ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5553/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1257 din 13

decembrie 2000 Judecătoria Hîrlău a admis acțiunea promovată de V.P. și C.I. în

contradictoriu cu pârâții B.M. și Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii

nr. 18/1991 și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de

proprietate nr. 52407 din 2 iunie 1996 pe numele pârâtei B.M. prin care i se

reconstituie acesteia dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1,25 ha

teren agricol, situată în tarlaua (sola) 37, parcela 379/1/1 în satul Bârlești,

comuna Erbiceni, județul Iași.

Instanța a reținut că în ceea ce

privește terenul de 1,25 ha înscris în titlul de proprietate menționat, pârâta

nu a figurat în registrul agricol cu teren în punctul respectiv (adresa nr. 833/1999

emisă de Primăria comunei Erbiceni) iar conform expertizei efectuate în cauză

suprafața în discuție era situată în tarlaua 37 denumită „Dealul Mănăstirii”.

S-a apreciat ca irelevantă cauzei

mențiunea din registrul agricol privind pe autorul reclamanților C.I. potrivit

căreia s-a „trecut de la orfanii C.I. suprafața de 2,65 ha teren arabil la S.V.”,

considerându-se că respectiva notație nu avea caracterul unui act translativ de

proprietate.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă

nr. 1309 din 18 mai 2001 a respins apelul declarat de B.M. împotriva sentinței

civile nr. 1257 din 13 decembrie 1999 a Judecătoriei Hârlău.

Curtea de Apel Iași, secția civilă,

prin decizia nr. 1767 din 19 octombrie 2001 a admis recursul declarat de B.M. împotriva

deciziei civile nr. 1309 din 18 mai 2001 a Tribunalului Iași pe care a

modificat-o în sensul că a admis apelul declarat de B.M. în contra sentinței

civile nr. 1257 din 13 decembrie 1999 al Judecătoriei Hîrlău pe care a

schimbat-o în parte și a respins acțiunea reclamanților V.P. și B.I.

În motivarea soluției instanța a

reținut că pârâtei B.M. i-a fost emis titlul de proprietate cu respectarea

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 18/1991, și că în timpul procesului pârâta

a depus adresa nr. 1678 din 30 iulie 1999 a Primăriei comunei Erbiceni din care

rezultă că terenul pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr.

52407/1996 nu a fost proprietatea familiei C.I. ci a fost la dispoziția

Comisiei locale Erbiceni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

La 24 aprilie 2002 V.P. și C.I. au

solicitat revizuirea deciziei nr. 1767 din 14 octombrie 2001 a Curții de Apel

Iași, secția civilă, invocând dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și

invocând faptul că împotriva adresei nr. 1678 din 30 iulie 1999 emisă de

Primăria comunei Erbiceni ce a fundamentat soluția instanței au formulat

plângere penală, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău prin Ordonanța

nr. 84/P/2002 din 11 aprilie 2002 a constatat că respectiva adeverință era

falsă, întrucât a consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Ca atare, revizuenții au cerut

schimbarea deciziei menționate în sensul respingerii recursului declarat în

acea cauză de B.M. și menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și

de apel.

Curtea de Apel Iași, secția civilă,

prin decizia nr. 969 din 14 iunie 2002 a respins cererea de revizuire formulată

de V.P. și C.I. împotriva deciziei nr. 1767 din 19 octombrie 2001 pronunțată de

aceeași curte de apel cu motivarea că înscrisul respectiv nu a fost hotărâtor

pentru soluționarea litigiului, deoarece așa cum s-a reținut prin decizia a

cărei revizuire a fost solicitată, s-a avut în vedere în principal documentația

comisiei comunale de aplicare a Legii nr. 18/2001 și cele două expertize

tehnice care au examinat și evidențele agricole, registrele anilor 1959–1962, și

celelalte înscrisuri existente la comisie.

Mai mult, în raport de titlurile de

proprietate ale părților apare că terenul situat în punctul „Dealu Mănăstirii”

extravilan Erbiceni invocat de revizuenți nu este unul și același cu cel trecut

în titlul pârâtei, intravilan și situat la peste 550 m nord de terenul

revizuenților.

Împotriva deciziei nr. 969 din 14

iunie 2002 a Curții de Apel Iași, secția civilă, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe motiv că respectiva hotărâre a

fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii și totodată era vădit

netemeinică.

Astfel, s-a susținut în esență că

prin Ordonanța nr. 84/P din 11 aprilie 2002 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Hîrlău s-a constatat că înscrisul intitulat „adeverință” nr. 1678

din 30 iulie 1999 emis de Primăria comunei Erbiceni, conceput și semnat de M.I.,

atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că a consemnat că „terenul

nu a fost proprietatea familiei C.I.” lucru neadevărat întrucât moștenitorii

acestuia C.I.I. și V.P. l-au avut în proprietate și posesie în baza titlului de

proprietate nr. 51014 din 8 ianuarie 1992 pe perioada 1992–1996.

