsate în custodie în sumă de 9.429.536 lei,

reclamanta nefăcând dovada predării pieselor respective.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia comercială nr. 265 din 4 aprilie 2005 a respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC I. SA prin lichidator SC A.G.E.

SRL București, în contradictoriu cu intimatele SC A. SA București și SC E.V.W.H.

SRL Cluj Napoca, împotriva sentinței comerciale nr. 6960 din 25 mai 2004,

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 679/2003.

Din verificarea motivelor de apel,

instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din decretul nr.

167/1958, termenul de prescripție în raporturile ce izvorăsc din relațiile de

asigurare este de 2 ani, iar riscul asigurat s-a produs la data de 27 octombrie

1997, acțiunea fiind promovată de reclamantă la data de 16 ianuarie 2002, deci

cu mult peste termenul analizat.

Pe fondul cauzei, referitor la

întinderea prejudiciului și al culpei persoanei vinovate în producerea lui s-a

reținut că intimata prestatoare nu a respectat opțiunea asigurătorului

acceptată și de asigurat și a înlocuit cabina arsă cu una mai scumpă, cu mai

multe dotări, în sumă de 147.234.877 lei.

Având în vedere diferența de preț

dintre cele două devize, SC A. SA nefiind de acord cu propunerea prestatoarei,

a refuzat să achite diferența de preț, deoarece prestatoarea în mod unilateral,

peste prevederile contractuale, a hotărât achiziționarea cabinei mai scumpe.

La solicitarea expresă a intimatei

din data de 13 octombrie 1998 de a plăti facturile de reparații, apelanta a

solicitat SC E.V.W.H. SRL să se ocupe de vânzarea autotractorului la prețul de

35.000 dolari S.U.A., urmând ca din suma obținută să rețină diferența de preț,

aspect confirmat și de faxul din data de 18 noiembrie 1998,

Reclamanta se face vinovată de

neîndeplinirea propriei obligații de plată integrală a cabinei, iar solicitarea

obligării pârâtei la plata poliței de asigurare în sumă de 92.357.612 lei nu se

justifică, această sumă reprezentând o mare parte din contravaloarea

reparațiilor efectuate de societatea prestatoare. Reclamanta nu a făcut nici

dovada privind contravaloarea pieselor în valoare de 9.429.536 lei lăsate în

custodia pârâtei.

Împotriva deciziei comerciale nr. 265

din 4 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a promovat recurs reclamanta SC I. SA București prin lichidator

judiciar SC A.G.E. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că în mod greșit a fost considerat

dreptul material la acțiune al recurentei față de societatea de asigurări

prescris, în mod greșit s-a reținut în sarcina reclamantei o obligație de

plată, deoarece în realitate suma de 92.357.612 lei reprezintă prețul cabinei

ce trebuia înlocuită, preț în care intra și manopera, societatea prestatoare

însușindu-și banii proveniți din polița de asigurare și refuzând restituirea

lor.

De asemenea greșit a fost respins și

capătul de cerere privind restituirea de către SC E.V.W.H. SRL a contravalorii

pieselor de schimb în sumă de, fiind invocate ca temei de drept al cererii de

recurs, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând probele

administrate în cauză, în raport de motivele formulate în cererea de recurs,

constată că acestea sunt neîntemeiată, urmând a respinge ca nefondat recursul

promovat de SC I. SA prin lichidator, pentru următoarele considerente:

Printr-o integrală și completă

asociere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit

adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc și răspunderea care se instituie în cazul

nerespectării clauzelor contractuale.

Corect a invocat pârâta SC A. SA

excepția prescripției extinctive, prin aceea că reclamanta a încheiat polița

generală de asigurare privind asigurarea complexă a autovehiculelor, cu

valabilitate, conform art. 21 din această poliță, pentru perioada de la 1

aprilie 1997 până la 31 martie 1998.

Deoarece la data de 27 octombrie

1997 s-a produs riscul asigurat, respectiv incendierea cabinei autotractorului,

în urma înștiințării de către asigurat a fost deschis dosarul de daune. A fost

dată o eficiență juridică maximă reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2)

din decretul nr. 167/1958, prin aceea că în raporturile ce izvorăsc din

asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani, acest termen referindu-se

numai la raporturile juridice dintre asigurător și asigurat.

Nu prezintă nici o relevanță

juridică împrejurarea că la data de 19 martie 1999 SC I. SA a formulat o

plângere penală ce a făcut obiectul dosarului nr. 3979/1999 al Judecătoriei

sectorului 3 București.

Prin sentința penală nr. 623 din 30

aprilie 2001, această instanță a dispus achitarea inculpaților sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, lăsând nesoluționată acțiunea

civilă; aceste dispoziții fiind menținute și de instanța de recurs.

Din verificarea întregii documentații

existente la dosarul cauzei, apare neîndoios faptul că societatea prestatoare,

atunci când a înlocuit cabina arsă în incendiu cu o cabină cu mai multe dotări,

a depășit varianta aleasă de asigurător care era în sumă de 95.827.800 lei,

executând o variantă suplimentară în sumă de 147.234.877 lei.

Potrivit prevederilor pct. 11 lit.

g) din Capitolul III A intitulat „Excluderi generale”, din contractul de

asigurare se stipulează expres că nu se despăgubesc cheltuielile făcute pentru

transformarea și îmbunătățirea autovehiculului în comparație cu starea lui

dinaintea producerii evenimentului asigurat, cum ar fi înlocuirea pieselor

avariate sau pierdute cu altele de calitate superioară.

Amplu documentat și bine argumentat,

instanța de apel a analizat corespondența părților, răspunsurile la

interogatoriile reciproce, actele depuse stabilind că se impune restituirea

către reclamantă din partea societății prestatoare a autotractorului fără

cabină, toate celelalte capete de cerere nefiind susceptibile de admitere.

Chiar și din motivarea sentinței

penale nr. 623 din 30 aprilie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 3

București, rămasă definitivă, s-a reținut că SC I. SA a cerut vânzarea atât a

autocamionului cât și a pieselor recuperate de la acesta, cu reținerea sumelor

de bani reprezentând valoarea reparației, în sarcina societății prestatoare,

neputându-se reține infracțiunea de abuz de încredere nici în modalitatea

refuzării restituirii bunului, nici în cea a dispunerii de el pe nedrept,

cabina inițial montată și ulterior demontată de angajații societății fiind

proprietatea acestei societăți câtă vreme ea nu a fost plătită de către

societatea parte vătămată SC I. SA.

Rațiunile juridice expuse determină

ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC I. SA, prin

lichidator judiciar să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca

nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 265 din 4 aprilie

2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC I. SA prin lichidator SC A.G.E. SRL București, împotriva deciziei

nr. 265 din 4 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondat.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2005.