ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2006

deliberând asupra declarat de inculpatul V.F. împotriva

încheierii din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 61/2/2006,

constată următoarele:

Încheierea menționată a fost dată de Curtea de Apel București

ca instanță legal investită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Călărași și de inculpatul V.F. împotriva sentinței penale nr.

152 pronunțate de Tribunalul Călărași la 10 noiembrie 2005 în dosarul nr. 713/1/2005.

Pronunțarea instanței de apel, la data de 6 ianuarie 2006,

a vizat exclusiv verificarea legalității arestării, dispunându-se menținerea

stării de arest preventiv a inculpatului V.F.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în

termen legal inculpatul V.F., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 794/1/2006.

Recursul a fost motivat doar oral cu ocazia

dezbaterilor desfășurate în fața acestei Curți la 19 ianuarie 2005, prilej cu

care s-a afirmat că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute inițial în vedere

pentru arestarea preventivă a inculpatului.

Recursul nu este fondat.

Conform prevederilor art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată are

obligația de a verifica, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

din același cod.

Acest ultim text de lege prevede că, în măsura în care

constată că se mențin temeiurile care au impus arestarea ori există temeiuri

noi care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea acestei măsuri.

În speță aceste prevederi legale au fost pe deplin

respectate cu ocazia dezbaterilor desfășurate în fața instanței de apel la 6

ianuarie 2006 în legătură cu legalitatea măsurii arestării recurentului precum

și cu prilejul pronunțării încheierii recurate.

Este de observat astfel că instanța de apel s-a

preocupat de verificarea respectării cerințelor art. 148 lit. h) C. proc. pen.,

inclusiv sub aspectul incidenței acestui articol raportat la art. 143 C. proc.

pen., incidență pe care a confirmat-o pe considerentul că „din probele

administrate până în prezent rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit

faptele pentru care a fost trimis în judecată”.

Această Curte reține la rândul său că măsura arestării

inculpatului a fost luată și apoi prelungită cu respectarea termenelor

consacrate la nivel constituțional precum și de Codul de procedură penală.

Este, de asemenea, de observat că, deși nu are

caracter definitiv, pedeapsa privativă de libertate de 5 ani închisoare aplicată

inculpatului pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor prevăzută

de art. 20 raportat la 174 C. pen., pedeapsă stabilită prin sentința penală nr.

152 din 10 noiembrie 2005 a Tribunalului Călărași, nu poate fi considerată în

nici un caz un indiciu al diminuării periculozității concrete a faptelor pentru

care B.A. a fost trimis în judecată.

De altfel, măsura dispusă prin încheierea recurată

răspunde și cerințelor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F. referitoare la cazurile

de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate.

În consecință, Curtea, reținând că pentru buna

desfășurare a procesului penal se impune ca inculpatul să fie în continuare

privat de libertate, în forma dispusă prin încheierea recurată, va face

aplicarea art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând

recursul ca nefondat.

Totodată se va face aplicarea în cauză a prevederilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că recurentul inculpat va fi obligat la

plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în

recurs, urmând ca onorariul pentru apărătoarea desemnată din oficiu să fie

avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

V.F. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 61/2/2006.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei,

cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2006.