În speță, în ceea ce-l privește pe M.I.,

s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de

art. 246 și art. 289 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. proc. pen., fiindu-i

aplicată o amendă administrativă.

Pe de altă parte, celelalte probe

existente la dosar atestă cu prisosință că suprafața de 1,25 ha teren amplasat

în punctul „Dealul Mănăstirii”, nu a aparținut niciodată lui B.M., iar singurul

act hotărâtor, în pronunțarea deciziei civile nr. 1767 din 19 octombrie 2001 a

Curții de Apel Iași a fost adeverința nr. 1678 din 30 iulie 1999.

Ca atare, s-a apreciat că greșit a

fost respinsă cererea de revizuire.

Recursul în anulare nu este fondat.

Potrivit art. 322 alin. (4) C. proc.

civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, se poate cere, între altele, dacă s-a dat în temeiul unui înscris

declarat fals în cursul sau în urma judecății.

În afara cazului tipic enunțat de

text, se pot ivi însă și situații în care urmărirea sau condamnarea nu mai este

legalmente posibilă deoarece a intervenit o dispoziție care împiedică fie

declanșarea procesului penal, fie pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În atari cazuri, cum este și cel din

speță, instanța de revizuire are îndatorirea să verifice ea, respectivul aspect

cât și înscrisul al cărui conținut nu este real.

Pe de altă parte, din modul de

redactare al textului enunțat rezultă fără echivoc că revizuirea în temeiul

art. 322 pct. 4 C. proc. civ. se poate cere numai dacă hotărârea atacată s-a

dat în temeiul unui înscris al cărui conținut a fost alterat și nu corespundea

realității.

Cu referire la cazul în speță este

de relevat faptul că potrivit expertizei tehnice efectuate de ing. M.B. înainte

de cooperativizare nici una din părți nu a avut teren pe amplasamentul în

litigiu (B.M. a avut grădini în apropiere iar autorul lui C.I. în extravilan

tarlaua „Dealul Mănăstirii” la o distanță de cca. 550 m nord de actualul

amplasament). A mai precizat expertul că din rolul agricol nu poate fi stabilit

amplasamentul corect al unui teren întrucât nu consemnează vecinătățile și că

din informațiile primite terenul în litigiu a aparținut unor persoane care nu

au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate (dos. nr. 3363/2000 al

Tribunalului Iași).

Constatările expertizei unite și nu

alte probe administrate în cauză cum ar fi evidențele agricole pe anii

1959–1962 au fundamentat soluția instanței de recurs de respingere a acțiunii

reclamanților V.P. și C.I.

Din această perspectivă, adeverința

nr. 1678 din 30 iulie 1999 emisă de Primăria comunei Bistriceni (f. 25 dos. nr.

3253/2001 al Curții de Apel Iași), prin care se atestă că „terenul pentru care

s-a eliberat titlul de proprietate pe numele intimatei B.M. nu a fost

proprietatea familiei C.I. ci a fost la dispoziția Comisiei comunale Erbiceni

de aplicare a Legii nr. 18/1991” este irelevantă cauzei și nu a fost de natură

a fundamenta soluția de respingere a acțiunii reclamanților.

De altfel, potrivit celor consemnate

în Ordonanța nr. 84/P/2002 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău,

înscrisul incriminat a fost apreciat ca necorespunzând realității cu privire la

terenul în dispută” întrucât moștenitorii lui C.I. l-au avut în proprietate și

posesie în baza titlului nr. 51014 din 8 ianuarie 1992 din 1992 până în 1996”

(dos nr. 1689/2002 al Curții de Apel Iași).

Or, organul de urmărire penală a

omis să examineze și faptul că prin Hotărârea nr. 143 din 8 februarie 1996

emisă de Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 18/1941 (dos. nr. 9720/1998

al Judecătoriei Iași) a fost revocată din anexa 3 poz. 28 reconstituirea

dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,32 ha teren moștenitorilor lui C.I.,

comisia propunând și modificarea corespunzătoare a titlului de proprietate nr. 51014/1992.

De asemenea, comisia a dispus și

revocarea aceluiași titlu de proprietate pentru suprafața de 2,50 ha și

nedifuzat și a reconstituit moștenitorilor lui C.I. dreptul de proprietate

pentru 9,60 ha teren pe raza comunei Erbiceni, sat Bârlești, hotărâre ce nu s-a

probat că ar fi fost desființată.

Față de cele ce preced, recursul în

anulare urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 969 din 14 iunie 2002 a Curții de

Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2005.